Art. 303 cod procedura civila Termenul şi formele recursului Recursul
| Comentarii |
|
Recursul
Secţiunea I
Termenul şi formele recursului
Art. 303
(1)Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
(2)Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
(4)În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.
(5)Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
(6)După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanţa a cărei hotărâre este recurată va înainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
| ← Art. 302 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... | Art. 304 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... → |
|---|
Decizia din apel nici pina azi după 19 ani nu mi-a fost comunicata (sic!)
I. Procedură
1. Motivarea recursului. 1) Trimiterea la expunerea făcută în întâmpinare şi în concluziile scrise nu poate fi considerată, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivare a recursului, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1402/1993);
2) Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de
Citește mai mult
formă a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1360/2002, în B.J. - Bază de date);2. Termen de motivare. Recursul poate fi declarat şi pe cale telegrafică, dar recurentul urmează să-l motiveze înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea sentinţei (Trib. Jud. Caraş-Severin, secţia civilă, decizia nr. 203 din 16 martie 1982, în R.R.D. nr. 10/1982, p. 62);
3. Nemotivarea recursului în termen. în cazul în care dispoziţia imperativă a legii nu a fost îndeplinită şi, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică, susceptibile a fi puse în discuţia părţilor din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., instanţa este obligată să constate nulitatea recursului (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 383/1996, în B.J. - Bază de date);
4. Prelungirea termenului. Nu poate fi primită susţinerea recurentului, în sensul că, potrivit art. 303 alin. (5) trebuia să i se acorde o prelungire de 5 zile pentru a-şi motiva recursul, întrucât acest aspect trebuia invocat de recurent la depunerea recursului, lucru ce nu a fost făcut, astfel că recursul apare ca fiind nul, deoarece nu a fost motivat în termen (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 41/1999);
5. Aplicarea dispoziţiilor din apel.
Potrivit art. 284 alin. (3) C. proc. civ., dacă o parte face apel înaintea comunicării hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel, iar conform art. 301 C. proc. civ., dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) C. proc. civ. se aplică şi în faza de judecată a recursului; calculând termenul de motivare a recursului de la data declarării căii de atac - anterioară comunicării deciziei recurate -instanţa constată nul recursul (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 433/2002).
Notă: Soluţia este greşită. De fapt, art. 301 C. proc. civ., prevede că dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) „se aplică în mod corespunzător"; în condiţiile în care printr-o dispoziţie expresă referitoare la judecata recursului se derogă de la una din cele prevăzute de art. 284 alin. (2)-(4), referitoare la judecata apelului, aceasta din urmă
devine inaplicabilă, or art. 303 alin. (2) C. proc. civ. conţine tocmai o astfel de derogare.
Mai trebuie precizat că, în actuala reglementare, prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.C. nr. 138/2000 s-a modificat şi art. 287 C. proc. civ., introducându-se alin. (4) care are o redactare aproape identică celei din art. 303 alin. (2), în sensul că termenul de motivare a căii de atac curge de la comunicarea hotărârii, chiar dacă aceasta s-a exercitat înainte de comunicare.
II. Constituţionalitate
6. Accesul liber la justiţie. 1) Referitor la dispoziţiile art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care prevăd că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale conţinute în art. 21.
Astfel, părţile pot indica motivele de recurs fie prin cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, arătând motivele de modificare sau casare a hotărârii atacate şi dezvoltarea acestora. Faptul că termenul de depunere a acestor motive se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, se justifică prin aceea că, în momentul cunoaşterii soluţiei, partea interesată poate aprecia dacă este sau nu util să declare recurs, însă motivarea acestuia nu poate fi făcută decât după redactarea integrală a hotărârii (C.C., Decizia nr. 526/2005, M. Of. nr. 711 din 18 august 2006);
2) Potrivit art. 287 C. proc. civ., cerinţa motivării apelului trebuie îndeplinită, sub sancţiunea decăderii, până cel târziu la prima zi de înfăţişare, iar potrivit art. 303 şi art. 306 din acelaşi cod cerinţa motivării recursului trebuie îndeplinită, sub sancţiunea nulităţii, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Recalificarea căii de atac din apel în recurs şi, în consecinţă, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii ce ţine de resortul instanţelor judecătoreşti, iar nu de cel al instanţei de contencios constituţional. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (C.C., Decizia nr. 209/2006, M. Of. nr. 274 din 27 martie 2006).
Notă: în legătură cu recalificarea căii de atac se impun câteva observaţii:
în contextul unor frecvente modificări legislative, în practica instanţelor au apărut uneori puncte de vedere diferite referitoare la ceea ce se înţelege prin „litigii evaluabile în bani" şi, de aici, la competenţa soluţionării acestora în primă instanţă, precum şi la calea de atac ce poate fi exercitată, determinabilă după criteriul valoric.
Aşa, de pildă, s-a putut ajunge la situaţia ca prima instanţă sesizată cu judecarea unei pricini să pronunţe o hotărâre arătând în dispozitiv că este supusă apelului, iar instanţa de control judiciar să recalifice calea de atac ca fiind recurs, cu consecinţa că, în acest caz, motivarea căii de atac nu se mai poate face până la prima zi de înfăţişare (sau chiar deloc, ceea ce atrage devoluţiunea completă), ci trebuia făcută în termenul de declarare a căii de atac, sub sancţiunea nulităţii.
Sigur că, în situaţia depăşirii acestui termen, sancţiunea nulităţii recursului este legal aplicată, din perspectiva art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a principiului legalităţii căii de atac şi celui potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.
Cu toate acestea, când eroarea făcută de parte în calificarea căii de atac se produce în contextul descris anterior, nu credem că soluţia constatării nulităţii recursului întruneşte şi exigenţele impuse de art. 6 din Convenţia europeană referitor la garanţiile unui proces echitabil.
Instanţa europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanţiilor menţionate - cuprinse în marja de apreciere lăsată de prevederile Convenţiei şi de jurisprudenţa organelor sale la dispoziţia statelor cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanţe de fond ".
în măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiţii nu se datorează culpei titularului exerciţiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în realizare.
De asemenea, deşi art. 6 parag. 7 nu obligă statele să asigure accesul la dublul grad de jurisdicţie, respectiv să creeze curţii de apel sau de casaţie, totuşi, dacă asemenea jurisdicţii există, garanţiile instituite de acest text au a fi respectate, mai ales în prezenţa asigurării dreptului de acces efectiv la un tribunal.
Curtea a mai statuat că o interpretare extrem de riguroasă făcută de jurisdicţiile interne unei reguli procedurale poate avea drept consecinţă privarea părţilor de punerea în valoare a dreptului lor la un tribunal, sub forma posibilităţii intentării unei căi de atac împotriva unei
hotărâri a unei instanţe inferioare, ceea ce semnifică încălcarea art. 6 parag. I din Convenţie.
De aceea credem că, în situaţii ca cea descrisă anterior, instanţele trebuie să ţină seama şi de obligativitatea respectării art. 6 parag. I din Convenţia europeană şi să manifeste rezervă în aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzută de legea de procedură naţională.