Recalculare pensii. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/AS
Ședința publică de la 22 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.204/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -L 4,.49, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C se prezintă consilier juridic, conform delegației nr.8596/21.09.2009, depusă la dosarul cauzei iar pentru intimata pârâtă - avocat, conform împuternicirii avocațiale din 22.09.2009, depusă la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că părțile nu mai au alte cereri, probe de formulat, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, să se aibă în vedere că sporurile au avut un caracter permanent, exceptându-se de la prevederile nr.OUG4/2005. Depune la dosarul cauzei chitanță seria - - nr.-/22.09.2009 și solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C anularea deciziei nr. - emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie care să aibă în vedere adeverința nr. 940/13.02.2009 emisă de SC SA
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza OUG nr. 4/2005 a depus la sediul pârâtei adeverința indicată ce atesta veniturile obținute în perioada ianuarie 1970 - decembrie 1996, dar care nu a fost avută în vedere.
S-a mai arătat că pârâta a valorificat în mod corect la stabilirea pensiei salariul lunar și sporul de vechime însă nu a avut în vedere sporul de acord global care figurează în adeverința respectivă.
Ulterior, reclamanta a depus "precizări și completări" la acțiune arătând că obiectul acțiunii îl constituie cererea de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă, retroactiv, cu luarea în calcul a tuturor drepturilor salariale, cu caracter permanent, atestate de adeverința invocată în acțiune.
De asemenea, a arătat că potrivit art. 117 al.3 din Legea nr. 57/1974 modul său de retribuire era în acord global, acest mod de salarizare având un caracter permanent și fiind specific activității de proiectare. A arătat de asemenea că acest mod de plată a determinat un venit brut lunar mai mare decât salariul tarifar.
În drept s-au invocat prevederile art. 169, 86 și 87 din Legea nr. 19/2000 și prevederile OUG nr. 4/2005.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că raportat la adeverința invocată nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 al.3 din Legea nr. 19/2000 și ca urmare nu a fost valorificat sporul de acord global. S-a mai arătat că plata CAS și a contribuției la pensia suplimentară nu sunt de natură a atrage fructificarea automată a sumelor primite cu titlu de spor de acord global întrucât plata CAS a fost și este o condiție pentru ca o anumită perioadă de timp să fie considerată stagiu de cotizare. S-a mai arătat că respectiva contribuție la pensia suplimentară a fost calculată și reținută la nivelul salariului tarifar (salariu fix). S-au invocat și prevederile OUG nr. 4/2005 potrivit cu care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Prin sentința civilă nr.204/15.04.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului conform adeverinței nr.940/13.02.2009 emisă de SC SA
A obligat pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată - 250 lei onorariu avocat.
Pentru a soluționa astfel instanța a avut în vedere următoarele:
În adeverința nr. 940/13.02.2009 emisă de SC SA C se atestă faptul că în perioada ianuarie 1970 - decembrie 1996 aceasta a fost retribuită în acord global iar pentru veniturile realizate s-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentară. Adeverința evidențiază în mod detaliat veniturile realizate de reclamantă în respectiva perioadă.
Este adevărat că la punctul VI din Anexa 1 la OUG nr. 4/2005 se face o mențiune potrivit cu care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 următoarele: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Această enumerare, din modul în care este formulată, rezultă că nu are un caracter exhaustiv ci numai exemplificativ, în sensul că pot exista și alte venituri care nu se iau în calcul la stabilirea pensiei, în măsura în care îndeplinesc aceleași criterii ca și veniturile enumerate.
Desigur, nu se poate accepta ca o perioadă în care un asigurat a fost retribuit în acord global să nu fie avută în nici un mod în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și implicit a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia, întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului contributivității consacrat de art.2 lit. e din Legea nr. 19/2000 potrivit cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Pe de altă parte, art. 78 al.(1) din Legea nr. 19/2000, stabilește că numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Așadar, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și ca urmare a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei în sistemul Legii nr. 19/2000.
De asemenea, mențiunea cuprinsă la punctul VI din Anexa 1 la OUG nr. 4/2005 trebuie interpretată prin raportare la întreg conținutul său.
Astfel, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, sunt indicate printre sursele unor venituri care nu sunt luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual în baza Legii nr. 19/2000 numai pentru că îndeplinesc condițiile enunțate anterior, respectiv nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și, pe de altă parte, nu au avut caracter permanent.
