Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 180/AS

Ședința publică din data de 23 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 168/27.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - 5,. D,. 3,. 59, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, în baza delegației nr. 4362/29.05.2009, depusă la dosar și intimata reclamantă, personal.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat și că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare.

Intimata reclamantă depune la dosar adeverință.

Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentei, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Arată că cererea reclamantei fiind de recalculare, potrivit art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, drepturile trebuie acordate cu 1.03.2009 și nu cu 17.02.2009, cum a dispus instanța de fond.

Intimata reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr- și precizată la termenul din 27 februarie 2009, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr. - din ianuarie 2009 sub aspectul neluării în calcul a grupei a II-a de muncă și a sporului Ap. precum și obligată pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu deschiderea drepturilor 17 februarie 2009, prin care să valorifice adeverința nr. B/214 din 11 februarie 2009 eliberată de 02490

Prin precizările ulterioare formulate la 20 martie 2009, reclamanta a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie, care să aibă în vedere și sporurile de care a beneficiat în perioada când a fost angajat în cadrul Ap. menționând că numeroasele demersuri efectuate în acest sens au rămas fără rezultat. S-a susținut că în urma verificărilor efectuate asupra modului de calcul al drepturilor conform deciziei menționate a constatat că au fost valorificate sporurile cuvenite ca angajat civil la Ministerul Apărării Naționale, iar în ce privește grupa a II-a de muncă, 02490 B i-a transmis adresa nr. 12315 din 19 decembrie 2008 privind încadrarea locului său de muncă potrivit nr.HG 1293/1990 și Ordinului General al Ap. nr. 0624/1991 în această grupă (8 ani și 9 luni).

S-a arătat că la data de 11 februarie 2009 aceeași unitate i-a comunicat adresa nr. B/, prin care a fost informată că 01682 M - Unitate Militară cu lucrări în Economia națională este nominalizată în anexele nr.HG 1223/1990 pentru a beneficia de încadrare în grupa II de muncă doar pentru perioada 1986 - 1990.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, motivat de faptul că există neconcordanțe cu privire la grupa a II-a de muncă, cât și cu privire la fructificarea sporurilor acordate de Ap.

S-a susținut că raportat la dispozițiile nr. 1223/1990 și la înscrisurile din carnetul de muncă, rezultă că reclamanta nu întrunește condițiile menționate în actul normativ invocat; s-a considerat că sporurile Ap. la care face referire reclamanta au fost valorificate în decizia nr. - din 22 iulie 2002.

Prin sentința civilă nr. 168 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.

A obligat pârâta să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu data deschiderii drepturilor - 17 februarie 2009, prin care să valorifice adeverința nr. B/C 214/11.02.2009 eliberată de 02490

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a fost pensionată pentru invaliditate prin decizia nr. 1- din 22 iulie 2002, emisă de pârâtă.

Prin decizia nr. - din 4 ianuarie 2008 reclamanta a fost trecută de la o pensie de invaliditate la o pensie pentru munca depusă și limita de vârstă.

La 7 noiembrie 2008, reclamanta a adresat Casei județene de Pensii Coc erere de recalculare a pensiei în raport de adeverințele emise de 02490 B, prin care s-a considerat că perioada prestată 01682 -M se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Prin adresa nr. -/2008, pârâta i-a comunicat asiguratei că nu întrunește condițiile menționate în nr.HG 1223/1990 pentru a beneficia de grup a II-a de muncă, întrucât actul normativ face vorbire de activitățile desfășurate în condiții grele, deosebite și periculoase.

În urma depunerii adeverinței nr. B/ din 11 februarie 2009 emisă de 02490 B și înregistrată la sediul pârâtei la data de 17 februarie 2009, s-a reținut că pentru perioada 1 ianuarie 1986 - 1 iunie 1988 reclamanta a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă motivat de faptul că unitatea unde și-a desfășurat activitatea și anume 01682 -M a avut lucrări în economia națională și se regăsește nominalizată în anexele nr.HG 1223/1990 și al nr.OG 24/1991.

De altfel, reclamanta și-a modificat acțiunea în urma emiterii acestei adeverințe, prin precizările depuse, solicitând instanței obligarea pârâtei Casa județeană de Pensii C la recalcularea drepturilor de pensie în funcție de datele cuprinse în acest înscris și în posesia căreia a intrat ulterior promovării acțiunii (depusă cu număr de înregistrare și anexată unei cereri de recalculare la sediul pârâtei la data de 17.02.2009 ).

Având în vedere că pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin precizările depuse la termenul din 27 martie 2009, menționat că ultima decizie de pensionare a fost emisă la data de 15 ianuarie 2009 în baza cererii de recalculare nr. 27732 din 7 noiembrie 2008, iar ultima cerere de recalculare a fost înregistrată la data de 17 februarie 2009, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată.

Articolul 169 alin.1 din Legea nr. 19/2000 prevede că,Pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia", iar alin. 2 și 3 din același articol de lege prevăd că o cerere de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea prevăzute pentru cererea de pensionare, precum și "Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare".

