Art. 89 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Comentarii |
|
Capitolul II
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Art. 89
(1)Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.
(2)Înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citaţia în termen.
← Art. 88 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea... | Art. 90 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea... → |
---|
în aceste caz, echipolenţa constă în faptul că înfăţişarea părţii în instanţă, personal sau prin mandatar, echivalează cu o comunicare a citaţiei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.
2. Prin alin. (1) teza a II-a textul se abate de la regula potrivit căreia termenele procedurale legale sunt fixe, neputând fi prelungite sau scurtate. 3. întrucât în condiţiile alin. (1) nulitatea
Citește mai mult
este expusă, vătămarea se prezumă potrivit art. 105 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., astfel încât partea care nu a primit citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, este scutită de obligaţia de a proba vătămarea.... Rostul procedurii de citare este acela de a se da părţii -cu respectarea principiului contradictorialităţii-putinţa să-şi exprime dreptul în faţa instanţei de judecată. Citarea nu este un scop în sine.
... Ţinând seama şi de regula că orice cerere în justiţie, chiar şi o
excepţie, trebuie să fie justificată de un interes, este evident că pârâtul care nu este legal citat, deşi a fost judecat în lipsă dar a câştigat totuşi procesul,
Citește mai mult
nu se poate plânge de viciul de procedură care nu l-a prejudiciat cu nimic, ci, dimpotrivă, a evitat cheltuieli inutile.” - I. Stoenescu, nota (II) la decizia civilă nr. 41 din 17 ianuarie 1962, Tribunalul regional Argeş, col. III, Justiţia nouă nr. 3/1964, p. 121 - 123.1. Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, art. 74 alin. (3) - Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.
- 2. Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată prin Legea nr. 295/2002, art. 4 alin. (2) - în toate cazurile, pentru
soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de
Citește mai mult
debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.1. Nulitate relativă. Nulitatea care derivă din neînmânarea citaţiei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată are caracter relativ şi nu poate fi invocată în recurs decât de partea faţă de care s-a săvârşit neregularitatea (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 52/1975, în C.D. 1975, p. 228);
2. Vătămare. în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 89 C. proc. civ., de a se înmâna citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de termenul fixat pentru judecată, vătămarea constă în însăşi imposibilitatea în care s-a găsit partea, care nu a fostîncunoştinţată la timp despre proces,
Citește mai mult
de a-şi face apărarea, precum şi în pronunţarea unei hotărâri prin care a pierdut procesul (Plen Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 17/1959);3. Prezumţia vătămării. 1) Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrară. In ipoteza avută în vedere de art. 89 C. proc. civ., neînmânarea citaţiei în condiţiile specificate este sancţionată cu nulitatea şi, în consecinţă, vătămarea este prezumată (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 811/R/l997).
2) Procedura citării şi a comunicării actelor de procedură este o instituţie fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum şi a principiului contradictorialităţii. Articolul 85 C. proc. civ. prevede obligativitatea citării părţilor în vederea pronunţării unei hotărâri valabile, iar art. 89 adaugă că citaţia va fi înmânată părţilor, sub pedeapsa nulităţii, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Partea citată fără respectarea acestui termen poate, dacă se înfăţişează, să ceară amânarea judecăţii. Dacă judecata se face în lipsă, ea poate să ceară anularea hotărârii, fără a fi nevoită să dovedească un prejudiciu (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2096/1981, în I.C. Mihuţă, Repertoriu IV, p. 252, nr. 56);
3) Nerespectarea dispoziţiilor art. 89 C. proc. civ., de a se înmâna citaţia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, este sancţionată cu nulitatea, care operează fără a fi necesar ca partea neregulat citată şi care, fiind judecată în lipsă, a pierdut procesul, să facă dovada vătămării (Plen Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 17/1959, în C.D. 1952-1965, p. 275);
4) Nulitatea prevăzută de art. 89 C. proc. civ. este o nulitate relativă şi poate fi declarată doar după invocarea ei de către cel care are interes, iar potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ., se acoperă dacă nu a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat după respectiva neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond. Astfel, în cazul în care pârâtul a invocat în recurs neregulari-tatea procedurii de citare pentru data la care s-a judecat apelul, în sensul că nu i-a fost înmânată citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de această dată, prima zi de înfăţişare la care pârâtul putea să invoce neregularitatea a fost chiar data judecării apelului, când pârâtul nu a fost prezent la dezbateri şi nici nu a solicitat instanţei acordarea unui termen pentru a-şi formula apărarea, aşa încât nulitatea s-a acoperit (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 802/1998).
