Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6051/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6051
Ședința publică de la 06 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 634/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar recurenta solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 634 din 30 aprilie 2009, admis contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost anulată decizia nr. - din 21.01.22009 emisă de Casa Județeană de Pensii O în sensul că a fost obligată pârâta să ia în calcul ca vechime în magistratură perioadele următoare: 15.04.1984-23.06.1986; 01.04.1991-01.06.1993; 01.06.1993-01.02.1994 când contestatorul a funcționat în cadrul Direcției pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale județului
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, contestatorul a deținut funcțiile de inspector principal și inspector de specialitate juridică în perioadele 15.04.1984 - 23.06.1986, 01.04.1991 - 01.06.1993, 01.06.1993 - 01.02.1994, perioade care nu au fost luate ca vechime în magistratură de către pârâtă.
Din analiza fișei postului depusă la dosar, filele 16 și 19, rezultat că în perioadele respective contestatorul a exercitat atribuții de îndrumare și control privind aplicarea prevederilor legale a contractelor de muncă, a conflictelor de muncă, concediile și disciplina muncii, reconstituirea vechimii în muncă, verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate de către comisie, atribuții ce reprezintă funcții de execuție, de specialitate juridică în cadrul Administrației Publice
Potrivit art. 44 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare "timpul cât o persoană licențiată în drept sau drept economic administrativ, este senator sau deputat, avocat al poporului, membru al Curții de Conturi, personal de conducere ori de execuție de specialitate juridică aparatul Parlamentului, Președinției României, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Curții Constituționale, sau în cadrul altor organe ale Administrației Publice se consideră vechime în magistratură".
Față de aceste prevederi legale și având în vedere faptul că petentul a îndeplinit funcții de execuție de specialitate juridică în cadrul Administrației Publice, s-a apreciat contestația întemeiată, fiind admisă și s-a constatat că perioadele respective constituie vechime în magistratură.
În acest sens sunt și dispoz. art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 104 alin. 1 din aceeași lege, care prevede că judecătorii și procurorii în funcție, care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992, republicată cu modificările și completările ulterioare își păstrează această vechime.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii analizând o solicitare similară, prin Hotărârea nr. 649/03.07.2008 a stabilit că perioada în care un judecător în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv 28.09.2004, a îndeplinit, în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii 92/1992 privind organizarea judiciară, funcția de inspector de specialitate în cadrul Oficiului Legislația al Direcției de Muncă și Protecție Socială cu atribuții specifice (de natură juridică) constituie vechime în magistratură.
Cum,contestatorul a îndeplinit funcția de inspector de specialitate, respectiv inspector de specialitate juridică în cadrul pârâtei, cu atribuții specifice, preponderent de natură juridică, în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 92/1992 privind organizarea judiciară, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, respectiv 28.09.2004, îndeplinea funcția de judecător, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legii, iar în perioada solicitată de reclamant constituie vechime în magistratură.
Intimata Casa Județeană de Pensii Oaf ormulat recurs împotriva sentinței nr. 634/2009 Tribunalului O l t, pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond, respingerea contestației.
Critică sentința pentru aplicarea greșită prevederilor Legii nr. 92/1992, privind organizarea judiciară, care nu poate să retroactiveze, ci prevederile acesteia pot fi aplicate numai de la data publicării, în acest sens considerând că perioadele anterioare intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 15.04.1984 - 23.06.1986 și 01.04.1991 - 04.08.1992 nu pot fi considerate ca vechime în magistratură, contestatorul îndeplinind funcția de inspector de specialitate juridică la.
Precizează că pentru stabilirea vechimii în magistratură i s-au calculat perioadele cât a îndeplinit funcțiile de jurisconsult și judecător și a fost pensionat în baza Legii nr. 303/2004, în vigoare la data pensionării, iar această lege nu prevede că funcția deținută de contestator în perioadele în discuție constituie vechime în magistratură.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă și va fi menținută.
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greșită prevederilor Legilor nr. 92/1992 și nr. 303/2004, care nu pot să retroactiveze, întrucât funcția îndeplinită de contestator nu constituie vechime în magistratură, deoarece instanța de fond a constatat cu deplin temei că funcțiile deținute de contestator în cele 3 perioade în discuție 15.04.1984 - 23.06.1986; 01.04.1991 - 01.06.1993 și 01.06.1993 - 01.02.1994 au fost asimilate de art. 42 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, astfel că se consideră vechime în magistratură.
Acest text are aplicabilitate în cauză nu prin aplicarea lui retroactivă, ci pentru că aceste prevederi se coroborează cu prevederile art. 86 și art. 104(1) din Legea nr. 303/2004, care fac trimitere expresă la dispozițiile Legii nr. 92/ 1992 și anume art. 104(1) dispune că "Judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate prevăzuți la art.______(1), care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992 își păstrează această vechime", ori contestatorul se află în această situație, instanța de fond interpretând și aplicând corect textele enumerate.
In consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 634/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/03.12.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda