Plată asigurări sociale. Decizia 6663/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4778/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6663/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.3539/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32437/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-intimat prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-contestator a formulat concluzii scrise, înscris înregistrat la dosar la data de 05.11.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-intimat, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3539/28.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulata de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării; a anulat deciziile nr. R-/23.05.2008 și nr. 71/25.07.2008.
A obligat intimatul să emită contestatorului decizie de pense de serviciu militară pentru limita de vârstă cu respectarea art. 23 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, începând cu data de 01.05.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. R -/23.05.2008 emisă de Ministerul Apărării - Direcția Financiar Contabilă, în temeiul dispozițiilor art.53 alin. 1 din Legea nr. 164/2001 s-a respins cererea contestatorului de acordare a pensiei militare. S-a motivat că nu are realizată o vechime efectivă ca militar d e 15 ani cum cer prevederile art. 15 din Legea nr.164/2001, modificata prin OUG nr.77/2007, potrivit cărora cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplineau condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime efectivă ca militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 55 de ani, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar.
Contestatorul a înțeles să o conteste pe calea administrativă prevăzută de Legea nr.164/2001. Soluționând aceasta contestație, intimatul a emis decizia nr. 71/25.07.2008. A respins prin aceasta decizie contestația. A invocat art. 15 din Legea nr. 164 /2001, considerând că nu era îndeplinită de contestator condiția de a fi avut o vechime efectiva ca militare de cel puțin 15 ani. A mai arătat că art. 22 și 23 din Legea nr. 164/2001, pentru activitățile desfășurate în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, determină doar acordarea de sporuri la procentul de calcul al pensiei, etapă distinctă si ulterioară celei de deschidere a dreptului la pensie.
În drept, tribunalul a reținut că potrivit art. 12 din Legii 164/2001 au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) vârsta de 55 de ani; b) vechime minimă în serviciu de 25 de ani, din care efectiv ca militar 15 ani, iar potrivit art. 15 din Legea nr.164/2001 cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime efectivă ca militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 55 de ani, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 164/2001 procentele corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite sau speciale ( prevăzute la art. 22) se acordă cadrelor militare care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în condiții deosebite sau 15 ani în condiții speciale. Dacă au lucrat mai puțin, la procentele corespunzătoare activității desfășurate în condiții normale se acordă un spor proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții speciale sau deosebite.
Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), la stabilirea pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții:
a) 1 an și 3 luni în cazul celor care și-au desfășurat activitatea în condiții deosebite;
b) 1 an și 6 luni în cazul celor care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale;
c) 2 ani în situație de război sau în alte condiții prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
Rezultă că fiecare an lucrat în condiții deosebite dă dreptul la recunoașterea a încă trei luni lucrate în favoarea beneficiarului dispoziției exprese a art. 23 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, pentru stabilirea dreptului de pensie.
Din fisa de pensie rezultă că în perioada 04.11.1968-20.08.1971 contestatorul a fost elev, iar în perioada 20.08.1971-09.06.1982 a fost cadru militar. sunt înscrise si pe livretul militar care precizează: 04.11.1968-elev MAPN, 20.08.1971- ofițer activ MAPN, 09.06.1982-trecut în rezervă.
În certificatul nr. 3/77/22.06.2005 emis de - Centrul Zonal D se detaliază astfel activitatea: 04.11.1968 - elev al Scolii Militare, 20.08.1971 - șef Financiar-MC -/71 -. 178, 01.10.1973 - ofițer 5, 01.08.1974 - ofițer 4, 09.06.1982 - trecut în rezervă.
Rezultă că activitatea militară a contestatorului, ca elev al Școlii Militare și cadru militar încadrat, este de 13 ani 4 luni si 25 zile.
În decizia nr. 71/25.07.2008 intimatul menționează că din datele înscrise în fisa de pensie si din documentele anexate acesteia rezultă că a trecut în rezervă contestatorul la data de 09.06.1982 si că a realizat o vechime în serviciu de 13 ani 7 luni si 5 zile.
