ARTICOLUL 140 Curtea de Conturi Consiliul Superior al Magistraturii Autoritatea judecătorească
| Comentarii |
|
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
ARTICOLUL 140
Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
| ← ARTICOLUL 139 Impozite, taxe şi alte contribuţii Consiliul... | ARTICOLUL 141 Consiliul Economic şi Social Consiliul Superior... → |
|---|
Nu mai puţin, faţă de importanţa Curţii de Conturi în garantarea folosirii corecte a banilor publici, pe de o parte, şi pentru simetrie instituţională, pe de altă parte, Curtea de Conturi a fost organizată, la fel ca şi Curtea Constituţională, pe un mandat de 9 ani a consilierilor de conturi, cu înnoirea unei treimi din consilieri, din 3 în 3 ani.
în felul
Citește mai mult
acesta, Curtea de Conturi devine o instituţie mult mai importantă, noua reglementare definind-o în sfera autorităţilor exclusiv de control, ca şi Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului, în sfera autorităţilor autonome, care nu intră în rândul vreunuia din cele trei puteri - legilsativă, executivă şi judecătorească dar contribuie la funcţionarea şi echilibrul acestora.Citește mai mult
administrativ cu activate jurisdicţională, în autoritate ce are menirea de a contribui la asigurarea echilibrului în funcţionarea clasicelor puteri.Textul Tezelor la Proiectul de Constituţie, cu privire la Curtea de Conturi, a avut următoarea redactare: „Controlul privind modul de utilizare al finanţelor publice se realizează de către Curtea de Conturi, precum şi de alte instituţii de stat în condiţiile legii." Proiectul Constituţiei României s-a oprit la un articol (art. 138) format din trei alineate, cu următoarea redactare: „( 1) Curtea de Conturi exercită controlul preventiv şi de gestiune asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi inamovibili, ca şi judecătorii. Ei se supun aceloraşi incompatibilităţi."
La acest text s-au formulat şapte amendamente atât de parlamentari ai majorităţii parlamentare, dar şi de parlamentari ai opoziţiei. Discuţiile Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie cu specialiştii de formaţie economică din Parlament şi din afara Parlamentului, au condus la textul care a fost acceptat ca articol al Constituţiei în şedinţa Adunării Constituante din 13 noiembrie 1991".
II. Drept comparat. Cât priveşte dreptul comparat, menţionăm că nu toate Constituţiile ţărilor Uniunii Europene conţin dispoziţii cu privire la un organ de acest gen (de exemplu Constituţia Franţei, Constituţia Italiei), în alte Constituţii prevederile sunt foarte sintetice, reglementându-se doar raţiunea de a fi a acestui organism. Amintim în acest sens Constituţia Germaniei, a Spaniei, cum la fel a fost redactată Constituţia României din 1923. Alte Constituţii ale ţărilor membre în UE prevăd dispoziţii mai dezvoltate, care au ca obiect atât funcţionarea Curţii, cât şi statutul personalului, cum ar fi Constituţia Belgiei, a Olandei, a Portugaliei, a Irlandei, a Finlandei.
Reţinem, pentru conturarea unei imagini asupra dreptului comparat, soluţia din noua Constituţie a Belgiei, in textul din Constituţia Belgiei (art. 180) se arată că atribuţia numirii membrilor Curţii de Conturi aparţine Camerei Reprezentanţilor, iar mandatul membrilor Curţii de Conturi este pentru un termen fixat prin lege. Apoi se menţionează rolul Curţii de Conturi, acela de a examina lichidarea conturilor de către administraţia generală şi de către contabilităţile referitoare la trezoreria publică. In acest sens se menţionează competenţa Curţii de a verifica dacă articolele cu privire la buget au fost aplicate corect sau au avut loc deturnări de fonduri, cum ne-am putea exprima în limba română.
De asemenea, Curtea de Conturi belgiană este învestită cu dreptul de a exercita un control general asupra operaţiunilor relative la stabilimentele publice şi la recuperarea drepturilor incontestabile ale statului, inclusiv a încasărilor fiscale. Curtea are dreptul să blocheze conturile diferitelor administraţii ale statului şi este îndreptăţită să culeagă, în acest sens, toate informaţiile şi toate documentele contabile necesare. Textul Constituţiei belgiene menţionează, totodată, că raportul asupra bugetul general al statului este supus Camerei Reprezentanţilor cu observaţiile Curţii de Conturi. Constituţia conţine şi un text de trimitere în sensul organizării Curţii de Conturi prin lege.
III. Justificarea modificărilor din 2003. Legea Curţii de Conturi nr. 94/1992 chiar în art. 1 a calificat Curtea de Conturi ca fiind „organul suprem", text care prin decizie a Curţii Constituţionale2) a fost declarat neconstituţional, dar această lege a stabilit un sistem cu caracter jurisdicţional foarte complex şi complicat, cu structuri jurisdicţionale la centru şi în teritoriu şi, peste tot, cu procurori financiari, conduşi de un procuror general, la nivelul Curţii de Conturi.
Organizarea dată prin această lege, al cărei proiect a fost elaborat în paralel cu Proiectul de Constituţie, dar fără să existe o corelare între cele două „echipe", a condus la o exacerbare a dimensiunii jurisdicţionale a Curţii de Conturi, practic la transformarea acesteia într-o justiţie paralelă faţă de sistemul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Au existat perioade în care „instanţele" din sistemul Curţii de Conturi obstrucţionau instanţele din sistemul propriu-zis al justiţiei, mai exact, instanţele de contencios administrativ, deoarece, în pofida aparenţei de tribunal, în pofida prezenţei procurorilor financiari în complete, soluţiile pe care le pronunţau structurile jurisdicţionale din sistemul Curţii de Conturi, ca natură juridică, nu erau altceva decât acte administrative cu caracter jurisdicţional, susceptibile de control în faţa instanţelor de contencios administrativ. S-a ajuns, astfel, la o situaţie anormală, căreia i s-a pus capăt prin Legea de revizuire a Constituţiei, lege care conţine patru modificări faţă de textul din 1991. Astfel, din alin. (1) sunt scoase atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi şi se face trimitere la instanţele judecătoreşti specializate. Acest text trebuie coroborat cu art. 126 care este sediul general al materiei „instanţele judecătoreşti", unde în alin. (5) teza II se admite idee instanţelor specializate în anumite materii, respectiv cu art. 155 alin. (6) din, JDispoziţii finale şi tranzitorii", unde se precizează:,,Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare." A doua modificare vizează alin. (4) care egalizează mandatul consilierilor de conturi cu cel al judecătorilor Curţii Constituţionale. A treia modificare vizează introducerea alin. (5) prin care, după modelul Curţii Constituţionale se stabileşte regula înnoirii unei treimi a consilierilor din 3 în 3 ani. A patra modificare o reprezintă introducerea alin. (6), consacrat revocării membrilor Curţii de Conturi. Se observă că alin. (2) şi (3) din versiunea Constituţiei din 1991 au rămas nemodificate.
IV. Semnificaţia modificărilor din 2003. Privite în ansamblul lor, dispoziţiile art. 140 scot în evidenţă o schimbare de optică a legiuitorului constituant cu privire la rolul Curţii de Conturi, ea rămânând instituţia republicii, care exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi întrebuinţare a resurselor statului şi ale sectorului public, prezentând anual rapoarte Parlamentului, asupra conturilor de gestiune, raporturi în care Curtea de Conturi trebuie să menţioneze şi neregulile constatate în administrarea banilor publici, după cum se menţionează în alin. (2) al art. 140, lăsându-se soluţionarea litigiilor rezultate din activitatea sa de control pe seama „puterii judecătoreşti"
Este de observat, din coroborarea alin. (2) al art. 140 cu art. 65 al Constituţiei, că Parlamentul nu mai are obligaţia de a se întruni în şedinţă comună pentru a analiza rapoartele Curţii de Conturi cum cerea art. 62 alin. (2) lit. f) din versiunea din 1991 a Constituţiei. Este, după părerea noastră, un pas înapoi pe care 1-a făcut Legea de revizuire a Constituţiei. Chiar dacă nu mai există o prevedere expresă în textul consacrat şedinţelor comune, noi spunem că s-a creat deja o cutumă parlamentară în acest sens, care poate fi invocată alături de dispoziţiile de ordin principial ale Constituţiei în legătură cu relaţia dintre Curtea de Conturi şi Parlament. In acest sens, poate fi invocat şi alin. (3) al art. 140 care stabileşte competenţa Curţii de Conturi de a acţiona pe linia controlului modului de gestionare a resurselor publice, raportând despre cele constatate, Ia cererea Camerei Deputaţilor sau Senatului. Se subînţelege, că pentru a-şi atinge finalitatea - controlul Parlamentului asupra administraţiei publice prin intermediul Curţii de Conturi, rapoartele Curţii de Conturi - fie cele anuale la care se referă alin. (2), fie cele realizate la cerere, la care se referă alin. (3), trebuie să facă obiectul dezbaterilor publice.
în ceea ce priveşte modul de numire de către Parlament a consilierilor de conturi, Constituţia a înţeles să facă trimitere la legea organică a Curţii, limitându-se numai la precizarea duratei maxime a mandatului şi la introducerea principiului reînnoirii unei treimi din consilierii de conturi, din 3 în 3 ani. Dispoziţiile din art. 140 trebuie coroborate cu dispoziţiile alin.(5) ale art. 155 care, potrivit teoriei drepturilor câştigate, menţionează că pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 sau de 6 ani.
Legiuitorul constituant a înţeles să introducă şi un text cu privire la revocare, se înţelege, pe perioada mandatului, a membrilor Curţii de Conturi, de către autoritatea care i-a numit (principiul contrarius actus) lăsând pe seama legii stabilirea cazurilor şi condiţiilor. Deşi în alin. (6) al art. 140 nu se face referire la Legea organică a Curţii de conturi, fiind vorba, evident, de o scăpare a redactorilor textului, din interpretarea sistematică a art. 140 se deduce că este vorba de cazuri şi condiţii prevăzute de Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.