Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.293/AS
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.127/06.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 20.10.2009 și au fost consemnate în încheiere din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.10.2009 și respectiv 03.11.2009, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- la data de 12 august 2008 reclamanta - în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună desființarea deciziei nr. -/03.07.2008 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să cuprindă defalcat stagiul de cotizare realizat de 34 ani 8 luni și 28 zile după cum urmează:
- grupa II de muncă - 11 ani și 11 luni în procent de 70%;
- condiții grele de muncă - 6 ani și 2 luni;
Totodată a solicitat reducerea stagiului de muncă realizat cu 3 ani reprezentând perioada aferentă celor două grupe de muncă, includerea stagiului asimilat începând cu data depunerii adeverinței nr. 25575/2004, obligarea pârâtei ca în decizie să precizeze că la cuantumul pensiei de 1428 lei corespunde valoarea punctului de pensie de 323,10 lei, noua decizie de pensie să fie însoțită de buletinul de calcul și de fișa de calcul a cuantumului real al pensiei în funcție de valoarea punctului de pensie, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia achitată și cea cuvenită actualizată cu rata inflației, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut următoarele:
Referitor la solicitarea privind defalcarea stagiului de cotizare:
Reclamanta a susținut că din totalul de 34 ani 8 luni și 28 zile, stagiu complet de cotizare, perioada de 11 ani și 11 luni grupa a II de muncă în procent de 70% este consemnată în carnetul de muncă poz. 28 - 29 precum și în numeroase adrese depuse la pârâtă.
Pentru condițiile grele de muncă de 6 ani și 2 luni, acest drept a fost acordat și înscris în carnetul de muncă la poz. 30 fiind indicat și temeiul legal în baza căruia a fost acordat.
Reclamanta a susținut că pentru perioada lucrată în cele două grupe de muncă pârâta trebuia să reducă stagiul de muncă realizat cu o perioadă de 3 ani, potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 19/2000 și în consecință trecerea la pensie pentru limită de vârstă trebuia să opereze începând cu luna septembrie 2003 și începând cu luna septembrie 2006 cum a procedat în mod greșit pârâta în conformitate cu reglementările cuprinse în anexa nr. 9 nr. 340/2001.
Prin cererea înregistrată le pârâtă sub nr. 25575/2004 a solicitat includerea în stagiul de cotizare a stagiului asimilat, perioada de studii superioare, deoarece pensia pentru limită de vârstă trebuia acordată începând cu luna septembrie 2003.
Referitor la mențiunea din decizie potrivit cu care pensia de 1248 lei stabilită de expert în cadrul dosarului civil nr- al Tribunalului Constanța corespunde unui punct de pensie în valoare de 323,10 lei, reclamanta învederează faptul că la data la care a promovat acțiunea valoarea punctului de pensie este de 581,30 lei motiv pentru care apreciază că pârâta are intenția de a acorda o pensie mai mică decât cea cuvenită.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației ca nefondate.
În susținerea acestei poziții procesuale pârâta a învederat faptul că prin sentința civilă nr. 387/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- a fost anulată decizia de pensionare nr. -/03.02.2006 și a fost obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare anticipată parțială cu acordarea drepturilor de pensie în cuantum de 1401 lei începând cu data de 01.09.2005.
Pârâta a procedat la punerea în executare a sentinței civile, însă pe parcursul derulării litigiului a procedat la trecerea reclamantei la pensie pentru limită de vârstă, ulterior procedând la emiterea deciziei nr.-/03.07.2008 prin care s-a stabilit o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1.428 lei potrivit concluziilor raportului de expertiză corespunzătoare punctajului mediu anual astfel stabilit de 4,22472.
Pârâta a învederat faptul că perioada studiilor superioare, stagiu asimilat, este evidențiată în cadrul deciziei.
În ceea ce privește plata diferențelor dintre pensia achitată și pensia cuvenită actualizată cu indicele de inflație pârâta solicită respingerea ca nefondată având în vedere faptul că s-a procedat la emiterea deciziei de pensionare potrivit dispozițiilor instanței.
Prin sentința civilă nr.127/06.03.2009, Tribunalul Constanța a admis în parte contestația formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii și a fost obligat pârâta să completeze decizia de pensionare nr.-/03.07.2007 în sensul de a menționa la rubrica privind grupa a II a de muncă o perioadă de 11 ani și 11 luni.
Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 03.07.2008 pârâta emite decizia de pensionare nr. -, obiectul contestației de față.
Potrivit mențiunilor acestei decizii pârâta a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 387/19.11.2007 pronunțată de Tribunalului Constanța în dos. nr-.
Pârâta a reținut că reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 34 ani 8 luni 28 zile din care 30 ani 11 luni și 19 zile în condiții normale.
Această mențiune în deciziei este în contradicție cu înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei pozițiile 28 - 29 ( 17) din care rezultă că reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 11 ani și 11 luni în grupa a II a de muncă, timp lucrat 70%.
În condițiile în care la rubrica stagiu de cotizare din cuprinsul deciziei apar defalcate în funcție de condițiile în care a fost prestată activitatea grupele de muncă, condițiile speciale, condiții normale, sector agricol în mod corect pârâta trebuia să completeze la grupa a II a stagiul realizat de reclamantă respectiv cel menționat în carnetul de muncă.
Referitor la solicitarea reclamantei privind înscrierea stagiului de 6 ani și 2 luni realizat în condiții grele menționată la poziția 30 din carnetul de muncă instanța constată că mențiunile respectiv cuprind acordarea sporului de condiții grele fără nici o altă mențiune în ceea ce privește activitatea prestată în condiții grele.
De altfel, din carnetul de muncă sau din orice alte înscrisuri, adeverința nr. G/937/22.07.2005 ( 221), nu rezultă că reclamanta a prestat activitate în condiții grele, în schimb a beneficiat de un spor acordat la drepturile salariale, spor care nu atrage automat încadrarea în categorie de muncă.
Referitor la solicitarea reclamantei privind reducerea stagiului de cotizare cu stagiul aferent celor două categorii de muncă prestate, grupa a II a și condiții grele instanța constată următoarele:
Potrivit art. 42 din Legea nr. 19/2000, invocat de către reclamantă, asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.
Se poate observa că legiuitorul a instituit o facilitate în favoarea acestor asigurați în sensul că pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă chiar înainte de împlinirea vârstei standard prevăzute de lege în cazul în care a îndeplinit condiția necesară referitoare la realizarea stagiului complet de cotizare.
De altfel în cuprinsul legii nr. 19/2000 legiuitorul nu vorbește nici un moment de reducerea stagiului de cotizare, în schimb stabilește posibilitatea reducerii vârstei, cele două noțiuni fiind total distincte.
Față de aceste considerente solicitarea reclamantei se dovedește a fi nefondată.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei pentru includerea stagiului asimilat, facultate curs de zi, începând cu data depunerii adeverinței nr. 25575/2004, instanța reține următoarele:
La data de 10 august 2004 reclamanta a formulat o cerere adresată pârâtei, înregistrată sub nr. 25575/10.08.2004 ( 225), prin care solicita indexarea pensiei ca absolventă a Academiei de Studii Economice B cursuri de zi.
La solicitare a anexat dovezile constând în înscrisurile de absolvirea a instituției de învățământ superior.
Instanța constată că la data formulării cererii reclamanta era beneficiara unei pensii anticipate parțială care a fost acordată începând cu data de 01.05.2002 ( 230) conform deciziei nr. 1- din 24.06.2002.
Pârâta a stabilit prin decizie ca perioada pentru care se aplică diminuarea prevăzută în cazul pensiei anticipate parțială să fie de 53 de luni.
În aceste condiții la data depunerii cererii, potrivit art. 50 al. 11din Legea nr. 19/2000 la stabilirea drepturilor de pensie anticipată parțială nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute de art. 38 al. 1 lit. b și c, respectiv perioada de studii din învățământul universitar cursuri de zi.
Această perioadă asimilată urmează a fi fructificată în momentul în care reclamanta urmează a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, chestiune soluționată prin acordarea acestor drepturi începând cu data de 228.09.2006.
Susținerea reclamantei privind acordarea pensiei de limită de vârstă începând cu septembrie 2003, fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 387 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Referitor la solicitarea reclamantei în ceea ce privește menționarea în cadrul decizie a valorii punctului de pensie de 323,1 lei la care se raportează cuantumul pensiei instanța constată că această susținere este nefondată în condițiile în care data prevăzută pentru plata drepturilor este 28.09.2006 și cuantumul pensiei rezultă din înmulțirea punctajului mediu anual de 4,22472 cu punctul de pensie stabilit la acea data respectiv 323,1 lei.
