Plată asigurări sociale. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1019/R/2009

Ședința publică din 21 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Adrian Repede

JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja președintele secției

- - - vicepreședinte al instanței

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2053 din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect plată asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, av. -, lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 15 aprilie 2009, prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.86 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția calității procesuale pasive invocate de pârâta Casa Județeană de Pensii

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Direcția de Muncă și Protecția Socială C și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, pârâta fiind obligată să achite reclamantei indemnizația de maternitate și indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului, născut la data de 23.05.2005, de la data nașterii și până la data de 31.12.2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Casa Județeană de Pensii C, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Direcția de Muncă și Protecție Socială C, a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art.9 alin.1 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului și sectoarelor municipiului B pe raza cărora solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Conform alin.3 din același articol, cererile pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii, se soluționează in termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la direcția teritorială, prin decizie, iar contestațiile se soluționează de către directorul executiv iar decizia emisă de acesta poate fi contestată in condițiile Legii 554/2004.

Art.20 alin.1 și 2 din aceeași ordonanță prevede că, "calculul și plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță se fac de către direcțiile teritoriale", drepturile achitându-se lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestuia.

Din cele expuse, rezultă că acest pârât nu are calitatea procesuală pasivă, calculul și plata drepturilor solicitate de reclamantă făcându-se in conformitate cu prevederile art.20 alin.1 de către direcțiile teritoriale.

Având în vedere că OUG 148/2005 a intrat în vigoare la data de 01.01.2006, tribunalul a apreciat că raportat la precizarea de acțiune în sensul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor pe perioada 23.05.2005-31.12.2005 în speță sunt incidente dispozițiile Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Potrivit prevederilor art.129 din Legea nr. 19/2000 "în cazul în care angajatorul își încetează activitatea sau a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă al asiguratului, drepturile de asigurări sociale prevăzute la art.98 alin.1 lit.a, c, d, e și f și la art.109 alin.1 lit.c, care s-au născut anterior ivirii acestor situații, se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii, urmând să fie recuperate de la angajator, după caz, conform legii".

Conform art.51 din Ordinul 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare "drepturile de asigurări sociale care s-au născut anterior situației de încetare a activității angajatorului sau înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat".

Tribunalul a apreciat că este întemeiată și excepția invocată de Direcția de Muncă și Protecție Socială C, s-a dispus admiterea acesteia, și s-a respins acțiunea față de această pârâtă pe excepția menționată, dar este nefondată aceeași excepție invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii C, motiv pentru care s-a dispus respingerea acesteia.

Analizând acțiunea pe fond s-a reținut că reclamanta a fost angajată ca și confecționer la SC SRL, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 03.08.2002, iar la data de 23.05.2005 s-a născut minorul.

Având în vedere că dreptul reclamantei la indemnizația de maternitate și cea pentru creșterea copilului s-au născut la data de 23.05.2005 și că reclamanta este îndreptățită la plata acestui drept în temeiul prevederilor art.2 lit.c și e, 129 din Legea nr. 19/2000 coroborat cu art.51 din Ordinul 340/2001, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată și a admis-

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că instanța nu a verificat dacă societatea a urmat procedura prealabilă în sensul adresării unei petiții către casa de pensii în care să semnaleze eventuala neachitare a diferenței de recuperat pe luna 02.2005.

Începând cu data de 1.01.2004, activitatea pentru declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale se realizează de Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce a pus pârâta în imposibilitate de a verifica plata efectivă a CAS-ului de către societate și dacă sumele reprezentând prestații de asigurări sociale s-au recuperat în totalitate prin reținerea din contribuțiile de asigurări sociale datorate pentru luna respectivă, sau dacă există o diferență de recuperat de la casa de pensii în cazul în care prestațiile de asigurări sociale plătite de angajator asiguraților ar fi depășit CAS-ul datorat de acesta în lunile respective.

Consideră că o cercetare trebuie făcută și în statele de plată ale angajatorului, întrucât suma totală a prestațiilor sociale intră și alte drepturi care nu sunt indemnizații pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Mai arată că instanța nu a verificat data încetării activității angajatorului, aceasta nu apare nicăieri în sentință, această dată fiind importantă deoarece numai de la acest moment suma se acordă direct de către casa de pensii.

Reclamanta, prin întâmpinarea de la 7, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:

Este de necontestat faptul că reclamanta a fost angajata SC SRL, societate care a intrat în procedura insolvenței prev. de Legea 85/2006.

Potrivit art.129 din Legea nr.19/2000, în cazul în care angajatorul își încetează activitatea sau a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă al asiguratului, drepturile de asigurări sociale prevăzute de art.98 alin.1 lit.a, c,d, e și f și la art.109 alin.1 lit.c, care s-au născut anterior ivirii acestor situații se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii urmând să fie recuperate de la angajator, după caz, conform legii".

Mai mult, așa cum corect a reținut și instanța de fond, atât dispozițiile art.51 din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale precum și dispozițiile art.2(1) din nr.OG1/2006 prevăd că drepturile de asigurări sociale care s-au născut anterior situației de încetare a activității angajatorului se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Așa fiind constatând că dreptul reclamantei la indemnizația solicitată s-a născut la data de 23.05.2005 anterior situației apărute de încetare a activității angajatorului, instanța constată că în mod legal și temeinic a fost admisă acțiunea față de pârâta Casa Județeană de Pensii C, astfel că față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 86 din 25 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja

- - - - - -

GREFIER

Red.AR

Dact./2ex.

28.05.2009

Președinte:Adrian Repede
Judecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Plată asigurări sociale. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Cluj