Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1450/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1450
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâta Casa Județeană de Pensii B și reclamantul, împotriva sentinței nr. 856 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.3830/40/7.09.2008 și completată ulterior (74), reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând obligarea acesteia la modificarea deciziei de recalculare a pensiei nr.86012 din 15.02.2006 și la eliberarea unei adeverințe cu salariile, sporurile și grupa de muncă de care a beneficiat în perioada 20.05.1965 - 15.04.1996 lucrată la "M"
În fapt, reclamantul a arătat că în perioada 22.02.1965 - 15.04.1996 a lucrat în baza unor contracte de muncă și și-a desfășurat activitatea în trei schimburi, așa încât pentru munca prestată în schimbul de noapte a primit un spor de 25% din salariul de bază lunar, conform legii și contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și ramură.
De asemenea, că potrivit acelorași prevederi normative a beneficiat și de un spor de toxicitate, în cuantum de 7% din salariul de bază net lunar.
Reclamantul a susținut și că activitatea desfășurată în perioada sus-amintită a fost încadrată în grupa a - II- de muncă și că, în decursul anilor, a ajuns până la gradațiile maxime de salarizare corespunzătoare funcțiilor deținute și înscrise în carnetul de muncă, temei în care a beneficiat de sporuri lunare.
În plus, în aceeași perioadă a fost ajutor de maistru, maistru și maistru principal, beneficiind de spor de conducere.
În același interval de timp, mai arată reclamantul, a acumulat o vechime integrală în muncă de mai bine de 31 de ani, temei în baza căreia a beneficiat de un spor de vechime, începând de 5% pentru 3 ani vechime în muncă și ajungând la nivelul maxim de 25% pentru peste 20 ani de vechime în muncă.
În perioada 20.05.1965 - 6.11.1965, când a fost elev la școala de ajutori de maiștri, reclamantul susține că a primit un salariu lunar de 920 lei. De asemenea, că în perioada 15.09.1970 - 25.08.1971 a fost elev la școala la maiștri și a primit un salariu lunar de 152 lei. Cu toate acestea, în mod incorect, intimata a folosit salariul minim pe economie la stabilirea punctajului mediu anual și la recalcularea pensiei.
De asemenea, în perioada din petit, reclamantul a plătit contribuții la pensia suplimentară de 2% și respectiv 3% din salariul lunar, motiv pentru care a solicitat recalcularea pensiei în raport și de punctajul suplimentar astfel cuvenit.
În sfârșit, reclamantul susținut că, deși în perioada 3.01.1995 - 29.09.1995 a primit lunar indemnizație de șomaj, la recalcularea pensiei nu fost avut în vedere cuantumul acesteia.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.156 din Legea nr.19/2000 coroborate cu Ordinul nr.687/2006, Ordinul nr.680/2007,Legea nr.14/1991, OUG nr.4/2005 și Codul d e procedură civilă.
Prin completarea la acțiunea ( 53), reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii B la eliberarea unei adeverințe cu salariile, sporurile și grupa de muncă de care a beneficiat în calitate de salariat la SC. M SA.
Această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art.21 din OUG nr.39/2006 de modificare și completare a Legii nr.16/1996 și pe cele ale Legii nr.358/2002, în considerarea faptului că pârâta ar fi trebuit să preia arhiva angajatorilor aflați în lichidare judiciară.
În dovedire, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în copie: buletinul de identitate, carnetul de muncă și decizia nr. 86012 din 15.02.2006 cu buletinul de calcul aferent precum și originalul cuponului de pensie pentru luna aprilie 2008. Totodată, reclamantul a solicitat audierea martorilor, și.
În motivarea cererii de audiere a martorilor pentru dovedirea timpului lucrat efectiv pe timp de noapte, a condițiilor nocive de muncă și a sporurilor acordate de fostul angajator, reclamantul a arătat că angajatorul a fost desființat de multă vreme și că, potrivit art.18 din Legea nr.16/1996, obligația preluării documentelor cu valoare practică ale societății și a eliberării adeverințelor revenea direcției județene a Arhivelor Naționale.
Întrucât însă, în ciuda nenumăratelor demersuri, se află în imposibilitatea de a obține o adeverință cu gradațiile, adaosurile și sporurile de care a beneficiat, se impune dovedirea acestora cu martori în baza art.186 Cod procedură civilă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamantului prin care a invocat excepția de tardivitate a contestației formulată împotriva deciziei nr. 86012 din 15.02.2006 față de dispozițiile art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005 coroborat cu art.87 din Legea nr.19/2000 și excepția de prematuritate a formulării contestației, motivată de nedepunerea dovezilor pentru sporurile solicitate prin acțiune, conform dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și ca nefondată, motivat de faptul că pensia acestuia a fost corect stabilită, atât la data acordării în temeiul Legii nr. 3/1977 cât și în urma recalculării efectuate în baza dispozițiilor OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/2004, prin decizia din 15.02.2006.
Referitor la sporurile indicate în acțiune, pârâta a arătat că stabilirea punctajului mediu anual s-a făcut prin valorificarea înregistrărilor din fișa de pensie.
Astfel: pentru perioada 1965 - 1996 s-au aplicat dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 utilizându-se la calcul salariile tarifare de încadrare, la care s-a adăugat sporul înregistrat în fișa de pensie, la dosar nefiind depus carnetul de muncă sau alte adeverințe:
Pentru perioada 1.03.1970 - 1.04.1992 a fost valorificat sporul de vechime așa cum prevede art. 164 alin. 3 din lege. Conform art. 175 din Legea nr. 19/2000 pentru perioada în care contestatorul a virat contribuție la fondul pentru pensia suplimentară s-a acordat un punctaj suplimentar așa cum rezultă din buletinul de calcul.
Perioada 3.01.1995 - 29.09.1995, cât reclamantul a fost în șomaj, a fost valorificată la stabilirea punctajului anual așa cum prevede art. 163 din lege, reprezentând perioadă asimilată, care a constituit vechime în muncă utilă la pensie considerată în condițiile legii până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Deoarece există perioade în care în fișa de pensie nu este trecut salariul tarifar de încadrare s-au aplicat dispozițiile art. 7 alin. 2 din HG nr. 1550/2004.
Referitor la valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa a doua de muncă, se poate constata din buletinul de calcul și decizia de pensie că s-a recunoscut această perioadă de 25 de ani 6 luni și 14 zile, acordându-se un spor aferent de 6 ani și 3 luni, acesta fiind motivul pentru care reclamantul a beneficiat de pensia pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 54 de ani, cu reducerea vârstei standard de pensionare.
În dovedirea apărărilor formulate pârâta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: decizia nr. 86012/15.02.2006 cu calculul punctajelor anuale, buletinul de calcul și tabelele cu date privitoare la activitatea în muncă și fișa de pensie a reclamantului.
Prin sentința civilă nr.856 din 23.06.2009 Tribunalul Botoșani- Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii B cu privire la capătul de cerere de obligare la eliberarea adeverinței privind salariile și în consecință a respins acest capăt de cerere.
Totodată a admis în parte cererea reclamantului, de modificare a deciziei nr.86012/15.02.2006 emisă de Casa Județeană de Pensii B, în sensul luării în considerare la stabilirea pensiei a indemnizației de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.1995.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.34 alin.5 și art.40 alin.2 lit.h din Codul Muncii cât și art. 4 alin.3 din OUG nr.4/2005, obligația legală a eliberării adeverințelor cu privire la sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare de care a beneficiat salariatul revine angajatorilor, astfel încât Casa Județeană de Pensii B nu are nici o atribuție în acest sens și deci nu justifică calitatea procesuală pasivă față de cererea de eliberare a adeverinței privind salariile.
Referitor la cererea de modificare deciziei de recalculare a pensiei nr. 86012/15.02.2006 s-a reținut că, potrivit art.7 din OUG nr.4/2005, decizia de recalculare a pensiei întocmită în baza prevederilor acestei ordonanțe "poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01 aprilie 2001".
În cauză, pentru modificarea, deciziei din 15.02.2006, reclamantul nu a depus a depus actele doveditoare cerute de art.7 alin.3 din OUG nr. 4/2005, susținând - aspect confirmat de răspunsurile lichidatorilor judiciari - că angajatorul a fost desființat și că instituția prevăzută de Legea nr.16/1996 nu a preluat documentele cu valoare practică ale angajatorului, astfel că nu este dată culpa reclamantului pentru neobținerea adeverinței, iar în consecință excepția de prematuritate a formulării cererii de modificare a deciziei este neîntemeiată.
