Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.653

Ședința publică din data de 9 mai 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.261 din 21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, contestație împotriva deciziei nr.-/08.11.2007 emisă de intimată, în baza deciziei nr.1556/31.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin care s-a dispus anularea deciziei nr.2810/30.05.2005, pe motiv că aceasta a fost emisă fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, solicitându-se totodată rambursarea sumei de 11.266 RON, sumă încasată de contestator cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.07.2005 - 01.11.2007.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost pensionat pe caz de boală conform deciziei nr.2310/17.05.2005, decizie ce a fost emisă cu mențiunea nerevizuibil.

A mai arătat contestatorul că în perioada anterioară a fost spitalizat în mai multe rânduri, starea sănătății acestuia nepermițându-i să reia o altă activitate, iar prin decizia nr.1556/31.10.2007 i s-a comunicat faptul că s-a anulat decizia sus-menționată, fără a fi chemat, reexaminat sau reexpertizat.

De asemenea, s-a susținut că din cuprinsul deciziei de anulare nr.1556/31.10.2007, nu rezultă motivul legal pentru care i-a fost anulată decizia, precizându-se totodată că art.53-56 fac vorbire de pensia de invaliditate, iar art.62-63 se referă la revizuiri medicale ce se efectuează la intervale de 6 - 12 luni, iar decizia de anulare asupra capacității de muncă nu a avut în vedere criterii medicale, astfel că, în această situație Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu este competent în a dispune anularea acestei decizii pe alte motive decât cele medicale.

A susținut contestatorul că Ordinul nr.340/2001 prevede procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale, iar nr.HG1229/13.10.2005 face referire la organizarea și funcționarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a Serviciilor Teritoriale de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă și în niciunul din actele normative respective nu se face referire la anularea deciziilor, modul de anulare, motivele sau cadrul normativ ce prevede anularea deciziilor.

În acest context, contestatorul a apreciat ca neîntemeiată și nelegală decizia nr.-/08.11.2007, motiv pentru care a solicitat anularea acesteia, iar în temeiul dispozițiilor art.87 din Legea nr.19/2000 a solicitat suspendarea executării titlului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii, precizându-se de către contestator că a respectat indicațiile Cabinetului Teritorial d e Expertiză Medicală prezentând documentele ce i-au fost solicitate.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000.

Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, decizia contestată fiind emisă în condiții de legalitate, deoarece contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme, situație în care a fost emisă decizia nr.1556/31.10.2007, prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă, decizie trimisă contestatorului cu confirmare de primire și care putea fi contestată potrivit procedurii la care s-a făcut trimitere.

De asemenea, s-a arătat că în urma emiterii deciziei nr. 1556/31.10.2007, prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă și decizia de încetare nr.-/08.11.2007 prin care s-a stabilit și prejudiciul de 11.266 lei și cum contestatorul nu a făcut dovada că a urmat toată procedura prevăzută de lege, decizia de anulare a deciziilor medicale a rămas definitivă și decizia de încetare a plății pensiei fiind un accesoriu al acesteia, nu mai poate fi modificată.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, depuse la dosar de ambele părți, prin sentința civilă nr.261 din 21 februarie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația, a anulat decizia nr.-/08.11.2007 emisă de intimată și a exonerat pe contestator de plata sumei de 11.266 lei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art.56 (6) din Legea nr.19/2000, astfel cum a fost modificată ulterior, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate necontestată în termen este definitivă.

S-a arătat că existența unor deficiențe în activitatea Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Târgoviște, subordonat unității intimate, constatate prin nota de constatare nr.51039/31.10.2007 a Direcției de audit Intern și Control, nu reprezintă un motiv întemeiat pentru luarea măsurii dispuse de intimată.

A mai reținut instanța de fond că petentul se află în incapacitate permanentă de muncă, potrivit deciziei nr.2310/17.05.2005, fiind declarat nerevizuibil datorită bolii și vârstei, iar în atare situație, se aplică dispozițiile art.56 (6) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, făcându-se trimitere și la disp.art.39 din Ordinul nr.340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în raport de care decizia emisă de Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ca urmare a acțiunii de control, se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Așa fiind, în cazul în care se constatau deficiențe în legătură cu stabilirea gradului de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad de invaliditate, în alt grad, ori de încetare a invalidității cu efecte doar pentru viitor, nicidecum pentru trecut.

Totodată, s-a arătat că din actele dosarului și din nota de constatare nr.51039 din 31.10.2007 a Direcției de Audit Intern și Control, rezultă că există anumite neconcordanțe între compartimentele unității intimate, o lipsă de comunicare și rezolvare eficientă a sarcinilor, întrucât nu sunt dovezi de verificare a petentului la intervalele de 6 - 12 luni în perioada analizată, în funcție de afecțiunea acestuia, adrese, notificări ori somații pentru prezentarea la controlul medical al capacității de muncă.

De asemenea, a reținut prima instanță că intimata nu a făcut dovada vreunei atitudini culpabile a contestatorului în stabilirea și menținerea gradului de invaliditate a capacității de muncă, cu atât mai mult cu cât acesta dovedește cu acte medicale că este nerevizuibil medical din cauza bolii de care suferă încă din anul 2005 și în prezent.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.

Se susține că în mod greșit a fost anulată decizia de încetare a plății pensiei în condițiile în care intimatul nu a făcut dovada contestării deciziei medicale la Cabinetul de Expertiză Medicală M și nici în instanța de judecată, nerespectând prevederile art.56 din Legea nr.19/2000, astfel încât decizia medicală a rămas definitivă prin necontestare și decizia de încetare a plății pensiei, fiind un accesoriu al acesteia, nu mai suportă nicio modificare.

Se mai învederează că în mod eronat prima instanță a reținut că, la baza emiterii deciziilor de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă, au stat dispozițiile art. 39 din Ordinul 340/2001, iar nu dispozițiile art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având nr.51039/31.10.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

S-a mai învederat că instanța nu a cercetat cu atenție fondul cauzei, încălcându-se prevederile legale întrucât motivarea instanței de fond privește suspendarea plății pensiei de invaliditate deși intimatul a solicitat anularea unei decizii de încetare a plății pensiei de invaliditate, această decizie având la bază decizia de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă nr.1556/31.10.2007.

Așa fiind, se concluzionează că instanța a anulat în mod eronat decizia de încetare pensiei de invaliditate, motivând sentința pe prevederile Legii nr.19/2000 cu privire la suspendarea plății pensiei de invaliditate.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimatul-contestator, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.1556/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă nr.2810/30.05.2005 emisă pentru intimatul-contestator, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.

Ulterior, la numai câteva zile de la emiterea deciziei nr.1556/31.10.2007 și fără ca această decizie să rămână definitivă prin exercitarea căilor legale de atac, prin decizia nr.-/08.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatului-contestator începând cu data de 01.07.2005, precum și recuperarea sumei de 11.266 lei de la acesta, reținându-se că este o sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.07.2005 - 01.11.2007.

În cuprinsul deciziei nr.1556/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.51039/31.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare nr.51039/31.10.2007 (filele 18-20 dosar fond), a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39 din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

În consecință, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță, iar nu retroactiv, astfel cum a procedat în mod greșit recurenta.

Contrar susținerilor recurentei, intimatul-contestator a făcut dovada că a contestat, în conformitate cu disp.art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, decizia nr.1556/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, contestație ce a fost soluționată prin decizia nr.2661/27.12.2007 a Oficiului Județean de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, fiindu-i respinsă contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare menținerii în grad de invaliditate, decizie la care se face referire chiar în cuprinsul contestației de față.

Cum decizia nr.-/8.11.2007 a fost emisă de Casa Județeană de Pensii D la doar câteva zile de la emiterea deciziei nr.1556/31.10.2007 de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, înainte de epuizarea căilor legale de atac împotriva acesteia, prevăzute de disp. art.56 din Legea nr.19/2000, soluția primei instanțe, care a anulat în totalitate decizia nr.-/8.11.2007 a Casei Județene de Pensii D, apare ca fiind legală și temeinică.

Împrejurarea că în considerentele sentinței atacate s-a reținut că prin decizia nr.-/8.11.2007 emisă de recurentă s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a intimatului, în loc de încetarea plății pensiei de invaliditate a acestuia, nu poate justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurentă, câtă vreme argumentele care au condus la pronunțarea sentinței atacate, reținute de prima instanță, rămân valabile, fiind neîntemeiată susținerea conform căreia instanța nu ar fi cercetat cu atenție fondul cauzei.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.261 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliată în comuna, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 9 mai 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.2 ex./16.05.2008

/

dos.fond nr- Trib.

jud.fond

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Ploiesti