Art. 304 cod procedura civila Termenul şi formele recursului Recursul
| Comentarii |
|
Recursul
Secţiunea I
Termenul şi formele recursului
Art. 304
Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.
1.când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2.când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
3.când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
4.când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5.când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2);
6.dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
7.când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8.când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia;
9.când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii;
10. abrogat;
11. abrogat.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Art. 3041
Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
| ← Art. 303 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... | Art. 305 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... → |
|---|
I. Procedură
1. Suspendarea judecăţii. Suspendarea acţiunii în revendicare nu se justifică, de vreme ce în pricina în raport de care s-a apreciat necesitatea suspendării, având ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate al reclamanţilor, este oprit cursul judecăţii în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., aşa încât, în temeiul art. 304^1 C. proc. civ., recursul este admis şi încheierea de suspendare casată, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 252/2002).
II
Citește mai mult
. Constituţionalitate2. Egalitatea în faţa legii. Dreptul la apărare. Art. 304^1 C. proc. civ. este constituţional prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie. Recursul constituie în această ipoteză o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca şi în cazul apelului, instanţa de recurs judecă însăşi cauza, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze doar hotărârea pronunţată de prima instanţă, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
Justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului ţine de deosebirile esenţiale existente între cele două situaţii avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situaţia în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă, examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior, iar recursul va putea fi exercitat pentru motive concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel. în situaţia în care părţilor nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanţa să poată cerceta sub toate aspectele cauza dedusă judecăţii.
Această posibilitate, coroborată cu principiul rolului activ al judecătorului, conform căruia instanţa are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, este menită să asigure părţilor o judecată (C.C., Decizia nr. 351/2006, M. Of. nr. 455 din 25 mai 2006. în acelaşi sens: Decizia nr. 671/2006, M. Of. nr. 971 din 5 decembrie 2006).
I. Alcătuirea greşită a instanţei
1. Greşita calificare a căii de atac. Apel în loc de recurs. Ţinând seama că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, art. 2821 C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, care a intrat în vigoare în timpul judecării în fond a pricinii, era pe deplin aplicabil în cauză, astfel încât hotărârea primei instanţe era susceptibilă numai de exerciţiul căii de atac a recursului. Tribunalul a
Citește mai mult
judecat, însă, ca instanţă de apel, în compunerea de 2 judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, şi nu ca instanţă de recurs, în compunerea de 3 judecători, aşa cum se impunea în lumina dispoziţiilor legale sus-menţionate, ceea ce determină incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi admis, iar decizia tribunalului casată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, ca instanţă de recurs. Soluţia casării cu trimitere se justifică, chiar în absenţa unui text legal în acest sens, atât timp cât tribunalul este singura instanţă competentă să judece recursul în cauză,potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 811/2002);
în sens contrar: Soluţionând un recurs, greşit caracterizat ca apel, curtea de apel a pronunţat o decizie irevocabilă, ce nu mai poate fi atacată cu recurs (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2523/2001. în acelaşi sens: C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 406/2002).
Notă: în realitate, soluţionând cauza ca instanţă de apel, deşi hotărârea primei instanţe era supusă numai recursului, curtea de apel a pronunţat o hotărâre atacabilă cu recurs, conform dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., şi numai prin admiterea recursului se putea îndrepta eroarea săvârşită în ceea ce priveşte calificarea căii de atac şi, pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte şi compunerea completului care a soluţionat cauza;
2. Greşita calificare a căii de atac. Recurs în loc de apel. 1) Chiar dacă reclamantul îşi intitulează calea de atac împotriva sentinţei ca fiind „recurs", tribunalul are obligaţia să-i dea calificarea juridică exactă. Soluţionând cauza ca fiind recurs, în complet format din trei judecători, cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 92/1992, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, care va fi casată în baza art. 304 pct. 1 C. proc. civ., motiv de casare de ordine publică, ce poate fi invocat şi din oficiu, în baza art. 306 alin. (2)C. proc. civ. (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 883/2001);
2) Calificând greşit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, curtea de apel a pronunţat o hotărâre în complet format din trei judecători, în loc de doi, cum prevede legea, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanţei (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3558/1999).
3) Pârâtul susţine că tribunalul a calificat greşit calea de atac împotriva sentinţei ca fiind recurs, întrucât trebuia să o califice apel şi să pronunţe o decizie susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
în mod logic s-ar fi impus casarea deciziei recurate în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, pentru judecarea apelului, conform art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004.
Dar ceea ce este logic nu este întotdeauna şi legal, întrucât, de lege lata, este inadmisibil recursul la recurs.
Legiuitorul a creat pentru o asemenea ipoteză calea de atac extraordinară de retractare, a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1653/R/2004, în B.J. 2004, p. 297).
Notă: într-adevăr, aparent, fiind vorba despre o decizie pronunţată de tribunal, ca instanţă de recurs, aceasta nu mai poate fi atacată cu recurs.
în realitate, dacă sentinţa atacată era supusă apelului, iar instanţa sesizată cu calea de atac a calificat-o greşit drept recurs, a răpit părţii o cale de atac prevăzută de lege, iar această greşeală poate şi trebuie să fie remediată tocmai prin admiterea recursului, de către instanţa competentă potrivit legii cu soluţionarea acestei căi de atac.
Soluţia propusă în decizia rezumată, aceea a exercitării contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi primită deoarece admiţând că tribunalul ar constata că nu era competent să judece „recursul", soluţia nu ar fi aceea de anulare a deciziei şi de trimitere a cauzei la curtea de apel pentru judecarea acestei căi de atac.
De fapt, tribunalul ar fi fost competent să judece calea de atac, dar corect calificată ca apel, în compunerea prevăzută de lege pentru aceasta.
De aceea, considerăm preferabilă soluţia redată la speţa precedentă, de casare a deciziei cu trimitere spre rejudecare.
în ceea ce priveşte încadrarea motivului de casare în dispoziţiile art. 304, instanţa a reţinut incidenţa pct. 1, deoarece, calificarea greşită a căii de atac a atras soluţionarea acesteia în complet de 3 judecători, în loc de 2 judecători.