Notă: într-adevăr, această nulitate poate fi invocată, în căile de atac, numai de partea care a suferit vătămarea, nu şi de partea adversă ori de instanţă din oficiu, dar, înainte de judecată, neregularitatea procedurii de citare a unei părţi poate fi invocată de oricare parte, în scopul de a evita pronunţarea unei hotărâri supuse anulării ori casării, precum şi de către instanţă, în baza art. 107 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nu se poate susţine că neregularitatea procedurii de citare
pentru un anumit termen trebuie invocată cel târziu la termenul respectiv, deoarece se presupune că tocmai respectiva neregularitate împiedică partea să reacţioneze la acel termen;
4. Aplicabilitate. întrucât art. 89 alin. (1) C. proc. civ. nu distinge, dispoziţiile sale privind înmânarea citaţiei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, dacă nu s-a dispus scurtarea termenului menţionat, sunt aplicabile, deopotrivă, atât pentru citarea la prima zi de înfăţişare, cât şi la citările pentru oricare dintre celelalte termene (Trib. Jud. Timiş, secţia civilă, decizia nr. 309/1988, în R.R.D. nr. 7/1988, p. 58);
Notă: Din actuala reglementare a art. 114' alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, reiese că prescurtarea termenului de citare prevăzută de art. 89 alin. (1) nu se poate dispune atunci când este vorba despre primul termen de judecată. Dispoziţiile art. 89 alin. (1) rămân aplicabile numai pentru termenele următoare şi pentru cel fixat după casarea (respectiv desfiinţarea) cu trimitere spre rejudecare.
Prescurtarea termenului de citare pentru primul termen de judecată este posibilă numai dacă se prevede astfel printr-o dispoziţie dintr-o lege specială, derogatorie de la cea de drept comun din art. 114^1 C. proc. civ.
II. înfăţişarea părţii
5. Personal. Deşi procedura de citare cu pârâtul era viciată, această neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezenţa pârâtului la termenul de judecată respectiv (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 50/1996, în C.P.J. 1996, p. 101).
Notă: Dacă partea nelegal citată se prezintă totuşi la termenul de judecată, atunci ea poate să solicite instanţei amânarea, iar dacă instanţa nu îi acordă
un termen, atunci hotărârea ei poate fi desfiinţată prin exerciţiul căilor de atac;
6. Prin mandatar. Nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., deoarece pârâtul a fost reprezentat prin avocat şi, deci, şi-a exercitat drepturile procesuale prin mandatar, conform art. 67 şi urm. din acelaşi cod (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 419/1999).
1. Procedura se consideră îndeplinită dacă partea, deşi nu există dovada de citare, a depus o cerere prin care a solicitat amânarea judecăţii, ceea ce dovedeşte că a cunoscut termenul de judecată. - Judecătoria populară Caransebeş, c. j. nr. 783/ 1951, Justiţia nouă nr. 6/1951, p. 650.
Notă - Soluţia este greşită întrucât principiul echipolenţei este de strictă interpretare şi aplicare. Or, legiuitorul nu a prevăzut că nelegala citare se acoperă dacă partea formulează o cerere din care rezultă că ar avea cunoştinţă de termen. Nulitatea procedurii de citare se acoperă
Citește mai mult
numai dacă partea se prezintă la termen, personal sau prin mandatar.2. Deşi procedura de citare cu pârâtul era viciată, această neregu-laritate procedurală s-a acoperit prin prezenţa pârâtului la termenul de judecată respectiv. - CA. Braşov, decizia civilă nr. 50/1996, Culegere de practică judiciară pe anul 1996, p. 101.