Principiul consensualismului
| Comentarii |
|
principiul consensualismului, privită în înţelesul ei restrâns, forma actului juridic civil este guvernată de principiul consensualismului, care, la rândul lui, reprezintă o aplicare în această materie a principiului libertăţii actelor juridice civile (principiul autonomiei de voinţă).
Prin principiul consensualismului se înţelege acea regulă de drept potrivit căreia simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice. în alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.
în legislaţia actuală, există o consacrare expresă, cu caracter general, a acestui principiu în art. 1178 C.civ. potrivit căruia „contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă”.
De asemenea, acest principiu este consacrat în mod expres pentru anumite acte juridice civile, precum contractul de vânzare [art. 1674 C.civ., conform căruia „cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă”] sau, mai larg, contractele translative de drepturi reale [art. 1273 alin. (1) teza I C.civ. care dispune că „drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen”].
Fiind vorba de un principiu, înseamnă că excepţiile trebuie să fie expres şi limitativ prevăzute de lege.
