Recalculare pensii. Decizia 2360/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 2360
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, -,. 18,.A,. 2,. 12, județul B, domiciliat în B,-, județul B, domiciliat în comuna, județul B, domiciliată în B,-, județul B, G domiciliat în B,-, județul B și domiciliat în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 772 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, și G, personal și asistați de avocat, lipsind recurenții-reclamanți și, reprezentați de avocat și intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru și că s-au depus concluzii scrise formulate de intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii, la care s-a atașat practică judiciară, respectiv: decizia nr. 2328/14.11.2008 a Curții de Apel Ploiești, extras ecris privind soluția în dosarul nr- și sentința civilă nr. 591/5.03.2009 a Tribunalului Dâmbovița.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, depune la dosar concluzii scrise la care s-a anexat practică judiciară, respectiv: sentința civilă nr. 871/29.06.2009 a Tribunalului Călărași, sentința civilă nr. 783F/7.10.2008 a Tribunalului Ialomița, decizia civilă nr. 1271/R/2.03.2009 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 616/F/2.06.2009, încheierea de amânare a pronunțării din 3.02.2009 - decizia civilă nr. 55/AS/10.02.2009 și decizia nr. 40/22.09.2008 a, arătând că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, față de împrejurarea că la data deschiderii drepturilor de pensionare al reclamanților se aplicau dispozițiile art. 4 alin.1 din OUG 4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile păstrate în arhiva caselor județene de pensii, cu respectarea dispozițiilor HG 1550/2004.
Astfel, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a HG1550/2004 se prevede la art. 2 alin.1 că stagiul complet de cotizare la determinarea punctajului anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, iar la alin.2 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare a Legii nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare va fi de 20 ani pentru femei și de 25 ani pentru bărbați.
Se mai stipulează la art. 2 alin.3 faptul că pentru persoanele pensionate în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 stagiul complet de cotizare este reglementat de Legea nr. 3/1977, iar pentru persoanele pensionate în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare este vechimea în muncă.
Așadar, reclamanții din cauza de față au efectuat un stagiu complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, prin care se menționează că persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, iar la stabilirea pensiei se ia în calcul fiecare an lucrat în aceste grupe.
Totodată, precizează că prin decizia nr. 40/22.09.2008, privind recursul în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art. 77 alin.(2) raportat la art. 43 alin.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru intervalul menționat, care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Buzău,la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar - reclamantul a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005 în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și sa-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul arătat că a fost pensionat la data de 24.11.1998 prin decizia de pensionare nr. - și că prin decizia nr. -/01.06.2009 și decizia nr. 1498/06.09.2009 i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă de 29 ani 11 luni și 25 zile în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin 1 din G nr. 4/2005 și art. 2 alineat 4 din HG1554 /2004, care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în Legea nr. 3/1997.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar - reclamantul a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limite de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005, în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul a arătat că a fost pensionat la data de 05.02.1996 prin decizia de pensionare nr. - și că prin decizia nr. - din 01.02.2009 i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă de 44 ani 2 luni și 17 zile, în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alineatul 1 din nr.OUG 4/2005 și art. 2 din HG nr. 1554/2004 care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în L nr. 3/1977.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Buzău, la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar - reclamantul a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limite de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005, în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul a arătat că a fost pensionat la data de 19.01.19999 prin decizia de pensionare nr.- și că prin decizia nr.- din 24.09.2007 și decizia nr.-/01.06.2009 i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă de 42 ani 4 luni și 9 zile, în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alineatul 1 din nr.OUG 4/2005 și art. 2 din HG nr. 1554/2004 care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în L nr. 3/1977.
