ARTICOLUL 137 Sistemul financiar Consiliul Superior al Magistraturii Autoritatea judecătorească

I. Geneza reglementării. Originea textului la care ne referim (în Proiectul de Constituţie, art. 135), ca de altfel şi a textelor care urmează din acest titlu al Constituţiei (art. 138-art. 140), se află într-un punct al Capitolului I al Tezelor la Proiectul de Constituţie care a avut următoarea formulare: „Formarea, administrarea şi utilizarea mijloacelor financiare ale statului şi instituţiilor publice se realizează în conformitate cu prevederile legii privind finanţele publice".

Ulterior, în Adunarea Constituantă, chiar la propunerea Preşedintelui Senatului, textul a fost completat cu

Citește mai mult

dispoziţiile referitoare la moneda naţională. Interesant este de reţinut faptul că, în dezbaterile asupra Proiectului de Constituţie, în şedinţa din 13 noiembrie 1991, s-a discutat şi un amendament formulat de către un deputat împreună cu Banca Naţională, după cum a informat Adunarea Constituantă. Concret, se propunea introducerea a două alineate, alin. (3) şi (4), în redactarea: „(3) Banca Naţională este singura autoritate monetară, valutară de credit şi de plăţi în condiţiile legii. (4) Banca Naţională este subordonată Parlamentului şi sprijină politica actuală a Guvernului în interesul naţiunii".2)

Amendamentul a întrunit numai 12 voturi pentru, Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie nu 1-a susţinut pe ideea că dispoziţiile respective nu sunt de ordin constituţional, fiind detalii ce urmează a fi stabilite prin lege şi care se regăsesc deja în legea Băncii Naţionale, în vigoare la data respectivă.

Pentru înţelegerea raportului dintre Banca Naţională şi organismele guvernamentale şi, pe cale de consecinţă, pentru înţelegerea semnificaţiei textului constituţional la care ne referim, este interesantă precizarea preşedintelui acestei şedinţe: „Prin legea de organizare a Băncii Naţionale i se fixează şi sarcinile şi nu întotdeauna este obligată să susţină politica economică a Guvernului. Nu-i aşa, domnule Raţiu? Uneori este şi împotriva politicii economice a Guvernului".

Explicaţiile de mai sus ne apar, într-o formulare cu iz metaforic, drept „confidenţe" ale legiuitorului constituant, reieşind că operaţiunile de formare, administrare şi întrebuinţare, ca şi cele de control cu privire la „resursele financiare ale statului" exced sfera acţiunii guvernamentale, presupunând implicarea Parlamentului, precum şi a unor structuri centrale autonome ale administraţiei publice, aflate sub un direct control parlamentar, între care şi, înainte de toate, Banca Naţională a României.

II. Semnificaţia modificărilor din 2003. Articolul 137 la care ne referim, faţă de formularea din 1991, a fost completat prin Legea de revizuire a Constituţiei cu teza a Il-a a alin. (2) prin care se recunoaşte posibilitatea înlocuirii monedei naţionale cu cea a UE. Era o completare necesară întrucât integrarea României în Uniunea Europeană presupune integrarea României într-un spaţiu economic şi cu o monedă comună, Euro, care a fost acceptată de majoritatea ţărilor din UE. Este aici un argument tipic legat de necesitatea integrării României în UE, care a justificat Legea de revizuire a Constituţiei.

Prin alin. (1), textul la care ne referim, în consonanţă cu principiul autonomiei locale, face o delimitare între resursele financiare ale statului şi cele ale unităţilor administrativ-teritoriale. Se observă că legiuitorul constituant face vorbire despre operaţia de formare, de constituire a acestor resurse, despre administrarea şi utilizarea acestora, dar şi despre operaţia de control, se înţelege, a modului de formare, întrebuinţare, administrare, precizând că toate acestea sunt de domeniul legii.

Este în afară de orice îndoială că textul constituţional, deşi nu precizează expres, are în vedere, în principal, impozitele şi taxele, care sunt canalele de bază de colectare pentru stat şi pentru unităţile administrativ-teritoriale a resurselor financiare. Textul la care ne referim, într-un fel pregăteşte terenul pentru articolele care urmează în cadrul acestui titlu, în special pentru articolul consacrat impozitelor şi taxelor, dar, în acelaşi timp, el trebuie interpretat şi prin raportare la art. 56 din Constituţie consacrat unei îndatoriri fundamentale a cetăţenilor, mai exact obligaţiei de a contribui la cheltuielile publice.

Articolul 137 consacră, totodată, principiul constituţional după care modul de utilizare a banului public, colectat în principal prin impozite şi taxe de la persoane fizice şi juridice, nu poate fi utilizat decât în condiţiile stabilite de lege. De aici şi precizările din textul următor, în sensul că bugetul public naţional se aprobă prin lege, iar bugetele locale se elaborează şi se execută în condiţiile legii.