3. Complet de divergenţă. Art. 257 C. proc. civ. prevede judecata pricinii în complet de divergenţă numai dacă majoritatea legală nu se poate întruni. Neconsemnarea în încheierea de dezbateri a incidentului privind divergenţa şi soluţionarea apelului în complet de trei judecători, în loc de doi judecători, atrage casarea hotărârii pronunţate în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (C.S.)., secţia civilă, decizia nr. 1030/2001);
4. Incompatibilitate. 1) în compunerea completului care a soluţionat apelul a intrat şi judecătorul care a pronunţat sentinţa judecătoriei, încălcându-se prevederile art. 24 C. proc. civ. şi ale art. 105 C. proc. civ., ceea ce constituie un motiv de casare de ordine publică, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr.481/1999);
2) Instanţa este greşit alcătuită în situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil, întrucât dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. au un caracter imperativ (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 595/1976, în R.R.D. nr. 9/1976, p. 64; decizia nr. 543/1980, în C.D. 1980, p. 167. în acelaşi sens: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 543/1980, în C.D. 1980, p. 167);
5. Recuzare. Hotărârea fiind pronunţată de un judecător împotriva căruia s-a formulat o cerere de recuzare, care nu a fost soluţionată, este lovită de nulitate şi va fi casată, instanţa nefiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (C.A. Calaţi, secţia comercială şi de contencios
administrativAn acelaşi sens: C.A. Calaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 542/R/2002);
6. Reîncadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 5. în ceea ce priveşte motivul de casare încadrat de recurenţi în cazul descris de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se apreciază că eventualul motiv de recuzare a judecătorilor nu poate fi asimilat cu alcătuirea greşită a completului de judecată ce a soluţionat apelul, care presupune compunerea instanţei dintr-un număr necorespunzător de membri în raport de stadiul procesual al judecăţii.
Or, incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea sunt reglementate prin norme de procedură propriu-zisă, nu de organizare judecătorească, astfel încât motivul în discuţie poate fi analizat din perspectiva cazului descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 1310/R/2004, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 269);
Notă: Acest punct de vedere diferă de cel exprimat constant în practică şi în doctrină, în sensul că, prin alcătuirea greşită a instanţei se înţelege atât alcătuirea acesteia cu un număr de judecători necorespunzător, cât şi cu judecători care se aflau într-o situaţie de incompatibilitate ori recuzare.
Argumentul potrivit căruia incompatibilitatea şi recuzarea sunt reglementate prin norme de procedură propriu-zisă, şi nu de organizare judecătorească, ceea ce face posibilă încadrarea motivului de recurs referitor la încălcarea acestor norme în dispoziţiile art. 304 pct. 5 nu poate fi primit, deoarece art. 304 pct. I nu face nicio distincţie cu privire la dispoziţiile legale încălcate prin alcătuirea instanţei. Prin urmare, textul de lege menţionat nu-şi restrânge aplicabilitatea la încălcarea dispoziţiilor privind alcătuirea instanţei cuprinse în legea de organizare judecătorească, ci se referă la orice situaţie în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii -fie a legii de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.
7. Abţinere. încheierea este pronunţată de un complet nelegal constituit, dacă unul din membrii acestuia a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă şi, potrivit, art. 32 alin. (2) coroborat cu art. 26 C. proc. civ., judecătorul trebuia să se retragă de la judecarea pricinii (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 62 l/R/2002);
8. Participarea procurorului. întrucât participarea procurorului era obligatorie la soluţionarea cauzei, lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri atrage casarea deciziei, deoarece, în atare situaţie, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (C.A. Calaţi, secţia comercială, decizia nr. 487/2002);
9. Repunere pe rol. Soluţionarea cauzei de alţi judecători decât cei care au repus cauza pe rol nu atrage casarea în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1696/2000);
10. Contestaţie la titlu. Contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza II C. proc. civ., vizând o hotărâre pronunţată de tribunal ca instanţă de apel, trebuie soluţionată în complet legal constituit din 2 judecători (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1651/2003);
II. Soluţionarea cauzei de către alfi judecători decât cei care au luat parte la dezbatere
11. Ignorarea nulităţii. Soluţionarea cauzei de către alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a litigiului atrage nelegalitatea hotărârii. Sancţiunea nulităţii se răsfrânge şi asupra hotărârii date de instanţa de recurs care a ignorat nelegalitatea primei hotărâri (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 745/1994, în B.J. - Bază de date);
III. încălcarea competenţei altei instanţe
12. Competenţă materială. 1) Hotărârile pronunţate cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe sunt supuse casării, motivul fiind de ordine publică (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 739/2000);
2) Tribunalul trebuia să-şi verifice din oficiu competenţa şi, admiţând apelul, să se învestească în primă instanţă în materie comercială. Neprocedând astfel, a încălcat dispoziţiile legale de ordine publică privind competenţa şi a pronunţat o hotărâre casabilă (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 764/1998);
3) întrucât valoarea masei partajabile cu privire la care instanţa este învestită a se pronunţa şi care reprezintă obiectul material al pricinii depăşeşte suma de 150 milioane lei, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Astfel, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., curtea va admite recursul şi va casa decizia tribunalului. Rejudecând apelul, curtea îl va admite, în temeiul art. 297 alin. (2)C. proc. civ., va desfiinţa sentinţa judecătoriei pentru lipsă de competenţă, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare în primă instanţă a cauzei la tribunal (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 371/2001).