Prin cererea de chemare în judecată,înregistrată la Tribunalul Buzău, la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar- reclamantul a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limite de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005, în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul a arătat că a fost pensionat la data de25.04.1997 prin decizia de pensionare nr. - și că prin decizia nr. - din 24.06.2005 și decizia nr. - din 1.o6.2009 i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă de25 ani 3 luni și 15 zile, în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alineatul 1 din nr.OUG 4/2005 și art. 2 din HG nr. 1554/2004 care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în L nr. 3/1977.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Buzău, la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar- reclamantul G a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limite de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005, în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul a arătat că a fost pensionat la data de28.01.1999 prin decizia de pensionare nr. 95625 și că prin decizia nr. 95625 din 05.09.2008 și decizia nr. 95625 din 01.06.2009i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă de 44 ani 7 luni și 19 zile, în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alineatul 1 din nr.OUG 4/2005 și art. 2 din HG nr. 1554/2004 care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în L nr. 3/1977
Prin cererea de chemare în judecată,înregistrată la Tribunalul Buzău, la data de 20.08.2009 sub numărul de dosar- reclamantul a solicitat ca pârâta Casa Județeană de Pensii B să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limite de vârstă cu respectarea G nr. 4 /2005, în sensul că la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul stagiul complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele de sume de bani rezultate din recalcularea corectă a pensiei.
Reclamantul a arătat că a fost pensionat la data 26.09.1990 prin decizia de pensionare nr. 87058 și că prin decizia nr. 87058 din 01.10.2008 și decizia nr. 87058 din 13.05.2009 i-a fost greșit recalculată pensia în condițiile în care a avut o vechime în muncă 45 ani 9 luni și 27 zile, în grupa I de muncă și i s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 30 ani și nu de 20 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alineatul 1 din nr.OUG 4/2005 și art. 2 din HG nr. 1554/2004 care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani reglementat în L nr. 3/1977
Prima instanță constatând că cererile de chemare în judecată au același obiect și cauză și că sunt îndreptate împotriva aceleași pârâte, a dispus din oficiu, în temeiul art.164 Cod procedură civilă reunirea cauzelor, dosarele nr. -,-,- și - fiind conexate la dosarul nr.-.
Pârâta Casa Județeană de Pensii B, legal citată a depus întâmpinare în aceste dosare.
Prin sentința civilă nr.772 din data de 30 septembrie 2009, Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiate acțiunile formulate de reclamanții, G și, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, având ca obiect recalculare pensie.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Așa cum a reieșit din deciziile de pensionare depuse la dosare reclamanții au fost pensionați pentru limita de vârstă, iar perioada de aplicare a Legii nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială era cuprinsă între 01 iulie 1977 - 31 martie 2001.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.4/2005 pensiile pentru limita de vârstă ale reclamanților au fost reactualizate, pârâta emițând deciziile de recalculare a pensiilor.
Din conținutul deciziilor de recalculare a pensiilor a rezultat că recalcularea pensiilor s-a făcut prin luarea în calcul, pentru toți reclamanții, un stagiu de cotizare de 30 de ani prevăzut în art. 8 al.1 și 2 din Legea nr.3/1977, aplicabilă în momentul la care aceștia au fost pensionați.
Potrivit art.8 al.1 din Legea nr. 3/1977 " personalul muncitor care are o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbați și 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 de ani bărbați si 57 de ani femeile ".
În conformitate cu art.8 al.2 din Legea 3/1977, persoanele încadrate în muncă care au o vechime în muncă de cel puțin 30 de ani bărbați și 25 de ani femeile, sunt pensionate, la cererea lor la împlinirea vârstei de 60 de ani bărbații și 55 de ani femeile.
Art.12 din legea nr.13/1977 prevedea ca persoanele care au o vechime totală în muncă mai mare de 30 de ani și 25 de ani femeile, beneficiază pentru fiecare an în plus, din primii 5 ani, de un spor la pensie de 1% și pentru fiecare an în plus peste 5 ani, de un spor de 0,5% din retribuția folosită la calcularea pensiei.
Reclamanții au lucrat, așa cum rezultă din carnetele de muncă și deciziile de pensionare ale acestora în grupa I de muncă.
Art.14 al.1 din legea nr.3/1977 prevede că persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul pentru fiecare an lucrat câte un an și 6 luni ".
