Birourile electorale

birourile electorale, în perioada organizării alegerilor se formează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti, oficii electorale de sector, în cazul municipiului Bucureşti, şi un birou electoral de circumscripţie externă pentru românii cu domiciliul în afara graniţelor ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare (art. 13).

Membrii birourilor electorale pot fi numai cetăţenii români cu drept de vot, ei exercitând în această calitate o funcţie publică, ce implică autoritatea de stat. Exercitarea funcţiei de membru al biroului electoral este obligatorie, iar neîndeplinirea ei poate atrage răspunderea juridică, civilă sau penală, după caz.

Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central, care este constituit la nivel naţional, este format din 5 judecători ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 12 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale care participă la alegeri, conform legii, precum şi un reprezentat desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

După constituire, Biroul Electoral Central elaborează un regulament de organizare şi funcţionare care se publică în Monitorul Oficial al României, obligatoriu pentru toate birourile electorale.

Biroului Electoral Central are următoarele atribuţii principale:

a) urmăreşte aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri şi asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora;

b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei cuprinzând denumirea şi semnele electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, care au dreptul să participe la alegeri, şi comunică lista tuturor birourilor electorale de circumscripţie, imediat după constituirea acestora;

c) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la activitatea birourilor electorale de circumscripţie; contestaţiile se soluţionează prin decizii care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunile prevăzute de lege;

d) face publicaţiile şi afişările prevăzute de prezentul lege cu privire la candidaturi;

e) centralizează, pe baza comunicărilor primite de la birourile electorale de circumscripţie, numărul de candidaturi definitive din colegiile uninominale depuse de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; comunică situaţia centralizată, în termen de 24 de ore de la întocmire, comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru atribuirea timpilor de antenă, precum şi Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune;

f) stabileşte, pe baza proceselor-verbale transmise de birourile electorale de circumscripţie, lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral, precum şi lista celor care nu au întrunit pragul electoral şi comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, aceste liste;

g) anulează alegerile dintr-o secţie de votare în cazul în care constată că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraudă electorală;

h) poate dispune renumărarea voturilor într-o secţie de votare sau refacerea centralizării voturilor şi rezultatului alegerilor dintr-un colegiu uninominal în situaţia în care constată, pe baza probelor administrate, că au fost comise erori sau au fost înregistrate ne-concordanţe între datele înregistrate în procesele-verbale;

i) totalizează rezultatul naţional, pe baza proceselor-verbale primite de la birourile electorale constituite la nivele inferioare;

j) transmite Autorităţii Electorale Permanente, după publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, materialele necesare redactării Cărţii Albe a Alegerilor;

k) stabileşte, la nivel naţional, numărul de mandate ce revin în fiecare circumscripţie electorală fiecărui partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, candidat independent care participă în alegeri în condiţiile legii;

l) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute lege şi eliberează certificatul doveditor deputatului desemnat pe această bază;

m) trimite spre publicare rezultatele finale ale alegerilor către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”;

n) organizează şi implementează un sistem de colectare de date şi de informare periodică a opiniei publice privind prezenţa populaţiei la vot, în baza unui eşantion reprezentativ la nivel judeţean şi naţional;

o) îndeplineşte orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii.

Biroul Electoral Central adoptă, în exercitarea atribuţiilor sale,

decizii şi hotărâri. Hotărârile Biroului Electoral Central se dau pentru interpretarea unitară a legii şi sunt general obligatorii. Deciziile se dau în aplicarea legii, precum şi în soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor pe care este competent să le soluţioneze. Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică. Deciziile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate, iar hotărârile se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu privire la cererea de anulare a alegerilor dintr-un colegiu uninominal pentru fraudă electorală, aceasta se poate face numai de către competitorii electorali (potrivit art. 2 pct. 16 din Legea nr. 35/2008, competitori electorali sunt partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile legal constituie ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, care înaintează propuneri de candidatură, precum şi candidaţii independenţi). Cererea de anulare se depune la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Soluţionarea cererii de anulare a alegerilor se poate face numai până la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dacă cererea de anulare a alegerilor a fost admisă, în termen de cel mult 10 zile de la aceasta, în secţiile de votare unde s-a constatat frauda electorală se va organiza un nou scrutin.

Biroul Electoral Central îşi încetează activitatea după 48 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor.

Birourile electorale de circumscripţie

Birourile electorale de circumscripţie se constituie la nivelul celor 43 de circumscripţii electorale şi sunt formate din 3 judecători, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 9 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri. Biroul electoral de circumscripţie pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii cu domiciliul în afara României îşi are sediul în municipiul Bucureşti.

Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii:

a) veghează la organizarea din timp a secţiilor de votare, urmăresc şi asigură aplicarea unitară şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri de către toate autorităţile, instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în materie electorală din cadrul circumscripţiei;

b) înregistrează candidaturile depuse la nivelul circumscripţiei şi constată rămânerea definitivă a acestora;

c) comunică, în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, Biroului Electoral Central, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu reprezentare în Parlament prin grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, celelalte partide politice, alianţe politice şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus candidaţi la nivelul colegiilor uninominale de pe raza circumscripţiei, cât şi numărul de candidaturi depuse de acestea;

d) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la candidaturi;

e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau, după caz, oficiilor electorale din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează; contestaţiile se soluţionează prin decizii care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunile prevăzute de prezentul titlu;

f) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin intermediul primarilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea „VOTAT”, formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral. Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti distribuie aceste materiale oficiilor electorale;

g) stabilesc mandatele ce revin, la nivelul circumscripţiei, fiecărui partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, candidat independent care participă în alegeri în condiţiile legii;

h) eliberează candidaţilor declaraţi aleşi certificatul doveditor al alegerii;

i) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor din colegiile uninominale ce compun circumscripţia electorală în care funcţionează şi rezultatul alegerilor la nivelul circumscripţiei electorale în care funcţionează, precum şi întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale judeţene;

j) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii;

k) aduc la cunoştinţă publică, în termen de 48 de ore de la constituire, numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente ale fiecărui colegiu uninominal.

Deciziile biroului electoral de circumscripţie se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.

Oficiile electorale

Oficiile electorale se organizează la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în municipiul Bucureşti.

Oficiile electorale de sector au următoarele atribuţii:

a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în sectoarele la nivelul cărora funcţionează şi veghează la organizarea din timp a secţiilor de votare;

b) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare de pe teritoriul sectorului la nivelul căruia funcţionează;

c) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin intermediul primarilor, buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea „VOTAT”, formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral;

d) totalizează rezultatul alegerilor, conform proceselor-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare din subordine pentru fiecare colegiu uninominal pentru alegerea deputaţilor şi pentru fiecare colegiu uninominal pentru alegerea senatorilor de pe teritoriul sectorului la nivelul căruia funcţionează şi transmit rezultatele către Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti căruia i se subordonează;

e) înaintează biroului electoral de circumscripţie căruia i se subordonează procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, de pe raza sectorului respectiv, precum şi întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare;

Deciziile oficiului electoral de sector se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.

Secţiile de votare şi birourile electorale ale secţiilor de votare

în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 se prevede înfiinţarea Registrului secţiilor de votare, administrat de către Autoritatea Electorală Permanentă. Registrul cuprinde delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare de pe teritoriul României.

în fiecare circumscripţie electorală se organizează secţii de votare. Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte în termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-terito-riale ale municipiilor componente, împreună cu prefecţii şi cu structurile teritoriale ale Centrului National de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, fără ca acestea să depăşească limitele colegiilor uninominale pentru Camera Deputaţilor.

Numerotarea secţiilor de votare se stabileşte de către prefect, la nivelul fiecărei circumscripţii electorale, începând cu localitatea reşedinţă de judeţ şi continuând cu cele din municipii, oraşe şi comune, în ordinea alfabetică a acestora; în municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege. Numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabileşte de către ministrul afacerilor externe, prin ordin.

Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, care sunt, de regulă, magistraţi sau jurişti, precum şi din 7 membrii. Birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot funcţiona cu mai puţin de 5 membri.

Printre cele mai importante atribuţii ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, amintim:

a) primesc de la structurile teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului de Interne, prin intermediul primarilor, pe bază de proces-verbal, cu 3 zile înainte de data alegerilor, două copii de pe listele electorale permanente care cuprind alegătorii din secţia de votare. Un exemplar este pus la dispoziţia alegătorilor pentru consultare şi un exemplar este utilizat în ziua alegerilor;

b) primesc, pe bază de proces-verbal, de la primari buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea „VOTAT”, formularele pentru încheierea proceselor-verbale şi alte materiale necesare desfăşurării procesului electoral, precum şi două buletine de vot anulate, câte unul pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pe care le vor afişa într-un loc vizibil, în ziua premergătoare alegerilor; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare primesc aceste materiale prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe;

c) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia;

d) numără voturile şi consemnează rezultatele votării;

e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate;

f) înaintează birourilor electorale de circumscripţie sau oficiului electoral de sector procesele-verbale cuprinzând rezultatele votării, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă, precum şi listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare predau aceste materiale, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul în afara tării;

g) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au sediul buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate, ştampilele şi celelalte materiale utilizate în desfăşurarea votării; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare predau aceste materiale, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, Tribunalului Bucureşti;

h) eliberează fiecărui reprezentant al partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din componenţa biroului câte o copie după fiecare proces-verbal, certificată de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare;

i) eliberează, la cererea observatorilor organizaţiilor neguvernamentale, cât şi a reprezentanţilor presei acreditaţi pe lângă respectivele secţii de votare, prin preşedintele secţiei de votare, câte o copie a fiecărui proces-verbal care consemnează rezultatul alegerilor în secţia respectivă;

j) furnizează, în ziua alegerilor, date privind prezenţa populaţiei la vot, conform unui program stabilit de Biroul Electoral Central.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Birourile electorale