Recalculare pensii. Decizia 5499/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5407/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5499R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.4941 din data de 09.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI,având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.41888, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării intimatei Casa de Pensii a Municipiului B la emiterea unei noi decizii de pensionare, care să includă drepturile câștigate de la momentul emiterii deciziei din 1996.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4941/09.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să recalculeze pensia cuvenita reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 27531/06.03.2008, emisă de SA.
În considerente a reținut că prin decizia nr. -/12.11.2008, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 B au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantului, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2000.
Din actele dosarului se constată că pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare obținute sub formă de prime și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate de adeverința nr. 27531/06.03.2008, emisă de SC SA.
Veniturile realizate în sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observă, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.
O dată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează și funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005, legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr. 19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor, sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
În aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente în statele de plata și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.
Instanța a apreciat că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverințele în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau si se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr. 19/2000, este construită în jurul acestui principiu fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie sa fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecvența legiuitorului.
Pe de o parte, se afirma în art. 2 al legii cadru principiul contributivității, mai sus-menționat.
Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, în cuprinsul OUG nr. 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.
Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, în baza art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 27531/06.03.2008, emisă de SA.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B la emiterea unei decizii de stabilire a drepturilor de pensie cu luarea în considerare a tuturor drepturilor de natură salarială care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, potrivit adeverinței nr. 27531 din 6 martie 2008 eliberate de Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie și Teledetecție.
Drepturile de pensie au fost calculate potrivit deciziei de pensionare nr. - din 24 februarie 1997 și ulterior printr-o decizie cu același număr din 12 noiembrie 2008, prin raportare exclusiv la salariul de bază.
Apărările intimatei-pârâte au vizat dispozițiile nr.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Deși considerentele sentinței sunt corecte în ceea ce privește modalitatea de stabilire a drepturilor la pensie, sentința stabilește - cu încălcarea principiului disponibilității - ca recalcularea drepturilor la pensie să se realizeze prin raportare la data 1 decembrie 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 83 alin.1 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale:
"Drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare."
Decizia de pensionare a fost emisă la 2 septembrie 1999. De la această dată încasează drepturile de pensie.
Recurenta a arătat și a susținut că acestea au fost calculate greșit, prin raportare exclusiv la salariul de bază.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000: "Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 389/1972 (Buletinul Oficial nr. 112/18 octombrie 1972), în vigoare pe perioada încadrării recurentei în muncă, "Unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat - indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă."
Considerentele sentinței sunt corecte în ceea ce privește modalitatea de calcul a drepturilor de pensie și a reținut în mod corect că: "ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți".
Având în vedere că: veniturile în funcție de care solicită recalcularea pensiei de asigurări sociale au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și angajatorul a virat la bugetul asigurărilor sociale de stat (adeverința nr. 27531 din 6 martie 2008 eliberată de Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie și Teledetecție - mențiune expresă), sistemul public de asigurări sociale se organizează și funcționează având ca principii de bază și principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (art. 2 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 19/2000), recalcularea pensiei de asigurări sociale cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate ca atare în cuprinsul adeverința nr. 27531 din 6 martie 2008 eliberată de Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie și Teledetecție se impune a fi efectuată cu începere de la data de la care acestea "se acordă și se plătesc" (art. 83 alin. 1 din Legea nr. 19/2000).
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, se reține că în speță nu-și au aplicabilitate prevederile art. 83 alin. 1 din Legea 19/2000, care dispune cu privire la data plății drepturilor de pensie pentru limită de vârstă stabilite prin decizia inițială, ci dispozițiile legale referitoare la data plății drepturilor recalculate în baza unor adeverințe noi, neavute în vedere la stabilirea pensiei.
Sub acest aspect, regula în materie este dată de prevederile art. 95 alin. 3 și 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, care statuează că drepturile recalculate se acordă de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii însoțite de noua adeverință la casa de pensii, regulă firească dacă ținem seama că sarcina dovezii unor elemente suplimentare față de cele atestate de carnetul de muncă și celelalte înscrisuri ce se găsesc la dosarul aflat în păstrarea casei de pensii, aparține asiguratului, nicio culpă neputând fi reținută în sarcina organului cu atribuții în calculul pensiei, de vreme ce nu s-a aflat în posesia noului document, pe baza căruia se cere recalcularea, spre a-l putea valorifica.
Prin excepție de la regula anterior enunțată, față de rațiunea adoptării OUG nr. 4/2005, de a recalcula pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, după principiile acesteia, conform dezideratului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", art. 7 alin. 5 din menționata ordonanță de urgență dispune că drepturile recalculate în baza unor acte și înscrisuri noi depuse la casa teritorială de pensii în termenul de prescripție de 3 ani calculat de la momentul intrării în procesul de recalculare, determinat potrivit legii, se plătesc de la această din ultimă dată, situația în speță, în care pensia contestatoarei-recurente a intrat în procesul de recalculare începând cu 01.12.2005.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a dispus prima instanță ca plata drepturilor de pensie recalculate ca urmare a valorificării adeverinței, să se facă începând cu 01.12.2005, prin raportare la care recursul formulat este lipsit de temei legal și va fi respins în consecință, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată împotriva sentinței civile nr.4941/09.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45643/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./19.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin