Recalculare pensii. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 378/R/2008
Ședința publică din data de 12 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Sergiu Diaconescu Adrian Repede
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 716 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, la data de 06.09.2007, în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N, având ca obiect calcul recalculare pensie.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 05.02.2008, de către intimata-pârâtă, precizări scrise, un exemplar comunicându-se în ședință reprezentantei recurentei-reclamante.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, pentru motivele arătate în memoriul depus la dosar și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 716/F/06.09.2007 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr- s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B-N, privind decizia nr. 74948/19.02.2007.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 74948/14.12.2000, contestatoarea a fost pensionată pentru limită de vârstă și muncă depusă în baza Legii nr. 3/1997 începând cu data de 01.01.2001, având un cuantum al pensiei de 2.199.666 lei, așa cum rezultă din copia deciziei de pensie. Drepturile de pensie i-au fost stabilite pentru o vechime totală în muncă de 29 ani, 6 luni și 27 zile, care a fost întregită la 30 ani, din care 11 luni, 4 zile lucrate în grupa a II-a de muncă și 7 ani, 4 luni, 23 zile în condiții normale de muncă.
La data de 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 cuantumul pensiei aflat în plată al contestatoarei de 2.590.287 lei din care s-a scăzut CASS a fost raportată la valoarea unui punct de pensie, rezultând un punctaj mediu anual de 1,50821 puncte. Pensia contestatoare fiind stabilită în perioada 01.01.1998 - 31.03.20001, i s-a atribuit un punctaj mediu estimat care a fost de 1,15074 puncte, potrivit dispozițiilor art. 188 (3) din Legea nr. 19/2000, care s-a avut în vedere la operațiunile de indexare și recorelare.
Potrivit dispozițiilor art. 81 (1) din Legea nr. 19/2000, valoarea punctului de pensie și inclusiv a cuantumului pensiei contestatoarei a fost supus indexărilor și recorelărilor începând cu anul 2001 și până în prezent în mai multe etape.
La data de 01.04.2004 în conformitate cu prevederile nr.HG 1433/04.12.2003, în vederea aplicării celei de a V-a etape de recorelare a pensiilor, punctajul mediu anual al contestatoarei cuvenit la 31.12.2003 s-a corectat prin raportarea cuantumului pensiei aflate în plată la acea dată de 3.033.323, la valoarea punctului de pensiei valabil în luna decembrie 2003, de 2.548.775 lei, rezultând un punctaj de 1.19011 puncte.
In conformitate cu prevederile nr.HG 1346/26.08.2004 începând cu data de 01.09.2004 pensia contestatoarei s-a majorat cu 5,25 % ajungând la valoarea de 1,21115 puncte.
Urmare a solicitării contestatoarei prin cererea nr. 11623/10.02.2005 adresată Casa Județeană de Pensii B-N privind luarea în calcul la stabilirea pensiei a perioadei cuprinse între 01.11.2002 - 01.10.2004 perioadă lucrată după pensioare, i s-a emis pe numele acesteia o nouă deciziei de pensie cu nr. 74948 în data de 02.03.2005 prin care, în urma recalculării s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,24567 puncte și un cuantum al pensiei de 3.681.546 lei.
Începând cu data de 01.02.2005 în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005 pensia contestatoarei a fost recalculată, rezultând un punctaj mediu anual de 1,91630 puncte și un cuantum al pensiei de 300 lei, stabilit pentru un stagiu de cotizare de 39 ani, 10 luni și 19 zile, care este mai mic decât cel aflat în plată de 1,24907 puncte și un cuantum ale pensiei de 370 lei. Astfel, se va menține în plată cuantumul mai avantajos până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăși valoarea pensiei în plată.
In data de 19.02.2007 în urma recalculării pensiei contestatoarei i s-a emis decizia nr. 74948 prin care s-a stabilit un punct mediu de 1.01630 puncte, din care 0,08872 puncte realizate în agricultură și un cuantum al pensiei de 416 lei.
Drepturile i-au fost stabilite pentru un stagiu total de cotizare de 41 ani, 8 luni, 19 zile, din care 17 ani, 11 luni, 4 zile lucrați în grupa a II-a de muncă, 11 ani, 3 luni, 15 zile în condiții normale, 8 ani, 4 luni realizați în sector agricol.
Instanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată, întrucât perioada invocată 04.2004 - 30.11.2005 în care contestatoarea a lucrat după pensionare a fost luată în calcul, așa cum rezultă din decizia nr. 74948/03.03.2005, plata drepturilor începând a fi efectuate cu data de 01.03.2005.
In ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la corectarea punctajului stabilit prin decizia nr. 74948/19.02.2007 de 1,04835 puncte cu cel avut anterior recalculării, stabilit la data de 01.04.2001 de 1,50821 puncte, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 5 (2) din OUG nr. 4/2005 punctajul mediu anul rezultat în urma recalculării se poate modifica, față de punctajul anterior, cu respectarea dispozițiilor art. 6 (2) din același act normativ, adică cu condiția de a menține în plată cuantumul pensiei mai avantajoase. Toate aceste reglementări au fost respectate de intimată, motiv pentru care decizia apare ca fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, urmând a fi menținută și a se respinge contestația în întregime.
Reclamanta a anexat odată cu contestația formulată în probațiune și trei decizii de pensionare prin care i s-a modificat punctajul, respectiv decizia cu nr. 74948 din 23.07.2002, din 3.05.2005 și din 14.10.2004.
A vând în vedere că reclamanta nu a contestat aceste decizii, instanța a apreciat că acestea i-au fost comunicate, astfel că susținerea invocată cum că nu i s-a comunicat nici o deciziei până în anul 2007 a fost înlăturată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 716/2007 data de Tribunalul Bistrița -N și judecând cauza în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept invocă dispozițiilor art. 312, art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ.
În motivarea recursului arată că sentința pronunțată de tribunal este netemeinică și nelegală, a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a interpretat greșit actul dedus judecății.
În fapt, la data de 1 aprilie 2001 i s-a stabilit un punctaj mediu de 1.50821, începând cu data de 1 01.2002 acest punctaj s-a redus progresiv, ajungându-se la 1 decembrie 2005 la un punctaj de 1.01630.
În opinia recurentei, punctajul stabilit la data pensionării este un drept câștigat care nu poate fi modificat prin micșorare.
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii B-N a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Obiectul cererii reclamantei l-a constituit modificarea deciziei nr. 74948/19.02.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii B-N, prin care i-a fost recalculată pensia stabilită începând cu 01.01.2001 sub regimul juridic al Legii nr. 3/1977.
După apariția Legii nr. 19/2000 pensia stabilită în favoarea reclamantei de 2.199.666 lei a fost raportată la valoarea punctului de pensie, rezultând un punctaj mediu anual de 1.50821.
Din înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv copiile deciziilor de la filele 8 și 9, rezultă că reclamantei i-a fost comunicată reducerea punctajului mediu anual, însă nu a contestat în termenul legal prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000 aceste decizii. Deciziile necontestate în termen de 45 de zile au devenit definitive și au constituit temeiul legal al plății pensiei în favoarea reclamantei.
Decizia de recalculare emisă la 19.02.2007 privește adăugarea unui stagiu de cotizare față de cel inițial stabilit, respectiv de 41 ani, 8 luni și 19 zile, față de 37 ani, 10 luni și 27 zile, cât se stabilise prin decizia inițială de pensionare.
Este de observat că reclamanta nu contestă faptul că la emiterea acestei decizii intimata nu i-ar fi inclus în calcul perioada lucrată după pensionare.
În privința reducerii punctajului mediu anual, urmare a recalculării pensiilor determinate de dispozițiile HG1550/2004 și nr.OUG 4/2005, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor acestor acte normative care permit modificarea punctajului anterior cu condiția menținerii în plată a cuantumului pensiei mai avantajoase.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 716/F din 06.09.2007 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -.
Red.SL/dact.
2 ex./12.03.2008
jud.primă instanță: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Sergiu Diaconescu Adrian Repede