Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.239/AS

Ședința publică din 16 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1916 din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în sat Mineri, comuna, județul T, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 131/15.12.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Apărătorul intimatului reclamant susține că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.

Instanța, față de susținerile părții prezente, că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, acordă cuvântul asupra recursului de față.

Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, pârâta nu a reușit să combată înscrisurile depuse de către reclamant în susținerea cererii sale. Menționează că reclamantul a lucrat ca gestionar într-un depozit în cadrul B, la Grupul de Șantiere B - Șantier T, în condiții de șantier pe întreaga perioadă a programului de lucru și era îndreptățit la acordarea grupei a II-a de muncă. Totodată arată că, nu pârâta este cea care apreciază dacă munca desfășurată de reclamant se încadrează sau nu în grupa a II-a de muncă.

Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr-, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 18380/13.06.2008, emisă de Casa Județeană de Pensii T, solicitând anularea acesteia ca nelegală și obligarea intimatei la admiterea dosarului, la pensionarea pentru limită de vârstă cât și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că, a solicitat pensionarea sa pentru limită de vârstă, apreciind că îndeplinește condițiile de vechime și de vârstă, însă Casa de Pensii T i-a respins cererea pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr.19/2000, arătând ca perioadă de lucru a sa, respectiv 01.01.1978 - 01.05.1985 cât a lucrat ca gestionar la magazia de pe șantierul de construcții a - Grup Șantiere B, nu se încadrează în grupa II de muncă și în atare situație nu poate să beneficieze de o reducere de stagiu.

S-a menționat că procedând în această manieră, casa de pensii a încălcat dispozițiile Hotărârii nr.1223/1990 a Guvernului României care stabilește că "se încadrează în grupa de locuri de muncă cu condiții grele și periculoasă, respectiv grupa a II de muncă și unitățile de deservire a șantierelor de construcții, în speță și magaziile cu materiale de construcții ce deservesc aceste șantiere, magazii aflate direct pe șantiere și pentru perioada anterioară, respectiv după 18 martie 1969.

S-a precizat că nominalizarea persoanelor care se încadrează în această categorie se face, conform dispozițiilor acestei hotărâri de către consiliile de administrație și sindicatele libere, iar prin Hotărârea Consiliului de administrație a, nr.1356 din 21.04.1993, se nominalizează ca șantiere cu condiții grele de muncă și șantierul din T, a cărui personal auxiliar beneficiază de prevederile hotărârii de guvern.

În apărare a formulat întâmpinare intimata, prin care a arătat că, potrivit art.42 din Legea nr.19/2000 "asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1."

Perioada 01.01.1978 - 01.05.1985, cât contestatorul a desfășurat activitate în funcția de gestionar depozit la Grup Șantiere B și pentru care în carnetul de muncă este înregistrată ca fiind lucrată în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II de muncă, conform HG nr.1223/1990 nu a fost luată în calcul stagiul de cotizare ca fiind lucrată în grupa a II de muncă pentru următoarele considerente:

În art.1 al HG nr.1223/1990 se precizează că: Personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare, se încadrează în grupa II de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969.

S-a arătat că, potrivit pct.7 din Ordinul nr.50/1990 încadrarea în grupa II de muncă se face cu condiția ca persoanele să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru, ori perioada susmenționată nu a fost luată în calcul ca fiind lucrată în grupa a II de muncă pentru că s-a avut în vedere că, în funcția de gestionar, prin natura activității, aceasta nu este desfășurată cel puțin 70% din programul de lucru, în condiții de șantier.

Prin sentința civilă nr.1916 din 3 septembrie 2008, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, a anulat decizia nr.18380/13.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T, ca nelegală și a obligat pârâta să reanalizeze cererea de pensionare a reclamantului, luând în considerare și perioada de la 1 ianuarie 1978 la 1 mai 1985, în care acesta a lucrat în cadrul Grup Șantiere B, în gradul II de muncă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.18380/26.05.2008, adresată intimatei, contestatorul a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă.

Conform prev. art.1 din HG nr.1223/1990: "Personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969".

Așa după cum rezultă din decizia nr.68/19.04.1978 începând cu data de 01.01.1978, contestatorul a fost încadrat, prin schimbarea locului de muncă în cadrul aceleași unități - B, în funcția degestionar depozit la Grupul de șantiere B - Șantieratestându-se prin acest înscris că, activitatea realizată de acesta pe toată perioada cât a ocupat acest post, s-a desfășurat în condiții de șantier, pe întreaga perioadă a programului de lucru.

Astfel, nu se poate reține susținerea intimatei potrivit cu care nu a reținut perioada 01.01.1978 - 01.05.1985 ca fiind lucrată de contestator în grupa a II-a de muncă, deoarece s-a avut în vedere că, în funcția de gestionar, prin natura activității desfășurate în acest post de contestator, acesta nu a desfășurat cel puțin 70% din programul de lucru în condiții de șantier, conform prev.pct.7 din Ordinul nr.50/1990, conform cu care încadrarea în grupa a II- de muncă se face cu condiția ca persoanele să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru.

Nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că de fapt contestatorul nu și-a desfășurat activitatea la în funcția de gestionar depozit la Grupul de șantiere B mai puțin de 70% din programul său de lucru.

În speță, nu pot fi invocate de intimată adresele Ministerului Muncii și Protecției Sociale, înregistrate sub nr.43G/662 din 18.03.1998 și nr.43 G/1884/08.10.1997, aceasta cu atât mai mult cu cât prin conținutul lor, respectivele adrese nu vizează părțile din prezenta cauză, ci terțe persoane.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii

Critica a vizat în esență următoarele:

Intimatul a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă prin cererea înregistrată la nr.183/26.05.2008.

Acesta este născut la data de 08.11.1949 și potrivit art.41 și Anexei 3 din Legea nr.19/2000 - desfășurată pe datele de naștere în Anexa 9 din Ordinul nr.340/2001 al, se poate pensiona la limită de vârstă în luna octombrie 2014, când împlinește 64 ani și 11 luni.

Potrivit art.42 din Legea nr.19/2000"asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1".

Din documentele depuse în dosarul de pensie a rezultat că reclamantul a realizat în condiții deosebite de muncă (grupa a II-a de muncă conform Legii nr.3/1977) 21 ani, 5 luni și 1 zi.

Conform tabelului nr.1 din Legea nr.19/2000, pentru 21 ani stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, vârsta standard de pensionare se poate reduce cu 4 ani și 6 luni.

Astfel, vârsta standard de 64 ani 11 luni - 4 ani 6 luni =60 ani 5 luni.

Reclamantul la data solicitării pensionării pentru limită de vârstă, avea 58 ani și 11 luni.

Perioada 01.01.1978 - 01.05.1985 nu a fost luată în calcul ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, pentru că s-a avut în vedere că în funcția de gestionar, prin natura actrivității, aceasta nu este desfășurată cel puțin 70% din programul de lucru în condiții de șantier.

S-a avut în vedere adresele nr.43G/662/18.03.1998 și nr. 43g/1884/08.10.1997 ale în care se fac precizări asupra meseriilor și funcțiilor din activitatea de construcții montaj care pot fi încadrate în grupa a II-a de muncă, conform nr.HG1223/1990.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.18389/13.08.2008 emisă de intimată, a fost respinsă cererea contestatorului de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000.

În motivarea deciziei s-a reținut că nu s-a luat în calcul perioada 01.01.1978 - 01.05.1985 ca fiind lucrate în grupa a II-a, deoarece funcția de gestionar de depozit nu este nominalizată în nr.HG1223/1990.

Conform prevederilor art.1 din nr.HG1223/1990, personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, de pe șantiere de construcții montaj; grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării pentru perioada efectiv lucrată după 18.03.1969.

Din decizia nr.68/19.04.1978 emisă de - Grup Șantiere B, rezultă că începând cu data de 01.01.1978 contestatorul a fost încadrat prin schimbarea locului de muncă în cadrul aceleași unități B în funcția de gestionar depozit la Grupul de Șantiere B - Șantier T, atestându-se prin acest înscris că, activitatea realizată de acesta pe toată perioada cât a ocupat acest post, s-a desfășurat în condiții de șantier, pe întreaga perioadă a programului de lucru.

În carnetul de muncă al contestatorului, perioada 01.01.1978 - 01.05.1985 cât contestatorul a desfășurat activitate în funcția de gestionar depozit la - Grup Șantiere B este înregistrată ca fiind lucrată în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Prin art.2 din nr.HG1223/1990, se prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă se face de consiliile de administrație, împreună cu Sindicatele libere din unitate.

Esențial pentru încadrarea activității unei persoane într-o anumită grupă de muncă nu este funcția deținută, ci condițiile de muncă în care aceasta se desfășoară, executarea ei în condiții nocive, grele sau periculoase, ducând la încadrarea în grupa a II-a de muncă.

Adresele indicate de recurentă nu au relevanță în cauză, având în vedere faptul că din decizia emisă de angajator și din mențiunea în carnetul de muncă, rezultă că în perioada 01.01.1978 - 01.05.1985, contestatorul a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Susținerile recurentei nu au relevanță atâta timp cât nu s-a făcut dovada că în urma controlului exercitat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în baza art.3 lit.c și art.4 din nr.HG4/2001, s-ar fi constatat nerespectarea metodologiei de încadrarea în grupa a II-a de muncă prevăzută de Ordinul nr.50/1990 de către societatea unde a fost angajat contestatorul.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1916 din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în sat Mineri, comuna, județul

Obligă recurenta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /

Red.dec.jud.-/15.01.2009

Tehnored.gref.RD/2ex./16.01.2009

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Constanta