Cauza (scopul) actului juridic civil
| Comentarii |
|
cauza (scopul) actului juridic civil, în literatura de specialitate corespunzătoare Codului civil din 1864, de regulă, prin cauza (scopul) actului juridic civil se înţelegea obiectivul urmărit la încheierea acestuia. Se mai sublinia că în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente, anume scopul imediat şi scopul mediat.
Noul cod civil nu a reţinut această concepţie, nedefinind cauza şi prin luarea în considerare a scopului imediat. Astfel, potrivit art. 1235 C.civ., cauza actului juridic civil este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Motivul determinant al încheierii actului juridic se poate referi fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei persoane. El se caracterizează prin aceea că este concret şi variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile şi chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice civile. Spre exemplu, în cazul contractului de vânzare, scopul mediat constă în destinaţia concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat, respectiv sumei ce reprezintă preţul, astfel încât diferă de la cumpărător la cumpărător (o persoană cumpără o locuinţă pentru a o dona cuiva, altă persoană cumpără o casă pentru a locui în ea, iar o altă persoană cumpără o casă pentru a face o investiţie etc.), respectiv de la vânzător la vânzător (o persoană vinde un lucru pentru ca din suma obţinută ca preţ să îşi cumpere un alt lucru, o altă persoană vinde un lucru pentru ca din suma obţinută să îşi plătească o datorie etc.).
Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil. Ea răspunde la întrebarea „pentru ce s-a încheiat actul juridic civil?”
Cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, ci, dimpotrivă, împreună cu acesta formează voinţa juridică, aceasta din urmă cuprinzând şi scopul urmărit de parte atunci când şi-a dat consimţământul la încheierea actului juridic, obligaţia pe care şi-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv. De asemenea, cauza actului juridic nu trebuie confundată nici cu obiectul acestuia şi nici cu izvorul raportului juridic civil concret.
Dacă ţinem cont şi de sensul filosofic al noţiunii de cauză (causa efficiens), constatăm că terminologia folosită de Codul civil este relativ improprie, fiind preferabil ca pentru desemnarea acestei condiţii a actului juridic civil să se utilizeze cuvântul scop. Deşi, aparent, cauza în sens juridic (causa finalis ori scopul) ar urma efectului, în sensul că realizarea scopului propus este ulterioară momentului încheierii actului juridic, în realitate, cauza precede efectului, întrucât, fiind prefigurarea mentală a scopului urmărit, se realizează înainte şi în vederea încheierii actului juridic.
Cerinţele valabilităţii cauzei actului juridic civil
Enumerarea cerinţelor valabilităţii cauzei actului juridic civil
Conform art. 1236 C.civ., pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe, cumulativ:
- să existe;
- să fie licită;
- să fie morală.
Cauza să existe
Cauza nu există atunci când partea nu are aptitudinea de a-şi reprezenta (prefigura) corect faptele sale ori consecinţele acestora. în alte cuvinte, lipsa cauzei se poate datora lipsei discernământului.
întrucât noua reglementare nu a mai reţinut ca o cerinţă distinctă a cauzei şi pe aceea de a fi reală, vom considera că lipsa cauzei include şi ipoteza în care cauza este falsă, deci când partea s-a aflat într-o eroare esenţială asupra existenţei cauzei, adică asupra motivului care a determinat-o să încheie actul juridic (De altfel, chiar şi sub imperiul Codului civil din 1864, s-a susţinut că lipsa cauzei se confundă cu cauza falsă, care, la_ rândul ei, nu este decât o eroare asupra cauzei - A. Ionaşcu, op. cit., p. 91. în sensul că o obligaţie nu poate fi lipsită de cauză decât atunci când este fondată pe o cauză falsă, menţionăm şi), ceea ce evidenţiază strânsa legătură ce există între această cerinţă a cauzei şi eroarea ca viciu de consimţământ. Spre exemplu, s-ar putea obţine anularea unui legat pentru lipsa cauzei (cauză falsă) dacă se face dovada că testatorul nu a ştiut că i se va naşte un copil (ceea ce implică necunoaşterea, de către testator, a sarcinii femeii) şi că, dacă ar fi cunoscut această împrejurare, nu ar mai fi lăsat legatul.
