Obligație de a face. Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1700
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.1102/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA T, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 13.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 16.11.2009, când
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 1102/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâtă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 civil, coroborat cu art. 166 Cod procedură civilă, față de sentința civilă nr. 6622/1999 a Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4189/C/2000 a CAT precum și în raport de sentința civilă nr. 143/2002 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1098 bis /2002 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În fond, instanța a stabilit că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate stabilind că pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu - sentința civilă nr. 6622/1999 a Judecătoriei Timișoara, anulând dispoziția nr. 516/25.01.1999, cu consecința menținerii contractului de muncă pe care reclamantul l-a avut anterior restructurării, reintegrarea pe același post acceptat de reclamant, atribuțiile prevăzute în fișa postului fiind menținute, dispunându-se totodată și efectuarea plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective. Sentința civilă nr. 143/2002 a Judecătorie Taf ost executată întocmai astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat în cadrul executării silite, reclamantul fiind chemat la data de 11.03.2002 la negocierea drepturilor salariale, în urma cărora s-a acordat diferența drepturilor salariale cuvenite de la 01.06.2001 la zi, beneficiind în continuare, așa cum reiese din carnetul de muncă, de majorarea salariului în etape, până la 01.07.2005, iar la 01.01.2004 prin negociere directă și în prezența executorului judecătoresc, încheindu-se astfel, procesul verbal la data de 15.01.2004, când reclamantul a fost de acord cu salariul negociat și cu fișa postului, declarând că renunță la procesul aflat pe rolul Tribunalului Timiș - dosar nr. 1182/2003, precum și la însuși dreptul pretins, potrivit declarației notariale depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr. 2083/PI/2007 s-a constat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 143/2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9989/C/2001, fapt dovedit și din copiile CEC depuse la dosar din care rezultă că pârâta a avansat sumele reprezentând drepturi salariale. Totodată, obligațiile reprezentând daune cominatorii de 1milon pe zi de întârziere, reținute în sarcina pârâtei au fost îndeplinite astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1126/2002 pronunțată în dosar nr. 9988/2002 al Tribunalul ui
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare, urmând ca instanța să constate că pârâta nu l-a reîncadrat pe reclamant începând cu data de 01.06.2001, cu aceleași sarcini de serviciu cuvenite postului din care a fost demis și nu a negociat salariul începând cu data de 01.06.2001, în motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3,5,7, 8 și 10 Cod procedură civilă, se arată că excepția autorității de lucru judecat a fost corect soluționată, însă referitor la fondul cauzei, recurentul menționează că prima instanță nu a aplicat temeinic dispozițiile legale și nu a stabilit o stare de fapt care rezultă din dovezi și din hotărârile judecătorești pronunțate anterior între aceleași părți.
Analizând dovezile depuse la dosar în raport de hotărâre pronunțate anterior, recurentul a susținut că prima instanță a încălcat competența celorlalte instanțe care au stabilit că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a face începând cu 01.06.2001, motiv pentru care s-au perceput daune cominatorii conform sentinței civile nr. 143/2002
În al doilea rând se arată că instanța nu a ținut cont de competența altei instanțe care a stabilit că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile până la data de 17.03.2003, fiind stabilite daune interese în sumă de 16.436.000 lei.
În al treilea rând, se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură, respectiv contractul nr. -/7667 fiind nul de drept, nu puteau fi înființate daune cominatorii, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În al patrulea rând, se menționează că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, în speță nefiind vorba de plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării, deoarece obligațiile pârâtei nu au fost îndeplinite începând cu 01.06.2001.
Referitor la negocierea drepturilor se arată că, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât sentința civilă nr. 143/22.02.2002 a fost dată în timpul judecării recursului și deci nu putea fi executată, fiind definitivă doar la data de 23.04.2002, astfel că, procesul verbal încheiat la 11.03.2002 nu este legal.
Prin întâmpinare, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că este neîntemeiat, iar cele invocate de către recurent, raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în demersurile judiciare urmate între părți, nu au susțineri legale, încercând să obțină despăgubiri sub diferite forme care reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, a precizărilor scrise și a probelor existente la dosar, Curtea constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a încălcat competența altei instanțe, nefiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, întrucât cele invocate de către recurent sub sintagma "încălcarea competenței altei instanțe" nu se circumscriu acestor dispoziții legale. Dacă instanța de fond a reținut, deși nu s-a dovedit acest lucru, alte împrejurări de fapt care a determinat pronunțarea unei hotărârii ce ar contraveni dispozițiilor altor hotărârii pronunțate anterior, nu înseamnă că a încălcat competența, în înțelesul legii, a acelor instanț
Cele considerate de către recurent "dovezi" reprezintă relatări și interpretări personale, în raport de hotărârile anterioare pronunțate și indicate de către acesta și nicidecum probe care să poată fi analizate de către instanța de recurs, după o prealabilă administrare legală pentru a se dovedi cele susținute de către recurent. Astfel, nu sunt incidente nici prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, în speță nefiind vorba de nulitatea vreunui act procedural conform dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru a atrage această sancțiune.
Recurentul invocă "nulitatea de drept" a unui contract, însă motivele se circumscriu nevalabilității acelui act juridic, instituție care oricum nu se impune a fi analizată în cauza pendinte.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, nu este aplicabil în cauză întrucât prima instanță a apreciat corect natura juridică a cauzei și a reținut o stare de fapt întemeiată pe probele administrate în cauză față de obiectul acțiunii dedus judecății și anume:
Reclamantul a solicitat înprocesuarea pârâtei SC SA T - fostul angajator, pentru a fi obligată la plata despăgubirilor sub forma daunelor interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea integrală a sentinței civile nr. 6622/12.05.1999 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2976/1999 precum și a sentința civilă nr. 143/22.02.2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9989/C/2001 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1098 bis /23.04.2002 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
ția nr. 35/01.06.2001, emisă de pârâtă privind salariul de încadrare al reclamantului a fost anulată, și în consecință au fost aplicate prevederile contractului colectiv de muncă referitoare la grila de salarizare pentru personalul cu studii superioare, fiind stabilite diferențele de drepturi salariale începând cu data de 01.06.2001 la zi în valoare de 701.000 lei.
De asemenea, salariul de bază al reclamantului a fost majorat tot începând cu data de 01.06.2001.
Daunele cominatorii stabilite prin sentința civilă nr. 143/22.02.2002 au fost îndeplinite de către pârâtă astfel cum corect a reținut prima instanță, împrejurarea îndeplinirii obligațiilor fiind constatată prin sentința civilă nr. 1126/22.01.2002 a Tribunalului Timiș.
țiile sentinței civile nr. 6622/12.05.1999 a Judecătoriei Timișoara, care reprezintă titlu executor, au fost executate întocmai atât în ceea ce privește menținerea aceluiași contract de muncă cât și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data desfacerii contractului de muncă.
Aceste fiind obiectele demersurilor judiciare existente între părți față de care reclamantul raportează despăgubirile solicitate sub denumirea de daune interese, se constată că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că nu i se cuvin reclamantului despăgubirile solicitate, neavând temei legal pentru o astfel de cerere.
Mai mult, instanța de recurs constată că motivul de recurs invocat de către reclamant pe temeiul art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, este nelegal întrucât acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul, niciunul dintre motivele invocate de către recurent cu raportare la prevederile art. 3041Cod procedură civilă, nu pot conduce la casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare și nici la modificarea hotărârii în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1102/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
- -
Red. /05.12.2009
Tehnored. I./05.12.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Florin Dogaru
