Asigurarea de persoane în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
asigurarea de persoane în Noul Cod Civil, Riscurile acoperite. Părţile contractante. Încheierea contractului. Denunţarea contractului. Efectele contractului de asigurare de persoane. Plata indemnizaţiei de asigurare. Cazuri speciale de excludere de la despăgubire
Asigurarea de persoane se referă la categoria asigurărilor de viaţă, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente şi boală şi la asigurările de sănătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 2227 noul Cod Civil, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Riscurile acoperite
Analizând clasele de asigurări specifice categoriei asigurărilor de viaţă, precum şi formele de asigurare ce aparţin asigurărilor de boală, accidente şi sănătate deducem şi riscurile acoperite de aceste forme de asigurare. Printre riscurile specifice asigurărilor mai sus enunţate se enumeră; decesul, supravieţuirea şi decesul, vătămările corporale, incapacitate permanentă, incapacitate temporară, spitalizarea şi cheltuielile medicale, bolile grave, şomajul etc.™
Părţile contractante
Părţile contractului de asigurare de persoane sunt aceleaşi cu cele din orice contract de asigurare, adică asiguratul şi asigurătorul.
Asigurările de persoane prezintă însă o particularitate sub aspectul părţilor contractante, care constă în aceea că se pot asigura riscuri ce privesc o altă persoană decât cel ce încheie contractul de asigurare . în acest sens, art. 2228 noul cod civil dispune: „Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimţită în scris de acea persoană". Cel care a încheiat contractul se numeşte contractantul asigurării, iar persoana asigurată poartă denumirea de beneficiar al asigurării. La survenirea evenimentului asigurat, beneficiarul va fi cel care va încasa indemnizaţia de asigurare.
în această tehnică a asigurării unor riscuri ce privesc o altă persoană, parte în contract este contractantul, lui îi incumbă obligaţiile specifice contractului (plata
primelor, informarea asigurătorului etc.), deşi calitatea de asigurat nu aparţine acestuia, ci beneficiarului asigurării.
Ca regulă, calitatea de asigurat o are beneficiarul asigurării, pentru că sunt asigurate riscuri ce privesc persoana lui, dar nimic nu se opune ca prin aceeaşi poliţă să fie subscrise şi riscuri ce privesc persoana contractantului. Se înţelege că în astfel de situaţii au amândoi calitatea de asigurat, atât contractantul cât şi beneficiarul asigurării. Şi în această ipoteză calitatea de parte contractantă aparţine contractantului, numai că la survenirea riscului asigurat va încasa despăgubirile corespunzătoare. Desigur că este vorba de producerea riscurilor ce planează asupra propriei persoane, nu cele privind beneficiarul asigurării. Altfel spus, despăgubirile se vor achita celui în persoana căruia a survenit evenimentul asigurat. în consecinţă, în această tehnică de asigurare, indemnizaţia reprezintă un drept propriu ca efect al asigurării propriei persoane, ceea ce înseamnă că, dacă se produc riscurile în persoana contractantului, despăgubirea nu poate fi încasată de către beneficiar şi invers.
Părţile pot conveni ca la producerea riscului asigurat indemnizaţia să fie încasată de cealaltă persoană cuprinsă în contract. De exemplu, se poate stipula că la producerea riscului de deces a contractantului, indemnizaţia să fie încasată de către beneficiarul asigurării. Deci, în această situaţie beneficiarul încasează indemnizaţia de asigurare nu ca urmare a survenirii riscurilor subscrise în beneficiul propriei persoane, ci ca efect al stipulaţiei contractantului asigurării. Contractele de asigurare de tipul celor de mai sus sunt încheiate cel mai frecvent între soţi.
Noţiunea de beneficiar în asigurările de persoane mai are şi o altă semnificaţie, aceea a persoanei desemnate să încaseze indemnizaţia de asigurare la producerea cazului asigurat. Bunăoară, în asigurările de deces, indemnizaţia de asigurare se va plăti beneficiarului asigurării sau moştenitorilor asiguratului, după distincţiile art. 2230 noul Cod Civil
Încheierea contractului
La fel ca în cazul altor contracte comerciale, şi încheierea contractului de asigurare de persoane este precedată de o etapă (fază) precontractuală care are drept scop informarea asiguraţilor asupra elementelor esenţiale ale formei de asigurare ce urmează să se contracteze.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2238 noul Cod Civil, asigurătorii şi împuterniciţii lor au obligaţia de a pune la dispoziţia asiguraţilor sau contractanţilor asigurării informaţii în legătură cu contractele de asigurare atât înaintea încheierii, cât şi pe durata executării acestora. Aceste informaţii trebuie să fie prezentate în scris, în limba română, să fie redactate într-o formă clară şi să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) clauzele opţionale sau suplimentare şi beneficiile rezultate din valorificarea rezervelor tehnice;
b) momentul începerii şi cel al încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare a acestuia;
c) modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;
d) elementele de calcul al indemnizaţiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a sumelor asigurate reduse, precum şi a nivelului până la care acestea sunt garantate;
e) modalitatea de plată a indemnizaţiilor de asigurare;
f) legea aplicabilă contractului de asigurare;
g) alte elemente stabilite prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă intră, potrivit legii, supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Pentru aplicarea normelor privind informarea asiguraţilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 23/2009 de aprobare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, care în art. 5 prevăd informaţiile pe care asigurătorii de viaţă sunt obligaţi să le transmită clienţilor. Potrivit Normelor menţionate. înainte de încheierea unui contract de asigurare de viaţă, asigurătorii sunt obligaţi să remită clienţilor documentele de asigurare, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
1. informaţii despre asigurător:
a) denumirea asigurătorului şi forma juridică;
b) numărul de ordine din Registrul asigurătorilor şi reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări;
c) adresa sediului social şi, dacă este cazul, adresa sucursalei sau agenţiei la care se încheie contractul de asigurare, precum şi numărul de telefon;
2. informaţii despre contractul de asigurare:
a) definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizaţiei de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat, a fiecărui beneficiu şi a clauzelor opţionale/suplimentare;
b) excluderile din asigurare;
c) momentul începerii şi cel al încetării contractului de asigurare;
d) modalităţile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;
e) modalitatea prin care se plătesc primele, durata şi termenele de plată a primelor de asigurare;
f) modalitatea şi termenele de plată a indemnizaţiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare şi a sumelor asigurate;
g) informaţii despre primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât şi cele suplimentare, după caz;
h) informaţii despre perioada de graţie;
i) modalităţile de calcul şi de distribuţie a bonusurilor şi a sumelor reprezentând participarea la profit, dacă este cazul;
j) indicarea valorii de răscumpărare totale, a sumelor asigurate reduse, precum şi a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din cadrul perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;
k) informaţii despre situaţiile în care valoarea de răscumpărare a poliţei este 0;
I) informaţii despre natura activelor, definirea unităţilor de care sunt legate beneficiile pentru asigurările de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţii;
m) o simulare a evoluţiei valorii contului contractantului, precum şi a valorii de răscumpărare totale la sfârşitul fiecărui an de asigurare din cadrul perioadei acoperite prin contractul de asigurare pentru asigurările de viaţă şi anuităţi care sunt
legate de fonduri de investiţii; această simulare se va face menţinându-se constantă valoarea unităţii pe toată durata derulării contractului de asigurare;
n) procedurile de soluţionare a eventualelor litigii rezultate din executarea contractului de asigurare, respectiv informaţii despre modalităţile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamaţiilor formulate de asiguraţi sau de beneficiarii cuprinşi în contractele de asigurare, după caz, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;
o) informaţii generale privind deducerile prevăzute de legislaţia fiscală care se aplică contractelor de asigurare;
p) legea aplicabilă contractului de asigurare; q) existenţa Fondului de garantare.
Tot astfel, potrivit Normelor, înainte de încheierea unui contract de asigurare de viaţă, asigurătorii sunt obligaţi să facă o analiză a nevoilor financiare ale clientului, pe baza căreia să recomande ulterior o soluţie financiară acestuia. Aşadar, informaţiile de mai sus servesc la contractarea în deplină cunoştinţă a asiguratului, înfăţişându-se ca reguli de protecţie pe toată existenţa asigurării.
Observăm că această informare este continuă, ceea ce înseamnă că ori de câte ori asiguratul doreşte să obţină anumite date în legătură cu asigurarea de persoane pe care o are încheiată, asigurătorul este obligat să le comunice. Problema care se pune este aceea a sancţiunii care intervine ca urmare a nerespectării obligaţiei de informare de către asigurător. Cum legiuitorul instituie această obligaţie atât anterior încheierii contractului de asigurare, cât şi pe parcursul existenţei acestuia, suntem nevoiţi să distingem în răspunsul nostru în raport de cele două momente.
Astfel, în situaţia în care informarea nu s-a realizat la momentul încheierii contractului, şi elementele netransmise sunt esenţiale pentru contractul de asigurare, astfel încât dacă asiguratul le-ar fi cunoscut nu ar fi contractat sau ar fi contractat în alte condiţii, sancţiunea aplicată poate fi inclusiv nulitatea contractului.
Alta este situaţia în care neîndeplinirea obligaţiei de informare se realizează pe parcursul derulării contractului de asigurare. întrucât informarea asiguratului se înfăţişează ca o obligaţie de sine stătătoare, apreciem că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acesteia dă dreptul asiguratului sau contractantului asigurării, după caz, să solicite rezilierea contractului. Nu este exclusă nici denunţarea contractului de asigurare din iniţiativa asiguratului, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile, după regulile prevăzute de art. 2209 noul Cod Civil
Denunţarea contractului
O altă particularitate a asigurărilor de persoane o reprezintă împrejurarea că în asigurarea de viaţă asiguratul are la dispoziţie un termen de 20 de zile pentru a se răzgândi şi denunţa contractul de asigurare. în acest scop, art. 2229 noul Cod Civil prevede: „Asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual poate să renunţe la contract fără preaviz în termen de cel mult 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător. Renunţarea produce efect retroactiv".
Deşi textul nu este destul de categoric, suntem de părere că perioada de 20 de zile pentru denunţarea contractului este un termen minim de la care părţile nu pot deroga. Nimic nu se opune însă stipulării unui termen mai lung pentru denunţarea
contractului de asigurare. Reţinem că beneficiul termenului de răzgândire şi implicit de denunţare este reglementat doar în favoarea asiguratului, nu şi în persoana asigurătorului. Tot astfel, termenul de 20 de zile este un termen ope legis, consecinţa fiind aceea că el va opera în virtutea legii chiar dacă nu este menţionat în contractul de asigurare. Legea conţine şi o excepţie, în alin. final al art. 2229 noul Cod Civil, potrivit cu care regulile denunţării contractului de asigurare în interval de 20 de zile de la semnarea lui de către asigurător nu îşi găsesc aplicare în cazul contractelor încheiate pentru o durată de 6 luni sau mai mică.
Efectele contractului de asigurare de persoane
Spre deosebire de celelalte forme de asigurare, cum este cea de bunuri, cea obligatorie auto, de credite etc., asigurarea de persoane nu creează vreo obligaţie specială în sarcina asiguratului. Ca atare, asiguratul va trebui să facă plata primelor de asigurare şi să informeze asigurătorul în legătură cu elementele esenţiale ale contractului de asigurare.
Asigurătorului în schimb, pe lângă obligaţia de informare a asiguratului pe parcursului derulării contractului de asigurare, de care ne-am ocupat în cele de mai sus, îi incumbă obligaţia de plată a indemnizaţiei de asigurare. Se înţelege că obligaţia de despăgubire în persoana asigurătorului este condiţionată de producerea cazului asigurat, fiind deci aleatorie.
Plata indemnizaţiei de asigurare
Cu valoare de principiu, Codul civil, în art. 2227, prevede că prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
în concret, indemnizaţia de asigurare se va plăti asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. Legea dispune că în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare întră în masa succesorală, revenind moştenitorilor asiguratului (art. 2230 C. civ). Această normă trebuie coroborată cu cea din art. 2231 alin. (1) noul Cod Civil care dispune că, desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către contractantul asigurării, ori prin testamentul întocmit de asigurat. înseamnă că, în lipsa beneficiarului asigurării, la decesul asiguratului indemnizaţia de asigurare se va plăti moştenitorilor legali sau, după caz, moştenitorilor testamentari. Se înţelege că distribuţia sumelor primite de către moştenitorii legali şi cei testamentari, dacă există, se va regulariza după prescripţiile din dreptul comun relative la succesiune.
Reglementările din domeniul asigurărilor consacră posibilitatea desemnării mai multor beneficiari ai asigurării, stipulând că dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare (art. 2232 noul Cod Civil).
O regulă deosebit de importantă ce cârmuieşte materia despăgubirilor în domeniul asigurărilor de persoane o reprezintă împrejurarea că indemnizaţia de asigurare se plăteşte integral, indiferent de primirea altor despăgubiri sau indemnizaţii. Art. 2236 alin. (1) noul Cod Civil prevede în mod expres că „Indemnizaţia de asigurare este datorată, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare”. Norma legală este de mare însemnătate juridică şi diferă de asigurarea de răspundere civilă, în care dacă terţul păgubit este dezdăunat de societatea de asigurare, nu mai are acţiune împotriva autorului faptei, decât pentru eventuala diferenţă neacoperită.
O altă particularitate a indemnizaţiei de asigurare este că sumele primite cu acest titlu sunt insesizabile. în acest scop, art. 2236 alin. (2) noul Cod Civil prevede că creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moştenitorilor asiguratului, după caz.
Cazuri speciale de excludere de la despăgubire
în asigurările de persoane, legea reglementează anumite situaţii speciale în care asigurătorul este absolvit de obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare. Astfel, în conformitate cu art. 2233 noul Cod Civil, asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare dacă:
a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare:
b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.
Atunci când un beneficiar al asigurării a produs intenţionat riscul asigurat, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, asiguratului. în cazul în care riscul asigurat constă în decesul asiguratului, iar un beneficiar al asigurării l-a produs intenţionat, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor asiguratului [art. 2233 alin. (2) şi (3) noul Cod Civil].
Potrivit textului legal, există două cazuri în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, primul este cel al sinuciderii, iar cel de-al doilea priveşte faptele săvârşite
de către beneficiarul asigurării. Termenul de 2 ani este aplicabil doar pentru cazul sinuciderii; pentru celelalte situaţii, nefiind o limită de timp legală, înseamnă că indiferent de momentul comiterii lor, asigurătorul poate opune solicitanţilor despăgubirii refuzul său de plată a indemnizaţiei.
Încetarea contractului de asigurare de persoane
Cauzele de încetare a contractului de asigurare de persoane sunt cele specifice contractului de asigurare în general, adică expirarea duratei pentru care a fost încheiat, rezilierea pentru neplata primelor de asigurare sau neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor legale sau stipulate în contract, denunţarea unilaterală a contractului, decesul asiguratului etc.
Asigurările de persoane au un caz special de încetare a contractului. Astfel, potrivit art. 2234 alin. (1) noul Cod Civil, în asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunţa, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
Orice altă plată, indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizaţia de asigurare sau de suma reprezentând restituirea rezervei, nu poate fi efectuată mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 32/2000, rezervele de prime se constituie de către asigurătorii care exercită o activitate de asigurări generale, şi se calculează prin însumarea cotelor părţi din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării.
Prin urmare, neplata primelor de asigurare de către asiguratul din contractul de asigurare de persoane nu produce efectul neplăţii primelor de asigurare din celelalte asigurări, acela de reziliere a contractului. Asiguratul, chiar dacă a subscris asigurarea la o anumită valoare a primei de asigurare şi a sumei asigurate, poate înceta plata primelor scadente şi reduce astfel efectele asigurării. Desigur că această posibilitate se înfăţişează ca o veritabilă cauză de modificare a contractului de asigurare, prin adaptarea cestuia la noile condiţii, în concret la suma plătită cu titlu de prime. Suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la principiul forţei obligatorii a actelor juridice, constând în posibilitatea unilaterală a asiguratului de a determina modificarea contractului de asigurare de persoane.
Cum posibilitatea modificării contractului prin încetarea plăţii primelor de asigurare şi continuarea lui în limitele sumelor plătite este reglementată în mod expres de lege, ea operează chiar dacă nu este stipulată în contractul de asigurare. Fiind un drept conferit de lege, suntem de părere că acesta nu poate fi abolit prin clauze prestabilite în contractul de asigurare de persoane. Soluţia noastră se întemeiază
pe considerentul că o astfel de prevedere ar avea natura unei clauze abuzive, în interpretarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. De asemenea, prevederea legală constituie o veritabilă normă de protecţie a consumatorilor unor astfel de forme de asigurare.
Dacă asiguratul doreşte repunerea în vigoare a asigurării şi activarea ei în forma iniţială, are acest drept dar numai dacă şi asigurătorul este de acord. Această posibilitate este consacrată de art. 2235 noul Cod Civil care dispune că asiguratul sau contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, poate să ceară repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva tehnică, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare.
O ultimă precizare pe care o facem în legătură cu asigurările de persoane este aceea că potrivit art. 2237 noul Cod Civil, drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice ce se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei. înseamnă că, indiferent de numărul anilor trecuţi de la încetarea sau suspendarea raporturilor de asigurare, ori de la naşterea drepturilor specifice acestor raporturi, asigurătorul nu poate păstra sumele prin invocarea prescripţiei. Fiind imprescriptibile, drepturile cuvenite din contractul de asigurare de persoane vor fi opozabile Fondului de garantare, în caz de faliment al asigurătorului, fără ca Fondul să poată invoca beneficiul prescripţiei. Aşadar, aceste sume pot fi cerute oricând, iar dacă nu sunt solicitate, rămân ale Fondului de garantare.
