Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație decizie pensionare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE NR. 34

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în localitatea,-, județul S, prin mandatar, domiciliat în V D,-, -.D,.7, județul S, împotriva sentinței nr. 1865 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat mandatarul recurentului și consilier juridic pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după mandatarul recurentului a depus la dosar, în copie, adresele nr. 37548 din 10.12.2009, nr. 31155 din 21.08.2009 eliberate de Casa Județeană de Pensii S, decizia nr. 607 din 12 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale și copie extras din Monitorul Oficial nr. 334/2009 și a arătat că, deși a solicitat precizări de la unitatea intimată referitoare la actul normativ în baza căreia a fost pensionat, nu i s-a comunicat aceasta, motiv pentru care solicită efectuarea în cauză a unei expertize prin care să i se precizeze condițiile de pensionare.

Consilier juridic pentru intimată, a precizat că nu este de acord cu administrarea probei cu expertiză și a solicitat a se da cuvântul părților la dezbaterile în fond.

Instanța, față de prevederile art. 305.pr.civ. a respins ca inadmisibilă proba cu expertiza solicitată de mandatarul recurentului și constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Mandatarul recurentului a depus la dosar concluzii scrise.

Consilier juridic pentru unitatea intimată, reiterând motivele precizate în întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția civilă, înregistrată sub nr- din data de 25.06.2009, reclamantul în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii S, prin reprezentanți legali, a contestat modul de recalculare a drepturilor sale de pensie.

Astfel, arată reclamantul, la recalcularea drepturilor sale de pensie, pârâta a aplicat greșit stagiul de cotizare la determinarea punctajului mediu anual respectiv de 30 de ani, corespunzător grupei a III-a de muncă în loc de 20 de ani cât prevede art. 14 din Legea nr. 3/1977 pentru grupa I de muncă, în care și-a desfășurat activitatea (minerit subteran).

Că, în acest sens statuează și Decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și anume că dispozițiile art. 77 al. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupa specială de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar copiile deciziei nr. 75612/12.04.1986; nr. 75612/7.04.2005 și buletinul de calcul din aceeași dată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că, stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG nr. 267/1990 și care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990, or reclamantul nu face parte din această categorie.

Prin sentința nr. 1865/22.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată, acțiunea având ca obiect "Legea 19/2000" privind pe reclamantul, domiciliat în loc.,-, jud. S - prin maandatar, domiciliat în V D,-, - sentința civilă. D,. II,. 7, jud. S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în mun. S, str. - -, jud.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, la data de 1.05.1986, pensia fiind stabilită în baza prevederilor Legii nr. 3/1977.

Fiind pensionat anterior datei de 1.04.2001, reclamantul a beneficiat de prevederile HG nr. 1550/2004 și nr.OUG 4/2005 în baza cărora i-au fost recalculate drepturile de pensie, la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiul de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977, respectiv cel de 30 de ani.

Dispozițiile art. 14 din actul normativ sus menționat nu se interpretează în sensul reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei ci la acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard a persoanelor care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă.

Ca atare este lipsită de relevanță împrejurarea că, potrivit art. 43 și 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stagiul complet de cotizare a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă câtă vreme legea în vigoare la data înscrierii la pensie a reclamantului era Legea nr. 3/1977.

Față de aceste considerente, în temeiul textelor de lege sus amintite, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs reclamantul, prin mandatar, arătând că Tribunalul nu a ținut seama de motivele pe care le-a arătat, care sunt conform legilor, ci a aplicat greșit motivarea Casei Județene de Pensii De asemenea, a solicitat ca, în conformitate cu Legea nr. 233/23.04.002, Casa Județeană de Pensii S să îi elibereze un act oficial, din care să rezulte cu ce articol din Legea nr. 3/1977 a fost pensionat, așa cum s-a răspuns prin adresa 3155/21.08.2009.

În susținerea recursului, reclamantul a depus, în copii, o serie de înscrisuri.

Intimata Casa Județeană de Pensii Sad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 2 din nr.HG 1550/2004 "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".

La determinarea punctajului mediu anual recalculat al reclamantului, s-a utilizat în mod legal stagiul complet de cotizare de 30 de ani, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Or, prin art. 8, Legea nr. 3/1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani pentru bărbați, acesta fiind stagiul de cotizare avut în vedere și de către pârâtă la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.

Prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu s-a stabilit un stagiu de cotizare diferit, ci s-a reglementat posibilitatea pensionării la cerere cu reducerea vârstei pentru persoanele care au lucrat cu grupa I de muncă.

Prin urmare, reclamantului intimat, care este pensionar începând cu data de 01.05.1986, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, acestea fiind aplicabile persoanelor ale căror drepturi s-au deschis după data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Această interpretare a fost apreciată ca fiind corectă și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40/22.09.2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara și s-a constatat că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, în esență, că au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii instanțele care au considerat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.

Astfel, s-a arătat că "Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.

De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 43 și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă."

date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile date în soluționarea recursurilor în interesul legii au un caracter obligatoriu, prevăzut expres de art. 329 al. 2 Cod procedură civilă.

Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

În ceea ce privește cererea formulată de către reclamantul recurent, ca, în conformitate cu Legea nr. 233/23.04.002, Casa Județeană de Pensii S să îi elibereze un act oficial, din care să rezulte cu ce articol din Legea nr. 3/1977 a fost pensionat, așa cum s-a răspuns prin adresa 3155/21.08.2009, Curtea constată că aceasta este o cerere nouă formulată în recurs.

Or, potrivit dispozițiilor art. 316 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 294 al. 1 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot face alte cereri noi.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, prin mandatar, împotriva sentinței nr. 1865 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Judec. fond:, GH.

2 ex. 1 februarie 2010

Președinte:Sas Laura
Judecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Suceava