Art. 302 cod procedura civila Termenul şi formele recursului Recursul
| Comentarii |
|
Recursul
Secţiunea I
Termenul şi formele recursului
Art. 302
Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
Art. 3021
(1)Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
a)numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar.
Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b)indicarea hotărârii care se atacă;
c)motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
d)semnătura.
(2)La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
| ← Art. 301 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... | Art. 303 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... → |
|---|
Este tardiv recursul depus direct la instanţa de recurs, iar nu la instanţa a cărei hotărâre este recurată, nulitatea prevăzută în art. 302 din Codul de procedură civilă fiind de ordine publică.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 286 din 29 ianuarie 2002)
- Extras -
înainte de a se analiza motivele de recurs invocate, se procedează la verificarea introducerii în termen a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 82 din legea Curţii de Conturi nr.
Citește mai mult
94/1992, republicată, „împotriva hotărârilor pronunţate în ultima instanţă de Secţia Jurisdicţională a Curţii de Conturi se poate face recurs la Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme”.Art. 83 din aceeaşi lege prevede că „recursurile prevăzute la art. 81 şi 82 se formulează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţele de jurisdicţie."
în cauza de faţă decizia recurată a fost comunicată recurentului la 7 aprilie 2001, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Conturi la 8 mai 2001, deci peste termenul legal de 15 zile.
împrejurarea că, iniţial, recursul a fost depus direct la Curtea Supremă de Justiţie nu prezintă relevanţă, având în vedere dispoziţiile art. 302 C. pr. civ., care prevăd, în mod imperativ, că „recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii."
I. Lipsa unor menţiuni
1. Sancţiune. Cererea de recurs depusă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 de modificare a Codului de procedură civilă este guvernată, conform art. 725 alin. (5), de forma anterioară a art. 302^1 C. proc. civ. Prin urmare, deoarece în acea redactare textul de lege nu menţiona expres sancţiunea nulităţii pentru lipsa unei menţiuni din cererea de recurs, sunt aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nulitatea actului de procedură pentru neobservarea formelor legale este numai virtuală, cu consecinţa că
Citește mai mult
cel care o invocă trebuie să dovedească vătămarea ce i s-a produs (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, încheierea din 21 decembrie 2004);2. Nulitate expresă. Vătămare. Proba contrară. 1) Nulitatea prevăzută de art. 302^1 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, este o nulitate expresă, ceea ce înseamnă că vătămarea este prezumată până la proba contrară. Se face dovada contrară, a lipsei oricărei vătămări, dacă şi în lipsa menţiunilor menite să identifice complet pe intimată aceasta a fost legal citată chiar de la
primul termen şi este reprezentată în instanţă, asigurându-se continuarea judecăţii şi în faza recursului în acelaşi cadru procesual ca cel din faţa primei instanţe. Nu există similitudine cu situaţia nulităţii cererii de apel sau de recurs atrasă de nedepunerea acesteia la instanţa a cărei hotărâre se atacă, deoarece, în acest din urmă caz, nulitatea operează pentru neîndeplinirea unei condiţii extrinseci actului de procedură, în timp ce nulitatea prevăzută de art. 302^1 C. proc. civ. se referă la neîndeplinirea unei condiţii intrinseci actului de procedură reprezentat de cererea de recurs (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 14 aprilie 2005);
2) Conform art. 302^1 C. proc. civ., cererea de recurs cuprinde menţiuni obligatorii explicit şi limitativ enumerate de legiuitor printre care şi menţiunea hotărârii care se atacă [art. 302^1 lit. b)], sub sancţiunea nulităţii.
Fiind vorba despre o sancţiune expres prevăzută, vătămarea pricinuită părţii adverse prin atare neregularitate procedurală se prezumă în condiţiile art. 105 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., prezumţie însă relativă, posibil a fi combătută prin dovada contrară.