Cât privește recalcularea pensiei, reține instanța de fond că, reclamantul nu a predat alte date și elemente decât cele utilizate la recalcularea pensiei prin decizia din 15.02.2006, respectiv că ar fi beneficiat de spor pentru munca de noapte, de toxicitate, spor pentru grupa a II-a de muncă, spor pentru gradațiile corespunzătoare funcțiilor deținute și spor de conducere.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și fișa de pensie ale reclamantului, aceasta a lucrat o perioade de 25 ani 6 luni și 14 zile în grupa a II de muncă. Iar această împrejurare a fost avută în vedere de pârâtă, astfel cum rezultă din buletinul de calcul al deciziei din 15.02.2006 ( 36) precum și din tabelele privitoare la activitatea în muncă ale deciziei de recalculare a cărei modificare se solicită ( 37 - 40 dosar).
Referitor la sporul de vechime, acesta nu a fost înregistrat separat în carnetul de muncă și fișa de pensie al reclamantului până la data de 1.04.1992 astfel încât, la stabilirea punctajelor anuale au fost aplicate dispozițiile art.164 alin.3 lit.a din Legea nr.19/2000, fiind luat în considerare pentru perioada 1.03.1970 - 1.04.1992 sporul de vechime prevăzut de acest text de lege. Ulterior, salariul reclamantului a fost înscris în carnetul său de muncă și fișa de pensie, sub formă de fracție, astfel încât la stabilirea punctajului mediu anual a fost luat în calcul numărătorul fracției care reprezenta salariul tarifar de încadrare plus sporurile cu caracter permanent.
De asemenea, din buletinul de calcul - rubrica "alte sporuri" rezultă că au fost luate în considerare la recalcularea pensiei reclamantului sporurile de care a beneficiat în perioada 1.10.1990 - 1.01.1994 ( 38 - 39), așa cum sunt înscrise în carnetul său de muncă și fișa de pensie.
Referitor la perioada 20.05.1965 - 6.11.1965, reclamantul pretinde că a fost elev la școala de ajutor de maiștri și a primit un salariu lunar de 920 lei. Întrucât însă, nu a dovedit cuantumul pretins, iar în carnetul său de muncă există mențiunea unui salariu lunar de 785 lei ( 18 dosar), pretenția reclamantului de recalculare a pensiei prin luarea în calcul a salariului lunar de 920 lei pentru această perioadă, este neîntemeiată.
De asemenea, pentru perioada 15.09.1970 - 25.08.1971 când a fost elev la școala de maiștri, reclamantul solicită luarea în calcul a unui salariu lunar de 152 lei, fără a dovedi acest cuantum.
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că în perioada 15.09.1970 - 1.07.1971 a fost la școala de maiștri, însă nu au fost înscrise veniturile realizate în acest interval de timp. Drept urmare, în mod corect intimata a luat în calcul pentru această perioadă salariul minim pe economie, conform dispozițiilor art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, reclamantul neprezentând acte doveditoare pentru drepturile salariale pretinse.
Cât privește perioada 1.07.1971 - 25.08.1971, din carnetul de muncă și fișa de pensie rezultă că reclamantul a lucrat efectiv în producție, primind salariile de 1408 lei, de la 1.07.1971 și de 1479 lei, de la 1.08.1971, or aceste salarii (mai mari decât cele pretinse de reclamant) sunt cele care au fost luat în calcul în mod corect de către intimată.
Conform calculului punctajului suplimentar și buletinului de calcul ( 35 și 36), reclamantul a contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2% și 3% și, în funcție de această contribuție, a beneficiat de o creștere a punctajului conform art. 165 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, respectiv de un punctaj suplimentar de 4,77739 puncte.
Pentru perioada în care reclamantul a beneficiat de indemnizație de șomaj, pârâta a luat în considerare salariile minime pe economie conform dispozițiilor art.163 din Legea nr.19/2000, deși din analiza tabelelor cu datele și elementele care au condus la determinarea punctajului mediu anual nu rezultă a fi fost înscrisă nici o sumă contributivă.
Potrivit art.160 alin.1 din Legea nr.19/2000 "vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiul de cotizare", iar art.15 din Legea 1/1991 stipulează că prevederile pentru care o persoană este îndreptățită să primească ajutor de șomaj constituie vechime în muncă și în aceeași unitate".
De asemenea nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art.163 alin.1 și 3 din Legea 19/2000, întrucât perioada de șomaj nu este enumerată printre situațiile prev. de art.38 sau pct. A II 41 din Ordonanța nr.340/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Dezvoltând motivele de recurs a arătat în esență că prin sentința recurată, instanța de fond, în mod eronat a obligat Casa Județeană de Pensii ca la calculul punctajului anual, pentru perioadele de șomaj ale intimatului, să ia în considerare dispozițiile art.781din Legea nr.19/2000 întrucât, conform art.164 din Legea nr.19/2000 pentru perioada anterioară datei de 1.04.2001, la calculul punctajului anual pentru perioadele de șomaj se iau în considerare salariile minime pe economie.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și în limita motivelor invocate în recurs, ce vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul.