Notă: Suma este cea prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. anterior intrării în vigoare a O. U. C. nr. 138/2000. Plafonul valoric este în prezent de 5 mili-
arde lei, iar competenţa de soluţionare în primă instanţă a tuturor cererilor de împărţeală, indiferent de valoare, aparţine judecătoriei [art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.];
4) Dacă instanţa de apel a fost competentă pentru a se pronunţa asupra sentinţei atacate, în baza art. 2 pct. 2 C. proc. civ., recursul nu poate fi admis în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ci în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pentru că, după anularea sentinţei, instanţa de apel trebuia să trimită dosarul spre soluţionare organului competent, conform art. 297 alin. (2), şi nu să reţină dosarul spre soluţionare, conform art. 297 alin. (1). Astfel, recursul va fi admis şi hotărârea va fi modificată în parte în sensul că, în baza art. 158 C. proc. civ., va trimite dosarul spre soluţionare organului cu activitate jurisdicţională competent, respectiv Curţii de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.R. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 450/2002);
13. Necompetenţă teritorială relativă.
1) Motivul de recurs privind necompetenţă teritorială, invocat de pârâtă, nu poate fi primit, dacă această excepţie nu a fost invocată de pârâtă în faţa instanţei de fond, până la prima zi de înfăţişare (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1098/1995, în B.J. - Bază de date);
2) Necompetenţă relativă nu poate fi invocată ca motiv de recurs decât dacă excepţia de necompetenţă a fost ridicată mai întâi în faţa primei instanţe, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar instanţa a respins excepţia sau a omis să se pronunţe cu privire la ea (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1753 1977, în R.R.D. nr. 4/1978, p. 62);
14. Verificări de fapt. Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă valoarea imobilului revendicat, pentru a se putea stabili incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aceasta presupunând verificări de fapt inadmisibile în recurs, conform dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1305/2000).
IV. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti
15. Excepţia de neconstituţionalitate. 1) Pentru ca instanţa judecătorească să poată sesiza Curtea Constituţională, trebuie să stabilească mai întâi dacă de excepţia invocată depinde soluţionarea cauzei. Această verificare îi incumbă instanţei, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3653/2000);
2) Verificarea concordanţei unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale. Prin urmare, deşi invocată sub forma unui motiv de recurs, critica referitoare la caracterul retroactiv al art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999 nu poate fi analizată de instanţă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 554/2004);
16. Imobil preluat de stat. Prin art. 6 din Legea nr. 213/1998 legiuitorul a
atribuit instanţelor judecătoreşti competenţa de a analiza valabilitatea titlului de proprietate invocat de stat pentru deţinerea bunurilor aflate în patrimoniul său. Instanţa exercită atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când interpretează legea, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1035/2002);
17. Hotărâre A.C.A. Judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Prin soluţionarea cererii de eliberare a unui număr de acţiuni mai mare decât numărul stabilit de A.G.A. prin hotărâre necontestată, instanţa de judecată se substituie adunării menţionate şi depăşeşte limitele puterii judecătoreşti (C.S.)., secţia comercială, decizia nr. 1810/1999, în B.J. - Bază de date);
V. încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancfiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)
A. Citare
18. Nelegală citare. Apelul anulat ca netimbrat, în condiţiile în care apelanţii nu au fost legal citaţi, neavând cunoştinţă de termenul fixat de tribunal pentru judecarea apelului, atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 7 08/1999);
19. Procesul-verbal. 1) Lipsa menţiunii prevăzute de art. 100 pct. 7 C. proc. civ. din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantei reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi a art. 85 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea sentinţei prin care acţiunea s-a anulat ca netimbrată, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (C.A. Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 1067/2001);
2) Reclamanta, persoană juridică, a fost citată la sediul său, dar din proce-sul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că citaţia a fost înmânată unei persoane indicate a fi destinatar, care a semnat de primire, fără să se menţioneze însă numele acestei persoane, conform art. 100 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea
nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (C.A. Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 1067/2001);
20. Citaţia. Menţiuni.
1) Apelul a fost anulat ca netimbrat; apelanta a fost prejudiciată, fiind citată cu menţiunea că procesul are un alt obiect decât cel care a fost judecat-în condiţiile în care apelanta avea pe rol mai multe procese şi libertatea de a alege la care să se prezinte şi la care nu - ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) şi art. 106 C. proc. civ. şi admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 898/2002);
2) Potrivit art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., citaţia trebuie să cuprindă numele, domiciliul şi calitatea celui citat. Numele la care se referă textul are în vedere numele şi prenumele celui citat, fapt ce rezultă din reglementarea prevăzută în art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Neindicarea numelui complet ori indicarea greşită numai a numelui sau a prenumelui atrage nulitatea actului, în condiţiile prevăzute, după caz, de art. 88 alin. (2) sau 100alin. (3)C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 709/2000);
21. Nulitate relativă. 1) Nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Lipsa de procedură constituie o nulitate relativă ce poate fi invocată numai de partea care a fost vătămată prin neobservarea formelor legale, nu şi de instanţă din oficiu, aşa încât motivul de casare invocat oral de recurenţi nu poate fi considerat de ordine publică (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 791/2000);
2) Întrucât nulitatea relativă, referitoare la nelegalitatea procedurii de citare, nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 108 alin. (3) C. proc. civ., în faţa judecătoriei, şi nici prin motivele de apel, acest motiv de recurs nu poate fi primit. Cu privire la decizia instanţei de apel, nu se poate dispune casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece recurenta nu invocă vicii de procedură (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 858/2000);
22. Termen. Având în vedere că citaţia nu a fost înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului, aceasta este lovită de nulitate, motiv pentru care, conform art. 312 alin. (4) coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se admite recursul şi se casează decizia (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2513/2002);
23. Vătămare. Dacă la termenul fixat pentru judecată partea nu se prezintă, deoarece nu a fost citată cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, art. 107 C. proc. civ. obligă pe preşedinte să amâne judecata. Faţă de această dispoziţie, vătămarea părţii neregulat citate şi care, fiind judecată în lipsă, a pierdut procesul, este presupusă (constând în imposibilitatea de a se apăra şi în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile) şi nu poate fi înlăturată decât prin anularea procedurii de citare şi, pe cale de consecinţă, a hotărârii (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 17/1959, în îndreptar disciplinar, p. 117-118).
B. Taxa judiciară de timbru
24. Necomunicare. Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar conform art. 24 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii, prestatorul serviciului taxabil este obligat să comunice în scris plătitorului cuantumul taxei judiciare de timbru, întrucât apelul a fost anulat ca netimbrat, fără ca instanţa să fi comunicat apelantului cuantumul taxei judiciare datorate, mărginindu-se la a-i pune în vedere necesitatea timbrării cererii, hotărârea va fi casată (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 322/1999).
Notă: Deşi rezolvarea dată problemei în discuţie este corectă, instanţa a greşit prin aceea că a invocat acest motiv de recurs din oficiu, deşi nu este un motiv de ordine publică, ci priveşte o nulitate relativă, ce putea fi invocată numai de partea lezată.
C. Dreptul la apărare
25. Dezbateri pe fond. In cazul în care, admiţând apelul, tribunalul a anulat hotărârea primei instanţe şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, însă la termenul când s-a soluţionat fondul cauzei părţile au pus concluzii tot pe apel, şi nu pe fondul pricinii, instanţa a soluţionat fondul cauzei fără a da cuvântul părţilor pe acest aspect şi fără a le da posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor. Prin urmare, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 312 alin. (5) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 535/2003);
26. Vătămare. Decizia a fost pronunţată cu neobservarea formelor legale prevăzute de art. 136 şi art. 137
C. proc. civ. întrucât instanţa a pus în vedere apelantei să achite taxa de timbru apreciată ca fiind datorată suplimentar faţă de cea stabilită şi comunicată prin citaţie, iar la precizarea avocatului în sensul „că nu înţelege să timbreze" a constatat cauza în stare de judecată şi a
acordat cuvântul pe fond, fără a pune în discuţie excepţia insuficienţei timbrajului sau a uni, eventual, excepţia cu fondul, a amânat pronunţarea şi la termenul de pronunţare a soluţionat apelul pe cale de excepţie, anulându-l ca netimbrat. S-a pricinuit astfel apelantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură nelegal, vătămare ce constă în determinarea convingerii apelantei că pricina va fi examinată pe fond şi în punerea acesteia în imposibilitatea de a formula contestaţie asupra modului de stabilire a cuantumului taxei de timbru (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1170/2002).
D. Principiul disponibilităţii
27. Soluţionarea altei acţiuni. Lăsând necercetate critici le ce au făcut obiectul apelului şi întemeindu-şi soluţia pe argumente străine, tribunalul a încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă
- îndrumând reclamanţii să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cea dedusă judecăţii - şi lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 311/2002);
E. Principiul contradictorialităfii
28. Excepţie admisă fără a fi pusă în discuţia părţilor. Este adevărat că nu rezultă din practicaua deciziei recurate că tardivitatea contestaţiei ar fi fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, aşa cum susţine recurentul, ceea ce reprezintă o vătămare a acestuia în înţelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Sancţiunea aplicabilă nu este însă aceea solicitată de recurent, în sensul casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, deoarece vătămarea a fost înlăturată tocmai prin reiterarea chestiunii tardivităţii în recurs.
Astfel, susţinerile pe care recurentul nu le-a putut face în faţa instanţei de apel, deoarece aceasta nu a pus în discuţie tardivitatea cererii, le-a făcut prin motivele de recurs, care au format obiectul dezbaterilor.
Pe baza acestor susţineri recurentul nu a reuşit însă să demonstreze că cererea sa a respectat termenul legal, motiv pentru care decizia curţii de apel este legală, nefiind incident motivul de nelegal itate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8789/2006);
29. Dezbateri pe fond. 1) De vreme ce apelantul nu a putut pune concluzii în fond şi nu şi-a putut face apărări în privinţa problemei în raport de care instanţa s-a pronunţat asupra fondului -lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului - au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel încât apelantul a fost vătămat, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură pronunţat în aceste condiţii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 501/2002, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 358);
2) Instanţa care, la pronunţarea soluţiei, a avut în vedere alte împrejurări, respectiv lipsa încheierilor de amânare a pronunţării şi a dispozitivului sentinţei de fond, pe care nu le-a pus în discuţia părţilor, încalcă principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil, principiu care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii. Instanţa nu poate pronunţa hotărârea reţinând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2468/2001, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 533);
3) Deşi a pus în discuţia părţilor nulitatea hotărârii primei instanţe, prin încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra aspectelor de fond, fără a acorda cuvântul părţilor pe acest aspect, încălcând principiile oralităţii dezbaterilor şi contradictorialităţii, astfel că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, urmând a fi casată, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3245/2004, în B.J. - Bază de date);
F. Principiul oralităţii dezbaterilor
30. Sancţiune. Potrivit art. 127 C. proc. civ., pricinile se dezbat oral, dacă legea nu dispune altfel, aşa încât nerespectarea principiului oralităţii va atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 169/1971, în I.C. Mihuţă, Repertoriu
II, p. 366, nr. 89);
31. Lipsa dezbaterilor pe fond. Deşi a pus în discuţia părţilor nulitatea hotărârii primei instanţe, prin încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra aspectelor de fond, fără a acorda cuvântul părţilor pe acest aspect, încălcând principiile oralităţii dezbaterilor şi contradictorialităţii, astfel că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, urmând a fi casată, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3245/2004, în B.J. - Bază de date);
C. Alte forme de procedură
32. Cerere de intervenţie. Prin nepro-nunţarea asupra fondului cererii de intervenţie admise în principiu se cauzează părţii o vătămare procesuală ce nu poate fi acoperită decât prin anularea hotărârii pronunţate în aceste condiţii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2715/2002);
33. Probă testimonială. 1) Critica privind decăderea din proba cu martori aduce în discuţie modul de aplicare a dispoziţiilor procedurale referitoare la sancţiunea decăderii din proba testimonială, ceea ce permite încadrarea ei în cazul de casare prevăzut de art. 304
pct. 5 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 924/2002);
2) Instanţa poate păşi la judecată în situaţia în care a citat martorul cu mandat şi acesta nu s-a prezentat. în cazul în care, fără a lua aceste măsuri procedurale, instanţa a decăzut-o pe reclamantă din proba testimonială, această încălcare a dispoziţiilor procedurale care vizează administrarea probei cu martori (art. 188 C. proc. civ.) atrage aplicabilitatea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (fiind vorba de nesocotirea unor reguli în desfăşurarea judecăţii) (C.A. Bucureşti, secţia a
IV-a civilă, decizia nr. 1954/2002, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 493);
34. Expertiză. Nedepunerea de către expert a lucrării pe care o avea de întocmit cu cel puţin 5 zile înainte de termenul socotit pentru judecată atrage nulitatea hotărârii, dacă sunt respectate condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1086/1976, în C.D. 1976, p. 239);
35. Hotărâre. Dispoziţii contradictorii. Hotărârea ce cuprinde dispoziţii contradictorii este nulă, în baza art. 105 alin. (2)C. proc. civ., deoarece instanţa a admis două cereri incompatibile, prejudiciul suferit de recurent fiind acela că, deşi în mod formal a câştigat procesul, dreptul recunoscut i-a fost negat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 991/2002);
36. Contradicţie între dispozitiv şi minută. în raport de prevederile art. 258 alin. (1)C. proc. civ., minuta trebuie considerată adevărata hotărâre pronunţată de instanţă, întrucât reflectă rezultatul deliberării, fiind nelegal ca, după pronunţarea hotărârii, judecătorul să revină asupra părerii sale, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceleiaşi norme.
