Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/AS
Ședința publică din 10 Martie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-,.68,.B,.28, județul C, împotriva sentinței civile nr. 407/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant personal și asistat de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.59154/04.02.2009, depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar adeverința nr. 234/26.02.2009 emisă de C, precum și adresa nr. -/13.03.2008 de la.
Întrebat fiind de către instanță recurentul reclamant personal, dacă adeverința nr. 234/26.02.2009 emisă de Caf ost depusă la Casa Județeană de Pensii înainte de pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, acesta susține că nu a depus-o înainte de pronunțarea hotărârii, ci după pronunțarea acesteia.
Apărătorul recurentului reclamant solicită instanței ca la examinarea recursului declarat de către acesta, să aibă în vedere doar motivele de recurs ce privesc criticile referitoare la hotărârea pronunțată de instanța de fond, nu și cele referitoare la excepțiile invocate de nelegalitate și de neconstituționalitate.
Față de susținerea apărătorului recurentului reclamant, instanța pune în vedere acestuia să depună la dosar motive de recurs conform precizărilor făcute la acest termen, cu înlăturarea excepțiilor invocate.
În acest sens, apărătorul recurentului reclamant depune la dosar concluzii scrise - intitulate "motive de recurs precizate" și în care sunt menționate criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de fond. Arată că doar acestea sunt motivele de recurs pe care le susține. Totodată, menționează că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Față de susținerile apărătorului recurentului reclamant și având în vedere și motivele de recurs precizate, instanța declară dezbaterile închise, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului, așa cum a fost precizat la acest termen.
Având cuvântul asupra recursului, apărătorul recurentului reclamant, susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant, întrucât acesta întrunea condițiile legale pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în raport de prevederile cuprinse în Anexa 3 Legii nr.19/2000 și de Legea nr.226/2006, în măsura în care legea asimilează grupa I de muncă cu condițiile speciale, așa cum rezultă din art.2 pct.2 din Legea nr.226/2006. Totodată, menționează că începând cu anul 1985 și până în 2001, reclamantul a lucrat ca sculer matrițer pe platformă marină, muncă ce este încadrată în grupa I, însă instanța de fond a stabilit că nu a lucrat nici măcar o zi în grupa I, considerând totuși că a efectuat un stagiu de cotizare în condiții speciale de 21 ani și 2 luni.
În conformitate cu disp.art.2 din Legea nr.226/2006 perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea pe durata programului normal de lucru numai în locuri prev. la art.1 sunt stagii de cotizare în condiții speciale. Sunt asimilate acestui stagiu și perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000. perioadei de muncă desfășurată în grupa I nu se confundă cu recalificarea acesteia ca fiind muncă în condiții speciale, doar stagiile de cotizare se transformă într-un singur stagiu de cotizare în condiții speciale.
Mai susține apărătorul recurentului reclamant, că potrivit art.1671din Legea nr.19/2000 asiguraților ce li se deschide dreptul la pensie în perioada aprilie 1000 - aprilie 2010, pot solicita pensie pentru limită de vârstă conform tabelului nr.4, iar reclamantul are un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 20 de ani împliniți și beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 12 ani.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul anulării deciziei nr.32806/2008 emisă de intimata pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea dreptului la pensie, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat - sens în care depune chitanța seria - 4 nr.1077/04.02.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea instituției pârâte la recunoașterea dreptului său de a beneficia de pensie începând cu data de 04.04.2008, cu plata de daune materiale și morale, precum și cu suportarea de către pârâtă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În considerente, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod eronat cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, întrucât la data înregistrării cererii avea vârsta de 51 ani și 3 luni, iar ca activitate în grupa - 21 ani, 2 luni și 14 zile.
Reclamantul susține că în aceste condiții întrunea condițiile legale pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în raport de prevederile cuprinse în Anexa 3 Legii nr. 19/2000 și de cele din Legea nr. 226/2006, în măsura în care legea asimilează grupa I de muncă cu condițiile speciale, astfel cum rezultă din art. 2 pct. 2 din Legea nr. 226/2006.
Reclamantul a arătat că în condițiile în care prin decizia de respingere de acordare a dreptului i-au fost recunoscuți 21 ani și 2 luni de muncă în condiții speciale, este evident că tot atâția ani s-au regăsit în grupa I, fiind aplicabile dispozițiile art. 1671și Anexa 4 din Legea nr. 19/2000.
U, astfel, în opinia reclamantului, a fi făcută o reducere de 12 ani din vârsta standard de pensionare ( în cazul său, de 63 ani și 3 luni ), rezultând 51 ani și 3 luni.
Reclamantul a arătat că vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare urmează a fi avute în vedere în raport de Anexa 3 Legii nr. 19/2000, iar nu de Ordinul nr. 340/2001.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul neîndeplinirii de către reclamant a condițiilor de pensionare prevăzute de lege.
Instituția pârâtă a menționat că în aprecierea deschiderii dreptului de pensie pentru limită de vârstă se putea face teoretic aplicarea disp. art. 1671din Legea nr.19/2000 sau a celor din Legea nr. 226/2006.
În prima situație, vârsta standard de pensionare la momentul solicitării dreptului de pensie era de 53 ani și 9 luni.
În cea de-a doua variantă, prin aplicarea Legii nr. 226/2006, reducerea din vârsta standard de pensionare este de 8 ani conform Anexei 4 din Legea nr. 19/2000, ceea ce nu asigură nici în acest caz deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă - vocația fiind pentru vârsta de 57 ( 65 ani minus 8 ani ).
A fost depusă la dosar decizia nr. 32086/07.08.2008 de respingere a cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu documentația avută în vedere.
Prin sentința civilă nr. 407/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este născut la data de 04.01.1957 și a solicitat instituției pârâte la 04.04.2008 prin cererea înregistrată cu același număr deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.
Casa județeană de pensii a stabilit că reclamantul are un stagiu total de cotizare de 37 ani, 10 luni și 14 zile, din care în grupa I (potrivit Legii nr. 3/1977) 0 ani, în grupa a II-a ( potrivit Legii nr. 3/1977 ) 3 ani, 0 luni și 20 zile, iar în condiții speciale 21 ani 2 luni și 14 zile, respectiv, anterior 01.04.2001 - 14 ani și 9 luni, iar în condițiile Legii nr. 226/2006 - 21 ani 2 luni și 14 zile. Reclamantului i-a fost recunoscut și un stagiu asimilat de 1 an, 5 luni și 7 zile.
Potrivit Anexei 3 Legii nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare a reclamantului era, la data depunerii cererii ( aprilie 2008 ) de 63 ani și 4 luni, iar stagiul complet de cotizare, de 31 ani și 8 luni.
Acestea sunt datele cu care urmează a se face calculul necesar reducerii vârstei standard de pensionare, fiind irelevante sub acest aspect mențiunile din decizia contestată, privitoare la un stagiu complet de 35 ani și o vârstă standard de 65 ani, deduse din prevederile Ordinului nr. 340/2001.
În speță, la data depunerii cererii, reclamantul avea vârsta de 51 ani și 3 luni.
Instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 2, 3, 4 și 5 din Legea nr. 226/2006 coroborate cu prevederile Legii nr. 19/2000 (art. 1671raportat la cuprinsul tabelului nr. 4, anexa 4 la lege) și cu prevederile Art. 10 alin. 2 din nr.HG 1025/2003.
Analizând aceste texte legale instanța de fond a reținut că Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurați beneficiul valorificării stagiului realizat în grupa I ( potrivit Legii nr. 3/1977) prin aplicarea dispozițiilor art. 1671din Legea nr. 19/2000, în sensul reducerii vârstei standard de pensionare cu numărul de ani corespunzător acestui stagiu - tabelul nr. 4 al acestui text.
Reclamantul nu a realizat însă nici un stagiu de cotizare în grupa I în condițiile Legii nr. 3/1977, astfel că textul art. 1671din Legea nr. 19/2000 ( de strictă interpretare cât privește raportarea la grupa I, iar nu și la alte condiții )
nu-i este aplicabil.
S-a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la recunoașterea implicită a grupei I prin echivalarea adusă de Legea nr. 226/2006 condițiilor sale de muncă prin încadrarea lor în categoria condițiilor speciale. Cu alte cuvinte, nu se poate pune semnul egalității, cum arată reclamantul, între condițiile speciale recunoscute potrivit Legii nr. 226/2006 și grupa I de muncă realizată anterior aplicării acestei legi, întrucât art. 2 alin. 2 asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale doar perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Așadar, Legea nr. 226/2006 nu pune semnul egalității între perioada de activitate desfășurată în grupa I de muncă și cea încadrată în condiții speciale, fiind impusă obligația încadrării conform legislației anterioare a locului de muncă în grupa I, concomitent cu cerința încadrării în condiții speciale potrivit noii legislații a aceluiași loc de muncă ( lista anexă a Legii nr. 226/2006 ).
Or, în speță, această condiție nu este îndeplinită, reclamantul neavând nici un stagiu realizat în grupa I, astfel că art. 1671din Legea nr. 19/2000, pentru considerentele arătate, nu este incident în cauză.
S-a analizat în continuare temeinicia susținerilor reclamantului prin prisma prevederilor art. 10 alin. 2 din nr.HG 1025/2003, care asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale erioadele p. de timp corespunzătoare programului normal de lucru, anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care angajații și-au desfășurat activitatea cel puțin 70% din timpul normal de lucru în locurile de muncă prevăzute în grupa II de muncă, conform legislației anterioare și care sunt încadrate ca locuri de muncă în condiții speciale,potrivit prezentei hotărâri.
În această privință s-a reținut că reclamantul are un stagiu în grupa a II-a realizat în conformitate cu Legea nr. 3/1977 de 3 ani, 0 luni și 20 zile ( fila 5 ), recunoscut de pârâtă, precum și un stagiu total în condiții speciale de 21 ani, 2 luni și 14 zile, din care 14 ani și 9 luni anterior 01.04.2001.
Recunoașterea unui stagiu de 21 ani și 2 luni în condiții speciale face incidente în cauză prevederile Anexei 4 pct. 2 din Legea nr. 19/2000, prin aplicarea art. 4 din Legea nr. 226/2006.
Astfel, reclamantului îi este aplicabil tabelul 2 din Anexa 4 Legii nr. 19/2000, pentru un stagiu complet de cotizare între 31 și 32 de ani ( perioada decembrie 2006 - noiembrie 2008 ), în sensul că pentru cei 21 ani realizați în condiții speciale, reducerea vârstei standard de pensionare este de 10 ani.
Cum reclamantului îi era prevăzută o vârstă standard de pensionare de 63 ani și 4 luni, reducerea ar fi dus la o vârstă împlinită de 53 ani și 4 luni la data depunerii cererii de pensionare - aprilie 2008.
Ori, în cauză, la acea dată, reclamantul avea vârsta de 51 ani și 3 luni, mai redusă așadar decât limita vârstei la care era îndreptățit să solicite beneficiul stagiului în condiții speciale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că a activat peste 21 de ani în grupa I fără întrerupere iar schimbarea denumirii de "muncă în grupa I" în "muncă în condiții speciale" s-a făcut independent de voința sa și fără intenția legiuitorului de a comite nedreptăți care să încalce principiile esențiale garantate de Statul Român. A arătat că a lucrat în grupa I de muncă timp de 14 ani și 9 luni iar ulterior a lucrat în aceleași condiții însumând în final o perioadă de 21 ani și 14 zile. În această privință recurentul a făcut trimitere la prevederi constituționale și prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În continuare a arătat că decizia contestată este nelegală și neconstituțională ca și negarea perioadei în care a activat în grupa I de muncă și raționamentul primei instanțe cuprins în hotărârea recurată. Un alt motiv invocat a fost acela că instanța de fond a respins în mod greșit cererea sa de administrare a probei cu martori și a interogatoriului pentru a dovedi că a activat în grupa I de muncă. Recurentul a mai arătat că nu s-a aplicat reducerea vârstei de pensionare conform tabelului nr. 4 din Legea nr. 19/2000 și nu s-au respectat prevederile art. 1671din Legea nr. 19/2000.
În concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată în recurs, reclamantul a sintetizat motivele de recurs iar apărătorul său, în prezența recurentului, a arătat că susține numai motivele de recurs referitoare la hotărârea pronunțată de instanța de fond și nu și pe cele referitoare la excepțiile de nelegalitate și aspectele de neconstituționalitate.
S-a mai arătat că munca prestată pe platformele marine de foraj era încadrată conform Legii nr. 3/1977 și Decretului nr. 215/1977 în grupa I iar conform Legii nr. 226/2006 în condiții speciale.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 32086/04.04.2008, reclamantul a solicitat pârâtei înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.
