Competenţă teritorială
| Comentarii |
|
competenţă teritorială, formă a competenţei jurisdicţionale care prescrie regulile privitoare la determinarea, în concret, a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad. Prin intermediul regulilor de c.t. se stabileşte care anume dintre instanţele de acelaşi grad are competenţa de a soluţiona o cauză civilă concretă. în raport de criteriile folosite de legislaţia procesuală, se cunosc următoarele forme ale c.t.: a) c.t. generală; b) c.t. alternativă; c) c.t. excepţională; d) c.t. convenţională [v. şi competenţă teritorială generală; competenţă teritorială alternativă; competenţă teritorială excepţională; competenţă teritorială convenţională].
cmpetenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti, prin competenţa teritorială se delimitează competenţa între instanţele de acelaşi grad.
Competenţa teritorială este de trei feluri:
a) competenţa teritorială de drept comun, când cererea se introduce la instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial, dar părţile pot conveni să se judece şi la o altă instanţă;
b) competenţa teritorială alternativă sau facultativă, când reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente;
c) competenţa teritorială sau excepţională, când cererea trebuie introdusă la o anumită instanţă, fără a exista pentru părţi posibilitatea de a stabili o altă instantă.
Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, dacă este vorba de pricini privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 13-16 CPC, respectiv art. 117-121 NCPC, însă sunt norme juridice de ordine publică în materie de persoane, în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri, precum şi în cazurile prevăzute de art. 13-16 CPC, respectiv art. 117-121 NCPC.
competenţă teritorială alternativă, instituţie procesuală care conferă reclamantului posibilitatea de a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente să soluţioneze anumite cauze civile. codul de procedură civilă reglementează, în mod expres, următoarele cazuri de c.t.a.: I) în ipoteza coparticipării procesuale pasive, cererea de chemare în judecată poate fi promovată la instanţa competentă pentru oricare dintre pârâţi; dacă printre pârâţi sunt atât obligaţi principali, cât şi obligaţi accesorii, cererea se va putea adresa la instanţa competentă pentru oricare dintre obligaţii principali; 2) pentru determinarea c.t.a. mai sunt folosite, pe lângă domiciliul pârâtului, şi următoarele criterii: a) în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei; b) în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune imobiliară, în acţiunile în justificare sau prestaţiune tabulară este competentă şi instanţa locului unde se află imobilul; c) în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin este competentă şi instanţa locului de plată; d) în cererile privitoare la obligaţii comerciale este competentă şi instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului de plată; e) în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire; 0 în cererile promovate de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere este competentă şi instanţa de la domiciliul reclamantului; g) în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este competentă şi instanţa locului unde s-a săvârşit acel fapt; 3) în materie de asigurare terestră, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, sunt competente şi următoarele organe judiciare: a) instanţa de la domiciliul asiguratului; b) instanţa corespunzătoare locului unde se află bunurile asigurate; c) instanţa de la locul unde s-a produs accidentul. C.t.a. conferă, întotdeauna, reclamantului posibilitatea de a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente; odată aleasă competenţa unei instanţe, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, întrucât ea s-a stabilit în mod definitiv prin chiar introducerea acţiunii [sin. competenţă teritorială facultativa].
competenţă teritorială convenţională, capacitate a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigii civile ca urmare a acordului de voinţe intervenit între părţi. De regulă, părţile aleg competenţa de soluţionare a eventualelor litigii dintre ele tocmai cu prilejul încheierii unor acte juridice. Prin convenţia lor, părţile pot alege o anumită instanţă pentru rezolvarea litigiului dintre ele, doar dacă sunt respectate următoarele condiţii: a) concretizarea în formă scrisă a acordului dintre părţi privitor la alegerea de competenţă; b) determinarea expresă a instanţei alese de părţi; c) instanţa determinată de părţi să nu fie în mod absolut necompetentă [sin. competenţă teritorială contractuală].
competenţă teritorială excepţională, capacitate a anumitor instanţe de a soluţiona în exclusivitate litigiile expres determinate de lege. Codul de procedură civilă consacră următoarele cazuri de C.t.e.: 1) cererile privitoare la acţiunile reale imobiliare sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia se află bunurile respective; dacă imobilul este situat în circumscripţia mai multor instanţe, cererea se va putea promova la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dar numai dacă bunul este plasat şi în acea circumscripţie; în caz contrar, cererea se va putea introduce la oricare dintre instanţele în circumscripţia cărora se află (parţial) imobilul; c.t.e. îşi are justificarea, într-o asemenea situaţie, în ideea că la instanţa locului unde se află imobilul se pot administra cu mai multă uşurinţă probele necesare pentru justa soluţionare a litigiului (în special dovezile legate de publicitatea imobiliară, efectuarea unor expertize etc.); 2) în materie succesorală este competentă, în exclusivitate, instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, dacă acţiunea are ca obiect: a) validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; b) cereri privitoare la moştenire, precum şi cele în legătură cu pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; c) cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar; raţiunea acestei c.t.e. constă în faptul că toate operaţiile legate de procedura succesorală se îndeplinesc în circumscripţia teritorială a ultimului domiciliu al defunctului; c.t.e. în materie succesorală încetează odată cu desăvârşirea împărţelii între moştenitori; dacă acţiunea vizează imobile din masa succesorală şi care nu sunt situate în circumscripţia teritorială a ultimului domiciliu al defunctului, apare un conflict între două norme de c.t.e.; într-o asemenea împrejurare va avea prioritate norma de procedură care stabileşte competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, datorită complexităţii problemelor succesorale; de altfel, şi procedura succesorală se realizează, potrivit legii, în faţa organelor notariale de la ultimul domiciliu al defunctului; 3) în materie de societate, competenţa aparţine instanţei de la locul unde societa-
tea îşi are principalul său sediu; c.t.e. se menţine într-o asemenea împrejurare doar până la lichidarea în fapt a societăţii; ea priveşte toate litigiile în legătură cu activitatea societăţii, cu excepţia acţiunilor reale imobiliare; 4) în materie de insolvenţă este competentă instanţa în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala sa aşezare comercială [sin. competenţă teritorială exclusivă].
competenţă teritorială generală, aptitudine a instanţei de la domiciliul pârâtului de a soluţiona un litigiu civil. C.t.g. este determinată de domiciliul pârâtului la data promovării cererii de chemare în judecată; schimbările ulterioare ale domiciliului nu pot avea niciun efect asupra competenţei. Prin domiciliu se înţelege, din punctul de vedere al normelor de c.t.g., acela pe care o persoană şi l-a stabilit, în fapt, în localitatea în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea profesională. Legea permite însă reclamantului să promoveze cererea de chemare în judecată şi la instanţa corespunzătoare locului în care pârâtul îşi desfăşoară activitatea sa profesională; acţiunea trebuie să rezulte însă din obligaţii patrimoniale născute sau care urmează să se execute la locul activităţii profesionale a pârâtului. Acţiunile îndreptate împotriva persoanelor juridice se adresează, în conformitate cu principiul c.t.g., la instanţa corespunzătoare sediului principal al acestora. Regulile c.t.g. se aplică tuturor acţiunilor civile, cu excepţia acelora pentru care legea prevede o altă competenţă. Normele privitoare la c.t.g. sunt de natură dispozitivă; părţile au posibilitatea de a deroga, prin acordul lor de voinţă, de la regulile respective [v. şi actor sequitur forum re]
