Art. 92 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
| Comentarii |
|
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Art. 92
(1)Înmânarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea şi semnătura acestuia.
(2)Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.
(3)Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.
(4)Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
(5)Înmânarea citaţiei nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniţi sau unei persoane lipsite de judecată. Puterea de judecată este presupusă până la dovada contrarie.
(6)Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.
(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19. VI. 1952).
Art. 921
Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 91 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea... | Art. 93 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea... → |
|---|
1. Cel citat este găsit la domiciliu şi primeşte citaţia, semnând adeverinţa de primire.
în această situaţie, agentul procedural certifică -cu propria sa semnătură- identitatea şi semnătura celui citat, iar adeverinţa de primire face dovada înmânării citaţiei, fără să mai fie necesar să se întocmească proces-verbal.
Este singurul caz în care dovada înmânării citaţiei sau a unui alt act de procedură se face cu adeverinţa de primire. în toate celelalte cazuri prevăzute de art. 92, se încheie
Citește mai mult
proces-verbal potrivit art. 100.2. Cel citat este găsit la domiciliu dar nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu vrea ori nu poate să semneze adeverinţa de primire.
De această dată, agentul lasă citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.
în practică, încheierea procesului-verbal se face subliniindu-se, în partea a doua a formularului de citaţie, situaţia corespunzătoare celei întâlnite de agent;
3. Cel citat nu este găsit la domiciliu sau, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte.
Pentru prima situaţie, agentul va înmâna citaţia unei persoane din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane cu care locuieşte cel citat, ori care în mod obişnuit primeşte corespondenţa.
în cea de-a doua situaţie, citaţia este înmânată administratorului, portarului, ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
Persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate;
4. Dacă persoanele arătate nu vor sau nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor;
5. Dacă nu vor să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat fie, dacă nu este indicat apartamentul sau camera locuită, pe uşa principală a clădirii, încheind proces-verbal;
6. înmânarea citaţiei nu se poate face unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de judecată. Puterea de judecată este presupusă până la dovada contrarie.
Prin urmare, nu este necesar ca, mai întâi, la un termen, instanţa să constate că la sediul părţii nu a fost nicio persoană sau s-a refuzat primirea, pentru a încuviinţa afişarea citaţiei pentru termenul următor. Pentru valabilitatea procedurii de citare este suficient ca, după ce agentul procedural a
Citește mai mult
constatat lipsa oricărei persoane la sediu sau refuzul de primire, să afişeze citaţia, şi aceste aspecte să fie constatate de instanţă la termen. jSS2. Pe adeverinţa de primire a citaţiei sau pe procesul-verbal întocmit de agentul procedural nu trebuie aplicată ştampila persoanei juridice citată. Procedând astfel, s-ar adăuga la lege, pentru că art. 100 nu prevede o asemenea obligaţie.
1. Prin Decizia nr. 108 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (4) teza a ll-a C. proc. civ.
în opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile
art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 din Constituţie.
Curtea a considerat că excepţia este neîntemeiată. Normele procedurale prevăd numeroase excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei cum ar fi, de exemplu:
Citește mai mult
predarea citaţiei unor rude sau altor persoane care locuiesc împreună cu persoana în cauză, afişarea citaţiei, citarea prin publicitate, citarea prin administrarea locului de deţinere, a unităţilor militare sau a spitalelor sau prin portarul hotelului, dar aceste excepţii nu înseamnă discriminare, ci modalităţi diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.Nu este întemeiată nici critica privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură.
2. Prin Decizia nr. 455 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din
5 ianuarie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (2), (4) şi (6) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a arătat că posibilitatea legală de a se realiza comunicarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură prin afişare constituie o îngrădire a dreptului de a se adresa justiţiei, deoarece acest lucru îl expune pe destinatarul ei la riscul pierderii sau sustragerii actului procedural care se doreşte a fi comunicat, în acest fel, persoana interesată nu va cunoaşte termenul de judecată acordat, obligaţiile sale legale pe care instanţa i le-a comunicat sub anumite sancţiuni procedurale sau
hotărârea judecătorească împotriva căreia poate avea interes să promoveze o cale legală de atac şi, în concluzie, va fi privată de liberul acces la justiţie.
S-a considerat că textele de lege criticate contravin şi principiului dreptului la apărare, deoarece afişarea permite accesul unor terţe persoane, inclusiv al părţii potrivnice, la actul de procedură, care poate fi astfel sustras.
S-a apreciat, în acelaşi timp, că se încalcă art. 26 din Constituţie, întrucât afişarea permite accesul unor terţe persoane la actul de procedură şi cunoaşterea conţinutului acestuia, cu toate aspectele sale care privesc viaţa intimă, privată a destinatarului actului de procedură, cu consecinţe din cele mai grave pentru viaţa, libertatea şi siguranţa persoanei.
