compensaţie, mijloc de stingere a două obligaţii reciproce şi de aceeaşi natură, existente între două persoane ce cumulează, astfel, fiecare, dubla calitate de creditor şi debitor al celeilalte. C. are ca efect stingerea reciprocă şi concomitentă a celor două obligaţii, până la concurenţa valorii celei mai mici dintre ele. Atunci când obligaţiile reciproce au valoarea egală, fiecare dintre ele se stinge în totalitate. C. prezintă o mare utilitate practică pentru ambele subiecte de drept implicate în respectivul raport juridic obligaţional. Ea este un mod simplificat de executare a obligaţiilor, prin care se evită efectuarea a două plăţi şi, totodată, cheltuielile, riscurile şi pierderea de timp aferente operaţiunilor respective. Totodată, asigură egalitatea între părţile raportului juridic obligaţional, îndeplinind astfel şi rol de garanţie de natură să confere acestora certitudinea realizării creanţelor lor până la concurenţa valorică a celei mai mici dintre ele. Pe această cale, fiecare dintre părţi evită riscul insolvabilităţii celeilalte părţi. Dacă nu s-ar recurge la c., presupunând că debitorul solvabil ar plăti datoria sa către propriul creditor, iar acesta din urmă, ca debitor al celui dintâi, ar deveni ulterior insolvabil, atunci cel ce a făcut plata va fi obligat să suporte concursul altor creditori ai lui accipiens, inclusiv riscul insolvabilităţii lui. El evită însă aceste riscuri prin compensarea creanţelor şi a datoriilor reciproce, plătindu-se singur cu creanţa pe care o are împotriva celuilalt participant, la raportul juridic obligaţional. Cei doi creditori şi, totodată, debitori reciproci se află într-o situaţie privilegiată unul în raport cu celălalt, deoarece, pentru fiecare dintre ei, c. reprezintă o veritabilă cauză de preferinţă, graţie căreia poate fi evitat concursul celorlalţi creditori în realizarea creanţelor reciproce. C. prezintă o importanţă deosebită, mai cu seamă în relaţiile comerciale, deşi prin intermediul ei pot fi stinse orice fel de obligaţii, indiferent dacă sursa lor este contractuală sau extracontractuală. C. poate fi: legală, judiciară şi convenţională. în armonie cu prevederile Codului civil, c. produce următoarele consecinţe juridice: a) stinge cele două datorii reciproce, până la concurenţa aceleia dintre ele care are o valoare mai mică; b) operează ca o plată dublă şi, ca urmare, stinge, implicit, şi garanţiile şi accesoriile fiecăreia din obligaţiile principale; c) faţă de datoriile reciproce şi compensabile primesc aplicare regulile de la imputaţia plăţii. în c. legale aceste efecte se produc de la data încheierii convenţiei referitoare la c. în ipoteza compensaţiilor judiciare producerea lor are loc de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus c. [v. şi compensaţie legală; compensaţie judiciară; compensaţie convenţională],
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Compensaţie
