Art. 306 cod procedura civila Termenul şi formele recursului Recursul

Practică judiciară

I. Motivarea recursului

A. Procedură

1. Recursul procurorului. Considerentele deciziei pronunţate în apel fiind comunicate parchetului de pe lângă tribunal, deci organului care a promovat calea de atac a apelului, actul de procedură se socoteşte legal îndeplinit către Ministerul Public în întregul său, fiind fără relevanţă, sub aspectul discutat, care parchet avea obligaţia de a motiva în termen recursul declarat. Nefiind motivat în termenul prevăzut de lege, recursul declarat în cauză de parchetul de pe lângă curtea de apel va fi constatat nul (C.S.J., secţia civilă, decizia

Citește mai mult

nr. 3649/2000);

2. Prelungirea termenului de recurs.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului, în sensul că, potrivit art. 303 alin. (5), trebuia să i se acorde o prelungire de 15 zile pentru a-şi motiva recursul, întrucât acest aspect trebuia invocat de recurent la depunerea recursului, lucru ce nu a fost făcut, astfel că recursul apare ca fiind nul, deoarece nu a fost motivat în termen (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 41/1999);

3. Repunere în termen. împrejurarea că recurentul, din cauza stării de sănătate, nu s-a putut prezenta în faţa instanţei nu poate împiedica aplicarea dispoziţiilor art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Dacă se considera împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa sa de a îndeplini actul de
procedură în termen legal, recurentul avea posibilitatea de a cere repunerea în termenul de motivare a recursului, urmând ca instanţa să aprecieze dacă erau îndeplinite condiţiile art. 103 C. proc. civ. întrucât recurentul nu a uzat de această posibilitate, decizia contestată este corectă, neputând fi desfiinţată pe calea contestaţiei în anulare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 299/2002);

4. Excepţia de tardivitate. Deşi atât excepţia de tardivitate a declarării recursului, cât şi cea de nulitate a recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 306 alin. (1)C. proc. civ. sunt excepţii de procedură cu caracter peremptoriu, totuşi soluţionarea excepţiei de tardivitate a actului de procedură se impune înaintea celei de nulitate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 223/2002);

5. Motive formulate tardiv. Atât timp cât instanţa nu şi-a însuşit motivele de casare formulate tardiv, ele nu formează obiect de dezbatere contradictorie (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 698/1956, în C.D. 1956, p. 298);

B. Recurs nemotivat

6. Motivare necorespunzătoare.

1) A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

în cauză, recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 302^1 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 813/2005, în Jurisprudenţa pe 2005, p. 61);

2) Afirmaţia generală conform căreia decizia atacată este nelegală şi netemeinică, fără arătarea motivelor de casare sau modificare şi dezvoltarea lor, aşa cum cere art. 303 alin. (3) C. proc. civ. [dispoziţie preluată, în reglementarea actuală,în art. 302^1 alin. (1) lit. c)- n.a.], nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 551/2003);

3) Simpla exprimare a nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, cu solicitarea de a se face o nouă judecată „în lumina hotărârii primei instanţe", nu permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei
tribunalului. în consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac, se constată nulitatea recursului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 456/2002);

4) Este nul recursul ce se constituie într-o înşiruire de afirmaţii şi susţineri nestructurate din punct de vedere juridic şi care nu se pot încadra în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 641/2002);

5) Este nulă cererea de recurs în care se indică motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care nu mai poate fi analizat, fiind abrogat la data promovării deciziei şi cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără însă a se preciza care a fost mijlocul de apărare sau dovada administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi asupra cărora nu s-ar fi pronunţat instanţa de apel. De asemenea, criticile formulate de recurent nu fac posibilă încadrarea lor în celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neconsti-tuind motive argumentate juridic în raport de considerentele pentru care tribunalul a adoptat soluţia de respingere a apelului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 515/2002);

Notă: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 nu mai există în actuala reglementare, ca urmare a abrogării acestuia prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000. El va continua, totuşi, să fie analizat dacă a fost invocat prin cereri de recurs formulate împotriva unor hotărâri pronunţate anterior abrogării;

6) întrucât motivele de recurs formulate nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în actuala reglementare, sancţiunea care intervine nu poate fi decât aceea a nulităţii recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1176/2002);