S-a invocat şi încălcarea art. 28 din Constituţie, deoarece se consideră că afişarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură face parte din categoria „celorlalte mijloace legale de comunicare”- în accepţiunea textului constituţional, dar în loc să asigure caracterul inviolabil al secretului corespondenţei, se constituie într-un mijloc ideal de divulgare a secretului acesteia, cu toate consecinţele nefaste pentru viaţa privată a destinatarului, ca şi pentru apărarea drepturilor acestuia în justiţie, deci chiar pentru buna înfăptuire a actului de justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. (1) C. proc. civ., comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.
Aşa fiind, Curtea a considerat că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.
Mai mult, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica autorului excepţiei, referitoare la faptul că afişarea citaţiei, pe de o parte, creează o incertitudine asupra primirii citaţiei de către persoana respectivă, care, în necunoştinţă de cauză, nu îşi poate exercita dreptul la apărare, iar pe de altă parte, nesocoteşte viaţa privată a persoanei, precum şi secretul corespondenţei. Astfel, Curtea reţine că textul criticat are în
vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului articol 92 C. proc. civ., care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.
Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
Prin Decizia nr. 257 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 21 iunie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 921C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a susţinut că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie. Cu referire la primul dintre textele de referinţă invocate se consideră că reglementarea legală îi contravine, întrucât instituie un tratament
Citește mai mult
discriminatoriu între persoanele juridice şi persoanele fizice. Astfel, în ceea ce le priveşte pe primele, omite să reglementeze o serie de situaţii care, prin specificul lor, impuneau rezolvări legislative adecvate în ceea ce priveşte citarea. Prin opoziţie, persoanelor fizice li se aplică un regim privilegiat, întrucât în cuprinsul art. 92 C. proc. civ. este prevăzut în detaliu modul în care acestea vor fi citate.Potrivit textului de lege criticat, comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură către persoanele juridice se face prin afişare în două cazuri: când se refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora, însă laconismul, caracterul eliptic şi ambiguitatea modului de reglementare al acestor două cazuri „creează o situaţie defavorabilă, de inegalitate juridică între părţi afirmativ egale în faţa legii”, aducând atingere
şi dreptului la apărare. Cu privire la dreptul la un proces echitabil, autorul excepţiei nu specifică în ce ar consta încălcarea acestuia.
Examinând excepţia, Curtea Constituţională a constatat că principiul egalităţii de tratament nu-şi găseşte aplicare în relaţia persoană fizică-persoană juridică, fiind vorba de subiecte de drept aflate de plano în situaţii juridice diferite şi cărora li se aplică regimuri juridice diferite. în aceste condiţii, deosebirea de reglementare în materia procedurii de citare nu poate fi convertită într-un fine de neconstituţionalitate a textului dedus controlului, cu referire Ia art. 16 alin. (1) din Constituţie.
A fortiori, o asemenea critică nu poate fi primită dacă se are în vedere că este argumentată printr-o pretinsă omisiune a legiuitorului care, chiar reală fiind, nu ar putea fi complinită de Curte, în limitele competenţei sale constituţionale.
Textul de lege criticat dă expresie prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în măsura în care consacră, prin excepţie de la regula care prevede interdicţia comunicării citaţiei prin afişare, posibilitatea utilizării unei atare modalităţi, în situaţiile în care se refuză primirea sau înmânarea citaţiei nu este posibilă ca urmare a lipsei oricărei persoane de la sediul societăţii. Se previne astfel posibilitatea tergiversării cauzei prin crearea unei permanente lipse de procedură de natură să afecteze esenţial imperativele caracterului echitabil şi termenului rezonabil în derularea procesului.
în sfârşit, incidenţa în cauză a textului de lege supus controlului este determinată de împrejurări ce
relevă culpa autorului excepţiei, aşa încât acestea nu sunt susceptibile de a fi convertite în argumente ce privesc încălcarea dreptului acestuia la apărare.