În speța dedusă judecății, cererea de recalculare a drepturilor de pensie a fost depusă la sediul pârâtei la data de 17 februarie 2009 cu nr. de înregistrare 90082, însoțită de adeverința nr. B/C 214 din 11 februarie 2009. Din momentul înregistrării cererii de recalculare din 17 februarie 2009, pârâta Casa județeană de Pensii C avea obligația ca în termen de 30 de zile de la înregistrare, să emită o nouă decizie de recalculare conform art. 83 și 169 din Legea nr. 19/2000. Pârâta recunoaște, prin precizările depuse, că ultima decizie de recalculare a fost emisă la data de 15 ianuarie 2009, în baza cererii de recalculare

nr. 27732 din 7 noiembrie 2008. Pe cale de consecință, termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege a fost depășit (17 februarie 2009 - 17 martie 2009) și în contextul în care prin adresa Ap. s-a recunoscut perioada 1 ianuarie 1986 - 1 iunie 1988 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, cu data deschiderii drepturilor 17 februarie 2009, prin care să se valorifice adeverința nr. B/C 214 din 11 februarie 2009 eliberată de 02490

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului a formulat următoarele critici:

În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea instituției să emită o decizie de recalculare a pensie pentru limită de vârstă cu data deschiderii drepturilor - 17 februarie 2009, prin care să valorifice adeverința nr. B/ din 11 februarie 2009 eliberată de 02490

Deși reclamanta a depus cererea de recalculare la data de 17 februarie 2009, înregistrată sub nr. 90082, la sediul Casei Județene de Pensii și instanța de fond motivează în considerente că potrivit art. 169 "pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare", în mod greșit în dispozitiv stabilește data deschiderii drepturilor ca fiind 17 februarie 2009.

Fiind o cerere de recalculare, potrivit art. 169 alin. 3, drepturile trebuie acordate cu 1 martie 2009 și nu 17 februarie 2009, cum a dispus instanța de fond.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990, funcția de contabil nu se regăsește indicată în anexă pentru a putea fi încadrată în grupa superioară de muncă; în consecință, adeverința nr. 214 din 11 februarie 2009 nu putea fi fructificată.

Și scrisoarea nr. 43/g/662 din 18 martie 19998 Ministerului Muncii și Protecției Sociale prevede în mod expres că "nu pot beneficia de grupa a II-a de muncă: directorul general, directorul tehnic, directorul economie, contabilul șef, contabilii, casierii, secretarele, dactilografele, etc.".

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte doar cu privire la data de la care urmează a produce efecte decizia de recalculare.

Potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

Alineatul 2: Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea prevăzute prin cererea de pensionare.

Alineatul 3: Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

În cauză, cererea de recalculare a drepturilor de pensie a fost depusă la data de 17 februarie 2009.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, pârâta trebuia să acorde pensia recalculată începând cu 1 martie 2009.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Din adeverința nr. B/ din 11 februarie 2009 emisă de 02490 B și înregistrată la sediul pârâtei la data de 17 februarie 2009, rezultă că pentru perioada 1 ianuarie 1986 - 1 iunie 1988 reclamanta a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă motivat de faptul că unitatea unde și-a desfășurat activitatea, și anume 01682 -M a avut lucrări în economia națională și se regăsește nominalizată în anexele la HG 1223/1990 și nr.OG 24/1991.

Susținerile recurentei că activitatea desfășurată de reclamantă nu se încadrează în grupă superioară nu pot fi reținute având în vedere conținutul adeverinței menționate mai sus, eliberată de angajator, care atestă că activitatea desfășurată de reclamantă pe o anumită perioadă se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Potrivit art. 2 din nr.HG 1223/1990 se prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă se face de Consiliul de administrație, împreună cu Sindicatele libere din unitate.

Esențial pentru încadrarea activității unei persoane într-o anumită grupă de muncă nu este funcția deținută ci condițiile de muncă în care aceasta se desfășoară, executarea ei în condiții nocive, grele sau periculoase, ducând la încadrarea în grupa a II-a de muncă.

Adresele indicate de recurentă nu au relevanță în cauză cât timp nu s-a făcut dovada că în urma controlului exercitat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în baza art. 3 lit. c și art. 4 din nr.HG 4/2001, s-ar fi constatat nerespectarea metodologiei de încadrare în grupa a II-a de muncă prevăzută de Ordinul nr. 50/1990 de către unitatea unde a fost angajată reclamanta.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei să recalculeze pensia reclamantei începând cu 1 martie 2009, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 168/27.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - 5,. D,. 3,. 59, județul

Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantei începând cu 01.03.2009.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.

Pt. Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

aflat în concediu legal de odihnă

potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2

Cod procedură civilă, semnează

Președintele instanței,

Pt. Grefier,

- -

aflată în concediu legal de odihnă

potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2

Cod procedură civilă, semnează

Grefier șef secție,

Jud. fond -,

Red. dec. jud. /13.07.2009

gref.

4 ex./15.07.2009

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Constanta