Art. 28 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 28
(1)Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutore, curator, sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.
(2)Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.
(21)Cererile de recuzare a instanţelor ierarhic superioare formulate la instanţa care soluţionează litigiul sunt inadmisibile.
(3)Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 459/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 27 cod procedura civila | Art. 29 cod procedura civila → |
|---|
Citește mai mult
litigiul şi, prin aceeaşi cerere recuzau şi instanţele superioare, care ar fi fost competente să se pronunţe asupra recuzării.în prezent, partea poate să recuze numai judecători de la instanţa pe rolul căreia se află pricina, nu şi judecători de la instanţe care ar putea deveni competente să soluţioneze cererea de recuzare.
Sintagma „toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia" îi vizează pe judecătorii care îşi exercită funcţia la momentul recuzării, nu şi pe cei care, din diferite motive -concediu de odihnă, medical, pentru studii de specialitate- nu pot să desfăşoare activitate de judecată.
3. în situaţia în care totuşi ar exista motive de recuzare în persoana tuturor judecătorilor, partea nu are altă posibilitate decât să ceară strămutarea, efectul admiterii strămutării şi al recuzării tuturor judecătorilor fiind acelaşi: trimiterea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad.
4. Recuzarea tuturor judecătorilor nu ar putea fi calificată, în condiţiile art. 84, drept o cerere de strămutare pentru motiv de bănuială legitimă, astfel încât cererea să fie înaintată din oficiu instanţei supreme.
Bănuiala este legitimă atunci când se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. Or, recuzarea poate fi propusă pentru alte considerente. Pe de altă parte, din art. 39 alin._(2) rezultă că cererea de strămutare trebuie să fie depusă de parte la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme de către o altă instanţă. 5. La prima vedere, art. 28 alin. (3) pare a constitui o piedică în asigurarea procesului echitabil pentru toate părţile. S-ar putea susţine că după ce a fost respinsă o cerere de recuzare, judecătorul îşi poate manifesta neîngrădit lipsa de imparţialitate, fără teama că atitudinea sa poate fi sancţionată.
Textul nu comportă o asemenea interpretare, motivele noii cereri de recuzare trebuind să fie apreciate în raport cu situaţia concretă în care se află judecătorul la data când este recuzat din nou. Ca atare, dacă a fost respinsă o primă cerere de recuzare motivată pe art. 27 pct. 7, nu înseamnă că dacă ulterior judecătorul şi-a spus părerea în legătură cu pricina, nu poate fi recuzat.
6. în aprecierea motivelor de recuzare, care să nu fie „aceleaşi", nu interesează persoana care face noua cerere împotriva aceluiaşi judecător, în alte cuvinte, o nouă cerere întemeiată pe aceleaşi motive poate fi făcută de oricare dintre părţi, iar nu numai de partea care a acţionat prima oară.
Prin Decizia nr. 97 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 2 martie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii au arătat că dispoziţiile legale criticate instituie un regim discriminatoriu în defavoarea părţilor litigante, întrucât prevăd formarea completului de judecată, învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, numai din rândul judecătorilor colegi de instanţă cu per-
soana recuzată. Mai mult,
Citește mai mult
procedura judecării cererii de recuzare nu cuprinde etapa orală şi contradictorie, ce ar fi permis părţilor să-şi expună motivele pentru care au invocat o astfel de cerere, fapt ce este de natură a elimina caracterul echitabil, imparţial şi transparent al judecăţii. Aşa fiind, dispoziţiile art. 28 alin. (2) C. proc. civ. contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 şi art. 53, precum şi celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi restrângerile pe care le pot suferi unele drepturi.Pe de altă parte, în condiţiile în care încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare nu poate fi atacată decât odată cu fondul, se îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanei nemulţumite de soluţia pronunţată de instanţă. în acest sens, autorii excepţiei invocă jurispru-denţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat existenţa violării art. 6 paragraful 1 al convenţiei atunci când formele procedurale ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs şi aplicarea lor îi împiedică pe justiţiabili să se prevaleze de căile de atac disponibile.
Totodată, s-a mai susţinut că dispoziţiile legale criticate aduc atingere şi dreptului de proprietate privată, garantat constituţional în art. 44, întrucât îngrădirea dreptului părţii la un proces echitabil se răsfrânge şi asupra protecţiei proprietăţii dobândite în condiţiile legii.
Analizând textul de lege ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că susţinerile autorilor excepţiei sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin.
(2) şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă
Art. 28
a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
In consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 28 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau unei secţii a acesteia, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestui drept constituţional. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.
De altfel, în situaţia în care există legături de rudenie sau afinitate între una dintre părţile implicate în litigiu şi magistraţii instanţei sau există motive de suspiciune legitimă privind imparţialitatea acestora sau motive de siguranţă publică, partea interesată poate formula cerere de strămutare a cauzei către o altă instanţă, de acelaşi grad.
1. Accesul liber la justiţie. Dreptul la apărare. Dreptul la un proces echitabil.
1) Prin reglementările cuprinse în art. 28 alin. (2)C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau unei secţii a acesteia, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestui drept constituţional. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de
Citește mai mult
legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.De altfel, în situaţia în care există legături de rudenie sau afinitate între una dintre părţile implicate în litigiu şi magistraţii instanţei sau există motive de suspiciune legitimă privind imparţialitatea acestora sau motive de siguranţă publică, partea interesată poate formula cerere de strămutare a cauzei către o altă instanţă, de acelaşi grad.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 28 alin. (2)C. proc. civ. sunt în concordanţă cu prevederile internaţionale cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale şi de a beneficia de un proces echitabil (C.C., Decizia nr. 97/2006, M. Of. nr. 197 din 2 martie 2006. în acelaşi sens: Decizia nr. 319/2006, M. Of. nr. 422 din 16 mai 2006; Decizia nr. 538/2006, M. Of. nr. 685 din 10 august 2006; Decizia nr. 677/2006, M. Of. nr. 939 din 21 noiembrie 2006);
2) Instituţia recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una
dintre părţi, interesul personal pe care îl are în soluţionarea cauzei deduse judecăţii sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecinţă, decât individuală, şi nu colectivă şi nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe de a judeca procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii (C.C., Decizia nr. 183/2006, M. Of. nr. 270 din 24 martie 2006. în acelaşi sens: Decizia nr. 691/2006, M. Of. nr. 907 din 8 noiembrie 2006).