Obligație de a face. Decizia 2359/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 2359
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamant, domiciliat în B, str. -, Cartier V,.20,.8,.35, județul B, împotriva sentinței civile nr. 535 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, având în vedere că recurentul-contestator a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr.616 din 5.02.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se aibe în vedere la determinarea punctajului mediu anual, salariile și sporurile înscrise în carnetul de muncă, precum și sporurile din adeverința nr. A 706/6.03.2006 eliberată de UM 01640.
Reclamantul a învederat instanței că a lucrat la UM 01640 în perioada 14.01.1982 - 1.12.1999 pe funcția de, iar în perioada 1.12.1999 - 1.05.2005 pe funcția de muncitor calificat II și a beneficiat de mai multe sporuri cuprinse în adeverința nr.706/6.03.2006.
Reclamantul a mai arătat că a solicitat Casei Județene de Pensii B să ia în considerare adeverința menționată, la stabilirea punctajului mediu anual, dar a primit răspunsul nr.8947/7.08.2008 prin care se arăta că s-a luat în calcul adeverința numai până la data de 1.10.1994, deoarece numai până la acea dată au fost înregistrate în cartea de muncă salariile brute, deși este trecut în cartea de muncă salariul realizat și pentru această perioadă. De asemenea, pârâta nu a luat în considerare decât o parte din sporuri, deși toate sporurile trecute în cartea de muncă au caracter permanent.
În sprijinul acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copii xerox: răspunsul Casei Județene de Pensii B nr.8947/7.08.2008, adeverința nr./6.03.2006 emisă de UM 01640, carnet de muncă.
Pentru termenul din 8.04.2009, reclamantul a depus la dosar decizia de pensionare nr.- din 7.07.2006 și decizia de pensionare nr.- din 30.11.2007 și a precizat că, prin acțiune, înțelege să conteste decizia de pensionare din 7.07.2006, fiind nemulțumit de faptul că nu i s-au luat în calcul veniturile realizate conform adeverințelor depuse la Casa Județeană de Pensii
La termenul din 6.05.2009 pârâta Casa Județeană de Pensii Bad epus la dosar buletinul de calcul al deciziei contestate, iar față de precizarea reclamantului, prin care a contestat decizia din 2006, a invocat excepția tardivității formulării acțiunii.
Prin sentința civilă nr.535 din data de 20 mai 2009, Tribunalul Buzăua respins ca tardiv formulată contestația reclamantului în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul a contestat decizia de pensionare privind acordarea pensiei anticipate parțiale din 7.07.2006, fiind nemulțumit de faptul că nu i s-au luat în calcul veniturile realizate conform adeverințelor depuse la Casa Județeană de Pensii
Astfel, față de obiectul cererii de chemare în judecată precizat de reclamant în sensul că a înțeles să conteste decizia nr.- din 7.07.2006 privind acordarea pensiei anticipate parțiale și față de prev.art.87 din Lg.19/2000 care precizează termenul de 45 de zile de la comunicare, în care poate fi contestată decizia, prima instanță a respins contestația ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, învederând că, calculul pensiei sale este greșit.
În recurs nu s-au formulat probe noi.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, recurentul a contestat decizia nr. - din 7.07.2006 și - din 30.11.2007, învederând că nu i s-a luat în calcul sporurile din adeverința din 6.03.2006, eliberată de UM 01640.
În mod corect a reținut instanța de fond că recurentul a depășit termenul de 45 zile prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000 pentru contestarea deciziilor și a respins ca tardiv formulată contestația.
În consecință, constată sentința instanței de fond ca temeinică și legală și având în vedere art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefundat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -, Cartier V,.20,.8,.35, județul B, împotriva sentinței civile nr. 535 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
red.CP
tehnored.SȘ
4 ex./16.12.2009
f- Tribunalul Buzău
;
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Emis 2 comunicări/17.12.2009
Grefier,
1. ,
2. Casa Județeană de Pensii B,
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina