Consimţământul la căsătorie
| Comentarii |
|
consimţământul la căsătorie, căsătoria nu se poate încheia decât prin consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi, cerinţă care constituie nu numai o condiţie de fond la încheierea căsătoriei, ci şi un principiu de ordin constituţional [art. 48 alin. (1) din Constituţie], care este prevăzut şi într-o serie de acte internaţionale, ratificate de România.
Pentru a asigura libertatea consimţământului la căsătorie, legea prevede o serie de condiţii procedurale stricte pentru încheierea căsătoriei, reglementate în Codul civil şi Legea nr. 119/1996.
Astfel, art. 258 C. civ. prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, iar conform art. 259 C. civ., căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit art. 271 C. civ., căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul liber şi personal al acestora, iar conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, la încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat.
în esenţă, reglementarea acestei condiţii de fond la încheierea căsătoriei este identică celei anterioare din Codul familiei.
Condiţiile de validitate ale consimţământului la căsătorie
A. Consimţământul trebuie să existe. Datorită reglementării stricte a procedurii încheierii căsătoriei, în condiţiile în care aceasta se celebrează în faţa ofiţerului de stare civilă, cazurile de lipsă a consimţământului nu pot fi decât foarte rare.
Astfel, se poate vorbi de lipsa consimţământului în următoarele situaţii: eroarea ofiţerului de stare civilă în constatarea încheierii căsătoriei; constatarea, de către
ofiţerul de stare civilă a încheierii căsătoriei în absenţa unuia dintre viitorii soţi sau fără ca unul dintre aceştia să îşi fi dat consimţământul la încheierea căsătoriei; lipsa vremelnică a facultăţilor mintale a viitorului soţ; cazul alienatului sau debilului mintal care încheie căsătoria în momente de lipsă de luciditate; eroarea unuia dintre soţi asupra conţinutului obiectiv al manifestării de voinţă (eroare obstacol sau distructivă de voinţă).
B. Consimţământul trebuie să emane de la o persoană cu discernământ. Potrivit art. 299 C. civ. (anterior, art. 9 teza a II-a C. fam.) este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ. Textul are în vedere numai lipsa accidentală a discernământului la încheierea căsătoriei, datorată unor cauze diverse, altele decât cele care se circumscriu alienaţiei sau debilităţii mintale, la care se referă art. 276 C. civ. Astfel de situaţii de lipsă vremelnică a discernământului ar putea fi determinate de beţie, hipnoză, starea de boală care afectează discernământul.
C. Consimţământul trebuie să nu fie viciat. Viciile de consimţământ la încheierea căsătoriei sunt, potrivit art. 298 C. civ. (anterior, art. 21 C. fam.), eroarea, dolul şi violenţa.
Leziunea nu-şi găseşte aplicare în această materie, deoarece căsătoria este un act personal nepatrimonial, de stare civilă, neputând fi vorba, aşadar, de o „disproporţie” considerabilă între prestaţii materiale1’1.
a) potrivit art. 298 alin. (2), eroarea este viciu de consimţământ numai atunci când priveşte identitatea fizică a celuilalt viitor soţ. S-a menţinut soluţia consacrată de art. 21 alin. (1) C. fam. Putem spune că această prevedere este o aplicaţie specială a regulii generale din art. 1207 alin. (2) pct. 3 C. civ. {error in personam), cu precizarea că, spre deosebire de dreptul comun, eroarea este limitată la identitatea fizică a celuilalt viitor soţ, nefiind incidenţă eroarea asupra calităţilor esenţiale ale persoanei;
b) dolul (viclenia) sau eroarea provocată prin manopere dolosive constituie viciu de consimţământ în condiţiile dreptului comun (art. 1214 C. civ.). Spre deosebire de eroare, dolul are un câmp de aplicare mai larg în materia încheierii căsătoriei. Considerăm că trebuie să ţină seama de natura specială a căsătoriei, astfel încât atrage anulabilitatea căsătoriei numai dolul principal (cel care poartă asupra unor elemente determinante la încheierea căsătoriei), iar nu şi dolul incident (care poartă asupra unor elemente care nu sunt determinante pentru încheierea căsătoriei).
Manoperele dolosive pot fi realizate prin acţiune (manopere frauduloase) sau prin inacţiune (omisiune), în această din urmă ipoteză fiind vorba de doi prin reticenţă. Potrivit art. 1214 C. civ. alin. (1) teza a II-a, dolul prin reticenţă intervine în cazul în care una dintre părţi a omis s-o informeze pe cealaltă asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
c) violenţa constituie viciu de consimţământ în condiţiile dreptului comun (art. 1216
C. civ.). Este greu de întâlnit violenţa fizică, dată fiind reglementarea procedurii de încheiere a căsătoriei. Privitor la constrângerea morală - teoretic posibilă -, trebuie delimitată de simpla temere reverenţiară, izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă, care nu este viciu de consimţământ (art. 1219 C. civ.).
D. Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii unei familii. în dreptul comun, consimţământul trebuie dat în vederea producerii de efecte juridice, adică autorul său trebuie să aibă intenţia de a se angaja juridiceşte. Această condiţie capătă valenţe specifice în materia încheierii căsătoriei, în cazul căreia intenţia nu poate fi decât aceea a întemeierii unei familii.
Chiar dacă această idee nu este consacrată expres, ea rezultă indirect din unele texte legale, care prevăd că familia se întemeiază pe căsătorie [art. 48 alin. (1) din Constituţie] ori are la bază căsătoria (art. 258 C. civ.). De asemenea, potrivit art. 259 alin. (2) C. civ., bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
Lipsa intenţiei de a întemeia o familie şi încheierea căsătoriei în alte scopuri califică o astfel de căsătorie ca fiind fictivă, iar sancţiunea care intervine este nulitatea absolută (art. 295 C. civ.).
E. Consimţământul trebuie să fie actual, adică trebuie să existe chiar în momentul încheierii căsătoriei. Această condiţie presupune ca fiecare soţ să îşi exprime consimţământul personal, simultan, în faţa ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 271 şi art. 287 alin. (1) C. civ.
În dreptul român nu există nicio excepţie de la această regulă, căsătoria nefiind susceptibilă de a fi încheiată prin reprezentare.
Această condiţie de valabilitate a consimţământului trebuie să fie îndeplinită chiar dacă încheierea căsătoriei a fost precedată de logodnă, având în vedere faptul că logodna nu obligă la încheierea căsătoriei.
