Logodna
| Comentarii |
|
logodna, 1. Definiție 2. Natura juridica 3. Dovada logodnei 4.. Ruperea sau denunţarea logodnei în mod unilateral. Efecte
1. Definiție
Logodna este o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută - de regulă -într-un cadru festiv.
Din punct de vedere istoric, vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei.
Ulterior, Codul civil din 1864 (după modelul Codului civil francez) şi Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din dorinţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă.
Din punct de vedere sociologic, logodna reprezintă o perioadă preparatorie, în vederea viitoarei căsătorii. în accepţiunea contemporană a noţiunii, promisiunile de căsătorie sunt însă dublate de convieţuirea viitorilor soţi, un fel de „pre-mariaj" sau „căsătorie de probă”. Deşi, din punct de vedere juridic, simplele promisiuni de căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme de calificare juridică şi responsabilitate, în practică nu există un contencios relevant în această materie.
2. Natura juridica
În această materie există mai multe controverse. De exemplu, s-a considerat că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive. Aceasta este teza cea mai răspândită .
Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei, consi-derându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale să se nege aspectul său contractual151. Dar acest contract nu are conţinutul unui antecontract de căsătorie, astfel încât părţile nu s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), o asemenea obligaţie fiind imposibilă din punct de vedere juridic, în raport cu dreptul
fundamental al persoanei de a nu se căsători. Prin urmare, părţile s-ar obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie de mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, deoarece oricare dintre părţi poate denunţa unilateral „contractul” oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunţare abuzivă. Astfel înţeles, „contractul” de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei drept un simplu fapt juridic.
într-o oarecare măsură, dificultăţile calificării juridice a logodnei sunt similare celor inerente calificării actului căsătoriei. Existenţa unui acord de voinţe nu presupune în mod necesar existenţa unui contract.
Ca şi în cazul căsătoriei, caracteristica logodnei este nepatrimonialitatea, precum şi, într-o oarecare măsură, un statut legal, caracterizat însă printr-o precaritate care se situează la polul opus stabilităţii pe care o presupune - în mod ideal -căsătoria, având în vedere faptul că logodna este, prin esenţa ei, menită fie să conducă la consolidarea cuplului prin căsătorie, fie la disoluţia acestuia prin ruptură. Paradoxul logodnei constă în faptul că realizează o „uniune” pre-maritală, în condiţiile în care libertatea matrimonială este pe deplin conservată, lată de ce calificarea contractualistă este chiar mai dificil de admis în cazul logodnei decât în cazul căsătoriei (pentru că forţa obligatorie a contractului este incompatibilă cu libertatea pe care o conservă logodnicii), dar, pe de altă parte, existenţa unui acord de voinţe este incontestabilă, ceea ce antrenează oricum aplicarea în completare a dreptului general al contractelor, În lumina art. 1167 C. civ. şi în măsura în care normele nu sunt incompatibile cu natura de act nepatrimonial al logodnei şi cu libertatea încheierii căsătoriei1’1.
3. Dovada logodnei
Se poate face cu orice mijloace de probă, fie că logodna este concepută ca un fapt juridic (care poate fi probat liber), fie ca un contract (când s-ar face aplicarea regulii privind imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris).
4.. Ruperea sau denunţarea logodnei în mod unilateral. Efecte
Indiferent de calificarea juridică a logodnei, în literatura juridică şi în jurispru-denţă, independent de reglementarea din Codul civil, s-a admis că ruperea unilaterală a acesteia poate avea loc oricând, dar poate totodată produce anumite consecinţe juridice.
în ceea ce priveşte restituirea darurilor făcute. se poate face distincţie între mai multe situaţii:
- darurile manuale, făcute pentru a respecta un obicei social şi care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie:
- cadourile cu valoare mare, făcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate acestea, dacă ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu, în contul despăgubirilor care s-ar cuveni părţii obligate la restituire.
Se pune problema de a determina temeiul juridic al acestei restituiri. în doctrina franceză soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 1088 C. civ. fr., potrivit căruia orice donaţie făcută în vederea căsătoriei devine caducă, dacă nu se încheie căsătoria. în doctrina română veche s-a considerat că donaţia este făcută sub condiţia rezolutorie ca donatarul să se căsătorească cu donatorul. O asemenea condiţie nu este incompatibilă cu principiul irevocabilităţii donaţiilor, nefiind o condiţie potestativă din partea donatorului. Prin urmare, dacă cel care rupe logodna este donatarul, acesta va fi obligat să restituie donatorului darurile primite în vederea căsătoriei;
- în ceea ce priveşte bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donaţie (daruri manuale), ci cu titlul de împrumut de folosinţă şi deci trebuie restituite pentru a fi menţinute în familia respectivă.
în planul responsabilităţii pentru ruperea abuzivă a logodnei, în doctrina veche s-a considerat că temeiul îl constituie regulile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ. din 1864). Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă s-ar împărtăşi teoria contractualistă asupra logodnei, răspunderea nefiind contractuală, ci tot delictuală, deoarece temeiul răspunderii l-ar constitui exercitarea abuzivă a dreptului de denunţare unilaterală (rupere) a logodnei.
Anterior anului 1948, jurisprudenţa românească a avut prilejul să se pronunţe asupra efectelor ruperii logodnei, statuând că aceasta nu poate antrena decât răspunderea civilă delictuală - logodna nefiind un contract cel culpabil de ruptura relaţiei putând fi obligat atât la daune materiale, cât şi la daune morale.
Constituie o chestiune de fapt aprecierea caracterului abuziv al ruperii unilaterale a logodnei şi stabilirea culpei ca element al răspunderii civile delictuale. în general, ceea ce se sancţionează este modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă, brutală, incorectă, injurioasă). în jurisprudenţa franceză s-a constatat o tendinţă a instanţelor judecătoreşti în sensul de a cenzura motivele care au condus la ruperea nejustificată a logodnei. Dincolo de dificultăţile de ordin practic pe planul probaţiunii, o asemenea practică este discutabilă, din
moment ce se recunoaşte dreptul fiecăruia dintre parteneri de a se răzgândi şi de a abandona proiectul de căsătorie.
în ceea ce priveşte dovada culpei, potrivit dreptului comun, reclamantul este cel care trebuie să facă proba. Soluţia este aceeaşi, indiferent de calificarea logodnei (fapt juridic sau contract care dă naştere unei obligaţii de mijloace). Cu toate acestea, se remarcă o glisare a jurisprudenţei spre o inversare a sarcinii probei. în anumite situaţii, în sensul că pârâtul trebuie să facă dovada unui motiv legitim care să justifice ruperea logodnei. „Receptivitatea” instanţelor la o asemenea inversare a sarcinii probei s-a manifestat în special atunci când relaţiile dintre viitorii soţi au condus la naşterea unui copil sau când viitoarea soţie a rămas însărcinată, fapte de natură să facă să se prezume simplu culpa de a fi continuat o relaţie în pofida îndoielilor privind încheierea căsătoriei.
Referitor la prejudiciu, acesta trebuie dovedit de către reclamant.
Poate fi reparat sub forma despăgubirilor atât prejudiciul material, cât şi cel moral. Evident, şi în acest caz prejudiciul este considerat mai grav dacă abandonarea are loc în condiţiile în care, în urma relaţiilor intime dintre părţi, partenera a rămas însărcinată ori dacă s-a născut un copil.
Regimul juridic al ruperii abuzive a logodnei este aplicabil şi în cazul simplelor promisiuni de căsătorie care nu îmbracă ceremonialul logodnei.
Pe de altă parte, logodna poate să aibă şi alte valenţe juridiceprecum: răspunderea civilă delictuală a unui terţ pentru moartea unuia dintre parteneri, cu posibilitatea partenerului supravieţuitor de a pretinde repararea prejudiciului material şi moral pe care l-a suferit. De asemenea, se consideră că denunţarea unilaterală a logodnei dă naştere unei obligaţii naturale de indemnizare a fostului partener, iar această obligaţie naturală poate constitui cauza juridică a asumării unui angajament unilateral.
Jurisprudenţa C.E.D.O.
Sub aspectul protecţiei juridice a legăturilor stabilite în fapt între logodnici, fosta Comisie Europeană s-a pronunţat în sensul că relaţia dintre un deţinut şi logodnica sa intră în noţiunea de viaţă privată, protejată de art. 8 din Convenţia europeană. De aceea, ea a considerat că această dispoziţie obligă statul în cauză, în măsura posibilului, să ajute deţinuţii în a-şi crea şi întreţine legături personale din exterior, în vederea reinserţiei lor sociale.
Drept comparat
Pe planul reglementării juridice, este de remarcat că logodna este expres prevăzută, cu efectele analizate mai sus, în unele legislaţii, precum Codul civil german şi Codul civil elveţian.
Reglementarea logodnei în Codul civil
Logodna este reglementată în art. 266-270 C. civ.. Având în vedere aspectele doctrinare şi jurisprudenţiale expuse mai sus, rezultă că, practic, legiuitorul nu a făcut altceva decât să exprime la nivel normativ soluţiile deja vehiculate, chiar şi în lipsa unei reglementări.
În esenţă, textele consacră următoarele soluţii:
A. În ceea ce priveşte încheierea logodnei (art. 266), s-a prevăzut că: logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria: dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă: încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, având o natură consensuală, faţă de căsătorie care este un act juridic solemn; logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie. Apropierea de actul juridic al căsătoriei este evidentă. în ceea ce priveşte vârsta pentru încheierea logodnei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 272 coroborate cu cele ale art. 266 C. civ., ceea ce înseamnă că pot încheia logodna persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, dar şi minorii care au împlinit vârsta de 16 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui sau a persoanei care exercită autoritatea părintească. în cazul impedimentului înte
meiat pe existenţa unei căsătorii anterioare a unuia dintre viitorii logodnici (art. 273 C. civ.), aplicarea acestuia are în vedere ipoteza în care cel puţin unul dintre viitorii logodnici este căsătorit. Interzicerea încheierii logodnei de către o persoană căsătorită are la bază raţiuni de ordin moral, legiuitorul ocrotind instituţia căsătoriei. Ipoteza încheierii unei logodne de către o persoană deja logodită nu este vizată expres de norma juridică, astfel încât, în raport cu situaţia concretă de fapt, se va putea aprecia dacă, prin încheierea logodnei subsecvente, nu s-a produs ruperea logodnei precedente1 \
B. În ceea ce priveşte efectele logodnei: încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei; de asemenea, logodna nu obligă la încheierea căsătoriei. Aşadar, este clar exprimată ideea conservării totale a libertăţii matrimoniale;
C. În ceea ce priveşte ruperea logodnei (art. 267-269), ca şi garanţii suplimentare ale libertăţii matrimoniale, se prevede în mod expres că ruperea logodnei nu poate fi sancţionată prin încheierea căsătoriei, iar clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă; ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi. Pe de altă parte, sunt reglementate efectele patrimoniale ale ruperii logodnei. Astfel, se face distincţie între: a) restituirea darurilor primite în considerarea logodnei sau în vederea căsătoriei, cu excepţia celor obişnuite (de valoare mică, făcute cu ocazia diverselor evenimente, aniversări etc.) şi b) răspunderea pentru ruperea logodnei, care poate să intervină în cazul unei ruperi abuzive a logodnei.
Referitor la restituirea darurilor în caz de ruptură a logodnei, alin. (2) al art. 268 C. civ. prevede că restituirea se face în natură, iar, dacă aceasta nu mai este posibil, prin echivalent, în măsura îmbogăţirii, deoarece fiind subordonate scopului căsătoriei, sunt astfel afectate de o condiţie rezolutorie implicită, devenind aplicabile prevederile art. 1030 C. civ., potrivit cărora „donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie".
Obligaţia de restituire nu există dacă unul dintre logodnici a decedat [art. 268 alin. (3)], întrucât în acest caz logodna a devenit caducă.
în sfârşit, în ceea ce priveşte răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruperea logodnei, considerăm că, fiind vorba de ruperea „abuzivă' a logodnei, înseamnă devin incidente dispoziţiile art. 15 C. civ., potrivit cărora niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. Articolul 15 C. civ. îşi găseşte aplicare alături de art. 1357 C. civ., care instituie principiul general al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi, mai mult, prin elementele pe care le presupune dovedirea abuzului, constituie o garanţie în sensul că este asigurat un just echilibru între libertatea matrimonială şi principiul răspunderii civile. Răspunderea este, aşadar, delictuală, chiar dacă logodna este calificată ca fiind un act juridic. Dreptul de a rupe logodna
asigură protecţia libertăţii matrimoniale. Chiar dacă ruperea logodnei ar fi abuzivă, aceasta îşi va produce efectul de disoluţie a logodnei, neputând fi cenzurat printr-o ineficacitate de natură să oblige la menţinerea logodnei.
Caracterul abuziv al ruperii logodnei atrage însă răspunderea civilă delictuală în condiţiile prevăzute de lege, nefiind o răspundere instituită pentru încălcarea propriu-zisă a unei obligaţii generate de însuşi actul logodnei, ci o răspundere instituită pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a denunţa/rupe unilateral logodna.
Astfel, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. Prin „prejudiciile cauzate", în sensul tezei finale a art. 269 alin. (1), se înţelege şi prejudiciul moral. De asemenea, partea care în mod culpabil l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Atât dreptul la acţiune pentru restituirea darurilor, cât şi dreptul la acţiune pentru despăgubiri se prescriu în termen de un an de la ruperea logodnei.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Logodna
