Recalculare pensii. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 161/AS

Ședința publică din data de 2 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 140 din 13 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. A, etaj 3,. 10, județul C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C prin d-na consilier juridic, în baza delegației nr. 4362 din 29.05.2009, depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă -.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 1 iunie 2009, prin serviciul registratură, apărătorul intimatei reclamante a depus cerere prin care solicită ca judecata cauzei să se facă în lipsă întrucât nu se poate prezenta în instanță, la acest termen fiind plecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și concluzii scrise, după care:

Reprezentanta recurentei pârâte arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea motivelor de recurs.

Reprezentanta recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs împotriva sentinței civile nr. 140 din 13 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând instanței - astfel cum s-a menționat și prin precizările și completările formulate la termenul din 13 martie 2009 - ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige instituția pârâtă la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor sale de pensie, cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în rubrica "salariu cu spor acord global", conform adeverinței nr. 888A din 2 februarie 2009 emisă de A,; cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În considerente, s-a arătat că la recalcularea drepturilor de pensie nu s-au luat în considerare toate veniturile pentru care fostul angajator - - a plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale, astfel cum rezultă din adeverința menționată, în sensul că au fost valorificate sumele reprezentând salariu lunar și sporul de vechime, dar au fost ignorate veniturile consemnate sub titulatura,"salariu cu spor acord global".

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Cas olicitat respingerea acțiunii, în considerarea dispozițiilor cuprinse în anexa nr.OUG 4/2005, care exclude sporul de acord global din categoria veniturilor salariale care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

S-a solicitat să se înlăture apărările privitoare la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale pentru aceste sume, întrucât acest fapt nu este de natură a atrage fructificarea automată a acestor sporuri, iar contribuția la pensia suplimentară a fost calculată și reținută la nivelul salariului tarifar.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 140 din 13 martie 2009, admis acțiunea formulată de către reclamantă. A obligat pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei, cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în rubrica "salariu cu spor acord global", conform adeverinței nr. 888A din 2 februarie 2009 emise de către SC SA. a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a prezentat la Casa Județeană de Pensii C, în vederea recalculării drepturilor de pensie, adeverința nr. 888A din 2 februarie 2009 emisă de prin care s-a atestat de către fostul angajator cuantumul drepturilor salariale plătite în perioada 1970 - 1988, astfel cum s-au regăsit în statele de plată originale și cum au fost evidențiate, pe rubrici și coloane, în documentul arătat.

Angajatorul a menționat că sporul de acord este evidențiat împreună cu salariul aferent în coloana "salariu cu spor de acord" din statul de plată, pentru care unitatea a reținut și virat contribuția de asigurări sociale.

S-a mai menționat că sporul de acord a fost plătit "în sumă globală" adăugată la salariul tarifar conform Legii nr. 57/1974, art. 117 alin. 3.

cest act normativ impunea, ca modalitate preponderentă de plată a muncii personalului cu activitate în domeniile vizând cercetarea științifică, ingineria tehnologică și proiectarea (ultimul fiind domeniul de activitate al reclamantei), retribuirea în acord global, ceea ce presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale lunare.

Această situație nu excludea, însă, aplicarea Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care, prin textul art. 1, impunea fostelor unități socialiste de stat și tuturor persoanelor juridice să vireze la bugetul asigurărilor sociale o contribuție de 15% asupra "câștigului brut realizat de personalul lor salariat".

Prin urmare, retribuirea în acord global era diferită de salarizarea cu retribuția tarifară prin elementele definite în art. 117 alin. 3 din Legea nr. 57/1974, fiind însă neechivoc faptul că drepturile obținute în acest mod de personalul din proiectare era supus plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar nu exceptat de la această obligație legală, conform art. 2 din Decretul nr. 389/1972.

În egală măsură, art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat prevedea că: "Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.

Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat".

Aceeași obligație legală impusă angajatorului s-a regăsit și în prevederile Legii nr. 49/1992, care a modificat și completat Decretul nr. 389/1972.

Toate aceste acte normative au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Principala apărare formulată de instituția pârâtă se raportează la prevederile cuprinse în Anexa Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, care într-o mențiune finală consemnează că "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale".

Pornind de la premisa corectă că veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare nu pot participa la evaluarea punctajului mediu anual în condițiile Legii nr. 19/2000 (întrucât nu au fost făcute virări din aceste câștiguri la bugetul asigurărilor sociale), instanța de fond a reținut că această ipoteză nu se aplică în mod abstract și cu caracter general, urmând a se statua, în fiecare caz în parte, dacă veniturile asiguratului au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget.

La această concluzie s-a raportat și soluția pronunțată de Curtea Constituțională în analiza excepției de neconstituționalitate a mențiunii de la pct. IV din anexa nr.OUG 4/2005, reținându-se în esență prin decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007) că aceste dispoziții nu modifică, cu caracter retroactiv, legislația anterioară și că "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă sau nu aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete".

Ori, în speță, fostul angajator a emis o adeverință certificată în condițiile nr.OUG 4/2005, prin care a menționat că s-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentară prin raportare la întreg venitul brut realizat lunar, care include așadar și salariul cu sporul de acord global.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

Urmare depunerii adeverinței nr. 888A din 2 februarie 2009 emisă de către C, recurenta a verificat datele înscrise în cuprinsul acesteia și a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile tarifare se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Adeverința nr. 888A din 2 februarie 2009 emisă de către C nu a fost fructificată întrucât nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată, din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

de lege incidente în cauză:

Articolul 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată dispune: La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 (brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă ) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Anexa la.OUG nr. 4/2005, pct. VI, fraza II "Mențiune" prevede: "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. iar la ultima liniuță se inserează "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Articolul 120 alin. 1 din Legea nr. 57/1974 (în prezent abrogat), dar în vigoare la momentul desfășurării activității și realizării stagiului de cotizare dispunea: "În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global".

Articolul 1 din Decretul nr. 38 din /11 octombrie 1972 prevedea că unitățile socialiste. sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% din câștigul realizat de personalul lor salariat.

Decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale în analiza excepției de neconstituționalitate a "mențiunii" de la pct. IV din anexa nr.OUG 4/2005 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007) prevede în mod explicit că "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă sau nu aceste venituri au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete".

În lumina deciziei mai sus redate (în esența ei), Tribunalul a verificat, ținând cont de situația concretă, împrejurarea referitoare la emiterea adeverinței nr. 888A din 2 februarie 2009 întocmită de către SC, în care se menționează, prin raportare la dispozițiile nr.OUG 4/2005, că angajatorul a reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentare, contribuții aplicate la întregul venit brut realizat lunar, care include, așadar, salariul cu0 sporul de acord global.

Iată, deci, că nu subzistă critica formulată de recurentă, critică ce s-a constituit de altfel și în unica apărare invocată în fața instanței de fond, Tribunalul apreciind în mod judicios prin raportare la situația de fapt concretă că reclamanta era îndreptățită la recalcularea drepturilor de pensie cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în adeverința nr. 888A din 2 februarie 2009 emisă de către SC SA.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța ale cărei considerente și le însușește în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 140 din 13 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. A, etaj 3,. 10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -,

Red. dec. jud. -/11.06.2009

gref. -

2 ex./12.06.2009

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Constanta