Recalculare pensii. Decizia 6443/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3422/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6443/
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.2348 din data de 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47276/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului, având ca obiect:"recalculare pensie."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.25827 din 26.08.2009 depusă la dosar-fila 11, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că recurs dedus judecății vizează capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că recurenta, în cauză, în perioada 15.03.1974 - 01.05.1996, a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă, precum și obligarea intimatei la recunoașterea grupei a II-a de muncă, în temeiul HG nr.1223/1990 raportat la prevederile OG nr.50/1990, cu consecința recalculării drepturilor de pensie în această grupă de muncă, dat fiind faptul că angajatorul avea obligația să facă aceste mențiuni în carnetul de muncă al salariatului.
Așa fiind, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, deși apreciază în mod corect asupra acestei situații, în mod greșit trage concluzia că nu s-a făcut dovada desfășurării activității în grupa a II-a de muncă, înțelegând să își motiveze hotărârea pe dispozițiilor Ordinului nr.90/1990, care prevede trecerea în rezervă a unor generali cât și asupra prevederilor Decretului nr.125/1990 privind reglementarea unor drepturi ale personalului de dirijare, control și infirmare trafic aerian, texte de lege ce nu au nicio legătură ci cauza dedusă judecății.
În ceea ce privește încadrarea recurentei în grupa a I-a de muncă, solicită a se observa că solicitarea acesteia de a fi încadrată în grupa a II-a de muncă, reprezintă un drept al salariatului recunoscut de către angajator care în mod greșit a dispus încadrarea recurentei în grupa a I-a de muncă pentru o activitate de 25 de ani și în raport de această situație, apreciază că recurenta de față, a fost prejudiciată.
Mai mult decât atât, recurenta, prin avocat, arată că din întregul materialul probator administrat în cauză se poate observa că aceasta și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, iar prin lipsa unei adeverințe din partea angajatorului nu are nici un temei legal și față de această împrejurare, apreciază că instanța de fond trebuia să dispună emiterea unei adrese către fostul angajator pentru a se comunica toate relațiile necesare soluționării prezentului litigiu.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul admiterii capetelor 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost formulate.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2348 din data de 20.03.2009, pronunțată în dosarul nr.47276/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.400/7.08.2007, eliberată de, începând cu 1.09.2008 și să emită o decizie în acest sens; a obligat pârâta să plătească diferențele de drepturi de pensie către reclamantă, începând cu 1.09.2008; a respins cererea sub celelalte aspecte (capetele 3 și 4), ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Din analiza actelor care au stat la baza deciziei nr. -/7.02.2008, s-a constatat că pârâta a luat în considerare numai veniturile atestate de adeverința nr. 399/7.08.2007 eliberată de, iar nu și pe acelea evidențiate în adeverința nr.400/7.08.2007, eliberată de, deși ambele adeverințe fuseseră depuse la casa locală de pensii cu cererea nr. 18932/13.08.2008, iar adeverința nr.400/7.08.2007 atestă realizarea unor sporuri cu caracter permanent, conform art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Câtă vreme aceste venituri au făcut parte din fondul de asigurări sociale, a mai stabilit prima instanță, ele trebuie să fie luate în considerare la calculul pensiei, potrivit principiului contributivității, consacrat de art.2 lit."e" din Legea nr.19/2000, prioritar prin raportare la dispozițiile înscrise la pct. VI al Anexei nr.OUG 4/2005.
Prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000.
În privința datei de la care se cuvin drepturile de pensie recalculate, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.
Referitor la capetele 3 și 4 de cerere privind încadrarea în grupa a doua de muncă, instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât o atare încadrare se făcea, până la intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, pe baza Ordinului nr. 50/1990 și a Decretului nr. 125/1990, cu respectare metodologiei prevăzute de actele normative mai sus evocate și cu menționarea în carnetul de muncă.
Societatea angajatoare a îndeplinit aceste cerințe legale și a menționat la fila 20 din carnetul de muncă, ultimul rând "stabilit locul de muncă cu condiții deosebite".
Această mențiune s-a apreciat că nu echivalează cu încadrarea în grupa a doua de muncă, în sensul Ordinului nr. 90/1990 și a Decretului nr. 125/1990, atâta vreme cât nu se precizează care este perioada și faptul că reclamanta a prestat activități care se încadrează în grupa a doua de muncă în procent de 100%.
Nici instanța și nici casa de pensii, a mai reținut Tribunalul, nu pot face încadrarea în grupele de muncă pe baza unor mențiuni echivoce din carnetul de muncă.
Pentru ca drepturile de pensie ale reclamantei să poată fi recalculate în funcție de stagiul de cotizare în grupa a doua de muncă, aceasta trebuie să obțină ori rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă, ori o adeverință de la angajator prin care să se stabilească, fără echivoc, faptul că reclamanta a fost încadrată în grupa a doua de muncă, numărul de ani și temeiul legal în baza căruia a fost încadrată activitate reclamantei în grupa de muncă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că prima instanță, deși a reținut corect dispozițiile legale incidente, a dat o interpretare eronată actului dedus judecății și actelor normative aplicabile.
Astfel, angajatorul, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, a nominalizat persoanele ce urmau a fi încadrate în grupa a doua de muncă, pe funcții și în conformitate cu dispozițiile art. 15 din același act normativ a dispus înregistrarea mențiunilor privind grupa a doua de muncă în carnetul de muncă, începând cu data de 15.03.1974.
Ordinul nr. 90/1990, la care instanța de fond face referire, conține dispoziții care nu sunt incidente în cauză (prevede trecerea în rezervă a unor generali), iar reclamanta a îndeplinit condițiile prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, astfel încât este lipsită de temei concluzia instanțe ide fond în sensul că mențiunea "condiții deosebite de muncă" nu echivalează cu încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Prin urmare, a susținut recurenta, deși a dovedit grupa a doua de muncă pentru perioada 1974-1996, în raport de dispozițiile art. 6 și 15 din Ordinul nr. 50/1990, aceasta nu a fost luată în considerare la calculare drepturilor de pensie.
În plus, s-a mai susținut că instanța de fond nu putea face aplicarea unor acte normative ce nu mai sunt în vigoare la momentul pronunțării, ci s-ar fi impus să judece având în vedere dispozițiile nr.HG 1223/1990, privind încadrarea în grupa a doua de muncă a unor activități de construcții montaj și să pronunțe o hotărâre în raport de legea nr. 19/2000, activă la momentul pronunțării.
A mai arătat recurenta că motivarea instanței cu privire la respingerea capetelor 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, pe motivul că ar fi trebuit să fie obținută rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă și/sau o adeverință de la angajator din care să rezulte fără echivoc încadrare în grupa a II-a de muncă nu poate fi primită, întrucât este lipsită de temei legal, fiind întrunite condițiile art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, care stabilește cum se face dovada acestor perioade.
Intimat nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță în mod corect a analizat cererea reclamantei prin prisma dispozițiilor legale indicate ca temei de drept al acesteia, respectiv Ordinul nr. 50/1990 și nr.HG 1223/1990.
Referirea instanței de fond la dispozițiile Ordinului nr. 90/1990 este în mod evident o eroare materială, acest aspect rezultând fără dubiu din împrejurare că această referire se face în cadrul concluziei desprinse de Tribunal din interpretare dispozițiilor art. 6 și 15 din Ordinul nr. 50/1990, care sunt reproduse în considerentele sentinței atacate.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că, în mod eronat, instanța de fond s-a raportat la prevederile unor acte normative abrogate.
Astfel, pe de o parte, însăși reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile legale mai sus evocate, iar pe de altă parte, chiar Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, act normativ sub imperiul căruia s-au deschis drepturile de pensie ale recurentei, face referire la persoanele care au desfășurat activități în grupa I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Sub un alt aspect, se reține că, prin Circulara 8545/1992 (fila 5 dosarului instanței de fond), la pct. II privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, lit. b), sunt menționate următoarele funcții: ingineri, subingineri, maiștri și tehnicieni care au funcționat/funcționează ca profesie în construcții la sucursale, ateliere, baze de producție, șantiere, depozite, unități mecanizare și unități de deservire ale acestora sau au ocupat/ocupă funcții de director, inginer șef, șef șantier, șef lot, șef serviciu, șef secție, șef atelier, șef laborator, șef birou; personal de administrație și operativ (telefonist, telexist, operatori calcul etc.) care a primit sau primește sporul pentru condiții grele, nocive sau periculoase.
Or, recurenta, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă, în perioada 1974-1996 îndeplinit funcția de economist, respectiv contabil șef și pentru câteva luni director economic, funcții care nu se regăsesc în enumerarea de mai sus.
Curtea își însușește argumentele și concluzia primei instanțe în sensul că mențiune din carnetul de muncă privind stabilirea locului de muncă în condiții deosebite conform nr.HG 1223/1990, în procent de 100% nu poate fi asimilată încadrării locului de muncă în grupa a II-
În mod corect Tribunalul a reținut că recurenta reclamantă nu a făcut dovada încadrării în grupa de II-a de muncă, fiind necesar să obțină fie rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă, fie o adeverință de la angajator prin care să se stabilească, fără echivoc, faptul că aceasta a fost încadrată în grupa a doua de muncă, numărul de ani și temeiul legal în baza căruia a fost încadrată activitate sa în grupa de muncă.
Prin urmare, Curtea reține că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Nu poate fi reținut nici motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, cu domiciliul în B, sector 3,-, -A,. B,. 97, împotriva sentinței civile nr.2348 din data de 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47276/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, cu sediul în B, sector 3, Calea nr. 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
4 ex./10.12.2009
Jud.fond: /Dalina
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