În acest sens trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în perioada respectivă și specificul activității desfășurate de reclamantă.
Astfel, în conformitate cu art. 117 (3) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii (republicată), în activitatea de proiectare se utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căreia un colectiv de proiectanți își asuma răspunderea de a efectua și finaliza o cercetare sau un proiect, într-un anumit termen, pentru care primea o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile prevăzute de lege. Personalul care lucra în acord global primea, pe parcursul executării lucrărilor, avansuri lunare reprezentând 80% din retribuția tarifară. cumulate nu puteau fi mai mari de 80% din suma stabilită pe lucrare. La predarea obiectivelor de proiectare, suma totală stabilită pe lucrare se repartiza membrilor colectivului în funcție de contribuția acestora. Din suma cuvenită fiecăruia se reținea o parte de 10%, care se restituia după intrarea în funcțiune a obiectivului respectiv și realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiecte sau în documentația tehnică, iar cealaltă parte, de 90%, se plătea după ce în prealabil s-au scăzut avansurile primite, dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute în contract.
Mai trebuie avut în vedere că potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, veniturile obținute în sistemul de salarizare în acord global erau avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Astfel, potrivit art.21 al.1 lit. b din această lege media retribuțiilor tarifare lunare care se lua în considerare la calcularea pensiei se stabilea pentru personalul care lucra în acord, pe baza retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore.
În aceste condiții, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de calcularea punctajului mediu anual în concordanță cu veniturile avute și în special în concordanță cu contribuțiile realizate la fondul asigurărilor sociale.
Casa Județeană de Pensii Caf ormulat recurs împotriva sentinței civile 204/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.204/15.04.2009 instanța de fond obliga instituția să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în rubrica "salariu cu spor acord global", conform adeverinței nr.940/13.02.2009 emisă de
Urmare depunerii de către reclamant a adeverinței nr.940/13.02.2009, emisă de C, instituția noastră a procedat la verificarea datelor înscrise în cuprinsul acesteia, astfel s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 164 alin.3 din Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile tarifare se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Recurenta solicită să se observe că raportând dispozițiile textului de lege mai sus menționat la precizările din anexa la OUG nr.4/2005, în mod corect instituția nu a valorificat sporul de acord global.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Din adeverința nr. 940/13.02.2009 emisă de C rezultă că în perioada ianuarie 1970 - decembrie 1996, reclamanta a fost retribuită în acord global, conform art. 117 al. 3 din Legea nr. 57/1974 pentru activitatea de proiectare și a realizat venituri pentru care s-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentară.
Potrivit art. 117 al. 3 din Legea nr. 57/1974: în activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căruia un colectiv de cercetători sau proiectanți își asumă răspunderea de a efectua și finaliza o cercetare sau un proiect, într-un anumit termen, pentru care primește o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile prevăzute de lege.
Deși, actul normativ invocat mai sus prevedea pentru personalul care își desfășoară activitatea în domeniile vizând cercetarea științifică, ingineria tehnologică și proiectarea, ca modalitate de plată retribuirea în acord global, drepturile obținute în acest mod erau supuse plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale, nefiind exceptate de la această obligație conform art. 2 din decretul nr. 389/1972.
Potrivit pct. VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005 "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anula, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
a contrario, dacă sporurile au avut caracter permanent, acestea urmează a fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
În același sens, la pct. IV din aceeași Anexă la.OUG nr. 4/2005 care se referă la sporurile, îndemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, se enumeră și alte sporuri acordate de către de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în ștatele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede faptul că stagiul de cotizare se constituiedin perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale.
De asemenea, art. 78 al. 1 din Legea nr. 9/2000 prevede că punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv prin însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual,inclusiv sporurileși adaosurile, sau după caz venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională de Statistică.
Recurenta pârâtă se prevalează de pct. VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005 care prevede că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, însă aceste prevederi nu trebuie interpretate separat, scoase din context, ci numai coroborate cu celelalte dispoziții ale nr.OUG 4/2005 și ale Legii nr. 19/2000 pe care le-am enunțat mai sus.
La aceste argumente, trebuie reținută și Decizia Curții Constituționale nr. 736/2006 potrivit căreia, verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art. 274.pr.civ. Curtea a obligat recurenta la 250 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.204/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -L 4,.49, ca nefondat.
Obligă recurenta la 250 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -;
Red.dec.jud.-/14.10.2009
Tehnored.gref.-./2ex./27.10.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol