Recalculare pensii. Decizia 7262/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(5716/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.7262/

Ședința publică de la 09.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.4799/03.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29123/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Curtea acordă cuvântul pe probe.

Intimata-reclamantă depune la dosar înscrisuri, respectiv declarații privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Curtea admite proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentinta civila nr.4799/03.06.2009 pronunțata de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29123/3/AS/2008 a fost admisa actiunea formulata de reclamanta impotriva paratei Casa de Pensii a Municipiului B, s-a dispus anularea deciziei nr. -/03.07.2008, parata fiind obligata sa emita o noua decizie, incepand cu 01.12.2006, cu luarea in considerare a lunii august 2005 ca stagiu de cotizare si sa plateasca diferentele de pensie corespunzatoare.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta a realizat dupa pensionare un stagiu de cotizare suplimentar, in perioada 01.07.2005-01.07.2006, atestat de adeverinta nr. 181/29.09.2008 emisa de SC Distribution SRL, pentru care a solicitat recalcularea pensiei prin cererea inregistrata la data de 23.11.2006.

Potrivit buletinului de calcul nr. -/23.11.2006, Casa locala de pensii sector 2 in mod eronat nu a luat in considerare si stagiul de cotizare realizat in luna august 2005, desi din adeverinta nr. 960/08.11.2006 emisa de SC Distribution SRL au fost retinute si virate contributiile de asigurari sociale aferente acestei luni. In consecinta, a dispus anularea deciziei nelegale si obligarea la emiteterea unei noi decizii de recalculare, cu luarea in considerare si a lunii august 2005.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Casa de Pensii a Municipiului B, criticand hotararea pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:

Actele depuse de reclamanta nu fac dovada CAS corespunzatoare perioadei inscrise in carnetul de munca, iar Casa de Pensii nu are nicio culpa pentru faptul ca nu s-a facut dovada depunerii declaratiilor conform prevederilor legale.

Recurenta invedereaza ca, potrivit art.37 din Legea nr. 19/2000 "in sistemul public stagiul de cotizare se constituie din insumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat sau, dupa caz, s-a datorat si platit de catre asiguratii prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. IV si V si alin. (2)."

Se arata in continuare ca, potrivit art, 6 din aceeasi lege, "persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. I si II, denumite in continuare angajatori, precum si institutiile care efectueaza plata drepturilor de somaj pentru somerii prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. III sunt obligate sa depuna in fiecare luna, la termenul stabilit de CNPAS, declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat. Declaratia se depune la casa teritoriala de pensii in raza careia se afla sediul angajatorului."

In recurs a fost administrata proba cu inscrisuri, in cadrul careia intimata reclamanta a depus la dosar, in copie certificata ca fiind conforma cu originalul, declarația initiala privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2005, depusa de SC Distribution SRL si inregistrata la Casa de Pensii a Municipiului B sub nr. 5418/24.09.2005.

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat.

Recurenta parata refuza sa ia in considerare la calculul pensiei reclamantei stagiul de cotizare realizat de aceasta in luna august 2005, pe motiv ca din adeverintele privind datele necesare determinarii stagiului de cotizare si punctajului mediu, emise de, rezulta ca pentru aceasta luna angajatorul nu a platit contributia de asigurari sociale.

Din inscrisul depus de reclamanta in recurs, respectiv copie certificata ca fiind conforma cu originalul de pe declarația initiala privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2005, rezulta ca angajatorul SC Distribution SRL a depus aceasta declaratie la Casa de Pensii a Municipiului B, fiind inregistrata sub nr. 5418/24.09.2005

Din adeverinta nr. 181/29.09.2008 emisa de SC Distribution SRL, de la fila 36 fond, rezulta ca angajatorul a achitat contributiile de asigurari sociale aferente venitului realizat de reclamanta in luna august 2005, prin nr. 1521/05.09.2005.

Potrivit art. 78 alin. 4 din legea nr. 19/2000, " unctajul p. asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."

Raportand dispozitia legala enuntata la situatia de fapt din speta, constatam ca pentru venitul aferent lunii august 2005 realizat de reclamanta, angajatorul a indeplinit toate obligatiile prevazute de lege, respectiv a achitat CAS si a depus la declarația initiala privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2005. In consecinta, neluarea in calcul a acestui venit incalca prevederile art. 78 alin. 4 din lege, astfel ca in mod corect prima instanta a dispus anularea deciziei si obligarea paratei la emiterea unei noi decizii.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, constatand ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI cu sediul în B, Calea nr.6, sector 3 împotriva sentinței civile nr.4799/03.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29123/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliata în B,. nr. 311, bloc 7,. B,. 2,. 45, sector 2.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

4 Ex./18.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 7262/2009. Curtea de Apel Bucuresti