În ceea ce privește diferențele dintre pensia achitată și cea cuvenită, instanța apreciază că acestea nu se datorează de către pârâta având în vedere data de la care se cuvin aceste drepturi, 28.09.2006, evoluția punctului de pensie care conduc la stabilirea valorii reale a pensie la data achitării acestor drepturi.
Potrivit imaginii de plată depusă la dosar de către pârâtă ( 274) instanța constată că în luna august 2008 reclamantei i-au fost achitate drepturi restante în cuantum de 8871 lei.
Față de toate aceste considerente acțiunea a fost admisă doar în parte.
Împotriva sus menționatei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
1. Prima instanță a admis numai pct.1 din acțiune, în sensul că a obligat pârâta să menționeze în noua decizie la grupa a II-a de muncă o perioadă de 11 ani și 11 luni, fără ca pârâta să fie obligată să-i refacă calculul în raport de noua situație. Această simplă obligare nu are nici o eficientă practică, nereflectară în reducerea vârstei pentru pensia la limita de vârstă și drept consecință stabilirea unui cuantum micșorat al pensiei. Constatând că există o încălcare evidentă solicită admiterea recursului și modificarea acestui capăt de cerere, cu obligarea pârâtei la completarea deciziei de pensionare cu perioada de 11 ani și 11 luni de grupa a II-a de muncă și la recalcularea corespunzătoare a cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, precum și data de la care pârâta este obligată să-i recunoască acest drept.
2. Instanța de fond nu se pronunță cu privire la perioada de 6 ani și 2 luni - condiții grele de muncă solicitate la pct.1b din acțiune, cu toate că s-a demonstrat că această perioadă este înscrisă în carnetul de muncă la poziția 30, iar temeiul legal pentru acordarea acestui drept este Legeanr.35 și nr.68/1990. Instanța cu toate că arată că a dobândit un spor de condiții grele de muncă, acesta nu ar atrage automat încadrarea în categoria condițiilor grele de muncă. Ori acest spor nu se putea acorda dacă nu ar fi lucrat în condiții grele de muncă și nu îndeplinea condițiile legale recunoscute de angajator în carnetul de muncă.
3. Referitor la reducerea stagiului de muncă în raport de gr.a II-a de muncă și condiții grele de muncă, instanța nu a observat că acest stagiu îi reducea cu 3 ani vârsta de pensionare pentru limită de vârstă începând cu septembrie 2003, astfel că mențiunea din hotărâre între "reducerea stagiului de cotizare " și "reducerea vârstei" nu are nici o relevanță atât timp cât este subînțeles și legea îi facilita ca prin recunoașterea stagiului de muncă să i se reducă cu 3 ani vârsta de pensionare pentru pensie la limită de vârstă. Solicită a se constata că și sub acest aspect instanța de fond prin respingerea cererii de la pct.2 din acțiune este nelegală, fapt pentru care solicită admiterea recursului și procedarea la recunoașterea ca stagiile de muncă pentru grupa a II-a și condițiile grele de muncă determină reducerea vârstei de pensionare, iar pensionarea pentru limită de vârstă să fie recunoscută din septembrie 2003, cu obligarea pârâtei în sensul celor de mai sus.
4. Referitor la pct.3 din acțiune prin care solicita obligarea pârâtei la includerea stagiului asimilat - facultate curs de zi, beneficiind de vechime în muncă în grupa a II-a, cât și pentru condiții grele, ce determinau reducerea vârstei de pensionare cu 3 ani, trebuia să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu începere din septembrie 2003.
Susținerea instanței că nu s-a luat în considerare acest stagiu asimilat datorită faptului că se afla în cadrul pensiei anticipate parțiale este total eronată, deoarece prin recunoașterea stagiului de muncă în grupa a doua și condiții grele de muncă, nu trebuia să mai fie beneficiatul pensiei anticipate, ci al unei pensii pentru limită de vârstă din septembrie 2003 și până în prezent.
5. Instanța de fond i-a respins pct. 4 din acțiune, cu motivarea că plata drepturilor începea din septembrie 2006 pentru punctul de pensie stabilit de 323.1 lei.
Drepturile restante achitate de pârâtă în august 2008 în cuantum de 8871 lei nu sunt cele corect cuvenite, ci reprezintă diferența dintre pensia anticipată parțial cuvenită conform expertizei și cea plătită efectiv. Ori, prin acțiunea de la fond a solicitat recalcularea pensiei pentru limită de vârstă din septembrie 2003, ceea ce determină un cuantum mult mai mare al drepturilor restante față de cel achitat în august 2008.
6. Instanța de fond nu a obligat pârâta ca odată nu noua decizie de pensionare emisă, să-i comunice atât buletinul de calcul al pensiei, cât și fișa de calcul a cuantumului real al pensiei în funcție de valoarea punctului și a diferenței pensiei plătite anterior.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere, deși legea impune în mod obligatoriu însoțirea deciziei de pensionare de buletinul și fișa de calcul.
7. Deși a solicitat la pct.6 din acțiune ca pârâta să fie obligată la plata diferenței dintre pensia cuvenită și cea achitată, precum și obligarea la actualizarea cu rata inflației a acestei diferențe, prima instanță în mod nejustificat nu s-a pronunțat și nu i-a acordat rata inflației, deși există hotărâri definitive și irevocabile care consacră și obligă pârâta la plata inflației pentru diferența cuvenită.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000: "asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1.
Prin art.1671alin.1 din același act normativ se prevede că:"într-un interval de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr.4.
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că în cazul desfășurării activității în condiții deosebite sau în grupa I-a de muncă, asigurații au dreptul la o reducere a vârstei de pensionare și nu de o reducere a stagiului de cotizare cum susține recurenta în mod greșit.
Prin sentința civilă nr.387/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.66/AS/13.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pârâta a fost obligată la anularea deciziei nr. -/3.02.2006 și emiterea unei noi decizii de pensionare anticipate parțială, cu acordarea drepturilor de pensie în cuantum de 1401 lei începând cu 1.09.2005.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins ca nefondată contestația sub aspectul obligării pârâtei să emită o decizie pentru limită de vârstă începând cu luna septembrie 2003 și acordarea drepturilor actualizate cu rata inflației.
În baza hotărârii judecătorești menționate, s-a emis decizia nr.-/3.07.2008, prin care s-a stabilit conform dispozițiilor instanței o pensie în cuantum de 1401 lei începând cu 1.09.2005.
S-a reținut în considerentele hotărârii, că potrivit dispozițiilor art.52 din Legea nr.19/2000, trecerea de la pensia anticipată parțială la pensia pentru limită de vârstă, se face la cerere, or, în speță reclamant nu a depus o asemenea cerere la. C, împrejurare față de care instituția nu putea dispune din oficiu adăugarea stagiului asimilat și eliminarea diminuării.
Conform art.50 alin. (1)1din Legea 19/2000, la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute la art.38 alin.(1) lit. b) și c).
Referitor la solicitarea reclamantei în ceea ce privește menționarea în cadrul deciziei a valorii punctului de pensie de 323,1 lei la care se raportează cuantumul pensiei, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care data prevăzută pentru plata drepturilor este 28.09.2006 și cuantumul pensiei rezultă din înmulțirea punctajului de pensie stabilit la acea dată respectiv 323,1 lei.
În mod corect prima instanță a reținut că reclamantei i-au fost achitate drepturile restante în cuantum de 8871 lei, potrivit imaginii de plată depuse la dosar de către pârâtă (fila 274 dosar fond), având în vedere data de la care acestea erau datorate, respectiv 28.09.2006 și nu septembrie 2003, cum susține în mod greșit recurenta.
Prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de comunicare a buletinului de calcul al pensiei și al fișei de calcul a pensiei reale, precum și asupra cererii de obligare la plata diferenței dintre pensia cuvenită și cea achitată actualizată cu rata inflației, în sensul respingerii restului pretențiilor ca nefondate, arătând considerentele pentru care a respins aceste pretenții.
În consecință, în temeiul art.312 cod pr.civilă, curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.127/06.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.11.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/23.11.2009
Tehnored.gref.RD/2ex/24.11.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol