Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6100/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(5180/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6100/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009 Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, împotriva sentinței civile nr.1049 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru conflicte de muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 29.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1049 din 27.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T; a fost anulată decizia nr.17807/17.02.2009 și obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare prin luarea în calcul a perioadei cuprinse între 01.01.1975-01.04.1986 ca vechime în funcția de consilier juridic, începând cu data de 29.12.2008; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în conformitate cu adeverința nr.2953/18.12.2008, Curtea de Conturi a României a certificat că reclamantul are o vechime totală în funcții juridice de 30 de ani și 5 luni din care 6 ani vechime în funcția de judecător financiar și președinte al Colegiului juridic de pe lângă Camera de Conturi T, 4 ani, 3 luni și 20 de zile vechime în funcția de judecător la Tribunalul Teleorman și Judecătoria Alexandria, 8 ani 11 luni și 5 zile în funcția de jurisconsult și consilier juridic și 11 ani și 3 luni în funcția de instructor probleme juridice T în perioada 01.010.1975-01.04.1986.
Tribunalul a reținut că s-a depus adeverința nr.06/23.02.2009, eliberată de Uniunea Națională a Producătorilor din România de unde reiese faptul că funcția de "instructor cu probleme juridice" prevăzută în statul de funcțiuni al uniunii cooperatiste agricole, a fost corespondentul funcției de "consilier juridic principal, de la unitățile și instituțiile de stat", aspect ce rezultă și din adeverința nr.3701/31 martie 1986 eliberată de.
Prin urmare a reținut Tribunalul că având în vedere că vechimea totală în funcții juridice este de 30 de ani și 5 luni, iar ultima funcție îndeplinită până la pensionare fiind ce de judecător financiar și președinte al Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi - ceea ce îi permite înscrierea la pensia de serviciu conform art.82 alin. (1) din Legea nr.303/2004 modificată și completată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece petentul nu are 25 de ani în funcțiile menționate de art. 82 alin. (1) din Legea nr.303/2004 în funcțiile de judecător și judecător financiar.
Recurenta susține că conform dovezilor existente vechimea intimatului în funcția de judecător și judecător financiar și președinte al Colegiului Jurisdicțional T este de 10 ani, 3 luni și 20 de zile care este insuficientă pentru a îndeplini condițiile cerute de art. 82 alin. (1) din Legea nr.303/2004, iar adunând perioada petrecută în alte funcții juridice rezultă 19 ani 2 luni și 25 de zile, ceea ce nu este echivalent cu condițiile cerute de art. 82 alin. (1) și (3) din Legea nr.303/2004 pentru a putea beneficia de pensie de serviciu.
Recurenta susține că nu poate fi primită nici susținerea intimatului și însușită de instanța de fond conform căreia vechimea în funcția de instructor cu probleme juridice, așa cum corect este operat în carentul de muncă, ar reprezenta vechime în magistratură în accepțiunea art. 86 din statut.
Intimatul-contestator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 3041proc. civ. Curtea constată că recursul este nefundat pentru motivele ce se vor arăta.
Curtea constată și reține că Tribunalul a stabilit în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate și a făcut o corectă aplicare a legii la acesta.
Astfel, intimatul-contestator a făcut dovada vechimii sale în funcții juridice și astfel tribunalul a reținut că acesta poate solicita pensie de serviciu conform Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Curtea reține că potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr.303/2004," (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării."
Vechimea în magistratură este definită de art. 86 din Legea nr.303/2004 care statuează următoarele, "Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut laart. 87alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut laart. 87alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ."
Prin urmare, petentul a făcut dovada prin probele administrate că îndeplinește condițiile cerute de Legea nr.303/2004 pentru a obține pensie de serviciu ce se cuvine foștilor magistrați, întrucât pe de o parte are o vechime în funcții juridice de peste 30 de ani, vârsta peste 60 de ani și ultima funcție deținută a fost de judecător și președinte al Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi T iar legea cere între 20 și 25 de ani vechime în magistratură și vârsta de cel puțin 60 de an împliniți.
Cât privește singura critică potrivit căreia, perioada în care intimatul a exercitat potrivit carnetului de muncă, funcția de instructor cu probleme juridice la T, de 11 ani și 3 luni, nu poate constitui vechime în magistratură pentru că nu ar fi o funcție juridică, Curtea constată și reține că Tribunalul a administrat mai multe probe, respectiv înscrisuri ce provin de la fosta instituție din care rezultă că în fapt acesta exercita funcția de consilier juridic, iar titulatura respectivă de "instructor cu probleme juridice" era folosită doar pentru cei care aveau studii juridice și desfășurau muncă juridică, denumirea fiind una specifică acelei perioade, 01.01.1975-01.04.1986.
De altfel, recurenta deși avea obligația potrivit Codului d e procedură civilă să facă dovada că acele adeverințe nu conțin adevărata stare de fapt, precum și faptul că funcția de "instructor pe probleme juridice", nu este una și aceeași cu cea de consilier juridic, nu a făcut această dovadă, limitându-se să arate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a avea dreptul la pensie de serviciu ce se cuvine persoanelor ce au exercitat funcția de judecător sau procuror.
Curtea reține că recurenta nici în recurs nu a adus înscrisuri noi care să facă dovada că adeverințele reținute ca probatoriu de instanța de fond cu privire la faptul că intimatul a exercitat funcția de consilier juridic nu ar exprima adevărata stare de fapt.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, Curtea reține că Tribunalul pe baza probatoriului administrat în cauză a stabilit în mod temeinic și legal că intimatului-contestator i se cuvine acordarea pensiei de serviciu în virtutea calității de fost judecător financiar în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) - (3) din Legea nr.303/2004.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T împotriva sentinței civile nr.1049/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru conflicte de muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./28.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu