cheltuieli judiciare - cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal. Nu se confundă cu despăgubirile civile, care se pot acorda numai în cazul în care prin comiterea infracţiunii s-a produs şi o pagubă materială. Aceste cheltuieli sunt efectuate, în cursul procesului penal, fie de stat, prin organele judiciare (cheltuieli de procedură), fie de către părţi (cheltuieli de judecată). Acestea sunt suportate de inculpatul care a fost condamnat sau care, deşi a fost achitat, a fost obligat la repararea pagubelor. în celelalte cazuri de achitare cheltuielile de procedură sunt suportate de partea vătămată sau partea civilă căreia i s-au respins în totul pretenţiile civile, în măsura în care au fost determinate de aceasta, în caz de pronunţare a încetării procesului penal, cheltuielile de procedură se suportă fie de către inculpat, în caz de înlocuire a răspunderii penale, fie de partea vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau de ambele părţi, în caz de împăcare. Dacă intervine amnistia, prescripţia sau retragerea plângerii, iar inculpatul a cerut continuarea procesului penal, cheltuielile de procedură sunt suportate de partea vătămată dacă instanţa a pronunţat achitarea şi de către inculpat dacă s-a dispus încetarea procesului penal. în celelalte cazuri cheltuielile de procedură sunt suportate de stat. Cheltuielile avansate de partea vătămată sau de partea civilă căreia i s-au admis pretenţiile civile sunt suportate de inculpat, împreună cu partea civilmente responsabilă, dacă există, în caz de condamnare a acestuia. Dacă inculpatul este achitat, cheltuielile avansate de el sau de partea civilmente responsabilă se suportă de partea vătămată în măsura în care au fost determinate de aceasta (art. 191-193 C. proc. pen.).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cheltuieli judiciare