ARTICOLUL 141 Consiliul Economic şi Social Consiliul Superior al Magistraturii Autoritatea judecătorească

I. încercări în Adunarea Constituantă. Legea de revizuire a Constituţiei introduce o nouă autoritate, Consiliul Economic şi Social, care nu a reprezentat o premieră, idea introducerii acestei autorităţi fiind prezentată în Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie şi în Adunarea Constituantă. De altfel, într-una din ultimele sale şedinţe, cea din 18 noiembrie 1991, Adunarea Constituantă a respins un amendament formulat în acest sens. De fapt, a fost soluţia „cu jumătate de măsură" la care a recurs Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie care nu a agreat suficient instituţia,

Citește mai mult

dar nici nu a putut să o respingă categoric, mai ales că experţii francezi, cu care Comisia a fost în permanentă legătură, reţineau atenţia Comisiei asupra acestei instituţii, căreia în Constituţia Franţei îi este consacrat Titlul XI, format din trei articole (art. 69-71).

Oarecum, după modelul francez, amendamentul propunea două articole, în redactarea: „Art.... Componenţa: Consiliul Economic şi Social se compune din reprezentanţi ai sindicatelor, ai asociaţiilor şi ai patronatului, desemnaţi de organizaţiile acestora şi din specialişti numiţi de Guvern pentru o perioadă de 4 ani; mandatul acestora poate fi reînnoit. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social se stabilesc prin lege organică. Art.... Atribuţii: (1) Consiliul Economic şi Social este un organ autonom care, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, întocmeşte rapoarte în probleme de ordin economic şi social. El înlesneşte colaborarea între diferite categorii socio-profesionale şi asigură participarea acestora la programul de guvernare. (2) De asemenea, dă avize consultative asupra proiectelor de legi, de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter economic şi social iniţiate de Guvern, cu excepţia celor financiare, consultarea Consiliului Economic şi Social fiind obligatorie." 0

Asupra acestui amendament a avut loc în şedinţa Adunării Constituante din 14 noiembrie 1991 prima dezbatere, când, în afară de autorii amendamentului care au adus argumente ample de ordin istoric, de drept comparat, de ordin social etc., pentru admiterea amendamentului au pledat şi alţi parlamentari ai majorităţii2). Liderul grupului majoritar din Adunarea Deputaţilor pare a fi susţinut amendamentul prin declaraţia: „Stimaţi colegi, referitor la amendamentul propus, noi considerăm că nu este necesară o atât de elaborată pledoarie. în ceea ce ne priveşte, credem că această instituţie trebuie reţinută în conţinutul dispoziţiilor constituţionale. Soluţia, după opinia noastră, ar fi următoarea: delegăm această competenţă comisiei, care urmează să reflecteze şi cu privire la modul de organizare al articulaţiilor de funcţionare a acestui consiliu, pentru a-i găsi şi locul în organizarea generală a materiei dispoziţiilor constituţionale. Prin urmare, vă rog să primiţi această propunere pe care am facut-o. Mulţumesc." Amendamentul a fost respins, în final, sugerându-se ca un asemenea organism să fie înfiinţat prin lege).

II. Fundamentarea şi semnificaţia reglementării din 2003. Ideea s-a concretizat prin Legea nr. 109/1997 3), dar în procesul de revizuire a Constituţiei s-a ajuns la concluzia că trebuie să fie introdus un text şi în Constituţie.

Consiliul apare ca un organism specific, cu o triplă structură, pe de

o parte în structura sa intră reprezentanţii Guvernului, pe de altă parte reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor.

Cuprinderea unui text în Constituţia României cu privire la acest organism a fost posibilă prin Legea de revizuire a Constituţiei şi pentru faptul că această lege a stabilit echilibrul şi în ceea ce priveşte modul de redactare al art. 9 al Constituţiei. Dacă în versiunea din 1991 acest text se referea exclusiv la sindicate, ca şi cum patronatele nu existau, în urma modificării prin Legea de revizuire a Constituţiei (art. 9), se referă la sindicate, la patronate şi la celelalte asociaţii profesionale. Amintim, de asemenea, modificările aduse dreptului de asociere, în prezent art. 40 din Constituţie, în al cărui prim alineat s-a introdus referirea şi la patronate.

Articolul 141, la care ne referim, apare, aşadar, ca fiind rezultatul unei acumulări şi a unei experienţe, al decantărilor şi clarificărilor, inclusiv de ordin conceptual şi principial. Experienţa dobândită în raporturile dintre Guvern, sindicate şi patronate de la intrarea în vigoare a Constituţiei până la data revizuirii acesteia a oferit argumente suficiente pentru necesitatea nominalizării Consiliului Economic şi Social în Constituţie, legiuitorul constituant limitându-se să-i precizeze doar rolul, iar pentru detalii organizatorice şi funcţionale face trimitere la lege.

în cadrul dezbaterilor asupra propunerii de revizuire a Constituţiei s-a propus ca acest Consi liu, a cărui structură este tripartită - patronat, sindicate, guvern - să fie organ consultativ numai al Parlamentului. Această propunere nu a fost acceptată de către Parlament, deoarece rolul activ al Consiliului este îndeosebi asupra Guvernului, mai mult decât asupra Parlamentului, iar funcţionalitatea sa presupune o concepţie generală, unitară, indiferent de autoritatea publică în care ea se realizează.
Dacă ar fi să-i stabilim natura juridică, trebuie să avem în vedere atât structura trihotomică, cât şi împrejurarea că s-a ales Titlul IV pentru sediul constituţional al acestui organism şi nu Titlul III, consacrat „Autorităţilor publice". Ca atare, va trebui să admitem că suntem în prezenta unei structuri specifice în genul Consiliului Legislativ, care are un rol pur consultativ pentru Parlament şi Guvern, fiind mai degrabă o structură civico-socială, decât politico-statală.