Art. 30 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 30
(1)Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.
(2)În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, cererea de recuzare se judecă de instanţa ierarhic superioară.
(4)Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluţionează de instanţa în faţa căreia au fost formulate.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 459/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 29 cod procedura civila | Art. 31 cod procedura civila → |
|---|
Completul de recuzare va fi alcătuit cu acelaşi număr de judecători ca şi cel înaintea căruia s-a ivit incidentul.
Dacă judecătorul care a fost recuzat participă la judecata cererii de recuzare, şi aceasta este respinsă, hotărârea finală va fi lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2).
2. Nu se poate alcătui completul de judecată care să soluţioneze cererea de recuzare/abţinere atunci când prin recuzarea/abţinerea în acelaşi timp a mai multor judecători,
Citește mai mult
numărul celor nerecuzaţi ori care s-au abţinut nu este suficient pentru alcătuirea completului.3. Competenţa soluţionării cererii de recuzare în condiţiile art. 30 alin. (2) este dată nu de calea de atac ce ar putea fi exercitată împotriva hotărârii finale -şi care, oricum, potrivit actualei reglementări aparţine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea- ci de imposibilitatea alcătuirii completului.
Aşadar, dacă cererea de recuzare este formulată în etapa recursului care se judecă la tribunal sau la curtea de apel, şi la nivelul acestor instanţe nu se poate alcătui completul pentru soluţionare ei, competenţa de judecată va aparţine, după caz, curţii de apel respectiv, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Numai dacă recursul se judecă la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că nu există o instanţă ierarhic superioară acesteia, art. 30 alin. (2) nu-şi mai poate găsi aplicare.
4. Art. 30 alin. (4) oferă completului pe rolul căruia se află litigiul, atribuţiunea de a respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor instanţei ori a instanţelor superioare.
Recuzarea este un incident procedural (referitor la compunerea instanţei) care în aplicarea regulii „accesoriul urmează soarta principalului”, cade în competenţa de soluţionare a instanţei sesizate cu judecarea cererii principale. în consecinţă, completul de recuzare se constituie din acelaşi număr de judecători prevăzut
Citește mai mult
pentru judecarea acţiunii principale, bineînţeles cu excluderea fizică (dar nu şi numerică) a celui recuzat.” - P Perju, Sinteză teoretică a jurisprudenţei Curţii de Apel Suceava în domeniul dreptului civil şi procesual civil (semestrul1/1998), Dreptul nr. 6/1999, p. 129.2. „Textul nu acoperă situaţia în care sunt recuzaţi toţi membrii Curţii Supreme de Justiţie. în acest sens, faţă de rolul şi poziţia Curţii Supreme de Justiţie şi de prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţia României, considerăm că tot Curtea Supremă de Justiţie va fi competentă să soluţioneze o cerere de recuzare a membrilor săi.
Pe de altă parte, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor unei secţii de la tribunalele sau curţile de apel, va fi soluţionată de judecători de la alte secţii ale tribunalului sau curţii de apel respective.” - M. Tăbârcă,
I. Dragne, Condiţiile de aplicare şi procedura de judecată a cererii de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., Juridica nr. 3/2000, p. 89-92.
3. „Formularea „instanţei la care se îndreaptă calea de atac respectivă” poate crea unele dificultăţi când recuzarea are loc în cursul soluţionării recursului, fie la tribunal, fie la curtea de apel.
Faţă de împrejurarea că nu există o altă cale de atac de reformare care să poată fi exercitată după soluţionarea recursului, rezultă că nu s-ar putea identifica instanţa care să soluţioneze cererea de recuzare în aceste situaţii.
Cu toate acestea, credem că legiuitorul a avut în vedere mai degrabă să indice instanţa superioară celei în faţa căreia s-a formulat cererea de recuzare cu consecinţa imposibilităţii constituirii completului.” -M. Tăbârcă, I. Dragne, Condiţiile de aplicare şi procedura de judecată a cererii de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 27 pct. 7C. proc. civ., Juridica nr. 3/2000, p. 89-92.
Prin Decizia nr. 150 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că, în cazul în care, în temeiul dispoziţiilor art. 30 C. proc. civ., cererea de recuzare a unui judecător poate fi soluţionată de un
alt judecător din cadrul aceleiaşi instanţe şi aceleiaşi secţii, se încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, consacrat de art. 21
Citește mai mult
alin. (3) din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţia legală criticată determină competenţa de soluţionare a cererii de recuzare, incident procedural ce intervine în desfăşurarea normală a procesului civil. Textul de lege criticat instituie regula potrivit căreia recuzarea se soluţionează de instanţa sesizată cu acţiunea principală, judecătorul recuzat neputând participa la alcătuirea completului care se va pronunţa asupra cererii de recuzare. Doar în situaţia în care, datorită recuzării mai multor judecători, nu se poate forma completul de judecată, se prevede, în alin. (2) al art. 30 C. proc. civ., că cererea de recuzare se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Aceste reguli de procedură se justifică prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte părţi, nu numai de cele ale părţii care a formulat cererea de recuzare.
în ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia judecarea cererii de recuzare de către înşişi colegii judecătorului recuzat nu asigură o corectă soluţi-
onare a acesteia, Curtea a reţinut că relaţiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiaşi instanţe sau chiar din cadrul aceleiaşi secţii nu justifică suspiciunea privind imparţialitatea judecătorilor care urmează să soluţioneze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător şi, cu atât mai puţin, nerespec-tarea regulilor şi garanţiilor procedurale care asigură desfăşurarea unui proces echitabil.
De altfel, prin Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că „sistemul colegial reprezintă o problemă de organizare judecătorească referitoare la alcătuirea completelor de judecată din mai mulţi judecători”, aşa încât nu poate fi primită critica autorului excepţiei potrivit căreia relaţia de colegialitate dintre judecătorii aceleiaşi instanţe ar constitui un virtual impediment la soluţionarea obiectivă a unei cereri de recuzare de către colegii celui recuzat.
1. Recuzarea tuturor judecătorilor.
Recuzarea poate privi toţi judecătorii unei instanţe doar ca incident procedural rezultat al unor cereri de recuzare distincte, formulate succesiv, sau a unei cereri unice, în ambele cazuri fie pentru acelaşi motiv, fie pentru motive distincte, faţă de fiecare judecător în parte. Prin urmare, chiar în cazul cererii unice, petentul trebuie să invoce distinct şi motivat, pentru fiecare judecător în parte, cazul de recuzare, prevăzut de art. 27 C. proc. civ., în care acesta se regăseşte.
Cererea de recuzare a tuturor judecătorilor instanţei, prin
Citește mai mult
care se exprimă nemulţumirea pentru soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare formulată anterior, ce poate fi exprimată numai odată cu exercitarea căii de atac împotriva soluţiei asupra fondului, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., este neîntemeiată, întrucât se tinde astfel la exercitarea indirectă a unei căi de atac separate (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, încheierea din 18 iunie 2004);Notă: Formularea unei cereri unice de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanţe sau ai unei secţii este inadmisibilă conform actualei reglementări din art. 28 alin. (2) C. proc. civ., alineat
introdus prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000;
2. Soluţionarea cererii. Instanţa compusă din judecătorii recuzaţi a nesocotit dispoziţiile legale atunci când, constatând că apelantul a mai formulat cereri de recuzare pentru aceleaşi motive şi împotriva tuturor judecătorilor, care au fost constant respinse ca neîntemeiate, a stabilit că operează autoritatea de lucru judecat şi a trecut la judecarea cauzei. Cererea de recuzare trebuia soluţionată de un complet format din doi judecători, alţii decât cei recuzaţi, în camera de consiliu şi fără prezenţa părţilor (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 448/1998, în B.J., Bază de date);
Notă: Potrivit actualei reglementări a art. 30 alin. (4), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, în cazul formulării cererii de recuzare împotriva tuturor judecătorilor, inadmisibilitatea unei astfel de cereri va fi constatată de judecătorii în faţa cărora a fost formulată, cu toate că ei înşişi sunt recuzaţi.
Această prevedere legală este menită să împiedice formularea abuzivă a unor cereri de recuzare a tuturor judecătorilor prin care să se tindă, de fapt, la amânarea judecăţii;
3. Sancţiune. Participarea judecătorului recuzat la soluţionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotărârii (Trib. Reg. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2875/1955, în Legalitatea populară nr. 3/1956, p.331).
II. Constituţionalitate
4. Dreptul la un proces echitabil.
Art. 30 alin. (1) este constituţional în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. în ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia judecarea cererii de recuzare de către înşişi colegii judecătorului recuzat nu asigură o corectă soluţionare a acesteia, Curtea a reţinut că relaţiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiaşi instanţe sau chiar din cadrul aceleiaşi secţii nu justifică suspiciunea privind imparţialitatea judecătorilor care urmează să soluţioneze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător (C.C., Decizia nr. 150/2006, M. Of. nr. 267 din 24 martie 2006).
Soluţionare
Instanţa compusă din judecătorii recuzaţi a luat în discuţie cererea de recuzare şi, constatând că apelantul a mai formulat anterior astfel de cereri, pentru aceleaşi motive şi împotriva tuturor judecătorilor, cereri care în mod constant au fost respinse ca neîntemeiate, a consi-
derat că în cauză operează autoritatea lucrului judecat şi, respingând cererea, a trecut la dezbaterea în fond a apelului. Măsura dispusă de instanţă contravine dispoziţiilor art. 29 şi urm. C. proc. civ., atrăgând nulitatea hotărârii pronunţate, în aceste condiţii, în apel. -
Citește mai mult
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 448/1998, B.J./1998, p. 68.