Or, pronunţarea în cauză a unei hotărâri cu conţinut diferit, respectiv a unei decizii de perimare, după ce în minuta întocmită s-a consemnat o soluţie de menţinere a măsurii suspendării judecării apelului, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior arătate, reprezentând o revenire a judecătorilor cauzei asupra soluţiei iniţiale.
Atare nelegalitate impune anularea celei de-a doua hotărâri, a cărei pronunţare a produs recurentelor o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură nelegal, în aplicarea şi a dispoziţiilor art. 105 alin. (2)C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii măsurii de suspendare a judecăţii apelului (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 514/R/20065, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 297).
VI. Plus petita/extra petita
37. Apel respins. 1) Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluţiile atacate, respingându-se calea de atac, întrucât, în aceste situaţii, instanţa nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1384/2000).
2) Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, deoarece apelul a fost respins ca nefondat, iar motivul de casare menţionat este funcţional numai în situaţia în care instanţa de apel se pronunţă ea însăşi asupra fondului
cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 753/2002);
3) în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza I C. proc. civ. - instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut - el nu poate fi invocat decât în măsura în care tribunalul, găsind întemeiat apelul, ar fi schimbat soluţia primei instanţe şi, pronun-ţându-se asupra fondului pretenţiilor, ar fi acordat mai mult decât a constituit obiectul cererilor deduse judecăţii. Insă, dacă apelul a fost respins cu menţinerea sentinţei, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 529/2002);
38. Pluspetita. 1) Incluzând în încheierea de admitere în principiu bunuri care nu s-au cerut de către reclamant şi pentru care nu s-a făcut cerere reconvenţională de către pârâţi, instanţa a depăşit obiectul acţiunii şi s-a pronunţat mai mult decât s-a cerut (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 635/1998);
2) Instanţa de apel, în cazul în care, ignorând concluziile raportului de expertiză, s-a pronunţat cu privire la toate spaţiile existente la subsolul imobilului şi nu numai cu privire la subsolul tehnic, în limita căruia a fost legal învestită prin acţiune, a acordat „mai mult decât s-a cerut" (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 57/2002);
3) Acordarea sumei de 10.500 dolari
S.U.A., în condiţiile în care intervenienţii şi-au precizat pretenţiile la suma de 10.200 dolari S.U.A. şi nu le-au majorat ulterior - deşi din calculul expertului contabil a reieşit o sumă mai mare -reprezintă plus petita şi face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3157/2006);
39. Extra petita. 1) întrucât rezultă din conţinutul cererii, nesusceptibil de interpretări diferite, cât şi din cuprinsul motivelor de apel, că cererea ce face obiectul cauzei este o cerere de îndreptare a erorilor materiale, iar nu o cerere pentru lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori pentru completarea hotărârii, instanţa de apel, pronunţându-se
asupra celei de-a doua fără să fie învestită şi fără să fi pus, eventual, în discuţia părţilor calificarea juridică diferită de cea indicată de apelantul-debitor, s-a pronunţat asupra unei cereri care nu a făcut obiectul cauzei deduse judecăţii şi, contrar dispoziţiilor procedurale menţionate, nu a soluţionat în niciun mod cererea în limitele căreia a fost legal învestită (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1269/2002);
2) Este nelegală hotărârea prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra celor solicitate de reclamantă, şi anume decăderea pârâţilor din drepturile părinteşti, dar, pe de altă parte, a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamantă, şi anume declararea abandonului minorului (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 480/1999, în B.J. - Bază de date);
3) Hotărârea prin care, admiţându-se apelul reclamantei, s-a dispus anularea clauzei penale, deşi apelanta solicitase doar modificarea acestei clauze, în sensul reducerii cuantumului penalităţii, este supusă casării potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 7656/2001, în B.J. -Bază de date);
4) Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, potrivit antecon-tractului încheiat între părţi, în condiţiile în care pârâta s-a obligat la perfectarea în formă autentică a convenţiei privind terenul, obligaţie pe care nu a respectat-o.
Contrar celor solicitate prin cererea introductivă, instanţa de apel, schimbând sentinţa judecătoriei, a dispus obligarea pârâtei la încheierea actului în formă autentică, încălcând principiul disponibilităţii (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 118/2005, în B.J. 2005, p. 211);
5) întrucât în apel s-a depus la dosar o tranzacţie, prin care s-a arătat că s-a stins în întregime obligaţia, iar intima-ta-reclamantă şi-a exprimat dorinţa de a renunţa le cererea de sechestru, tribunalul a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, când a luat act de renunţarea la calea de atac a apelului promovat de apelanta-pârâtă, ceea ce determină admiterea recursului în baza art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 326/2002).
Notă: în realitate, nu este vorba despre acordarea a ceea ce nu s-a cerut; luând act de renunţarea la calea de atac, fără ca apelanta să-şi fi exprimat consimţământul în acest sens, cu consecinţa menţinerii sentinţei defavorabile acesteia, instanţa de apel a produs apelantei o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea hotărârii, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
40. Declinarea competenţei. Faptul că, admiţând excepţia de necompetenţă, instanţa de fond a dispus declinarea competenţei de judecare a cauzei în
favoarea altei instanţe decât cea la care pârâta solicitase, declinarea nu echivalează cu acordarea a ceea ce nu s-a cerut, cum greşit a pretins recurentul, deoarece, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., atunci când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Nu are deci relevanţă pe acest aspect instanţa indicată ca fiind competentă de partea care a cerut declinarea, instanţa fiind obligată să determine competenţa ţinând seama exclusiv de normele procedurale în materie de competenţă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2810/2002);
41. Nepronunţarea asupra unei excepţii. Nepronunţarea instanţei asupra excepţiei de necompetenţă materială, invocată în apel, nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., text de lege care se referă la situaţia când, soluţionând pricina în fond, instanţa omite să se pronunţe cu privire la unul din capetele de cerere ale acţiunii cu care a fost sesizată. Excepţia invocată de apelant reprezintă o excepţie absolută, de ordine publică, ce poate fi ridicată şi în faţa instanţei de recurs şi chiar de instanţă din oficiu, în temeiul art. 162, art. 306 alin. (2) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 167/2001).
Notă: Soluţia are în vedere redactarea art. 304 anterioară modificării prin O.U.C. nr. 138/2000, când prevedea şi ipoteza în care nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere (minus petita,);
42. Minus petita. în urma modificării textului art. 304 pct. 6 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, minus petita nu mai constituie motiv de recurs.
Textul de lege citat, aşa cum a fost modificat, cuprinde doar două ipoteze distincte în care se poate formula recurs, şi anume atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2822 C. proc. civ., privitoare la această omisiune, caz în care se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen de declarare a apelului sau recursului (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 465/R/2005, în B.J. 2005, p. 55);
43. încuviinţarea unei noi expertize.
Susţinerea potrivit căreia instanţa a
acordat mai mult decât s-a cerut este greşită, deoarece ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (plus petita) are în vedere obiectul litigiului, nu probele încuviinţate pentru dovada pretenţiilor. Se poate imputa instanţei că a acordat mai mult decât s-a cerut numai atunci când, prin soluţia pronunţată, a depăşit cadrul procesual determinat de părţi în privinţa obiectului litigiului, încălcându-se principiul disponibilităţii procesuale. în ceea ce priveşte încuviinţarea şi administrarea probelor, instanţa nu mai este ţinută de acest principiu, deoarece, potrivit art. 129 alin. (5) teza finală C. proc. civ., instanţa poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Ca atare, faptul că instanţa de apel a încuviinţat o nouă expertiză nu constituie o încălcare a principiului disponibilităţii, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1905/2006, nepublicată).
VII. Lipsa motivării. Motive contradictorii ori străine de natura pricinii
A. Nemotivarea hotărârii
44. Sancţiune. 1) Deşi curtea de apel a respins apelul reclamantului, nu a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, consemnând numai că aceleaşi motive pentru care a admis apelul pârâ-
tei au fundamentat şi respingerea apelului reclamantului, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi conduce la casarea deciziei recurate (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 827/2001);
2) Faptul că instanţa de apel a respins apelul ca neregulat introdus, deşi dispoziţiile Codului de procedură civilă nu prevăd o asemenea posibilitate, nu a arătat în ce constă neregularitatea şi nu a motivat respingerea apelului, atrage casarea deciziei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 32/1999);
3) Decizia atacată cu recurs nu este motivată, ceea ce echivalează cu neso-luţionarea fondului, aşa încât se impune casarea soluţiei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului apelului (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 325/1999).
Notă: Constatând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, unele instanţe de recurs casează decizia şi trimit cauza spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. (5)
C. proc. civ., pe considerentul că, nemo-tivându-şi soluţia, instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului, iar altele admit recursul şi modifică decizia sau resping recursul, în funcţie de legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate (în acest din urmă sens, a se vedea C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, deciziile nr. 545/2003, nr. 526/2002, nr. 41/2002, nr. 261/2003). Ambele tipuri de rezolvări reprezintă variante de compromis în raport de soluţia legislativă consacrată de art. 312 alin. (3)C. proc. civ., potrivit căreia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7
C. proc. civ. intervine modificarea hotărârii.
Această soluţie legislativă este criticabilă pentru următoarele considerente: lipsa motivării hotărârii, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, odată constatate, ar trebui să conducă, potrivit art. 304 pct. 7
C. proc. civ., la admiterea recursului şi la modificarea hotărârii. Dacă însă hotărârea recurată este temeinică şi legală, modificarea sa este lipsită de sens. Practic, instanţele care aplică dispoziţiile art. 312 alin. (3) privind modificarea hotărârii, pentru a reţine sau nu incidenţa cazului prevăzut de art. 304 pct. 7, reanalizează motivele de apel şi resping sau admit recursul, nu în funcţie de împrejurarea că hotărârea recurată cuprinde sau nu motivele pe care se sprijină, sau că acestea sunt sau nu contradictorii ori străine de natura pricinii, ci după cum apelul a fost greşit sau corect soluţionat, în raport de probele administrate şi de motivele invocate. Or, această din urmă analiză este specifică situaţiilor în care instanţa de recurs casează decizia şi rejudecă fondul, conform art. 312 alin. (4) C. proc. civ.
Varianta casării hotărârii în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare poate fi acceptată în ideea că, în lipsa oricăror considerente, nu se poate şti dacă soluţia dată în apel este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului; poate fi, de asemenea adoptată în cazul în care considerentele sunt străine de natura pricinii şi nu privesc fondul cauzei cu care a fost sesizată instanţa. O astfel de soluţie nu se poate justifica şi atunci când considerentele sunt contradictorii. Această a doua variantă ignoră însă prevederea art. 312 alin. (3) care, pentru cazul art. 304 pct. 7, consacră expres soluţia modificării hotărârii fără a face vreo distincţie după cum motivarea este contradictorie, străină de natura pricinii sau lipseşte cu desăvârşire.