Potrivit art. 1238 alin. (1) C.civ., „lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice”. Desigur că, în situaţia cauzei false, nulitatea relativă a actului juridic va interveni numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de la eroare.
întrucât condiţiile de validitate privesc încheierea actului juridic, înseamnă că existenţa cauzei se apreciază prin raportare la momentul încheierii acestuia. Altfel spus, nu este necesar ca motivul determinant al încheierii actului juridic să subziste până la executarea acestuia. Dacă împrejurarea care a determinat pe una din părţi să încheie actul juridic a suferit modificări sau a dispărut până la executarea acestuia, atunci nu se va pune problema anulării actului juridic pentru lipsa cauzei, ci, după caz, problema revizuirii efectelor pe temeiul impreviziunii, a riscului sau chiar a leziunii.
Cauza să fie licită
Conform art. 1236 alin. (2) C.civ., cauza este ilicită atunci când este contrară legii şi ordinii publice.
De asemenea, cauza este ilicită şi în ipoteza fraudei la lege, deci atunci când actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1237 C.civ.).
în cazul actelor juridice nenumite, ar putea să aibă caracter ilicit nu numai motivul determinant, ci chiar prestaţia la care se obligă una din părţi, de exemplu, contractul prin care Primus se obligă să îi plătească lui Secundus o sumă de bani dacă acesta din urmă săvârşeşte o anumită infracţiune.
Cauza ilicită atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască [art. 1238 alin. (2) C.civ.], iar prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite rămâne întotdeauna supusă restituirii (art. 1638 C.civ.). Argumentul per a contrario nu ar fi suficient pentru a stabili soarta unui contract la încheierea căruia doar una dintre părţi a urmărit un scop ilicit, iar cealaltă parte nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască această împrejurare, deoarece s-ar putea concluziona fie în sensul valabilităţii contractului, fie în sensul nulităţii relative (şi virtuale). în ce ne priveşte, optăm pentru soluţia valabilităţii contractului, afară de cazul în care, pe temeiul unei norme speciale (inclusiv aparţinând unei alte ramuri de drept, spre exemplu, dreptului penal), ar urma să se dea o altă soluţie.
Cauza să fie morală
Potrivit art. 1236 alin. (3) C.civ., cauza este imorală atunci când este contrară bunelor moravuri.
Cauza imorală atrage nulitatea absolută a actului juridic (Spre exemplu, s-a decis că antecontractul de vânzare încheiat pentru a se menţine o relaţie de concubinaj este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală-C.A. Ploieşti, dec. civ. nr. 211/1998, B.J., semestrul 1/1998, p. 198.) dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască [art. 1238 alin. (2) C.civ.], iar prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii (art. 1638 C.civ.).
Cât priveşte corelaţia dintre art. 1238 alin. (2) C.civ. şi art. 11 C.civ., conform căruia, „nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”, se observă că nu există o suprapunere între domeniile de aplicare ale celor două texte de lege, în sensul că în baza art. 11 C.civ. pot fi declarate nule numai actele juridice având o cauză ce contravine dispoziţiilor exprese care interesează ordinea publică şi bunele moravuri, aşa încât vor putea fi declarate nule numai pe temeiul art. 1238 alin. (2) C. civ. acele acte juridice a căror cauză, deşi imorală, nu contravine unei dispoziţii legale exprese.
Mai precizăm că, dacă obiectul actului juridic civil contravine normelor imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri, atunci şi cauza actului juridic respectiv este ilicită sau imorală, în schimb, pot exista situaţii în care cauza actului juridic să fie ilicită sau imorală, iar obiectul acelui act juridic să fie licit.
Proba cauzei
Potrivit art. 1239 alin. (1) C.civ., „contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că „existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară”.
Prin urmare, cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei. Fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, este admisibil orice mijloc de probă.
