Clasificarea condamnaților la închisoare după durata pedepsei
Comentarii |
|
clasificarea condamnaților la închisoare după durata pedepsei, după acest criteriu, condamnații se împart în:
- condamnaţi la o pedeapsă de lungă durată, care se execută în penitenciare speciale de către cei condamnaţi la detenţiune pe viaţă şi la pedepse cu închisoarea peste 13 ani;
- condamnaţi la o pedeapsă de durată mijlocie, care execută pedepse cu închisoarea de la 2 ani la 13 ani şi care sunt mai puţini, dar mai dificili, mai periculoşi şi care ridică probleme la executare:
- condamnaţi la o pedeapsă de scurtă durată, cei cu regim diferenţiat simplu şi reeducativ, cei condamnaţi la pedepse până la 2 ani. Pericolul acestor condamnaţi rezultă din numărul lor mare şi din faptul că sunt vulnerabili.
a) Regimul condamnaţilor la închisoare de lungă durată reprezintă o problemă principală în penitenciar, pentru că aceştia au săvârşit infracţiuni grave, prezintă periculozitate sporită şi rămân în penitenciar mulţi ani, timp în care se ridică multe probleme în ceea ce priveşte executarea.
Sunt astfel încadraţi cei cu pedepse privative de peste 13 ani sau pe viaţă. Aceştia au multe interdicţii, obligaţii şi au drepturi limitate. Ei se află în penitenciare speciale şi sunt cazaţi în camere cu număr mic de paturi, nu prestează muncă în afara locului de deţinere în regim semiliber şi nu îi supraveghează pe alţii, nu beneficiază de permisii, de învoiri decât în condiţiile legii, dar beneficiază de vizite, pachete, corespondenţă în cantităţi mai mici şi la intervale mai mari de timp. Cei cu pedepse între 10-20 ani pot fi lăsaţi să muncească şi să beneficieze de liberare condiţionată.
Reeducarea lor este o muncă importantă şi complexă. Pentru realizarea acestei sarcini, este nevoie de desfăşurarea unor acţiuni de reeducare diferenţiate după profilul condamnaţilor şi cu aplicarea de măsuri adecvate, mergându-se chiar până la tratament psihoterapeutic.
b) Regimul condamnaţilor la închisoare de durată medie. în acest regim sunt incluşi condamnaţii cu pedepse ale căror limite sunt cuprinse între 2 ani şi 13 ani închisoare. Ei pot fi incluşi în regimul de executare închis, semideschis sau deschis.
Aceşti condamnaţi au interesul să desfăşoare activităţi lucrative pentru a putea profita de bonusurile privind executarea în plus a pedepsei faţă de zilele calendaristice. Ei beneficiază de drepturile prevăzute în lege, dar au aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi condamnaţi din celelalte două categorii. Au un grad de limitare a libertăţii de mişcare mai larg decât condamnaţii în regimul de lungă durată, o plajă mai largă a activităţilor din penitenciar la care pot participa, precum şi condiţii de detenţie diferite faţă de cei din prima grupă.
Persoanele condamnate ce intră în această grupă sunt cazate, de regulă. în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
c) Regimul condamnaţilor la închisoare de scurtă durată. Intră în această categorie cei cu pedepse cuprinse între 3 luni până la 2 ani. în cazul lor. accentul se pune pe muncă şi disciplină.
Trebuie arătat însă că este de dorit ca. în situaţiile unor infracţiuni de o gravitate mai redusă, sancţiunea închisorii pe termen scurt să fie evitată. Justificarea rezidă în faptul că închisoarea pe perioade scurte de timp este ineficientă educaţional. Perioada scurtă petrecută în penitenciar nu este suficientă pentru strategiile tratamentului de penitenciar şi nu este posibil de multe ori să se asigure o muncă potrivită condamnaţilor. Dimpotrivă, datorită unei perioade scurte de timp, aceştia îşi pot pierde locul de muncă, uneori chiar locuinţa şi se pot înstrăina de familie şi prieteni. De multe ori, perioada scurtă petrecută în penitenciar oferă prilejul unor contacte cu alţi condamnaţi mai înrăiţi, care pot avea o influenţă negativă asupra condamnaţilor cu pedepse scurte, determinându-i pe aceştia din urmă ca. după ieşirea din penitenciar, la scurte perioade de timp. să reintre in câmpul infracţional, ceea ce îi readuce în penitenciare.
Condamnaţii cu pedeapsa cu închisoarea pe durată scurtă se bucură de aceleaşi drepturi ca ale tuturor condamnaţilor din penitenciar şi au, în acelaşi timp, aceleaşi obligaţii care rezidă din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.