Prin decizia nr. 32086/07.08.2008, pârâta a respins cererea de pensionare cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art.41(1) din Legea nr.19/2000, în sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar stagiul de cotizare este mai mic decât stagiul complet de cotizare.
Casa Județeană de pensii a stabilit că reclamantul are un stagiu total de cotizare de 37 de ani, 10 luni și 14 zile, din care în grupa I-a (potrivit Legii nr.3/1977) 0 ani, în grupa a II-a (potrivit Legii nr.3/1977) 3 ani, 0 luni și 20 zile, iar în condiții speciale 21 ani și 2 luni și 14 zile potrivit Legii nr. 226/2006, din care 14 ani și 9 luni realizați anterior lunii aprilie 2001 și un stagiu asimilat de 1 an, 5 luni și 7 zile.
La data depunerii cererii reclamantul avea vârsta de 51 ani și 3 luni.
Potrivit anexei 3 Legii nr.19/2000, vârsta standard de pensionare a reclamantului era la data depunerii cererii (aprilie 2008) de 63 ani și 4 luni, iar stagiul complet de cotizare, de 31 ani și 8 luni.
În conformitate cu prevederile art.1681din Legea nr.19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007: "într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4."
Din datele cuprinse chiar în decizia contestată rezultă că reclamantul a desfășurat muncă în grupa I pentru o perioadă de 14 ani și 9 luni, ceea ce potrivit tabelului nr. 4 la care face referire art.1671din Legea nr. 19/2000, ar atrage o reducere a vârstei de pensionare de 8 ani și 5 luni, recunoscută și de către pârâtă în întâmpinare. Având în vedere aceste date reclamantul ar fi beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare până la 54 ani și 11 luni, condiție care nu este îndeplinită de reclamant.
Pe de altă parte, potrivit Anexei IV - pct. 2 la Legea nr. 19/2000, pentru un stagiu de muncă în condiții speciale mai mare de 21 de ani, ca în cazul reclamantului, reducerea vârstei standard de pensionare este de 10 ani.
În cazul reclamantului, vârsta standard de pensionare potrivit acestor prevederi legale este de 53 ani și 4 luni, condiție care de asemenea nu este îndeplinită de recurent.
Recurentul susține că prin efectul Legii nr. 226/2006 perioada cât a activat în condiții speciale trebuie recunoscută ca activitate în grupa I de muncă astfel încât potrivit tabelului nr. 4 la care face referire art.1671din Legea nr. 19/2000 să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare de 12 ani. Oricum și dacă ar fi beneficiat de o astfel de reducere a vârstei de pensionare (ceea ce nu este cazul) reclamantul nu ar fi îndeplinit condițiile pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă pentru că la data cererii nu împlinise vârsta de 51 ani și 4 luni.
Dar, susținerile recurentului privind asimilarea activității desfășurate în condiții speciale de muncă cu activitatea desfășurată în grupa I de muncă nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 2(2) din Legea nr. 226/2006, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Așadar, asimilarea între stagiul de cotizare aferent perioadei lucrate în grupa I de muncă și stagiul de cotizare în condiții speciale nu se face în mod general și nelimitat. Stagiul efectuat în grupa I de muncă și stagiul realizat în condiții speciale sunt asimilate numai pentru perioadele lucrate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000. După această dată stagiul realizat în locurile de muncă prevăzute în Anexa 1 la Legea nr. 226/2006 este considerat stagiu în condiții speciale, respectiv după data de 01.04.2001, astfel cum prevede în mod expres art. 1 din Legea nr. 226/2006. Pentru perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 art. 1 din Legea nr. 226/2006 nu mai constituie temei pentru asimilarea celor două stagii de cotizare și nu există nici un alt temei pentru a fi asimilat stagiul de cotizare realizat în condiții speciale după 01.04.2001 cu un stagiu de cotizare în grupa I de muncă.
În realitate, Legea nr. 226/2006 nu asimilează în mod general stagiul de cotizare în grupa I cu stagiul de cotizare în condiții speciale ci urmărește să acorde un beneficiu persoanelor care ar beneficia de o reducere a vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare prea mic dacă ar fi avut în vedere doar stagiul de cotizare efectuat în grupa I de muncă sau doar stagiul de cotizare în condiții speciale.