4) Conform art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., curtea casează decizia recurată, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului la acelaşi tribunal, deoarece instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 186/2002);
5) Cererea pârâţilor de reducere a onorariului de avocat nu a fost admisă, însă decizia tribunalului nu cuprinde motivele pentru care nu a primit cererea pârâţilor, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; cu toate acestea, nu există temei pentru modificarea deciziei, deoarece, chiar dacă avocatul reclamantului nu s-a prezentat la toate termenele de judecată, faţă de complexitatea cauzei şi de asistenţa juridică acordată părţii, onorariul nu apare ca fiind vădit disproporţionat (C.A. Bucureşti, secţia civilă, decizia nr. 500/2004);
45. Accepţiune. 1) Motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desfiinţată, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 723/2000, în B.j. - Bază de date);
2) Judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 726/2000, în B.j. - Bază de date. în acelaşi sens: C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1278/2000, în B.J. - Bază de date);
3) Atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul limitându-se la a reţine, în susţinerea soluţiei de respingere a apelului pârâtului, că nu sunt întrunite cerinţele art. 296 C. proc. civ., fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5
C. proc. civ., o astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii şi temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii. Prin urmare, se impune casarea deciziei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, soluţia casării fiind justificată prin aceea că tribunalul, nemotivându-şi soluţia pronunţată, nu a intrat practic în cercetarea fondului pricinii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 801/2002, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 462-463).
B. Motive contradictorii/străine de natura pricinii
46. Motive străine de natura pricinii.
Reclamanta şi-a modificat cererea, conform art. 132 C. proc. civ., în sensul judecării cererii pe calea dreptului comun, şi nu pe calea ordonanţei preşe-dinţiale cum solicitase iniţial, de această precizare instanţa de fond luând act prin încheiere. Tribunalul, admiţând apelul, a anulat sentinţa şi, judecând pe fond cauza, i-a respins reclamantei acţiunea, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 581 C. proc. civ., care reglementează ordonanţa preşedinţială. In aceste condiţii, rezultă că tribunalul a soluţionat cauza fără a intra
în cercetarea fondului şi, conform art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul este admis, se casează decizia şi se trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, aceasta pentru a nu lipsi părţile de un grad de jurisdicţie (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 122/2002);
47. Eroare cuprinsă în considerente.
Eroarea cuprinsă într-unul dintre considerentele hotărârii nu justifică admiterea unui recurs, recursul vizând dispozitivul hotărârii atacate. într-o atare situaţie, adică atunci când eroarea priveşte considerentele, recursul este respins, făcân-du-se cuvenita rectificare a considerentelor, prin motivarea deciziei de respingere (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1261/1962, în C.D. 1962, p. 321. în acelaşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 359/1961, în C.D. 1961, p. 358).
VIII. Interpretarea greşită a actului juridic
48. Interpretarea probelor. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 808/2003);
2) Deşi recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formu-
late nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe un contract de vânzare-cumpărare, însă faptul că a considerat că acest act nu face dovada dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilului nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că la data încheierii acestui
act proprietatea aparţinea altor persoane, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4931/2006).
IX. Lipsa de temei legal. încălcarea sau aplicarea greşită a legii
A. Dispozifii de drept material
49. Lipsa de temei legal. 1) Din probele administrate a rezultat că minorul se află în prezent în întreţinerea recurentului, astfel că obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere de la data formulării cererii reconvenţionale nu se justifică. în consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea va admite recursul, va modifica decizia în sensul că va admite apelul, iar în baza art. 296 C. proc. civ. va schimba în parte sentinţa în sensul că pensia de întreţinere în favoarea minorului se va plăti de la data executării hotărârii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 513/2002);
2) Scrisoarea de garanţie prin care petenta a blocat la dispoziţia tribunalului suma solicitată drept cauţiune îndeplineşte condiţia imperativă a depunerii cauţiunii impusă de art. 908 C. corn., astfel că, fără temei legal, instanţele au respins cererea de înfiinţare a sechestrului (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 187/2000);
3) Prin contractul de cesiune, inter-venienţii au dobândit toate drepturile
conferite de lege titularului de brevet, inclusiv dreptul de a exercita acţiunea în contrafacere, ceea ce face ca interve-nienţii să aibă calitate procesuală activă în cererea de intervenţie principală care
- aşa cum au arătat recurentele - are acelaşi obiect cu acţiunea reclamantei, respectiv interzicerea actelor de contrafacere şi plata despăgubirilor.
Intervenienţii au însă dreptul să ceară despăgubiri numai pentru actele de contrafacere săvârşite de pârâtă ulterior cesiunii, deoarece numai după această dată li s-a produs un prejudiciu prin utilizarea produsului brevetat fără consimţământul lor, în calitate de titulari ai brevetului.
Anterior acestei date, eventualul prejudiciu creat de utilizarea intervenţiei s-a produs în patrimoniul reclamantei care, dacă nu şi-ar fi încetat existenţa prin dizolvare, şi-ar fi păstrat dreptul la repararea prejudiciului, în lipsa unei clauze exprese în contractul de cesiune prin care să fi transmis acest drept cesionarilor.
Acordarea în favoarea intervenien-ţilor a despăgubirilor calculate pentru perioada octombrie 1997-10 octombrie 2000 este lipsită de temei legal, ceea ce face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3157/2006);
50. încălcarea legii. Constatând că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale (art. 13 din Legea nr. 18/1991), curtea reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 529/2002);
51. Aplicarea greşită a legii. 1) întrucât pârâţilor nu le-a fost recunoscut titlul locativ deoarece s-a apreciat greşit că prorogarea locaţiunii nu operează în ce-i priveşte, faţă de dispoziţiile art. 13 lit. g) din O.U.G. nr. 40/1999 - text de lege care nu era incident în cauză - instanţele au pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii, ceea ce ocazionează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 313/2002);
2) Critica referitoare la modul de stabilire a cotelor şi a sultei pune însă în discuţie aplicarea dispoziţiilor legale ce reglementează cotele succesorale şi calculul sultei, astfel că ea poate fi încadrată în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii) (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 924/2002);
3)în speţă instanţele au realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 948 C. civ. în absenţa unei expertize care să stabilească existenţa discernământului reclamantului la momentul încheierii actului, acesta fiind singurul moment care prezintă relevanţă pentru a se aprecia asupra capacităţii juridice a reclamantului de a-şi manifesta liber voinţa de a aprecia asupra conţinutului şi consecinţelor juridice ce decurg din actul juridic pe care l-a încheiat, iar nu momentul examinării (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 1272/2005, în Jurisprudenţa pe 2005, p. 52);
4) Fiind vorba despre un contract de donaţie încheiat în condiţiile dreptului comun (cu respectarea formei autentice prevăzut de art. 813 C. civ.), între o persoană fizică şi o persoană juridică, şi anume o cooperativă de consum, pentru a se putea reţine caracterul abuziv al preluării şi aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în ce priveşte măsurile reparatorii este obligatoriu ca donaţia să fi fost anulată ori constatată nulă printr-o hotărâre irevocabilă.
Având în vedere că instanţa de apel -ca şi prima instanţă-a considerat fără temei că donaţiei îi erau aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 şi că, astfel, imobilul în litigiu intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) lit. c) prima ipoteză, hotărârea pronunţată de aceasta este nelegală.
în baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi justiţie a admis recursul şi a casat decizia recurată (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 285/2006);
52. Respectarea legii. 1) Reţinând cauza ilicită a contractului, determinată de conivenţa frauduloasă a părţilor, ca şi fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, instanţele au apreciat corect asupra sancţiunii nulităţii actului juridic, hotărârile pronunţate fiind legale, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu poată fi primit (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 314/2002);
2) întrucât apelantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei de timbru, nu a contestat modul de stabilire a taxei (potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997) şi nici nu a solicitat o scutire de taxă de timbru (în condiţiile art. 21 din aceeaşi lege), în mod corect tribunalul a făcut aplicarea art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997. Prin urmare, recursul este respins (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 293/2002);
3) întrucât Curtea Constituţională a stabilitcăait 13 lit. b)din O.U.G. nr. 40/1999 nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că nu are caracter retroactiv, soluţionarea cauzei de către instanţe în temeiul acestui text de lege-aplicabil situaţiei de fapt reţinute şi necontestate de părţi - s-a făcut cu respectarea legii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 554/2004);
4) Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, critică pentru nelegalitate menţinerea soluţiei de obligare a sa la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Această critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Temeiul juridic al cererii reclamantului îl reprezintă art. 504 C. proc. pen., care prevede posibilitatea reparării prejudiciului cauzat unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate şi ulterior achitată, fără vreo distincţie după cum prejudiciul este material sau moral.
Cum în speţă s-a reţinut că reclamantul a fost arestat preventiv o anumită perioadă de timp, pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni, iar ulterior s-a dispus achitarea lui pentru toate acestea, în mod legal instanţa a considerat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară săvârşită (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6143/2006).
B. Dispoziţii de drept procesual
53. Condiţii extrinseci actului de procedură. în pronunţarea deciziei au fost nesocotite dispoziţii procedurale, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi nu a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acesta vizează doar încălcarea unei norme de drept material (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 310/2002).
Notă: Există unele cazuri în care nulitatea actelor de procedură nu este supusă condiţiilor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., şi anume atunci când nulitatea intervine pentru încălcarea unor condiţii extrinseci actului de procedură, independent de existenţa unei vătămări. în aceste cazuri, în măsura în care nu este incident vreun alt motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304, pct. 9 poate fi aplicat şi pentru nesocotirea unei norme de drept procesual;
54. încălcarea legii. 1) Odată luată măsura suspendării în baza art. 244 C. proc. civ.( nu se mai poate reveni asupra ei, întrucât dispoziţiile alineatului ultim al acestui articol au caracter imperativ, impunând ca starea de suspendare să dureze până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile în cealaltă pricină. Repunând din oficiu cauza pe rol, fără să menţină suspendarea, deşi nu se soluţionase irevocabil cealaltă pricină, şi, judecând recursul, instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea legii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2937/2000);
2) împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenţie nu constituia motiv de respingere a acţiunii şi a apelului, deoarece instanţa avea obligaţia, în baza rolului activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să ceară conducătorului instituţiei
trimiterea actului. încălcând obligaţiile ce-i reveneau în baza art. 129 C. proc. civ., instanţa de apel a ocazionat motivul de modificare prevăzut de art. 304. pct. 9 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 277/2002);
3) Recursul este admis în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. pentru că, după anularea sentinţei, instanţa de apel trebuia să trimită dosarul spre soluţionare organului competent - conform art. 297 alin. (2) - şi nu să reţină dosarul spre soluţionare - conform art. 297 alin. (1) [în redactarea anterioară Legii nr. 219/2005 - n.a.]. Prin urmare, hotărârea va fi modificată în parte în sensul că, în baza art. 158C. proc. civ., se va trimite dosarul spre soluţionare organului cu activitate jurisdicţională competent, respectiv Curţii de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.R. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 450/2002);
4) Neacordând cheltuielile de judecată, deşi ele au fost cerute de partea al cărei apel a fost admis, tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., ceea ce va ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care recursul reclamantului apare ca fondat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 547/2003);
5) Acordând reclamantului un drept de creanţă din valoarea apartamentului succesoral în apelul pârâţilor, tribunalul le-a creat acestora o situaţie mai grea în propria cale de atac, deoarece la fond nu fuseseră obligaţi la aceasta sumă şi, prin motivele lor de apel, nu consim-ţiseră să o plătească. Hotărârea astfel pronunţată încalcă principiul neagravă-rii situaţiei părţii în propria cale de atac, consacrat de art. 296 teza a ll-a C. proc. civ., ceea ce va ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2607/2002);
6) în procedura executării silite nu poate figura ca debitor o altă parte decât cea care a stat în procesul finalizat cu hotărârea ce constituie titlul executoriu. Pentru acest considerent, critica recurentei vizând lipsa calităţii sale procesuale în faza popririi este întemeiată, astfel