A rezultat din îndreptarea acestor dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 3/1977 că persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă prin acordarea sporului de grupă în sensul că un an lucrat în grupa I se consideră un an și 6 luni vechime în muncă, li se facilitează posibilitatea pensionarii înainte de vârsta standard de pensionare dar nu are drept consecință reducerea stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei după procedura prev. în OUG nr. 4/2005, acest stagiu complet de cotizare fiind de 30 de ani și nu de 20 de ani cum au susținut reclamanții deoarece:
1) Procedura de recalculare a pensiilor reclamanților s-a efectuat în conformitate cu HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii 19/2000, conform art.2 al.3 din Normele Metodologice aprobate prin HG 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiu complet de cotizare va fi cel reglementat prin Legea nr. 3/1977.
Noțiunea de stagiu complet de cotizare este definită în art.2 al.1 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr.1550/2004 în care se arată că " stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prev.de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.
În schimb, reclamanții au susținut prin cererile de chemare în judecată că recalcularea pensiilor trebuia să se facă potrivit art.77 al.2 din legea nr. 19/2001 prin luarea în considerare, la stabilirea punctajului mediu anual a stagiilor de cotizare de 20 de ani prev. în art. 43 din aceeași lege.
2) Referitor la interpretarea art.77 alin 2 raportat la art. 43 alineat 1 și 2 din Legea nr.19/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Reunite prin decizia nr.40 din 22 septembrie 2008 admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J și a decis că dispozițiile art.77 alineat 2 raportat la art.43 alin. 1 și 2 din Legea 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis la intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat în art.14 din Legea 3/1077.
Decizia nr.40/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale J fiind potrivit art.329 alin. 3 Cod procedură civilă obligatorie, prima instanță a constatat că pârâta Casa Județeană de Pensii Bau tilizat la recalcularea pensiilor reclamanților stagiul complet de cotizare de 30 de ani potrivit art. 8 alin. 2 și art.14 din Legea nr. 3/1977 și nu cel de 20 de ani prev. de art. 43 din Legea nr. 19/2000 cum au susținut reclamanții și în consecință a respins acțiunile acestora ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se arată de către recurenții-reclamanți că, au efectuat un stagiu complet de cotizare potrivitart.14 din Legea nr.3/1997, iar prin art.2 din Normele metodologice de aplicare a HG1550/2004 se prevede că pentru stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază.
Se mai arată de către recurenții - reclamanți că, această problemă a fost tranșată în mod irevocabil și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul deciziei nr.40/22.09.2008 care a statuat că "dispozițiile art.71 alin (1) și (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială."
De asemenea, recurenții-reclamanți mai arată că, Legea 19/2000 nu se poate aplica decât în situațiile ivite după intrarea ei în vigoare și persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001 nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.
Recurenții-reclamanți au fost înscriși la pensie prin deciziile nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.95625, nr.87058; în baza OUG nr. 4/2005 au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamanților, emițându-se deciziile de recalculare, în ale căror buletine de calcul se retine, potrivit Legii nr.3/1997 un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.
Prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara statuându-se că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Decizia sus-menționată, dată în interesul legii este într-adevăr obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Din acest punct de vedere, concluzia primei instanțe, în sensul că prin decizia respectivă s-ar fi statuat că pentru toate persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977 și că se impune, pe cale de consecință, recalcularea pensiei contestatorului ținând cont de art. 14 din Legea nr. 3/1977 este corectă și în conformitate cu dispozițiile deciziei care, conform legii, sunt obligatorii.
În acest sens, Curtea constată că nu pot fi primite susținerile recurenților conform cărora decizia menționată îi îndreptățește la recalcularea pesniei în raport de un stagiu de cotizare de 20 ani.
Astfel, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47 din același act normativ, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. 1 al art.77 se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.
De menționat, că alin. 1 al art. 77 din Legea nr. 19/2000 statuează că punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut în Anexa nr. 3, alin. 2 al art.77 instituind așadar o situație de excepție de la regula consacrată de art. 77 alin. 1.
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, de asemenea indicat în dispozitivul deciziei date în interesul legii, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 litera și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu 45 de ani, iar conform art. 43 alin. 2 din lege asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 litera c și și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.
Art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 statuează că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 litera și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă, iar art. 47 din același act normativ vizează persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent și pe asigurații nevăzători.
Art. 20 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 precizează care sunt locurile de muncă în condiții speciale în sensul legii, enumerând la litera a - unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, la litera b - activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare materiilor prime nucleare zonele I și II de expunere la radiații, iar la litera c - aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 legii și la litera d - activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.
Decizia nr. 40/22.09.2008 dată în interesul legii nu îi poate viza decât pe cei pensionați în perioada 1.07.1977-31.03.2001, care au lucrat în domeniile expres prevăzute de dispozițiile legale la care fac trimitere textele limitativ enunțate în cuprinsul deciziei și care au fost interpretate prin decizia respectivă, situație în care intimații-contestatori nu se regăsesc întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, acesta și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă în alt domeniu decât cele mai sus-indicate, astfel încât decizia dată în interesul legii și avută în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției nu este aplicabilă intimatul-contestator.
Pentru intimații-contestatori, așa cum corect a arătat și intimata, stagiul complet de cotizare ce trebuia avut în vedere la recalcularea pensiei conform OUG nr. 4/2005 nu putea fi decât cel de 30 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977, corect luat, de altfel, în considerație de către recurentă și nu cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, așa cum a pretins intimatul-contestator prin contestația promovată și cum a dispus și instanța de fond.
Astfel, potrivit art.2 alin.1 din Anexa la HG nr.1550/2004, cuprinzând Normele Metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
De asemenea, la art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977- 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Intimații-contestatori au fost pensionați conform deciziilor menționate, în baza Legii nr.3/1977, pentru muncă depusă și limită de vârstă, iar în conformitate cu art.8 din Legea nr.3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, fără a se face distincție în funcție de condițiile de lucru. De menționat, că pensionarea intimatului nu a avut loc în baza unor acte normative aplicabile anumitor categorii de persoane prin care s-au prevăzut condiții specifice de pensionare și pentru care la recalcularea pensiilor se utilizează, în vederea stabilirii punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de legile speciale nefăcând parte nici din categoria celor care au lucrat în minerit, situație în care acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile legilor speciale și nici ale Normelor Tehnice nr. 5388/16.11.2004 date în aplicarea HG nr.1550/2004, cu referire la determinarea stagiului complet de cotizare pentru pensiile stabilite potrivit unor legi speciale sau unor prevederi cu caracter special.
Nu poate fi primită, prin urmare, susținerea recurenților, din cuprinsul cererii adresate instanței de fond, conform căreia stagiul complet de cotizare ce trebuia utilizat în ceea ce-i privește era acela de 20 de ani având în vedere disp.art.14 din Legea nr.3/1977, text de lege ce se referă doar la acordarea sporului pentru grupă de muncă, considerându-se 1 an și 6 luni pentru 1 an lucrat în grupa I și 1 an și 3 luni pentru 1 an lucrat în grupa II-a și la posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei prevăzută de art.8 din aceeași lege, astfel că vârsta de 20 de ani în grupa de muncă nu reprezintă stagiul complet de cotizare la care face trimitere art.2 alin.3 din Normele Metodologice de evaluare a pensiilor cuprinse în anexa HG nr.1550/2004.
Singurele facilități oferite de Legea nr.3/1977 persoanelor care au lucrat în grupele I și II de muncă erau acordarea sporurilor de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Aplicând dispozițiile art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004 mai sus-enunțate, recurenta a stabilit în mod corect drepturile de pensie ale intimatului-contestator în urma recalculării pensiei din sistemul public, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit art. 8 din Legea nr. 3/1977.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliat în B, -,. 18,.A,. 2,. 12, județul B, domiciliat în B,-, județul B, domiciliat în comuna, județul B, domiciliată în B,-, județul B, G, domiciliat în B,-, județul B și, domiciliat în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.772 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
red.
tehnored.SȘ
9 ex./17.12.2009
- Tribunalul Buzău
G; I;
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina