Art. 212 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata

1. Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, are posibilitatea:

- să-l cheme pe expert în condiţiile art. 211;
- să dispună întregirea (completarea) celei efectuate deja;
- să dispună o nouă expertiză.

2. Numai părţile trebuie să ceară o nouă expertiză la primul termen după depunerea lucrării, sub sancţiunea decăderii din probă. O asemenea limitare nu există şi pentru instanţă, faţă de dispoziţiile art. 129.

Pe de altă parte, instanţa nu „cere", aşa cum prevede textul, ci „dispune" o nouă expertiză.

Practică juridică:

1. Dreptul la un proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil este consacrat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dar şi prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

în sistemul Convenţiei europene, dreptul la un proces echitabil este dreptul unei persoane de a fi judecată în mod echitabil, de către un tribunal independent şi imparţial, în mod public şi într-un
termen rezonabil, cu privire la drepturile şi obligaţiile sale civile (parag. 1). în esenţă, garanţiile unui proces echitabil se referă

Citește mai mult

la egalitatea armelor, respectarea contradictorialităţii, în special în administrarea probelor şi motivarea deciziilor.

în ceea ce priveşte regimul probelor, instanţa europeană a statuat faptul că admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor sunt aspecte lăsate la latitudinea jurisdicţiilor naţionale, dreptul la un proces echitabil semnificând respectarea, cu ocazia administrării probelor, a garanţiilor sus-menţionate.

Respingerea obiecţiunilor părţilor la raportul de expertiză sau a cererii de încuviinţare a unei noi expertize, în condiţii de deplină contradictorialitate în faţa instanţei de judecată, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 634/2005, în Jurisprudenţa pe 2005, p. 55);

2. întregirea expertizei. Raportul de expertiză medico-legală nu este un act juridic care cuprinde drepturi şi obligaţii şi care este supus anulării în instanţă pentru nerespectarea condiţiilor legale, ci este un mijloc de probă, iar, în situaţia în care reclamantul-recurentîl consideră incomplet, inexact sau întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, se poate efectua un supliment de expertiză sau, dacă există contradicţii, se poate solicita avizul Comisiei superioare medico-legale (C.A. Bucureşti, secţia a

IIl-a civilă, decizia nr. 623/2001, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 360);

3. Contraexpertiză. 1) Contraexper-tiza cerută de una din părţi nu este obligatorie pentru instanţă, care apreciază necesitatea ei (C.S.J., colegiul civil, decizia 431/1948, în Justiţia Nouă nr. 3-4/1949, p. 436);

2) Dacă noua expertiză este necesară pentru stabilirea faptelor, instanţa este datoare să o încuviinţeze (Trib. Suprem,
colegiul civil, decizia nr. 264/1955, în C.D. 1955, voi. 2, p. 204);

3) Chiar dacă într-o cauză s-a efectuat o expertiză şi o nouă expertiză, nu există niciun impediment legal de a se admite o nouă cerere a părţii, formulată în timp util, de a se efectua o altă expertiză, mai ales când problema în litigiu este de mare complexitate şi de strictă specialitate (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 483/1978, în C.D. 1978, p. 265);

4. Dispunere din oficiu. Noua expertiză va fi ordonată din oficiu când este necesară, chiar dacă partea este decăzută din probă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 624/1953, în C.D. 1952-1954, p. 329);

5. înlăturarea expertizei. 1) Expertiza nu va fi luată în considerare dacă expertul nu ajunge la concluzii, pe bază de date şi raţionamente precise, ci face o simplă apreciere subiectivă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1408/1956, în C.D. 1956, p. 257);

2) Instanţa de apel nu poate să înlăture concluziile raportului de expertiză, avut în vedere de prima instanţă, doar în temeiul unor deducţii referitoare la un presupus prejudiciu, care nu apare însă fundamentat prin alte dovezi cu echivalenţă probatorie sau care să fie de natură a contrazice evident acele constatări cu caracter ştiinţific (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 2213/1998, în C.P.J. 1998, p. 41);

6. Obiecţiuni. Depăşirea termenului. 1) în condiţiile în care recurentele nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză după depunerea acestuia la dosar, în faţa primei instanţe, iar în apel nu au cerut refacerea sau completarea probelor, cererea de refacere a expertizei formulată pentru prima oară în recurs nu poate fi primită (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 798/1999);

2) Normele care reglementează condiţiile în care trebuie să se invoce nere-gularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. Drept urmare, faţă de prevederile art. 108 alin. (3)C. proc. civ., neinvocarea nulităţii raportului la prima zi de înfăţişare după depunere şi înainte de a se fi pus concluzii în fond atrage sancţiunea decăderii.

Cum la termenul când se puteau face obiecţiuni pârâţii au fost reprezentaţi prin consilieri juridici, aceştia nu mai pot invoca direct în căile de atac nelegali-tatea convocării la efectuarea expertizei (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2197/2006, în B.J. - Bază de date);

7. Expertize contradictorii. 1) Când s-au administrat două expertize contradictorii, instanţa nu poate proceda la facerea unei medii aritmetice, ci trebuie să accepte motivat una din expertize şi să înlăture pe cealaltă sau să le înlăture pe amândouă şi să recurgă la alte criterii de evaluare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 40/1952, în C.D. 1952-1954, voi. I, p. 346);
2) în caz de neconcordanţă între două sau mai multe expertize cu privire la evaluarea unor bunuri, instanţa are libertatea de a alege una dintre evaluările propuse, pentru fiecare obiect în parte, în raport de celelalte probe administrate cu privire la calitatea şi uzura bunului. Ea nu poate să conchidă însă pentru valoarea medie rezultată din expertize, deoarece o asemenea evaluare este o operaţiune pur mecanică (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1736/1971, în I. C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 376, nr. 136);

3) Dacă pentru evaluarea bunurilor s-au efectuat mai multe expertize, instanţa este datoare să stabilească adevărul cu privire la valoarea reală a bunurilor, examinând critic rapoartele de expertiză efectuate, iar dacă nu găseşte convingătoare niciuna din expertize, are obligaţia să administreze şi alte probe. Instanţa nu poate stabili valoarea bunului făcând media cifrelor indicate de experţi în lucrările efectuate (C.A. laşi, secţia civilă, decizia nr. 1217/1997, în C.P.J. 1997, p. 59);

8. Expertiză psihiatrică. 1) Potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiilor medico-legale, expertiza şi noua expertiză medico-legală psihiatrică se efectuează de către comisie, respectiv comisie de nouă expertiză din cadrul institutelor judeţene, iar Comisia superioară medico-legală are atribuţia şi competenţa ca, în măsura în care concluzi i le rapoartelor de expertiză sunt contradictorii, să avizeze sau să infirme unul ori ambele rapoarte întocmite (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 964/2002);

2) în cazul în care s-au efectuat mai multe expertize medico-lega le, iar acestea sunt contradictorii, instanţa este datoare să le supună spre avizare Comisiei superioare medico-legale, neputând să îşi însuşească una dintre ele fără o asemenea avizare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2441/1992, în Dreptul nr. 8/1993, p. 88). în acelaşi sens: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1449/1984, în R.R.D. nr. 3/1985, p. 77;

3) Dacă nu există contradicţii între concluziile celor două expertize medi-co-legale efectuate într-un proces, nu se mai impune ordonarea unei noi expertize şi nici consultarea Comisiei superioare medico-legale. Avizarea din punct de vedere ştiinţific este necesară numai atunci când diversele acte medicale sau expertizele medicale întocmite în cauză conţin concluzii vădit contradictorii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2980/1995, în B.J. 1995, p. 71);

9. Lipsa obiecţiunilor. După depunerea raportului de expertiză, prima instanţă a acordat un termen pentru ca pârâta să formuleze obiecţiuni. La acel termen pârâta nu a formulat nicio obiec-ţiune, astfel încât în mod corect instanţa a obligat-o la plata sumei stabilite conform raportului de expertiză, aşa încât,
în apel, pârâta nu mai poate susţine că pretenţiile reclamantei trebuiau calculate prin aplicarea unor tarife diferenţiate (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 623/1995, în C.P.J.Com. 1993-1998, p. 88);

10. Expertiză extrajudiciară. Tribunalul a avut în vedere la soluţionarea cauzei expertiza în construcţii efectuată extrajudiciar, încălcând dispoziţiile art. 201 C. proc. civ.

De asemenea, contrar dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., concluziile acestui raport nu au fost puse în discuţia părţilor, reclamanţii neavând astfel posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni.

în aceste condiţii, hotărârea recurată a produs reclamanţilor o vătămare, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce nu poate fi înlăturată în recurs faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune admiterea recursului declarat de reclamanţi şi casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, urmând ca instanţa de rejude-care să efectueze o expertiză tehnică cu respectarea dispoziţiilor art. 201 şi urm. C. proc. civ. (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 639/2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 243).