Astfel, Legea nr.19/2000 are în vedere la calculul punctajului mediu anual, două perioade; cea de dinaintea intrării în vigoare a legii, adică 1.04.2001 și cea ulterioară.
Dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000 evidențiază modul de calcul al punctajului pentru perioadele anterior intrării în vigoare a legii, deci înainte de 1.04.2001, iar cele ale art.78 alin.1 fac trimitere la modul de calcul al punctajului pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a legii, deci după 1.04.2001. Anterior Legii nr.19/2000, în vigoare a fost Legea nr.3/1977, în baza căreia s-a stabilit pensia inițială a contestatorului.
Așadar, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.163 alin.1 din Legea nr.19/2000, care fac referire la perioadele asimilate care au constituit vechime în muncă utilă la pensie până la data apariției Legii nr.19/2000, aplicându-se în mod corespunzător numai pentru aceste perioade, în sensul că la determinarea punctajului mediu anual se utilizează pentru perioadele de șomaj efectuate înainte de 1.04.2001 salariul minim pe economie, din perioada respectivă.
De urmare, în mod eronat instanța de fond a obligat Casa Județeană de Pensii B să ia în considerare la stabilirea pensiei indemnizația de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.1995.
Față de cele ce preced, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea reclamantului de a se lua în considerare la calculul punctajului anual indemnizațiile de șomaj aferente perioadei 3.01.1995 - 29.09.1995.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECID E:
Respinge recursul declarata de reclamantul, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței nr. 856 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-, în sensul că:
Modifică în parte sentința civilă nr.856 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că:
Respinge cererea de a se lua în considerare la stabilirea pensiei cuvenită reclamantului, a indemnizației de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.1995, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pt.jud.- aflată
în,semnează
președintele instanței,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2
07.12.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Contestație decizie de pensionare.
II. - Soluția la fond: -Admis excepția a pârâtei, Admis în parte cererea reclamantului de modificare a dec.86012/15.02.2006 emisă de.în sensul luării în considerare la stab.pensiei a indemnizației de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.21995.
III. - Soluția în recurs -Respins recursul decl.de recl. ca nefondat.Admis rec.declarat de pârâta B, în sensul că: Modifică în parte sent.856 din 23.06.2009 a Trib.Bt. în sensul că Respinge cererea de a se lua în considerare la stabilirea pensiei cuvenită reclamantului a indemnizației de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.1995, ca nefondată.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr. 1450/17.XI.2009
Judecători Dosar nr-
Complet: - - -
- -
II. TRIBUNALUL BOTOȘANI -
Sentința nr.856/23.06.2009
Judecători:
Astfel, Legea nr.19/2000 are în vedere la calculul punctajului mediu anual, două perioade; cea de dinaintea intrării în vigoare a legii, adică 1.04.2001 și cea ulterioară.
Dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000 evidențiază modul de calcul al punctajului pentru perioadele anterior intrării în vigoare a legii, deci înainte de 1.04.2001, iar cele ale art.78 alin.1 fac trimitere la modul de calcul al punctajului pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a legii, deci după 1.04.2001. Anterior Legii nr.19/2000, în vigoare a fost Legea nr.3/1977, în baza căreia s-a stabilit pensia inițială a contestatorului.
Așadar, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.163 alin.1 din Legea nr.19/2000, care fac referire la perioadele asimilate care au constituit vechime în muncă utilă la pensie până la data apariției Legii nr.19/2000, aplicându-se în mod corespunzător numai pentru aceste perioade, în sensul că la determinarea punctajului mediu anual se utilizează pentru perioadele de șomaj efectuate înainte de 1.04.2001 salariul minim pe economie, din perioada respectivă.
De urmare, în mod eronat instanța de fond a obligat Casa Județeană de Pensii B să ia în considerare la stabilirea pensiei indemnizația de șomaj pentru perioada 3.01.1995 - 29.09.1995.
Față de cele ce preced, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea reclamantului de a se lua în considerare la calculul punctajului anual indemnizațiile de șomaj aferente perioadei 3.01.1995 - 29.09.1995.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu