Căsătorie
| Comentarii |
|
căsătorie, definiție: este uniunea liber consimtită între un bărbat şi o femeie, care se încheie potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie.
Termenul de „căsătorie” are în dreptul nostru un dublu înţeles. El desemnează, în primul rând, actul juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească. în al doilea rând, el desemnează şi situaţia juridică - în principiu permanentă - a celor căsătoriţi, situaţie care se naşte ca efect al actului juridic odată încheiat. Dublul înţeles al termenului de căsătorie rezultă din analiza textului noului Cod civil; astfel, pentru a desemna înţelesul de act juridic, putem exemplifica cu: art. 259 alin. (1) - „căsătoria liber consimţită între soţi”, art. 271 - „căsătoria se încheie între bărbat şi femeie”, „căsătoria se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul primăriei” [art. 279 alin. (1)], iar pentru a desemna sensul de situaţie juridică a soţilor, putem cita: art. 311, care reglementează numele purtat de soţi „în timpul căsătoriei”, sau art. 334, care dispune în legătură cu autentificarea convenţiei matrimoniale încheiate de soţi „în timpul căsătoriei”, ori art. 414, care conferă soţului statutul de tată prezumtiv al copilului „născut sau conceput în timpul căsătoriei”.
Prin conceptul de act juridic al căsătoriei se înţelege un act juridic bilateral şi solemn, prin care viitorii soţi consimt, în mod public, să devină soţi, calitate în care li se aplică de drept statutul legal de persoane căsătorite.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea înţeles al termenului de căsătorie, şi anume situaţia juridică de căsătorie, el mai este desemnat în limbajul juridic şi cu terminologia de „legătură juridică dintre soţi”, „stare juridică de căsătorie”, „statut juridic” sau „statut legal al soţilor”, „uniune dintre soţi”, „legătură conjugală”, „legătură matrimonială” etc. Conceptul de căsătorie mai are şi înţelesul de „instituţie juridică”, adică de totalitate a normelor legale care reglementează căsătoria.
Instituţia căsătoriei cuprinde reglementări de sine stătătoare în cadrul noului Cod civil, dar ea se poate complini cu reglementări din alte ramuri de drept, cu care dreptul familiei are multe interferenţe.
Instituţia căsătoriei are cele mai strânse legături cu instituţiile fundamentale ale dreptului civil, ca: persoana fizică, actele de stare civilă, proprietatea, obligaţiile, succesiunile ş.a., ceea ce se explică în primul rând prin faptul că dreptul familiei este cuprins în cadrul dreptului civil şi apoi prin faptul că, la nevoie, când în normele Cărţii a II-a „Despre familie” nu sunt suficiente reglementări, Codul civil îl va complini, constituind dreptul comun pentru dreptul familiei.
În Noul Cod Civil, care a preluat reglementarea relaţiilor de familie în Cartea a II-a, intitulată „Despre familie”, legiuitorul revine asupra libertăţii soţilor de a încheia convenţii matrimoniale, numai că, spre deosebire de vechiul cod civil de la 1864, care permitea doar convenţiile prenupţiale, noul Cod permite schimbarea regimului matrimonial prin încheierea de convenţii şi în timpul căsătoriei.
Reglementarea astfel adoptată este de natură a pune într-o lumină nouă actul de căsătorie în contextul intereselor patrimoniale ale soţilor. Dar, atâta vreme cât se acordă o libertate totală soţilor cu privire la stabilirea statutului bunurilor lor, mergând până acolo încât pot să modifice regimul acestora şi după încheierea căsătoriei, apreciem că actul de căsătorie îşi păstrează primordialitatea în raport cu convenţia matrimonială. Deci, reinstituirea libertăţii convenţiei matrimoniale nu înseamnă, automat, și consfinţirea priorităţii convenţiei matrimoniale faţă de actul de căsătorie, ci, dimpotrivă, convenţia matrimonială rămâne un accesoriu al căsătoriei, şi nu invers.
Trăsăturile căsătoriei
Din textele noului Cod civil se pot desprinde principalele trăsături ale căsătoriei. Acestea sunt:
a) Căsătoria este o uniune dintre bărbat şi femeie (art. 271).
b) Căsătoria este liber consimţită. Viitorii soţi pot să hotărască singuri dacă se căsătoresc sau nu, fără vreun amestec al altor persoane (art. 258).
c) Căsătoria este monogamă. Nicio persoană nu poate fi căsătorită în acelaşi timp decât cu o singură persoană de sex opus. Legea pedepseşte bigamia, consacrând astfel monogamia (art. 273).
d) Căsătoria se încheie în formele cerute de lege. Ea are deci un caracter solemn, se încheie în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă, într-o zi dinainte stabilită, prin participarea personală şi obligatorie a viitorilor soţi şi în prezenţa a 2 martori.
e) Căsătoria are un caracter civil. Viitorii soţi, când încheie actul căsătoriei, îşi exprimă personal consimţământul în faţa ofiţerului de stare civilă, în scopul de a produce efectele juridice care rezultă din căsătoria reglementată imperativ de lege. Potrivit dispoziţiilor constituţionale (art. 48) şi art. 259 Noul Cod Civil, soţii pot celebra şi religios căsătoria, dar numai după încheierea ei civilă. Celebrarea religioasă nu produce niciun efect juridic.
f) Căsătoria se încheie pe viaţă. Ea poate fi desfăcută numai în condiţiile expres prevăzute de lege.
g) Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate dintre bărbat şi femeie. Această egalitate se manifestă atât în raporturile dintre soţi, cât şi faţă de copii (art. 258). Ea există în toate domeniile vieţii sociale.
h) Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii. Acesta este însă numai scopul juridic al căsătoriei, adică acela inserat în lege. Astfel, potrivit art. 259 alin. (2) Noul Cod Civil, „bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”.
Căsătoria are însă şi un scop social în accepţiunea lui cea mai deplină, şi anume întemeierea unei comunităţi de viaţă între soţi, în vederea procreerii, creşterii, educării şi pregătirii copiilor pentru viaţă.
în unele cazuri, scopul social al căsătoriei este limitat fie la întemeierea unei comunităţi de viaţă, ca în cazul persoanelor incapabile de a procrea, care cunosc această realitate la încheierea căsătoriei, fie pentru a legaliza în ultim moment (in extremis vitae momentis) o uniune de fapt preexistentă, situaţii admise în dreptul nostru.
Din păcate, astăzi, când în întreaga lume valoarea morală a familiei constituite în mod juridic prin căsătorie devine o instituţie tot mai perimată, în unele legislaţii chiar desacralizată prin permisiunea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, scopul social şi demografic al căsătoriei îşi pierde tot mai mult din importanţă. Cuplurile care ar putea forma familii temeinice pe care să se bazeze viitorul societăţii preferă să trăiască în concubinaj, ignorând cele mai de seamă valori morale. în acest context, comunităţile de viaţă ale cuplurilor se reduc la simple comuniuni fizice, lipsite de idealul nobil al continuităţii familiei şi neamului. Cu atât mai îngrijorătoare este mentalitatea care pune stăpânire pe tinerii de astăzi, care manifestă un total dispreţ faţă de căsătorie, întreţinând unii cu alţii, fără nicio responsabilitate, relaţii care nici măcar la un concubinaj nu se stabilesc, ci se abandonează cu uşurinţă, trecând de la o persoană la alta. Este o suferinţă a societăţii actuale care pentru a fi vindecată s-ar impune o implicare mai mare a legiuitorului, care să stimuleze prin măsuri juridice încurajatoare încheierea căsătoriilor de către cuplurile ce trăiesc în concubinaj, precum şi să asigure o protecţie juridică sporită familiilor întemeiate pe căsătorie.
căsătorie, noţiunea de căsătorie are două sensuri principale:
a) prin căsătorie se înţelege actul juridic pe care îl încheie viitorii soţi;
b) căsătoria desemnează situaţia juridică a celor căsătoriţi, statutul lor legal.
în literatura juridică, se mai dau încă două înţelesuri căsătoriei: cel de celebrare a căsătoriei şi cel de instituţie juridică, adică de totalitate a normelor juridice referitoare la căsătorie ca act juridic şi statut legal.
Având în vedere cele două sensuri principale, evidenţiate în doctrina juridică sub imperiul Codului familiei care nu cuprindea o definiţie legală a căsătoriei, art. 259 alin. (1) C. civ. defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
