Consignant
| Comentarii |
|
consignant, definiție - parte în contractul de consignaţie, care încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, bunuri mobile spre a fi vândute la un preţ predeterminat.
Obligaţiile consignantului
a). Obligaţia de a preda consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute presupune punerea la dispoziţia consignatarului a bunurilor care trebuie vândute tertilor.
Potrivit art. 2057 alin. 1 Noul Cod Civil, „consignantul va remite (va preda, s.n.) bunurile consignatarului pentru executarea contractului, păstrând dreptul de a inspecta şi controla starea pe toată durata contractului”.
Bunurile consignate pot fi predate „toate odată sau treptat, prin note sau facturi succesive”.
De menţionat că prin contractul de consignaţie nu se transmite consignatarului dreptul de proprietate asupra bunurilor care i-au fost încredinţate.
Deoarece păstrează calitatea de titular al dreptului de proprietate, consignantul poate dispune oricând restituirea bunurilor încredinţate consignatarului. Astfel, „el le poate relua şi ridica oricând, chiar în cazul în care contractul a fost încheiat pe perioadă determinată”. în acest caz, consignantul va da consignatarului un termen rezonabil de preaviz pentru pregătirea predării bunurilor (art. 2057 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).
în situaţia de mai sus, dacă s-a deschis procedura insolvenţei în privinţa consignantului, bunurile intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignatarului, bunurile nu intră în averea acestuia şi vor fi restituite imediat consignantului (art. 2057 alin. 4 Noul Cod Civil).
în contextul general al obligaţiei de predare a bunurilor, apreciem că operează şi dreptul corelativ al consignantului de a controla şi verifica bunurile încredinţate consignatarului (şi va putea efectua inventarierea lor).
b). Obligaţia de plată a remuneraţiei, cuvenită consignatarului, se justifică prin caracterul oneros şi bilateral al contractului. Astfel, pentru serviciile prestate, con-signatarul are dreptul la o remuneraţie, care se poate stabili fie sub forma unei sume fixe, fie procentual.
Potrivit art. 2058 alin. 1 Noul Cod Civil, „remuneraţia la care are dreptul consignatarul se stabileşte prin contract sau, în lipsă, ca diferenţă dintre preţul de vânzare stabilit de consignant şi preţul efectiv al vânzării”.
Dacă vânzarea s-a făcut la preţul curent, remuneraţia se va stabili de către instanţă, potrivit cu dificultatea vânzării, diligenţele consignatarului şi remuneraţiile practicate pe piaţa relevantă pentru operaţiuni similare (art. 2058 alin. 2 Noul Cod Civil).
Rezultă aşadar că, indiferent de situaţie, consignatarul are dreptul la remuneraţie cu excepţia împrejurării în care părţile conferă consignaţiei caracter gratuit, prin stipularea expresă a unei clauze în acest sens.
c). Obligaţia de restituire a cheltuielilor făcute de consignatar pentru îndeplinirea însărcinării primite, corespunde obligaţiei comitentului (contractul de comision fiind „dreptul comun” în materie). Toate aceste reguli care privesc cheltuielile de conser
vare, vânzare şi executare a contractului de consignaţie sunt prevăzute de art. 2.059 Noul cod civil Potrivit textului e lege menţionat, consignantul va acoperi consignatarului cheltuielile de conservare şi vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel. în cazul în care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia consignatarului, precum şi în cazul în care contractul de consignaţie nu se poate executa, fără vreo culpă din partea consignatarului, acesta are dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea contractului. Consignantul va fi ţinut de plata cheltuielilor de întreţinere şi de depozitare a bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaţia sa de a relua bunurile.
Dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant în caz de încetare a contractului prin renunţarea consignatarului, acesta rămâne ţinut de obligaţiile sale de păstrare a bunurilor, asigurare şi întreţinere a acestora până când acestea sunt reluate de consignant. Acesta are obligaţia să întreprindă toate diligenţele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea contractului, sub sancţiunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare şi întreţinere (art. 2.059 alin. 4 Noul Cod Civil).
Având în vedere că potrivit normelor legale contractul de consignaţie se completează cu regulile de la comision şi cu cele de la mandat, se pune problema dacă consignatarul beneficiază şi el de dreptul de retenţie asupra bunurilor pe care le deţine în regim de consignaţie pentru cazul neplăţii remuneraţiei de către consignant sau al nerestituirii cheltuielilor de conservare a bunurilor. Răspunsul este negativ şi este reglementat de art. 2.062 Noul Cod Civil, care prevede că, în lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanţele sale asupra acestuia. Pentru cazul în care părţile au stipulat un drept de retenţie în contract, legea prevede că obligaţiile consignatarului privind întreţinerea bunurilor rămân valabile în caz de exercitare a dreptului de retenţie, dar cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, dacă exercitarea dreptului de retenţie a fost întemeiată.