7) Recurentul nu a indicat şi dezvoltat nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 303 alin. (3)C. proc. civ. [dispoziţie preluată, în reglementarea actuală, în art. 302^1 alin. (1) lit. c)- n.a.], iar criticile formulate nu fac posibilă încadrarea lor în vreunul din motivele legale prevăzute de art. 304 C. proc. civ., vizând exclusiv modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt în funcţie de probele administrate. Aceste critici nu mai pot face însă obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. era abrogat la data pronunţării deciziei (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 900/2002);

7. Motive depuse tardiv. 1) Deoarece motivele de recurs conform textelor legale indicate nu au fost cuprinse în cererea de declarare a recursului şi nici
nu s-au depus la dosar în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii şi faţă de faptul că prin motivarea recursului depusă în ziua termenului de judecată nu au fost invocate motive de ordine publică, recursul este nul (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 375/2002);

2) Sentinţa a fost comunicată reclamantei la data de 15.01.2004, motivele de recurs au fost depuse la Curtea de apel la data de 16.05.2005, cu depăşirea termenului pentru depunerea acestor motive prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Critica recurentei referitoare la culpa instanţei de fond, care a indicat în hotărâre în mod greşit calea de atac a apelului în loc de recurs, nu a putut fi primită, deoarece calea de atac este dată de lege şi nu de judecător, iar, pe de altă parte, recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să depună în termen motivele de recurs, pentru a deveni aplicabile prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.

în baza prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 301 alin. (1) şi 303 alin. (1) C. proc. civ. [dispoziţie preluată, în reglementarea actuală, în art. 3021 alin. (1) lit. c)-n.a.], instanţa a constatat nulitatea recursului (C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 203/2005, în C.P.J. 2005, p. 98).

Notă: în speţă, recurenta s-a apărat faţă de excepţia nulităţii recursului invocată de instanţă prin aceea că în sentinţa atacată i s-a indicat drept cale de atac apelul.

Este corect ceea ce a reţinut instanţa de recurs, în sensul că, indiferent de ce se consemnează în hotărâre, calea de atac este cea prevăzută de lege.

Cu toate acestea, în ultima perioadă de timp, datorită deselor modificări legislative sau controverselor pe marginea anumitor texte din Codul de procedură, identificarea căii de atac nu a fost întotdeauna simplă ori evidentă.

Credem că în astfel de situaţii, când chiar instanţele au dificultăţi ori puncte de vedere diferite cu privire la identificarea căii de atac ce se poate exercita, este exagerat să fie sancţionată partea care, procedând la exercitarea unei căi de atac indicate de instanţa a cărei hotărâre o atacă, se conformează dispoziţiilor legale referitoare la termenul
de motivare a acestei căi de atac, şi nu celor referitoare la calea de atac recalificată de instanţa de control judiciar.

A se vedea şi Nota de la Decizia Curţii Constituţionale nr. 209/2006, supra, speţa nr. 6 de la art. 303, precum şi Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acolo invocată.

8. Lipsa motivării. Dacă recursul nu a fost motivat prin declaraţia de recurs, cu arătarea motivelor de casare, trebuie ca motivele de casare să fie depuse obligatoriu în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii. în cazul în care dispoziţia imperativă a legii nu este îndeplinită şi nu se ivesc motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., instanţa este obligată să constate nulitatea recursului (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 383/1996, în B.J. - Bază de date);

II. Motive de ordine publică

9. Alcătuirea instanţei. Soluţionarea cauzei de către o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. şi, întrucât este un motiv de ordine publică, poate fi invocat şi din oficiu (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 883/2001);

10. Calitatea procesuală. Instanţa poate invoca din oficiu motivul supli-
mentar de recurs, de ordine publică, al lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 107/2002);

11. Tardivitatea apelului. Tardivitatea unui apel poate fi propusă şi discutată pentru prima oară în recurs, fiind de ordine publică (Cas. III, 29 ianuarie 1913, Em. Dan, Codul adnotat, p. 465, nr. 128);

12. Prescripţia dreptului la acţiune.

Recurenţi i-pârâţi invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nesoluţionată de instanţele anterioare, excepţie de ordine publică ce poate fi invocată şi din oficiu în orice fază procesuală, drept motiv de recurs de ordine publică.

Curtea constată că, nefiind vorba despre o excepţie referitoare la judecata recursului, ci un motiv de recurs, considerat de ordi ne publ ică şi întemeiat pe o excepţie de fond, urmează a se pronunţa asupra acestui motiv odată cu celelalte motive (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, încheierea din 6 octombrie 2006, nepublicată);

13. Necesitatea verificărilor de fapt.

Deşi motivul de casare este de ordine publică, deci chestiunea poate fi ridicată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, întrucât examinarea acestui motiv ar necesita verificări de fapt, motivul de casare este respins (Cas. III, decizia nr. 112/25 ianuarie 1937, în
Jurisprudenţa Generală 1937, p. 818, nr. 946; Cas. I, decizia nr. 582/12 aprilie 1937, în Jurisprudenţa Generală 1937, p. 1018, nr. 1193).

Notă: Motivul de casare va fi însă cercetat în fond, dacă examinarea acestuia urmează a se face în temeiul probelor existente la dosar, precum şi al înscrisurilor noi;

14. Motive de ordine privată.

1) Motivul de casare invocat peste termenul legal, referitor la nelegalitatea procedurii de citare a apelanţilor pentru termenul când s-a judecat apelul, nu poate fi analizat întrucât nu constituie un motiv de ordine publică, motiv pentru care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să poată fi invocat şi din oficiu de instanţă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 791/2000);

2) Motivul de casare întemeiat pe o nulitate relativă nu poate fi invocat din oficiu de către instanţa de recurs (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 220/1978, R.R.D. nr. 7/1978, p. 45);
III. Constituţionalitate
15. Accesul liber la justiţie. Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. este constituţional în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie. Conform modificării Codului de procedură civilă prin O.G. nr. 13/1998, hotărârea ce se comunica părţilor nu conţinea considerentele, iar partea nemulţumită putea exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile. După
exercitarea recursului, părţii îi erau comunicate considerentele, pentru a avea la dispoziţie un alt termen, distinct, de 15 zile, pentru motivarea căii de atac. Prin dispoziţiile art. II din O.U.G. nr. 290/2000, a fost abrogată O.G. nr. 13/1998, iar în alin. (3) al acestui articol s-a stabilit că „Hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în ceea ce priveşte redactarea şi comunicarea acestora, rămân supuse dispoziţiilor legale aplicabile la data pronunţării lor". Rezultă că legiuitorul a consacrat expres principiul potrivit căruia hotărârile judecătoreşti sunt supuse legii în vigoare la data pronunţării lor, în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă. Pe cale de consecinţă logică, căile de atac, termenele de exercitare şi consecinţele nerespectării acestora sunt supuse aceleiaşi legi, întrucât depind în mod necesar de modul de redactare şi comunicare a hotărârilor ce constituie obiectul căilor de atac ,). Rezultă de aici că este inexactă susţinerea autorului excepţiei, conform căreia conflictul de legi ar fi dus la imposibilitatea obiectivă de motivare a recursului. Sancţiunea nulităţii recursului nu îngrădeşte în nici un fel accesul la justiţie, ci reprezintă o concretizare a prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie (C.C., Decizia nr. 327/2001, M. Of. nr. 21 din 16 ianuarie 2002).

Notă: A se vedea şi Nota la Decizia nr. 209/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., supra, la art. 303, speţa nr. 6.

16. Dreptul la un proces echitabil. Dreptul la apărare. Dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. nu contravin
prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta are în vedere neaplicarea în materia recursului

- atunci când este singura cale de atac -a dispoziţiilor art. 287 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., potrivit cărora motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiează apelul şi dovezile invocate în susţinerea sa pot fi enunţate până la prima zi de înfăţişare. Or, împrejurarea că recursul constituie singura cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu impune, în mod necesar, aplicarea prevederilor referitoare la termenul de motivare în materia apelului, iar neaplicarea acestora nu oferă temei criticii de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

Soluţia astfel adoptată se înscrie în cadrul competenţei conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe, constituind opţiunea suverană a acestuia, care, în speţă, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate.

Drept urmare, Curtea nu poate să constate, aşa cum solicită autorul excepţiei, incidenţa dispoziţiilor art. 287 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., în locul celor ale art. 306 alin. (1) din acelaşi cod. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, a fost respinsă ca inadmisibilă (C.C., Decizia nr. 475/2005, M. Of. nr. 958 din 28 octombrie 2005. în acelaşi sens: Decizia nr. 352/2006, M. Of. nr. 455 din 25 mai 2006).