În adeverința nr. K/C 1299/6.02.2008 emisa de Ministerul Apărării -UM 02490 K B, se atestă că a fost încadrat contestatorul în condiții deosebite de muncă în perioadele 20.08.1971-01.10.1973 și 01.10.1973-09.06.1982, făcându-se si mențiunea "un an si trei luni pentru fiecare an lucrat".
Rezultă din această adeverință, luându-se în calcul câte trei luni în plus la fiecare an lucrat în condiții deosebite, 6 luni ca militar ce se iau în calcul în plus pentru perioada 20.08.1971-01.10.1973 și 24 luni pentru perioada 01.10.1973-9.06.1982, deci în total 30 luni (2 ani și 6 luni) ce se iau în considerare în plus față de vechimea în serviciul militar, de 13 ani 4 luni si 25 zile, conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, pentru contestatorul născut la data de 31.10.1947, ceea ce înseamnă că prin aplicarea acestui text al art. 23 alin 2 din Legea nr. 164/2001 contestatorul îndeplinește condiția celor 15 ani prevăzuți la art. 15 din Legea nr. 164/2001, astfel că instanța a admis în parte acțiunea - conform art. 52 alin. 2 din Legea nr. 164/2001, a anulat deciziile nelegale emise de intimat si a obligat intimatul să emită contestatorului decizie de pensie de serviciu militară pentru limita de vârstă cu respectarea art. 23 alin 2 din Legea nr. 164/2001, începând cu data de 01.05.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9. pr. civ.
În motivarea recursului se susține, în esență, că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.15 din Legea nr. 164/2001 coroborate cu cele ale art. 22 și 23 din legea nr. 164/2001, așa cum au fost modificate prin OUG nr. 77/2007.
Recurentul arată că reclamantul nu îndeplinea condiția legală de vechime minimă efectivă în calitate de militar.
Referitor la sporul solicitat de către reclamant, se arată că, potrivit art. 22 și 23 din Legea nr. 164/2001, activitățile desfășurate de cadrele militare în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă determină numai acordarea sporului la procentul de calcul al pensiei militare de stat, etapă distinctă și ulterioară celei de deschidere a dreptului la pensie.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea ce a investit instanța în prezenta cauză reclamantul a solicitat anularea deciziilor nr. R-/23.05.2008 și nr.71/25.07.2008 emise de Ministerul Apărării și obligarea intimatului la emiterea unei decizii prin care să i se stabilească pensia militară de stat în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001, începând cu data de 01.04.2008.
Soluția de admitere a cererii se întemeiază pe interpretarea greșită pe care o face prima instanță cu privire la noțiunea de vechime efectivă.
Instanța a inclus în calcul și vechimea suplimentară, acordată pentru condiții deosebite de muncă.
În Legea nr. 164/2001, la art. 12 lit.b) se prevede una din condițiile de înscriere la pensia militară de stat, și anume vechimea efectivă ca militar - 15 ani (se cere vechimea totală de 25 de ani iar din aceasta, 15 ani - vechime efectivă).
Or, din cuprinsul de pensie întocmită de Unitatea Militară 02403 C și din documentele anexate acesteia rezultă că intimatul-reclamant a trecut în rezervă la data de 09.06.1982 și a realizat, în calitate de elev al Școlii militare și de cadru militar în activitate, o vechime în serviciu de 13 ani, 7 luni și 5 zile.
Art. 15 din Legea nr. 164/2001, modificată și completată prin OUG nr. 77/2007, prevede că, cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinească condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime efectivă ca militar d e cel puțin 15 ani, beneficiază de pensie militară de stat la îndeplinirea vârstei de 55 de ani, proporțional cu numărul anilor de serviciu militar.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 22 și 23 din Legea nr. 164/2001, activitățile desfășurate de cadrele militare în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă determină doar acordarea de sporuri la procentul de calcul al pensiei militare de stat.
În concluzie, vechimea suplimentară are relevanță ulterior, la stabilirea procentului care se aplică asupra bazei de calcul pentru determinarea cuantumului pensiei, iar vechimea efectivă are relevanță pentru însăși deschiderea dreptului la pensie.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că cererea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată și, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în tot, în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în B,--5, sector 5 împotriva sentinței civile nr.3539/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32437/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator, cu domiciliul în C B- 1 -, -0,.2,.3, jud.
Modifică sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-14.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana