Recalculare pensii. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Constanta

`Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 23/AS

Ședința publică de la 13 ianuarie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.285/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta - pârâtă consilier juridic, în baza delegației nr.6/05.01.2009 - depusă la dosar, pentru intimata - reclamantă - avocat I -, în baza împuternicirii avocațiale nr.45195/12.12.2008.

Procedura legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm.pr.civ.

Recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, comunicată recurentei la data de 08.01.2009.

Fiind întrebate părțile arată că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.

Instanța, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.

Apreciază consilier juridic că din momentul apariției Legii nr.303/13.11.2007, prin care a fost modificat art. 14 din Legea nr.44/1994, veteranii de război cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial beneficiază de majorarea rentei lunare de la 25% din solda de grad a unui sublocotenent la 50% din solda de grad a unui sublocotenent și nu de 50% atât din solda de grad cât și din solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. așa cum a reținut în mod greșit instanța de fond.

Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, considerând că sentința pronunțată este legală și temeinică.

Precizează apărătorul intimatei - reclamante că în conformitate cu art. 13 și14 din legea 44/1994 republicată se recalculează renta lunară a veteranilor de război, începând de la 01.03.2004, în funcție de nivelul soldei de funcție la minimum al unui sublocotenent din cadrul Ap. Folosindu-se conjuncția "și" legiuitorul a căutat să exprime încadrarea absolută a voinței sale și a tratamentului egal al tuturor veteranilor de război, în funcție de medaliile conferite fiecăruia.

Menționează totodată apărătorul intimatei - reclamante că prin OUG 12/2004 se introduce în text art. 141, care nu abrogă art. 13 și 14 din Legea 44/1994, ci o completează, stabilind cuantumul rentei lunare a veteranilor de război.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la data de 24.11.2008 împotriva sentinței civile nr.285/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C să îi plătească renta luând în calcul solda de grad și solda de funcție în conformitate cu OUG nr. 12/2004, întrucât în prezent aceasta îi este plătită având în vedere numai solda de grad.

În dovedire a depus înscrisuri privind calitatea de militar d ecorat cu Medalia Crucea Comemorativă a de Al Mondial, act de identitate, certificat de naștere, cupon de pensie,legitimație de veteran de război și adeverință emanată de la UM 02405 Pitești.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru perioada martie 2004-iunie 2005, deoarece sunt aplicabile disp. art. 1 și 3 din decret 167/1958 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătându-se că renta este corect calculată, modificările intervenite prin OUG nr. 12/2004 vizează numai eliminarea diferențelor dintre drepturile veteranilor din armată și drepturile veteranilor din alte forțe militare, fără a se modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994.

Prin sentința civilă nr.285/17.09.2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada martie 2004- 15.06.2005.

A admis acțiunea civilă având ca obiect - recalculare pensie, acțiune promovată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.

A obligat pârâta să calculeze renta la care are dreptul reclamantul în funcție de solda în grad și solda de funcție începând cu 16.06.2005.

A respins ca prescrisă acțiunea în ceea ce privește pretențiile pentru perioada martie 2004- 15.06.2005.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Din talonul de pensie depus (pentru luna mai 2008) rezultă că reclamantul beneficiază de rentă, dosarul său de pensie având nr. -.

Din adeverința nr. -/14.06.1994 eliberată de Ministerul Apărării Naționale - UM 02405 Pitești, rezultă că reclamantul a fost concentrat în perioada 05.04.1943-05.04.1945, 05.04.1945-11.07.1946 ca sergent,decorat cu medalia "Crucea Comemorativă a de Al Mondial " prin Brevetul nr. 651/1997.

Din legitimația nr. 613/24.03.2004 eliberată de Ministerul Apărării Naționale - Asociația Națională a de rezultă că reclamantul este veteran de război.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994, republicată privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent și dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:

a) cei decorați cu Ordinul sau Ordinul cu spade, clasa:

-împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau un loc de casă de 500 m2 în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază decoratul;

-cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim;

-cei decorați cu Ordinul cu spade, clasa, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;

b) cei decorați cu Ordinul României cu spade și panglică de Militară sau cu Ordinul României cu spade, Ordinul cu spade, Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Militară sau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea -, Medalia Militară de, Medalia Maritimă, Medalia sau Medalia, Medalia Serviciul cu spade, Medalia Bărbăție și Credință cu spade, Crucea Serviciul cu spade, Crucea Meritul Sanitar și Medalia:

-împroprietărirea cu 500 m2 pentru loc de casă în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan.

Cei decorați cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

de război care, din cauza deficitului de teren în localitățile unde domiciliază sau în alte localități, nu au putut fi împroprietăriți conform legii vor fi despăgubiți cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptățiți conform legii.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește luându-se în considerare valoarea terenului la data atribuirii și se suportă din bugetul de stat.

Se constată că reclamantul este deținător al medaliei "Crucea Comemorativă A De Al Mondial ".

Pe de altă parte, în conformitate cu articolul unic al OUG nr. 12/2004, după articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:

"Art. 141. - Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."

Se constată că, dacă art.13 și 14 din Legea nr. 44/1994 stabileau un mod de calcul al rentei prin raportare numai la solda de grad, prin art.141introdus de OUG nr. 12/2004 această rentă se calculează având în vedere atât solda de grad cât și solda de funcție.

Instanța constată sub aspectul excepției invocate de pârâtă, că aceasta este fondată, că pretențiile reclamantului pot fi admise doar pentru perioada de 3 ani anterior înregistrării acțiunii, prevăzută de decret 167/1958 pentru orice acțiune civilă în justiție.

Ca urmare a fost admisă acțiunea în parte pentru pretențiile care se circumscriu termenului de prescripție de trei ani anterior înregistrării acțiunii, conform art. 1 și 3 din 167/1958, în sensul că a fost obligată pârâta la calcularea rentei lunare în funcție de solda de grad și solda de funcție de care a beneficiat reclamantul, începând cu luna iunie 2005 și au fost respinse pretențiile pentru perioada martie 2004-15.06.2005 ca prescrise.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

În mod greșit instanța de fond obligă instituția la recalcularea rentei lunare de veteran de război a reclamantului ca fiind 50% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. acestuia cuvenindu-i-se 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ap. și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare fără, însă, a modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost conferite.

În contextul apariției Legii nr. 303/13.11.2007 în vigoare de la 01.01.2008 prin care a fost modificat art. 14 din Legea nr. 44/1194, veteranii de război cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945", beneficiază de majorarea rentei lunare de la 25% din solda de grad a unui sublocotenent la 50% din solda de grad a unui sublocotenent și nu de 50% atât din solda de grad cât și din solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap.

Recursul este fondat.

Intimatul reclamant este veteran de război, fiind decorat cu Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945".

Textele de lege incidente în cauză, a căror interpretare eronată a condus la pronunțarea unei soluții greșite de către instanța de fond, sunt următoarele:

Articolul 14 din Legea nr. 44/1994, republicată: " de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. "a, b, c", dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent".

Articolul 141, text nou introdus prin nr.OUG 12 din 23 martie 2004, dispune: "Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. stabilite conform legii".

Eroarea de interpretare a instanței de fond constă în aceea că a apreciat în mod nejustificat cuantumul rentei lunare prin cumularea soldei de grad și a soldei de funcție la minim a unui sublocotenent din cadrul Ap. fără a observa că legiuitorul face vorbire în același text de lege la două categorii distincte de rentă lunară, respectiv cea de la art. 13 și aceea de la art. 14.

Distincția este importantă întrucât, atunci când legiuitorul a dorit ca renta lunară să se calculeze prin cumularea soldei de grad și a soldei de funcție, a precizat-o în mod expres (ex. art. 13 lit. a liniuța a II-a) pentru toate celelalte cazuri legiuitorul, prin nr.OUG 12/2004, a stabilit că se calculează "după caz", iar cazurile sunt cele prevăzute în mod distinct la art. 13 și art. 14.

Scopul adoptării acestui act normativ l-a constituit înlăturarea discriminării existente până în acel moment, prin raportare la solda de grad sau solda de funcție a unui sublocotenent, fără a se avea în vedere că sublocotenentul din cadrul Ap. poate avea o soldă mai mare decât cei proveniți din alte sisteme.

Ar fi fost de preferat, pentru a nu se lăsa loc de interpretări diferite, ca la momentul adoptării nr.OUG 12/2004, să se acorde o mai mare atenție regulilor gramaticale și să se creeze un text de lege cu o coerență a exprimării care să transmită cu claritate intenția legiuitorului și avem aici în vedere folosirea incorectă în corpul legii a singularului și a pluralului unor substantive și atribute.

Astfel, dacă s-ar fi folosit cuvântul "stabilită" conform legii în loc de "stabilite" conform legii, atunci când face trimitere la "solda de grad" și "solda de funcție" mesajul textului ar fi fost fără echivoc, cu toate acestea înțelegem că face referire la fiecare dintre aceste solde prin folosirea atributului apozițional "după caz", cazurile fiind stabilite în mod diferit la art. 13 și 14.

De subliniat este că anterior modificării Legii nr.44/1994 prin nr.OUG12/2004, renta lunară cuvenită veteranilor de război se stabilea diferențiat prin raportare fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în funcție de sistemul militar d e unde proveneau beneficiarii.

Prin adoptarea Ordonanței menționate s-a urmărit instituirea unui sistem de calcul unitar, avându-se în vedere numai solda unui sublocotenent din Ap. Se poate aprecia că scopul urmărit de legiuitor nu a fost acela de a introduce o egalizare a veteranilor de război sub aspectul rentei la care au fost îndreptățiți, în sensul de a se calcula pentru toți aceeași rentă indiferent de decorația primită, ci de a introduce un element unic de referință: solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale - etalonul structurilor militare - indiferent dacă unii dintre beneficiari provin din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2004 - luna martie 2004 - de modificare a Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, soldele de grad și de funcție ale unui sublocotenent aveau aceeași valoare, atât în sistemul de apărare național cât și în sistemul Ministerului d e Interne.

De altfel, în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.12/2004 au fost precizate motivele pentru care a fost necesară intervenția normativă și introducerea art.14/1 în cuprinsul Legii nr.44/1994. S-a menționat că până la data de 1.03.2004, soldele de grad și de funcție ale unui sublocotenent, în raport de care se stabilește renta lunară acordată veteranilor de război, aveau aceeași valoare atât în sistemul de apărare națională cât și în celelalte sisteme militare. Legea nr.138/1999 a fost completată prin nr.OUG2/2004, astfel că începând cu data de 1.03.2004, nivelul soldei de grad și a celei de funcție au fost majorate pentru personalul din Ministerul Apărării Naționale.

Ca atare, începând cu data de 1.03.2004, veteranii de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale ar fi putut să beneficieze de un cuantum majorat al rentei lunare, ceea ce ar fi presupus aplicarea discriminatorie a dispozițiilor Legii nr.44/1996, ceea ce nu putea fi acceptat.

Așa fiind, regula instituită de lege constă în aceea că renta lunară se calculează în funcție de solda de grad. Doar ca excepție, pentru cei decorați cu Ordinul, renta este compusă și din solda de funcție (la minim).

Prin urmare, se va admite recursul și modificând în parte sentința, vor fi respinse ca nefondate pretențiile anterioare datei de 16 iunie 2005.

Vor fi menținute dispozițiile instanței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.285/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca nefondate pretențiile ulterioare datei de 16.06.2005.

Menține dispozițiile sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/19.01.2009

- gref.-

21.01.2009/4 ex.

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Constanta