Recalculare pensii. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 32/R/2009

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte

JUDECĂTOR 2: Adrian Repede

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1953 din 23.10.2008 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Cluj privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantUL intimat personal, lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care

Reclamantul declară că nu are cereri de formulat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de tribunal ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1953 din 23.10.2008 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, și în consecință:

S-a anulat Decizia nr. -/23.03.2008 emisă de către pârâtă.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea in calcul a perioadei 01.03.1997-01.01.2000 conform înregistrărilor din carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.-/21.04.2008, reclamantului i s-a calculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1023 lei, cuantumul punctajului mediu anual determinat fiind stabilită la 2,58151 puncte.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei copia desfășurătorului eliberat de către pârâtă din care rezultă că i-a fost luată în considerare doar perioada lucrată de la 01.10.1955-01.03.1997 (5-8).

Din analiza copiei carnetului de muncă privindu-l pe reclamant, instanta a constatat că acesta a desfășurat activitate în cadrul " " SRL din data de 01.03.1997 si până în data de 01.01.2000, perioadă care nu i-a fost luată în considerare la stabilirea drepturilor (62).

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și

S-au luat așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin înscrierile din carnetul de muncă, ca si faptul că pârâta nu i-a luat în considerare perioada lucrată începând cu 01.01.1997 și până la 01.01.2000, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia așa cum a fost formulată.

Drept consecință, a anulat Decizia nr.-/23.03.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă si a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a datelor cuprinse în carnetul său de muncă pentru perioada 01.03.1997-01.01.2000.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta, solicitând modificarea, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-au invocat următoarele: "așa cum se poate vedea din copia anexată, exista o desfacere contractului de muncă din 1.03.1997, astfel cum este înscris și în fișa de pensie".

În susținerea recursului, s- depus dispoziția nr.193/21.02.1997 emisă de SC SA C, prin care s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului începând cu data de 1.03.1997, ca urmare a pensionării și decizia nr.88/19.01.2000 emisă de SC, prin care s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului începând cu data de 1.01.2000, ca urmare pensionării.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Însăși recurenta depune la dosar decizia de desfacere a contractului de muncă începând cu 1.01.2000.

Din dosarul de fond reiese că, prin decizia contestată, reclamantului i s-a luat în considerare o vechime de 46 ani, 1 lună și 2 zile, perioada lucrată fiind până la 1.03.1997 (8).

Conform copiei cărții de muncă depuse la dosar, în perioada 1.03.1997 - 1.01.2000 reclamantul a deținut funcția de director executiv la SC " " SRL (62 dosar fond).

Reiese din cele arătate că în mod nejustificat pârâta a omis să ia în considerare perioada de activitate 1.03.1997 - 1.01.2000 la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, deși reclamantul în intervalul de timp menționat fost angajat, aspect ce reiese din cuprinsul cărții de muncă.

Văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 1953 din 23.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. MV dact. GC

2 ex/15.01.2009

Jud.primă instanță:,

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Cluj