Consignaţie
| Comentarii |
|
consignaţie, contract prin care una din părţi, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, bunuri mobile spre a fi vândute, în nume propriu, dar pe socoteala consignantului, la un preţ prestabilit de părţi, cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunurile nevândute. Contractul de consignație se încheie în formă scrisă, care este cerută ad probcitionem.
contract de consignație, varietate a contractului de comision, prin care una dintre părţi numită consignant încredinţează alteia consignatar anumite bunuri mobile spre a fi vândute la un anumit preţ şi într-un anumit termen, plătindu-i pentru această activitate o sumă (reprezentând de regulă o cotă procentuală din preţul vânzării) numită comision.
contract de consignaţie, definiție, caracteristici, reglementare, încetare
Contractul de consignaţie este un contract cu tradiţie, fiind reglementat pentru prima dată prin Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie. Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie a
fost abrogată de Codul civil, care dedică contactului de consignaţie un număr de 10 articole, respectiv de la art. 2.054 la art. 2.063.
Definiție
Contractul de consignaţie este actul juridic de formaţie bilaterală, prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia consignatarului de a remite consignan-tului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut.
Caracteristici, reglementare
Contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision şi are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop (art. 2054 alin. 1 Noul Cod Civil).
Astfel, contractul de consignaţie este guvernat de dispoziţiile speciale, precum şi, în completare, de cele privitoare la contractul de comision şi de mandat.
Contractul de consignaţie are o largă aplicare, mai ales în activitatea comercială, internă şi internaţională, contribuind la desfacerea mărfurilor, deoarece con-signatarii au depozitele lor proprii de consignaţie, precum şi o reţea proprie de desfacere a mărfurilor.
Cele două părţi trebuie să aibă capacitatea corespunzătoare executării obligaţiilor asumate. Astfel, consignantul trebuie să aibă capacitatea cerută pentru încheierea actelor de comerţ (deoarece vânzarea bunurilor se încheie pe seama sa), iar consignatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, pentru că încheie actele juridice în nume propriu.
Obiectul (derivat) al contractului îl formează mărfurile încredinţate pentru a fi vândute de către consignatar (cu precizarea că acestea nu trec în proprietatea acestuia, ci numai în posesia sa de la data încredinţării lor până la data vânzării către terţi, iar după înstrăinare consignatarul este obligat să remită consignantului suma de bani obţinută ca preţ al vânzării sau, dacă bunurile nu au putut fi vândute, să le restituie consignantului în natură).
Contractul de consignaţie se particularizează prin caracterele sale juridice:
- este un contract consensual, întrucât se naşte prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante;
- este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece dă naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi contractante, consignant şi consignatar;
- este un contract cu titlu oneros, fiecare dintre părţi urmărind realizarea unui folos material, respectiv consignantului să-i fie vândute bunurile, iar consignatarul să primească remuneraţia stabilită;
- este un contract netranslativ de proprietate, astfel încât consignantul rămâne proprietarul bunurilor date în consignaţie;
- este un contract încheiat intuitu personae, deoarece are la bază încrederea dintre cele două părţi contractuale (caracteristică derivată din contractul de mandat).
Ad probationem, contractul de consignaţie se încheie în formă scrisă (art. 2055 Noul Cod Civil).
Încetarea contractului
Contractul de consignaţie încetează prin revocarea sa de către consignant, renunţarea consignatarului, din cauzele indicate în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicţia sau radierea consignantului ori a consignatarului (art. 2063 Noul Cod Civil).
în caz de încetare a contractului prin renunţarea consignatarului, dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat, acesta rămâne ţinut de obligaţiile sale de păstrare a bunurilor, asigurare şi întreţinere a acestora până când acestea sunt reluate de consignant.
în situaţia de mai sus, consignantul are însă „obligaţia să întreprindă toate dili-genţele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea contractului, sub sancţiunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare şi întreţinere” (art. 2059 alin. 4 Noul Cod Civil).