I. Afişarea citaţiei
1. Afişarea pe uşa apartamentului.
Dacă nu se cunoaşte numărul camerei, este valabilă afişarea pe uşa apartamentului (C.S.J., colegiul civil, decizia nr. 775/1949, în Justiţia Nouă nr. 2/1950, p. 259);
2. Afişare pe uşa altui apartament.
Prin afişarea citaţiei la adresa indicată, dar pe uşa altui apartament, apelantului
i s-a pricinuit o vătămare, fiind pus în imposibilitatea de a se apăra în justiţie, iar sancţiunea este nulitatea actului, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (C.A. Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 177/2001);
3. Acţiune de
Citește mai mult
divorţ. 1) în cauzele care au drept obiect cereri de divorţ, dată fiind importanţa acestor pricini, reglementările referitoare la citarea părţilor conţin o exigenţă sporită. Art. 616' C. proc. civ. precizează că, în situaţia în care procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a înfăţişat la niciunul din termenele acordate în cauză, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul are domiciliul la locul indicat în cerere şi, în caz negativ, va dispune citarea la domiciliul real, precum şi, dacă este cazul, la locul său de muncă. în cazul în care reclamanta a indicat că domiciliul pârâtului este la adresa unde soţii au avut domiciliul conjugal şi unde reclamanta continuă să locuiască, iar procedura de citare a pârâtului s-a îndeplinit la adresa respectivă, pentru toate termenele acordate, prin afişare, instanţa avea obligaţia să verifice dacă pârâtul domiciliază, într-adevăr, la adresa indicată de reclamantă şi, în funcţie de constatări, să dispună măsurile necesare pentru îndeplinirea corectă a procedurii de citare, asigurând astfel posibilitatea ca pârâtul să ia cunoştinţă de existenţa litigiului şi să i se respecte dreptul la apărare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 223/1994, în Dreptul nr. 12/1994, p. 60);2) In cazul în care, pentru termenele fixate, procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a înfăţişat la niciunul dintre aceste termene, instanţa este obligată să dispună cercetări pentru a verifica dacă pârâtul are domiciliul la locul indicat de reclamantă şi, dacă constată că nu domiciliază acolo, să dispună citarea la domiciliul real, precum şi, dacă este necesar, la locul său de muncă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2542/1987, în C.D. 1987, p. 224);
3) în procesele de divorţ, când soţii sunt în fapt despărţiţi, nu este regulată citarea unuia din soţi prin predarea citaţiei mamei celuilalt soţ, neexistând o garanţie suficientă că citaţia a ajuns la destinatarul ei (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 982/1958, în C.D. 1958, p. 254);
4. Adresă incompletă. Chiar dacă în cursul procesului şi în cererea de recurs partea nu a indicat numărul apartamentului şi al etajului, acest fapt nu scuteşte pe agentul instrumentator să cerceteze în care dintre corpurile distincte ale clădirii, aflate la acelaşi număr şi pe aceeaşi stradă, locuieşte partea şi să ţină seama de constatările făcute cu prilejul acestei cercetări în împlinirea operaţiilor prevăzute de lege (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 389/1952, în C.D. 1952-1954, voi. I, p. 318);
5. Citarea la locul de muncă. Este admisibilă citarea la sediul aşezării profesionale (la locul de muncă), realizată după regulile generale în materia comunicării actelor de procedură prevăzute în capitolul II din Titlul II al Codului de procedură civilă, potrivit cărora, de regulă, comunicarea se realizează prin înmânarea actului şi, prin excepţie, prin afişare. Nu se deduce intenţia legiuitorului de a deroga, prin prevederile art. 90 alin. (1) teza a ll-ade la regulile generale, dealtfel, un atare tratament diferenţiat ar avea un caracter discriminatoriu.
în condiţiile în care art. 92' permite, în cazul citării persoanei juridice, afişarea la sediu, dacă se refuză primirea sau se constată lipsa oricărei persoane la sediu, pentru identitate de raţiune, în situaţia citării persoanei fizice la locul de muncă, este admisibilă comunicarea citaţiei într-o manieră similară {Trib. Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, încheierea din 17 septembrie 2002, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 155).
II. Constituţionalitate
6. Egalitatea în drepturi. Dreptul la apărare. Art. 92 alin. (4) C. proc. civ. este constituţional în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 din Constituţie. Plenul Curţii Constituţionale a stabilit prin Decizia nr. 1/1994 (M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994.) că „Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite". Or, este evident că situaţia persoanelor fizice este esenţial diferită de cea a persoanelor juridice. Normele procedurale prevăd numeroase excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei, cum ar fi, de exemplu: predarea citaţiei unor rude sau altor persoane care locuiesc împreună cu persoana în cauză, afişarea citaţiei, citarea prin publicitate, citarea prin administraţiile
locului de deţinere, a unităţilor militare sau a spitalelor sau prin portarul hotelului, dar aceste excepţii nu înseamnă discriminare, ci modalităţi diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate. în ceea ce priveşte vătămarea dreptului la apărare, textul are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului art. 92 C. proc. civ., care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare (C.C., Decizia nr. 108/2002, M. Of. nr. 367din 31 mai 2002).
în procesele de divorţ, când soţii sunt în fapt despărţiţi în fapt, nu este regulată citarea unuia din soţi prin predarea citaţiei mamei celuilalt soţ, neexistând o garanţie suficientă că citaţia a ajuns la destinatarul ei. -
Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 982/1958, C.D./1958, p. 254.
Locul citării
1. Deoarece din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, rezultă că citaţia a fost afişată atât pe „uşa principală a locuinţei destinatarului”, cât şi pe „uşa principală a clădirii”, există îndoială cu privire la locul unde citaţia a fost afişată, încăl-cându-se
Citește mai mult
formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 1629/2002, Practică judiciară comercială pe anul 2002, p. 357.2. Afişarea citaţiei se face pe uşa locuinţei celui citat, dacă citaţia cuprinde indicaţia apartamentului, şi, numai dacă o asemenea indicare lipseşte din citaţie, afişarea se va face pe uşa principală a clădirii. Cele două locuri de afişare a citaţiei nu sunt opţionale pentru agentul procedural, astfel că afişarea efectuată pe uşa clădirii, cât timp în citaţie este indicat numărul apartamentului, nu este valabilă, fiind obligatorie, în această situaţie afişarea pe uşa apartamentului. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 530/2004, Practică judiciară civilă pe anii 2003-2004, p. 370.
Proces-verbal de îndeplinire a procedurii
1. în cazul în care partea semnează adeverinţa de primire, este suficientă certificarea agentului procedural, fără a mai fi necesară încheierea unui proces-verbal. Adeve-rinţa trebuie să menţioneze ce anume act a fost predat destinatarului prin poştă. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 244/1961, Justiţia nouă nr. 1/1963, p. 166.
2. Simpla menţiune, făcută în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii, că citaţia s-a afişat pe uşa
locuinţei, fără a se arăta şi apartamentul, face ca procedura de citare să fie nulă, deoarece nu se poate verifica dacă afişarea s-a făcut pe uşa locuinţei proprii a celui citat şi nu pe uşa altei locuinţe. - Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1087/1978, I.G. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1975-1980, p. 292, nr. 78.
3. Referatul întocmit de arhivarul judecătoriei nu poate înlocui actul procedural întocmit potrivit dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ. - CA. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 533/1994, Culegere de practică judiciară civilă pe anii 1993-1998, p. 151.
4. Nu a putut fi primită susţinerea recurentei în sensul că nu a primit citaţia, întrucât la 19 decembrie 2001, cu respectarea termenului prevăzut de art. 89 C. proc. civ., agentul procedural a afişat citaţia pe uşa locuinţei destinatarului, aşa cum impune art. 92 alin. (4) C. proc. civ. pentru ipoteza în care cei citaţi sunt lipsă.
Procesul-verbal întocmit la acea dată face dovada potrivit art. 100 alin. final C. proc. civ., până la înscrierea în fals, or recurenta nu a contestat autenticitatea înscrisului. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 130/2002, nepublicată.
5. Nesublinierea de către agentul însărcinat cu îndeplinirea procedurii de citare a rubricilor care corespund situaţiei reale constatate la faţa locului echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei legalei citări a părţii respective. Prin urmare, sublinierea pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei-pârâte a frazei „Am afişat actul: pe uşa principală a locuinţei destinatarului; pe uşa principală a clădirii; hotelului”, şi nu numai a cuvintelor care ar fi corespuns modului de îndeplinire a procedurii, conduce la crearea dubiului pentru instanţa de recurs cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte, făcând ca hotărârea recurată să fie supusă casării. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 286/2002, Practică judiciară comercială pe anul 2002, p. 359.
Refuzul primirii citaţiei
Sentinţa este nelegală, motivat de faptul că s-a pronunţat cu încălcarea normelor legale privind citarea pârâtului pentru termenul când cauza a fost soluţionată în fond. Din actele dosarului rezultă că
procedura de citare a pârâtului fusese restituită în întregime de către agentul procedural cu menţiunea „refuză primirea”, situaţie în care instanţa de fond, procedând la judecarea cauzei fără a respecta dispoziţiile art. 92 alin. (4) C. proc. civ., a pronunţat o soluţie nelegală. Este adevărat că agentul procedural a făcut menţiunea în procesul-verbal de comunicare că persoana prevăzută la pct. 1 refuză primirea şi nu ar exista posibilitate de afişare, însă modul de a proceda al acestuia contravine dispoziţiilor art. 92 alin.
(4) C. proc. civ. întrucât din menţiunile existente pe citaţie nu rezultă că nu au existat posibilităţi de afişare. - T. Bistriţa-Năsăud, decizia civilă nr. 393/R/2002, Ministerul Justiţiei - Culegere de practică judiciară pe anul 2002, p. 131.