Recalculare pensii. Decizia 6319/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6319
Ședința publică de la 13 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1161/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii M, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare).
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentului-reclamant și, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurentul-reclamant pune concluzii de admitere a recursului și obligarea unității pârâte la recalcularea drepturilor de pensie, cu acordarea despăgubirilor cerute.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 1161 din 19 iunie 2009 respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul este beneficiarul pensiei de invaliditate gradul II conform Deciziei nr. -/24.04.2003, decizie prin care i-a fost schimbat gradul de invaliditate din III în II, grad ce i-a fost acordat inițial prin Decizia nr.-/19.06.2000.
La data de 14.04.2008, reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere înregistrată sub nr.10946 prin care solicitat trecerea la pensia anticipată începând cu data de 01.06.2008.
De asemenea, prin aceeași cerere, reclamantul a precizat că a depus la dosarul administrativ de pensie carnetul de muncă, adeverințe în care era evidențiată perioada lucrată în grupa a-II-a de muncă, iar la poziția 26 din carnetul de muncă, începând cu anul 1981 până în anul 1984 este trecută retribuția primită în valută și plecarea în străinătate s-a făcut ca urmare Ordinului Ministrului Agriculturii.
Referitor la petitul prin care reclamantul a solicitat recalcularea pensiei din 24.04.2003, pensia stabilită prin Decizia nr.- din aceeași dată, prin care s-a făcut trecerea de la gradul III la gradul II de invaliditate, instanța l-a respins ca tardiv formulat pentru următoarele considerente:
Decizia nr.-/24.04.2003 de acordare a pensiei de invaliditate gr.III a fost emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Mau rmare a trecerii reclamantului de la gradul III de invaliditate la gradul II de invaliditate, ca urmare a deciziei asupra capacității de muncă emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, fapt ce rezultă din apărările formulate de pârâtă, apărări necombătute de reclamant.
In conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr.19/2000, încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, decizie împotriva căreia se poate face contestație la Casa Teritorială de Pensii, iar împotriva deciziei emisă de casa teritorială de pensii se poate face contestație la instanța judecătorească competentă în termen de 30 zile de la comunicare.
De asemenea, în situația în care decizia din aprilie 2003 ar fi fost emisă de pârâtă ca urmare a unei cereri de recalculare a drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile art.95 (2) și art.87 din Legea nr.19/2000, reclamantul trebuia să formuleze contestație împotriva acesteia în termen de 45 zile de la comunicare.
In speță, reclamantului i-a fost comunicată decizia nr.-/24.04.2003 în data de 29.05.2003 conform borderoului de recomandate, astfel că acesta formulând contestația la data de 27.04.2009 a depășit termenul legal prevăzut de Legea nr.19/2000.
Referitor la solicitarea reclamantului de a-i fi valorificată perioada lucrată în grupa a-II- de muncă și evidențiată în adeverința nr.75/10.02.2000 emisă de Societatea Comercială "" M SA, instanța a considerat-o neîntemeiată și a respins-o întrucât din adeverința invocată, s-a constatat că aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale, neîndeplinind condițiile de valabilitate în sensul că aceasta nu poartă numele și prenumele persoanelor ce angajează răspunderea unității emitente.
Referitor la petitele prin care s-a solicită recalcularea pensiei prin valorificarea sporului de vechime și a indemnizației de conducere, instanța le-a constatat neîntemeiate, fiind respins pentru următoarele considerente:
Analizând cuprinsul buletinului de date privitoare la activitatea în muncă și a carnetului de muncă al reclamantului, s-a constată că pentru perioada 1984 - 1994 la calculul și stabilirea pensiei, pârâta a valorificat sporul de vechime, iar pentru perioada 1991 - 1994, cât acesta a îndeplinit funcția de director a fost valorificată indemnizația de conducere, întrucât a fost valorificat venitul brut realizat de acesta, venit în care au fost incluse toate sporurile realizate.
Cu privire la petitul prin care reclamantul a solicitat valorificarea salariului de 1500 dolari USD pentru perioada 1981 - 1984, salariu înscris în carnetul de muncă, instanța l-a respinge pentru următoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art.23 (2) din Legea nr.19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate de către persoanele juridice din România, este salariul brut lunar în lei, corespunzător funcției în care persoana respectivă este încadrată în țară, inclusiv sporurile și celelalte adaosuri care se acordă potrivit legii.
Potrivit art.24(2) din același act normativ, baza lunară de calcul la care datorează contribuția de asigurări sociale persoana juridică din România pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate o constituie fondul total de salarii rezultat din însumarea salariilor brute individuale la care s-a calculat contribuția de asigurări sociale conform prevederilor art.23(2).
Astfel, pentru ca reclamantului să-i fie valorificată ca venit realizat în perioada 1981 - 1984, sumele de bani încasate și nu salariul minim pe economie, trebuia să depună la dosarul administrativ de pensie acte doveditoare, respectiv adeverințe, în care să fie evidențiate sumele de bani la care au fost reținute și virate contribuțiile de asigurări sociale, precum și baza lunară de calcul a acestor contribuții.
Simplele mențiuni făcute de reclamant în cererea depusă la dosarul administrativ de pensie, în care arată procentele reținute și virate către bugetul asigurărilor de stat, neînsoțite de acte doveditoare, nu au fost avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, întrucât în conformitate cu OUG nr.4/2005, recalcularea și reevaluarea dreptului de pensie se face în baza înscrisurilor din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
In speță, pârâta Casa Județeană de Pensii M nu putea valorifica la calculul dreptului de pensie al reclamantului salariul realizat de acesta și înscris în carnetul de muncă în valută, întrucât, așa cum s-a arătat, reținerile și viramentele către bugetul asigurărilor sociale de stat se face din moneda națională.
Petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei către reclamant, a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că mențiunea privind cuantumul salariului de 1500 de USD era trecută în carnetul de muncă, iar convertirea în monedă națională nu era atributul său. Susține că în perioada respectivă toate obligațiile cerute de lege pentru acea perioadă, respectiv CAS de 15% au fost achitate de către compania angajatoare.
În ceea ce privește adeverința nr-, recurentul susține că aceasta trebuia luată în calcul deoarece în carnetul de muncă este operat salariul tarifar, fără celelalte sporuri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
În fapt, contestatorul a lucrat în perioada 01.--01.01.1984 ca reprezentant al României în Republica. În carnetul său de muncă la nr. crt. 26-27 au fost efectuate mențiuni cu privire la salariul obținut în Republica, acesta fiind de 1500 de USD.
Motivându-și soluția de respingere a cererii contestatorului de a-i fi luate în calcul aceste venituri, instanța de fond a stabilit că aplicabile în cauza de față sunt dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 19/2000. Or, în perioada 1981-1984 în mod evident nu erau aplicabile dispozițiile din Legea nr. 19/2000. Dispozițiile din art. 23 și 24 ale Legii nr. 19/2000 se referă la baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, respectiv baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate de către angajator după data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 01.04.2001.
Se constată astfel că instanța de fond nu a analizat dispozițiile legale aplicabile în perioada în care veniturile au fost obținute, raportate în mod evident la dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 care reglementează modul de calcul al punctajului mediu anual pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001.
Aplicând în speță texte legale care sunt străine de cauză, neanalizând în concret natura veniturilor obținute, legislația aplicabilă situației de fapt deduse judecății, instanța de fond a soluționat cauza fără a cerceta fondul acesteia, situație care atrage casarea sentinței în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, se vor analiza dispozițiile legale aplicabile speței, raportat la perioada în care veniturile au fost obținute și va fi stabilit cuantumul sumei care trebuie să stea la baza calculului punctajelor anuale. Vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1161/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii M, având ca obiect recalculare pensie.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 2009.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. 3 ex/
02.12.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu