Declaraţia viitorilor soți cu privire la nume
| Comentarii |
|
declaraţia viitorilor soți cu privire la nume, în reglementarea anterioară, art. 27 C. fam. permitea viitorilor soţi fie să-şi păstreze fiecare numele dinaintea căsătoriei, fie să ia un nume comun care putea să fie numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Nu erau admise alte combinaţii de nume.
Rezultă că art. 27 alin. (2) C. fam. conferea viitorilor soţi o triplă variantă de alegere:
- să-şi păstreze fiecare numele dinaintea căsătoriei, când. prin căsătorie, nu se produce niciun efect asupra numelui (A, B);
- să aleagă ca nume comun pe acela al unuia dintre viitorii soţi, când. prin căsătorie, se schimbă numele unuia dintre ei (A sau B);
- să aleagă ca nume comun un nume compus din numele lor reunite, când, prin căsătorie, se schimbă numele ambilor soţi (AB).
Limitarea prin lege a posibilităţilor de alegere a numelui are o raţiune practică evidentă: o libertate neîngrădită a viitorilor soţi de a-şi schimba numele prin efectul căsătoriei ar putea conduce la complicaţii tehnice ulterioare (în cazul unor căsătorii succesive; în cazul divorţului; în stabilirea numelui copiilor din căsătorie), după
cum ar putea exista riscul ca viitorii soţi să creeze combinaţii artificiale, fără o justificare temeinică.
în literatura juridică s-a discutat dacă reglementarea din Codul familiei, care excludea orice alte variante intermediare, răspundea pe deplin exigenţelor art. 8 din CEDO în ceea ce priveşte protecţia vieţii de familie şi a vieţii private raportat la art. 26 din Constituţie. Concret, era în discuţie posibilitatea ca un soţ să-şi păstreze numele, iar celălalt să adauge la numele său şi pe acela al viitorului soţ.
Curtea europeană, în cauza Burghartz contra Elveţiei, prin Hotărârea din 22 februarie 1994, a reţinut că, deşi art. 8 din Convenţie nu conţine dispoziţii explicite în materie de nume, în calitate de mijloc de identificare personală şi de apartenenţă la o familie, numele unei persoane priveşte şi viaţa privată şi de familie a acesteia. Faptul că statul şi societatea au interes să îi reglementeze utilizarea nu înseamnă un obstacol, căci aceste aspecte de drept public sunt compatibile cu viaţa privată, concepută ca încorporând, într-o anumită măsură, dreptul pentru individ de a face şi dezvolta relaţii cu semenii săi, inclusiv în domeniul profesional sau comercial. în aceste condiţii, conservarea de către petiţionar a numelui de familie sub care, după spusele lui, este cunoscut în mediile academice, poate influenţa cariera sa într-un fel care nu trebuie neglijat. Curtea a reţinut, aşadar, aplicabilitatea art. 8.
În doctrina juridică, sub imperiul art. 27 C. fam., s-a arătat că, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii europene, ar trebui să se recunoască şi posibilitatea oricăruia dintre viitorii soţi de a purta în timpul căsătoriei numele celuilalt soţ, ca nume comun, reunit cu propriul său nume.
În acest context, art. 282 C. civ. prevede că viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Aşadar, în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., art. 282 C. civ. adaugă la soluţiile consacrate de art. 27 C. fam. o soluţie nouă, constând în posibilitatea ca numai unul dintre soţi să ia numele lor reunite.
Dacă înţelegerea referitoare la numele de familie a intervenit după depunerea declaraţiei, dar înainte de a se încheia căsătoria, aceasta se consemnează într-o declaraţie scrisă care se anexează la declaraţia iniţială. Deci. declaraţia cu privire la nume poate fi făcută odată cu declaraţia de căsătorie sau cel mai târziu până la celebrarea căsătoriei.
