Asigurarea de răspundere civilă în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
asigurarea de răspundere civilă în Noul Cod Civil, Părţile asigurării. Efectele contractului de asigurare de răspundere civilă. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor
Asigurarea de răspundere civilă este de două feluri, facultativă şi obligatorie.
în concepţia Legii nr. 136/1995, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Există şi alte acte normative care reglementează diferite profesii şi care legiferează obligaţia încheierii unui contract de asigurare înaintea începerii exerciţiului profesiei respective. Avem în vedere reglementările privind excitarea profesiei de avocat, de expert de diferite specialităţi, de practicieni în insolvenţă, administratorilor şi directorilor societăţilor comerciale, a medicilor, farmaciştilor şi altor furnizori de asistenţă medicală, a brokerilor în domeniul asigurării etc.
Indiferent dacă este facultativă sau obligatorie, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute în procesul civil (art. 2223 noul Cod Civil).
Prin urmare, această formă de asigurare acoperă prejudiciile produse terţilor şi nu prejudiciile asiguraţilor. Pentru ca asigurătorul să acopere prejudiciul suferit de asigurat este necesar ca acesta din urmă să aibă o asigurare de persoane pentru riscuri proprii, de invaliditate, vătămări corporale etc., altfel răspunderea asigurătorului se va limita la despăgubirea doar a persoanei păgubite. Asigurarea de persoane pentru riscuri proprii poate fi încheiată cu asigurătorul de răspundere civilă sau cu un alt asigurător, iar despăgubirile se vor acoperi de către asigurători în raport de riscurile subscrise.
Merită a fi reţinut că, această formă de asigurare se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală, reglementată în principal de Codul civil.
Părţile asigurării
Părţile contractante sunt asiguratul şi asigurătorul. Legea îngăduie încheierea unei poliţe de asigurare în care să fie cuprinsă răspunderea civilă şi a altor persoa-ne. Deci, la fel ca în asigurările de persoane, şi în asigurările de răspundere civilă putem avea contractant al asigurării şi beneficiar al asigurării. Situaţiile nu sunt
identice pentru că la asigurările de persoane contractantul asigură riscuri ce privesc o altă persoană, pe când la asigurarea de răspundere se asigură răspunderea acelor persoane faţă de terţi. Deci obiectul asigurării la asigurarea de persoane îl constituie riscurile ce privesc persoana beneficiarului, iar la cealaltă, obiectul îl reprezintă răspunderea civilă a persoanei cuprinsă în asigurare pentru prejudicii produse terţilor.
în principiu, nu se cere o calitate specială părţilor contractului de asigurare de răspundere civilă şi nici persoanelor cuprinse în asigurare. Excepţie fac asigurările de răspundere profesională, unde atât contractantul cât şi persoana cuprinsă în asigurare trebuie să aibă profesia pentru exercitarea căreia urmează să se încheie poliţa de asigurare.
Efectele contractului de asigurare de răspundere civilă
Ca efecte ale contractului de asigurare de răspundere civilă, legea nu instituie vreo obligaţie specială în sarcina părţilor contractului de asigurare şi nici în cea a persoanelor cuprinse în asigurare, decât cele specifice contractului cadru, respectiv de plată a primelor de asigurare şi de acordare a despăgubirilor de către asigurător, în cazul survenirii evenimentului asigurat.
Stabilirea şi acordarea despăgubirilor
La producerea cazului asigurat, despăgubirea se stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare. Dacă nu se ajunge la un consens, atunci despăgubirile vor fi stabilite de către instanţa de judecată.
în împrejurarea în care părţile ajung în instanţă, terţul păgubit poate acţiona direct pe asigurător pentru a fi obligat la despăgubiri în limitele obligaţiilor ce-i revin în temeiul convenţiei de asigurare. Aşadar, legiuitorul reglementează o acţiune directă a păgubitului împotriva asigurătorului deşi, pe de o parte, persoana păgubită nu este parte contractantă şi nici cuprinsă în contractul de asigurare şi, pe de altă parte, asigurătorul nu este responsabil de producerea prejudiciului. Cu alte cuvinte, persoana păgubită are acţiune împotriva asigurătorului, deşi nu are cu acesta nici raporturi contractuale nici delictuale.
în procesul de stabilire a prejudiciului se va ţine cont de întinderea acestuia, de conţinutul daunelor materiale şi morale, iar nu de suma asigurată ori întinderea răspunderii asigurătorului. Dacă daunele depăşesc suma asigurată, excedentul necuprins în asigurare va fi suportat de asiguratul vinovat de producerea pagubei şi nu de asigurător, a cărui răspundere se limitează la suma asigurată.
Prejudiciul poate fi acoperit de asigurat sau de asigurător. Asigurătorul despăgubeşte terţul prejudiciat numai dacă prejudiciul nu a fost acoperit de către asiguratul care l-a produs, situaţie în care despăgubirile se plătesc direct persoanei păgubite. Dacă prejudiciul a fost acoperit de către asigurat atunci despăgubirile se acordă asiguratului. Aceasta întrucât, în temeiul contractului de asigurare de răspundere civilă, obligaţia dezdăunării revine, în limitele sumei asigurate, asigurătorului şi nu asiguratului sau persoanelor cuprinse în asigurare. Dacă în urma producerii prejudiciului a survenit decesul terţului păgubit, legea nu prevede, dar apre
ciem că despăgubirile se vor acorda moştenitorilor acestuia sau oricărei alte persoane care probează că a făcut cheltuieli cu defunctul, precum cele privind îngrijirile medicale, înmormântarea, parastasele şi pomenirile tradiţionale etc.
Aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, în virtutea legii, despăgubirile datorate de asigurător acoperă întregul prejudiciu încercat de terţul păgubit în limitele sumei asigurate, precum şi cheltuielile efectuate de persoana păgubită în cadrul procesului, când acestea nu se înţeleg pe cale amiabilă, ca de pildă taxele de timbru, onorarii de experţi, onorarii de avocaţi şi orice alte cheltuieli prilejuite de soluţionarea litigiului. Tot astfel, credem că asigurătorul va acoperi şi eventualele cheltuieli extrajudiciare ale persoanei păgubite dar care au legătură cu soluţionarea diferendului şi aceasta chiar şi în situaţia în care despăgubirea se stabileşte pe cale amiabilă şi părţile nu mai ajung la proces.
Legea face vorbire de cheltuielile pricinuite de un proces civil, dar credem că nu ar trebui să aibă vreo relevanţă, în acordarea despăgubirilor de judecată, natura procesului. Pentru evitarea contradicţiilor de interpretare, socotim utilă intervenţia legiuitorului şi corectarea exprimării, în sensul de a se acoperi cheltuielile de judecată indiferent dacă procesul este civil, penal, comercial sau de altă natură. Importantă este acoperirea cheltuielilor de judecată şi nu natura procesului.
La fel ca la celelalte forme de asigurare, legea prevede că despăgubirea acordată de asigurător nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Legea se referă doar la creditorii asiguratului, de unde consecinţa că despăgubirea poate fi urmărită de creditorii persoanei păgubite.