Este și cazul recurentului care ar beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doar 3 ani dacă s-ar avea în vedere stagiul realizat în condiții speciale și doar 8 ani și 5 luni dacă s-ar avea în vedere doar stagiul realizat în grupa I de muncă în timp ce prin considerarea stagiului realizat în grupa I de muncă drept stagiu în condiții speciale beneficiază de o reducere cu 10 ani a vârstei standard de pensionare.
Legea nr. 226/2006 a urmărit în mod evident unificarea sistemului de beneficii acordate persoanelor care au muncit în anumite condiții de natură a le afecta capacitatea de muncă sau în care nu se mai poate activa după o anumită vârstă, având în vedere că în Legea nr. 19/2000 art. 20 și corespunzător Anexa nr. 4 reglementau reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au activat în locuri de muncă în condiții speciale în timp ce art.1671din Legea nr. 19/2000 și, corespunzător, tabelul nr. 4 reglementa reducerea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă, dar numai pentru o anumită perioadă de timp, respectiv 5 ani inițial și ulterior 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, deci cu caracter de excepție.
După 01.04.2001 legiuitorul a stabilit că beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare persoanele care au activat în locuri de muncă în condiții speciale și a înțeles să acorde acest beneficiu și pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă anterior acestei date, asimilând stagiul realizat în aceste condiții cu stagiul realizat în condiții speciale, în timp ce beneficiul instituit de art.1671din Legea nr. 19/2000 a fost limitat inițial la 5 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, termen prelungit până la 31.12.2008 prin OUG nr. 24/2006 iar ulterior la 10 ani, prin modificarea adusă de Legea nr. 250/2007.
Tabelul 4 la care trimite art.1671din Legea nr. 19/2000 constituie în realitate o derogare de la prevederile din Anexele Legii nr. 19/2000 privind reducerea vârstei de pensionare.
În perioada stabilită de legiuitor, persoanele care doresc să beneficieze de pensie pot opta după cum le este mai favorabil între a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare stabilite de Tabelul 4 la care trimite art.1671din Legea nr. 19/2000, și care au caracter derogatoriu, sau de reducerea vârstei standard de pensionare stabilite de Anexa 4 la Legea nr. 19/2000, în situația în care perioada de activitate în grupa I de muncă atrage o reducere a vârstei de pensionare mai mică, oferind beneficiul asimilării stagiului de cotizare în condiții speciale stagiul realizat în grupa I de muncă, însă asimilarea inversă nu este posibilă pentru motivele expuse anterior.
Această modalitate de a reglementa beneficiul reducerii vârstei standard de pensionare este atributul exclusiv al legiuitorului iar instanțele de judecată nu pot eluda prevederile legale pentru a acorda astfel de beneficii nereglementate de lege.
Trebuie avut în vedere că n deciziile pronunțate în legătură cu constituționalitatea prevederilor OG nr. 137/2000, (de ex. deciziile nr. 818 și 819, 820 și 821 din 2008) Curtea Constituțională a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În motivarea acestor decizii s-a arătat că "Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică, deci inclusiv acte normative emise pentru punerea în aplicare a legii de guvern, ministere sau alte autorități administrative, potrivit competenței lor constituționale și legale. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat întrucât instanța de judecată ar intra în domeniul de competență al puterii executive și ar crea norme de drept noi în aplicarea legii, fără să aibă această competență constituțională și legală.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a acorda în cazul recurentului un beneficiu al reducerii vârstei de pensionare care nu este prevăzut de lege pentru persoanele aflate în situații precum cea în care acesta se regăsește, deci să aplice în cazul acestuia o lege care nu i se aplică potrivit voinței legiuitorului.
De asemenea nu sunt întemeiate motivele invocate de recurent cu privire la faptul că nu i s-a încuviințat administrarea probei cu martori și a probei cu interogatoriu întrucât în cauză nu este vorba de dovedirea unor aspecte de fapt referitoare la încadrarea unei activități în grupa I de muncă ci de interpretarea și aplicarea unor prevederi legale.
Se constată astfel că în mod corect instanța de fond a interpretat normele legale aplicabile și a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-,.68,.B,.28, județul C, împotriva sentinței civile nr. 407/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.dec.Jud.-/27.03.2009
Tehnored.dispozitiv gref.RD/2ex./30.03.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