O asemenea probă o reprezintă împrejurarea că, prin cererea de recurs, partea a identificat cu certitudine dispoziţia luată prin încheierea de şedinţă atacată, prin măsura suspendării judecării apelului dispusă în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., indiciu ce a permis raportarea atât a instanţei de control judiciar, cât şi a părţii adverse la încheierea din 24.10.2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, cu toate că recu-rentul indicase o altă dată, ce nu corespundea unei şedinţe de judecată în faţa instanţei respective.
în acest context, partea adversă a fost în măsură să îşi conceapă o apărare corespunzătoare în combaterea criticilor din recurs, fiind exclusă vreo vătămare procesuală prin menţiunea greşită vizată de excepţia invocată prin întâmpinare (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 240/R/2006, în
A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 72);
3. Lipsa motivelor. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în cauză, recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 302^1 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 813/2005, în Jurisprudenţa pe 2005, p. 61);
4. Lipsa semnăturii. 1) Conform art. 302^1 lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, semnătura recurenţilor sau a mandatarului.
Cerinţele de formă ale cererii de recurs trebuie îndeplinite în termenul prevăzut de lege pentru depunerea recursului, conform dispoziţiilor art. 301 şi 303 C. proc. civ. Aceasta deoarece în faza recursului nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 287alin. (2)C. proc. civ., în baza art. 316 din acelaşi cod, pentru următoarele motive:
a) în baza art. 316 C. proc. civ. sunt aplicabile în recurs dispoziţiile legale privind judecata în apel, şi nu dispoziţiile legale privind formele apelului, iar dispoziţiile art. 287 alin. (2) se referă la forma apelului, şi nu la judecata apelului;
b) dispoziţiile de formă ale recursului sunt speciale, specifice, expres prevăzute de lege şi implică rigurozitate şi tehnică juridică, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac şi limitele în care poate fi exercitată;
c) condiţia de formă a recursului, constând în semnarea cererii în termenul de recurs, nu reprezintă o împiedicare inutilă şi excesivă în exercitarea căii de atac, ci este o dispoziţie de ordine procedurală absolut necesară pentru sesizarea instanţei, deoarece actul nesemnat este ca şi inexistent;
d) lipsa semnăturii nu poate fi datorată condiţiilor excesive pe care le-ar fi impus legiuitorul din punct de vedere procedural, ci numai neglijenţei părţii care a depus recursul, neglijenţă sancţionată în această fază a procesului în mod expres şi neechivoc prin constatarea nulităţii.
De aceea, recursul nesemnat nu poate fi semnat ulterior, astfel cum a cerut mandatarul recurenţilor, deoarece cererea nesemnată nu a fost aptă a învesti instanţa de recurs în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 270/2006, în Buletinul Curţii de Apel Bucureşti nr. 1/2006, p. 119).
Notă: Nu împărtăşim această opinie.
Dispoziţiile art. 133 alin. (2)C. proc. civ. referitoare la judecata în primă instanţă
sunt aplicabile şi judecăţii în apel, aşa cum se prevede expres în art. 287 alin. (2), chiar dacă acest din urmă text se situează în capitolul intitulat „Termenul şi formele apelului".
în sensul art. 316 C. proc. civ., aceste dispoziţii sunt deopotrivă aplicabile şi judecăţii în recurs, nefiind potrivnice prevederilor legale referitoare la această fază a judecăţii.
Articolul 302^1 C. proc. civ. nu face decât să prevadă sancţiunea aplicabilă în cazul lipsei semnăturii, respectiv nulitatea. Modul în care instanţa dispune sau nu această sancţiune reprezintă un aspect al judecăţii, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. (2) prin coroborarea art. 316 cu art. 298 şi art. 287 alin. (2), deoarece raţiunea instituirii acestei sancţiuni procedurale este aceeaşi în toate fazele procesului, ca şi interesul ocrotit de normele care prevăd sancţiunea nulităţii atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac;
2) înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile art. 302^1 alin. (1) lit. d) raportat la art. 316 C. proc. civ. se interpretează în sensul că:
„Cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii.
Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 alin. (2) din Codul de procedură civilă." (I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. XXXIX/2006, pronunţată în şedinţa publică din 7 mai 2007);
II. Constituţionalitate
5. Accesul liber la justiţie. Dreptul la apărare. Art. 302^1 alin. (1) lit. b), c) şi d) sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile cu art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Curtea Constituţională a reţinut că, dincolo de semnificaţia esenţială a acestor menţiuni pentru buna administrare a justiţiei în faza de atac a recursului, coroborarea reglementării criticate cu dispoziţiile art. 287 şi cu cele ale art. 316 C. proc. civ., potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la prima zi de înfăţişare, în cererea de apel şi, prin extindere, şi în cea de recurs, se impune concluzia că dispoziţiile legale deduse controlului nu contravin normelor constituţionale de referinţă (C.C., decizia nr. 315 din 14 iunie 2005, M. Of. nr. 613 din 14 iulie 2005). Această soluţie a fost menţinută şi prin Decizia nr. 332 din 28 iunie 2005, M. Of. nr. 693 din 2 august2005, decizie prin care s-a statuat, cu aceeaşi motivare, şi constituţionalitatea alin. (2) al aceluiaşi articol.
Notă: Concluzia la care ajunge Curtea, anume aceea că dispoziţiile art. 302^1 alin. (1) lit. b)-d) nu contravin art. 21 şi 24 din Constituţie, are la bază premisa că lipsa tuturor elementelor menţionate în articolul criticat poate fi împlinită până la prima zi de înfăţişare, premisă greşită în ceea ce priveşte menţiunile la care se referă atât lit. c), cât şi lit. d) faţă de dispoziţiile art. 133 alin. (2) şi ale art. 303 C. proc. civ.;
Suntem de părere că opinia Curţii Constituţionale asupra modului de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 302^1 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. civ., exprimată în considerentele acestei decizii, nu este obligatorie nici pentru instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia, nici pentru celelalte instanţe judecătoreşti ori subiecte de drept interesate.
Referitor la caracterul nulităţii prevăzute de art. 302^1 alin. (1) lit. a) C. proc civ., a se vedea infra, nota la decizia C.C. nr. 176/2005, respectiv speţa nr. 6 din cadrul acestui articol;
6. Accesul liber la justiţie. Folosirea căilor de atac. în raport cu art. 21 şi art. 129 din Constituţie, art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs menţiunile prevăzute de art. 302’ alin. (1) lit. a). Aceasta apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. Cele mai multe dintre elementele prevăzute în textul de lege atacat, şi anume domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar, precum şi - dacă recurentul locuieşte în străinătate-domiciliul ales în România, se regăsesc în totalitate în actele dosarului în care s-a pronunţat hotărârea care face obiectul căii de atac, nu sunt indispensabile pentru identificarea acestei hotărâri şi nici nu sunt menţionate în dispozitivul hotărârii atacate.
Pe de altă parte, în sistemul Codului de procedură civilă, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra drepturile lor subiective. Or, instituirea sancţiunii nulităţii pentru neîndeplinirea acestor cerinţe de formă în însuşi cuprinsul cererii de recurs, fără nicio posibilitate de remediere a omisiunii, îl lipseşte pe recurent, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe cale recursului, susţinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluţionat, prin hotărârea atacată, litigiul
în care este parte (C.C., decizia nr. 176 din 24 martie 2005, M. Of. nr. 356 din 27 aprilie 2005. în acelaşi sens: C.C., decizia nr. 362 din 5 iulie 2005, M. Of. nr. 695 din 2 august 2005).
Notă: Apreciem că textul art. 302^1 alin. (!) lit. a) C. proc. civ. - declarat neconstituţional - prevede o nulitate expresă, dar nu şi absolută. Aceasta deoarece norma ocroteşte un interes de ordine privată, aparţinând părţii potrivnice, şi nu un interes general, ceea ce face ca nulitatea prevăzută de lege să aibă un caracter relativ.
Decizia Curţii Constituţionale nu înlătură caracterul expres al nulităţii - dat de faptul că nulitatea este prevăzută de lege - şi, în consecinţă, prezumţia de existenţă a vătămării în caz de nerespec-tare a prevederilor 302^1 alin. (1) lit. a), prezumţie care poate fi răsturnată prin dovada contrară, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
I. Practică
1. Depunere la altă instanţă.
1) Recursul ce nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci direct la instanţa de recurs, este nul (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 202/1998).
Notă: întrucât dispoziţia priveşte o condiţie exterioară actului de procedură
- respectiv instanţa competentă să primească cererea de recurs -, iar nu forma sau conţinutul acestuia, nulitatea operează independent de existenţa vreunei vătămări;
2) întrucât recurentul a depus recursul la instanţa de recurs, fără a respecta prevederile art. 302 C. proc. civ., instanţa anulează
Citește mai mult
cererea (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 384/1999);3) Recursul împotriva deciziei tribunalului, fiind depus la judecătorie, este nul. Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că decizia tribunalului, fiind de respingere a apelului, a înţeles să atace şi sentinţa judecătoriei, deoarece, conform art. 299 C. proc. civ., calea de atac a recursului este rezervată exclusiv hotărârilor date în apel sau celor date fără drept de apel (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 45R/1994. în acelaşi sens: C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 533R/1994);
2. încheierea judecătorului delegat la O.R.C. Recurs depus la instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai recursului. Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ. „recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".
Având în vedere faptul că recursurile s-au depus direct la curtea de apel, acestea nefiind înregistrate la Registrului Comerţului, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, recursurile au fost constatate nule (C.A. Bucureşti, secţia a
V-a comercială, decizia nr. 1849/2005, în C.P.J. în materie comercială pe 2005, p. 249);
3. Depunerea motivelor de recurs.
1) Interpretarea teleologică a textului art. 302 C. proc. civ. conduce la concluzia că scopul acestuia a fost de a asigura înaintarea recursului la instanţa competentă odată cu dosarul cauzei şi acest scop este realizat când declaraţia de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, fără a fi imperios necesar ca şi motivele de recurs să fie depuse (atunci când sunt cuprinse
într-un memoriu separat, şi nu în declaraţia de recurs) la aceeaşi instanţă, mai ales atunci când dosarul nu se mai află la respectiva instanţă (C.A. Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1482/2002, în B.J. 2002, p. 195);
2) Potrivit art. 302 C. proc. civ., motivele de casare trebuie depuse, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, deoarece legiuitorul nu distinge între declaraţia de recurs şi motivele de casare, privindu-le ca pe un tot unitar (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2157/1999, în B.J. - Bază de date).
Notă: Faptul că motivele de recurs pot fi depuse şi separat rezultă din art. 303, aşa încât se poate interpreta că art. 302 se referă doar la cererea de recurs. De aceea, considerăm corectă prima decizie rezumată.
II. Constituţionalitate
4. Dreptul la un proces echitabil. Dreptul la un recurs efectiv. Dispoziţiile art. 302 C. proc. civ. sunt constituţionale prin raportare la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, precum şi la cele cuprinse în art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Dispoziţia procedurală, potrivit căreia recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, se justifică atât prin raţiuni de operativitate, cât şi de evitare a unor disfuncţionalităţi
ce ar putea apărea în absenţa unei asemenea prevederi.
Potrivit legii, cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi aceea a depunerii sale la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanţă aleasă aleatoriu de către parte. Sancţiunea neîndeplinirii acestei exigenţe nu vine în contradicţie cu prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiţiei, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată şi pronunţarea unor soluţii diferite în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs (C.C., Decizia nr. 501/2005, M. Of. nr. 988 din 8 noiembrie 2005. In acelaşi sens: Decizia nr. 720/2006, M. Of. nr. 979 din 7 decembrie 2006).